ACORD În vigoare

ACORD nr. 0/1964

Istoric versiuni

Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 17:15

  1. 27 mai 2026, 17:15 5a411e6d8dde5c17f046c874f0d3df7a912072390758b5626918e3916f825e79

Alerte modificări

Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act

Cuprins

6 articole importate

Textul legii

Text consolidat, structurat pe alineate

Articolul 1

Părţile contractante se angajează, pe baza respectului mutual a suveranităţii, al egalităţii în drepturi şi neamestecului în treburile interne, sa dezvolte şi sa întărească colaborarea în domeniile ştiinţei, educaţiei, culturii şi artei, al protecţiei sănătăţii şi sportului.

Articolul 2

Părţile contractante îşi comunică reciproc documente asupra realizarilor obţinute în domeniile menţionate la articolul 1 din prezentul Acord; vor incuraja şi sprijini schimbul de delegaţii pentru studii şi specializare, schimbul de materiale documentare, cărţi şi publicaţii. De asemenea vor facilita colaborarea între instituţiile lor care se ocupa de ştiinţa, cultura, învăţămînt, presa, radio şi sport.

Articolul 3

Fiecare Parte contractantă va oferi tinerilor din cealaltă ţara burse de studii sau locuri în instituţiile de învăţămînt superior, mediu sau tehnic, pentru studierea unor discipline care vor fi stabilite de comun acord.

Articolul 4

Cele doua Părţi contractante vor sprijini schimbul de formaţii artistice, solisti şi expoziţii, precum şi de filme artistice şi documentare.

Articolul 5

Pentru îndeplinirea prevederilor prezentului Acord, Părţile vor numi reprezentanţii lor, care se vor intilni pentru a stabili schimburile şi acţiunile ce urmează a fi realizate într-o anumită perioada.

Articolul 6

Prezentul Acord a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani. Valabilitatea să se prelungeşte în mod tacit pentru o perioadă de durata egala dacă nici una din Părţile contractante nu-l denunta cu şase luni înainte de expirarea perioadei în curs. Prezentul Acord va fi supus ratificării conform legislaţiei interne a fiecărei Părţi contractante şi va intra în vigoare în ziua schimbului instrumentelor de ratificare. Întocmit la Bamako, la 26 septembrie 1963, în doua exemplare autentice, fiecare în limbile română şi franceza, ambele texte avînd putere egala. -----------