ACORD În vigoare

ACORD nr. 0/1967

Istoric versiuni

Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 17:37

  1. 27 mai 2026, 17:37 41f5fa3421d07283f1a7538e1662553c73790502fe96a1becd271558e79adfcb

Alerte modificări

Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act

Cuprins

15 articole importate

Textul legii

Text consolidat, structurat pe alineate

Articolul 1

Părţile contractante îşi vor acorda una alteia tratamentul naţiunii celei mai favorizate în toate problemele privind comerţul dintre cele doua tari, dacă nu se prevede altfel în acest acord. Prevederile paragrafului precedent al acestui articol nu se vor aplica totuşi la:

  1. a) avantajele pe care oricare Parte contractantă le-a acordat sau le poate acorda ţărilor sale invecinate şi
  2. b) avantajele care rezultă dintr-o uniune vamală sau zona a comerţului liber la care oricare din Părţile contractante este sau poate fi ulterior parte.

Articolul 2

Guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Republicii Singapore, în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare în fiecare ţara, vor incuraja exporturile din şi importurile în respectivele lor tari ale mărfurilor înscrise în Lista A (Exporturi din Singapore către România) şi Lista B (Exporturi din România către Singapore) anexate la prezentul acord. Aceste liste A şi B pot fi modificate sau schimbate prin consimţămîntul scris al ambelor Părţi contractante. Prevederile paragrafului precedent al acestui articol nu vor exclude tranzacţii comerciale în ceea ce priveşte mărfurile neînscrise în liste. Tratamentul naţiunii celei mai favorizate în toate problemele în legătură cu acordarea de licenţe pentru import şi export de mărfuri se va aplica numai la mărfurile înscrise în liste. Se înţelege ca toate vînzările de mărfuri în cadrul acestui acord vor fi făcute cu condiţia ca preţurile, calitatea şi alte condiţii ale contractului să fie reciproc acceptabile.

Articolul 3

Părţile contractante vor lua, în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare în fiecare ţara cu privire la importuri şi exporturi, toate măsurile administrative, financiare şi de alta natura, necesare facilitării importului şi exportului de mărfuri menţionate.

Articolul 4

Tranzacţiile comerciale în cadrul acestui acord vor fi încheiate între întreprinderile de comerţ exterior din Republica Socilalista România, pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice din Republica Singapore, pe de altă parte ca persoane juridice distincte.

Articolul 5

În cadrul acestui acord, toate plăţile între cele doua tari vor fi efectuate în valută liber convertibilă, în conformitate cu reglementările în vigoare în fiecare ţara, privind controlul devizelor.

Articolul 6

Pentru extinderea comerţului între cele doua tari, Părţile contractante vor incuraja şi vor sprijini participarea la tîrguri comerciale şi organizarea de expoziţii de către una din Părţile contractante pe teritoriul celeilalte.

Articolul 7

Părţile contractante vor lua, în conformitate cu legile şi regulamentele în vigoare în fiecare ţara, toate măsurile necesare în scopul de a facilita intrarea fără taxe vamale a:

  1. a) mostrelor comerciale şi materialelor de reclama;
  2. b) mărfurilor pentru tîrguri şi expoziţii şi
  3. c) uneltelor şi echipamentelor speciale, care în mod normal nu se fabrica local, importate pentru construirea fabricilor şi altor clădiri industriale, dacă acestea sînt importate de către Partea angajata în asemenea construcţii, cu condiţia ca produsele de import arătate la paragrafele b şi c ale acestui articol sa nu fie vândute sau înstrăinate în alt mod, fără aprobarea autorităţilor competente care acorda astfel de scutiri de taxe vamale.

Articolul 8

Părţile contractante vor incuraja cooperarea dintre respectivele întreprinderi, organizaţii, instituţii, firme sau alte organe din cele doua tari în domeniile industriei şi know-how-ului tehnic.

Articolul 9

Vasele comerciale ale fiecărei tari cu incarcatura lor, altele decît vasele angajate în navigaţia de coasta, se vor bucura, în ceea ce priveşte intrarea, staţionarea şi plecarea din porturile celeilalte tari, de facilităţile tratamentului naţiunii celei mai favorizate acordate prin legile, regulamentele şi reglementările lor respective, vaselor sub pavilionul unei terţe tari.

Articolul 10

Părţile contractante îşi vor acorda una alteia, în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare în fiecare ţara, libertatea de tranzit a mărfurilor originare de pe teritoriul oricăreia din ele şi transportate prin teritoriul celeilalte.

Articolul 11

Fiecare Parte contractantă va permite celeilalte Părţi contractante, în condiţiile care se vor stabili, înfiinţarea pe teritoriul sau a unei reprezentante comerciale pentru:

  1. a) promovarea dezvoltării relaţiilor comerciale şi economice dintre ambele tari; şi
  2. b) reprezentarea intereselor celeilalte Părţi contractante pe teritoriul sau în toate problemele referitoare la comerţul exterior. Înfiinţarea reprezentantei comerciale a Republicii Socialiste România la Singapore şi înfiinţarea reprezentantei comerciale a Republicii Singapore la Bucureşti nu va afecta în nici un fel drepturile persoanelor fizice şi juridice din Republica Singapore şi ale întreprinderii de comerţ exterior din Republica Socialistă România sa menţină relaţii directe unele cu altele în scopul încheierii de tranzacţii comerciale.

Articolul 12

Părţile contractante sînt de acord ca reprezentanţii autorităţilor lor competente să se intilneasca ori de cîte ori va fi necesar pentru a discuta aplicarea acestui acord şi să facă propuneri şi recomandări pentru realizarea acestuia.

Articolul 13

Prevederile acestui acord nu vor limita dreptul fiecărei Părţi contractante de a aplica interdicţiile sau restricţiile de orice fel care au ca scop:

  1. a) protejarea intereselor securităţii sale esenţiale sau,
  2. b) protejarea sănătăţii publice sau prevenirea bolilor şi dăunătorilor la animale ori plante.

Articolul 14

Prevederile acestui acord vor continua să fie aplicate după expirarea sa la toate tranzacţiile comerciale încheiate dar neexecutate complet înainte de expirarea acestui acord.

Articolul 15

Prezentul acord va intra în vigoare provizoriu la data semnării sale şi definitiv la ratificare, care se va face cît mai curînd posibil dar nu mai tirziu de 31 martie 1967. Ratificarea acestui acord de către Părţile contractante va fi notificată printr-un schimb de note. Prezentul acord va fi valabil timp de un an. La expirarea acestei perioade, acordul va fi considerat ca reînnoit automat pentru perioade de cîte un an şi va rămîne în vigoare pînă cînd oricare din Părţile contractante notifica în scris, cu un preaviz de trei luni, intenţia de a denunta acordul. Făcut la Singapore la 31 ianuarie 1967, în doua exemplare autentice în limba engleza. LISTA A (Exporturi din Singapore către România) Partea I - Materii prime Cauciuc şi latex Cositor Copra Condimente (piper, nucsoara etc.) Cafea boabe Ceai Piper Uleiuri eterice şi esente naturale Rasini exotice Ulei de palmier Rattan (trestie) Alte materii prime Partea II - Produse manufacturate Bere blonda şi neagra Cacao pudra şi alte produse din cacao Fructe conservate Încălţăminte (din cauciuc şi plastic) Produse din cauciuc spongios Mobila şi alte produse din trestie Produse manufacturate din cauciuc (furtune, piese pentru automobile etc.) Cabluri electrice din p.v.c. Piele, articole de voiaj din piele şi alte materiale (posete, valize, cufere etc.) Ţevi din oţel Vopsele Anvelope şi camere Produse din plastic pentru uz casnic Pene de rata prelucrate Placaj Furnir şi alte produse din cherestea Produse din oţel Textile Confecţii din bumbac Sosuri (ardei, soia şi altele) Alte produse manufacturate Partea III - Reparații de vase LISTA B (Exporturi din România către Singapore) Rafinarii de petrol Utilaj pentru foraj şi prelucrarea petrolului Termo şi hidrocentrale Fabrici de ciment şi caramizi Fabrici chimice Utilaj pentru construcţii navale Camioane Maşini-unelte şi piese de schimb Maşini şi unelte agricole Tractoare şi piese de schimb Material rulant de cale ferată Motoare Diesel şi electrice Staţii de pompare Uitlaj de telefonie şi aparate telefonice automate Betoniere Rulouri compresoare Excavatoare Compresoare de aer Pompe centrifuge Truse de sudura Anvelope auto şi pentru tractoare Transformatoare Diverse articole electrotehnice Rulmenti Cazane cu aburi Utilaj frigorific Utilaj de morarit Laminate de oţel Balante Maşini de cusut Contoare de gaze, apa şi electrice Fiare de călcat electrice Plăci aglomerate din lemn Plăci fibro-lemnoase Îngrăşăminte Soda calcinata şi caustica Carbid Coloranti organici Lacuri şi vopsele Detergenti Produse farmaceutice Cosmetice Insecticide Vaselina farmaceutica Gerovital Diferite produse chimice Produse petroliere Uleiuri minerale Parafina Bitum Materiale de construcţie (ciment, geamuri etc.) Sticlarie Confecţii Încălţăminte Felinare de vînt Sobe de bucatarie Ceramica Hirtie şi carton Celuloza din sulf Articole de artizanat Chibrituri Rechizite şcolare şi de birou Cărţi şi publicaţii Discuri şi benzi de magnetofon imprimate Instrumente muzicale Pasta şi suc de roşii Vinuri şi băuturi alcoolice Zahăr Reparaţii de vase şi bunkeraj ------------