ACORD nr. 0/1968
Istoric versiuni
Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 18:15
- 27 mai 2026, 18:15
5526cec89e4ef30cc29698655f68cd0d66bbe730ab3c1db52b1f4d22779576a1
Alerte modificări
Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act
Cuprins
7 articole importate
Textul legii
Text consolidat, structurat pe alineate
Articolul 1
Părţile contractante se angajează sa încurajeze dezvoltarea cooperării economice, industriale şi tehnice şi sa o favorizeze în toate domeniile vieţii economice ale ţărilor lor şi în special în sectoarele industriei şi comerţului.
Articolul 2
În scopul atingerii obiectivelor prevăzute la articolul 1, părţile contractante vor favoriza între instituţiile şi organizaţiile economice, precum şi între întreprinderile industriale, stabilite pe teritoriul părţilor, în special:
- a) cooperarea în elaborarea de proiecte, livrarea de echipamente şi punerea la dispoziţie de know-how în vederea construcţiei şi punerii în funcţiune de instalaţii industriale în ţările lor şi în tari terţe, precum şi cooperarea în domeniul comercializării producţiei acestora;
- b) cooperarea în vederea asigurării utilizării capacităţilor de producţie, o complementaritate reciprocă a bunurilor produse, fabricarea împreună şi comercializarea de echipamente, maşini şi alte produse industriale:
- c) schimbul de documentaţii tehnice;
- d) organizarea de conferinţe, reuniuni şi consultaţii de experţi.
Articolul 3
Pentru a contribui la executarea prezentului acord, va fi constituită o comisie mixtă, formată din reprezentanţi desemnaţi de părţile contractante. Ea va avea ca sarcina sa examineze realizarea prezentului acord, precum şi programele şi sugestiile prezentate de fiecare dintre părţile contractante. Ea va face propuneri guvernelor respective, avînd drept scop promovarea şi orientarea cooperării economice, industriale şi tehnice dintre părţile contractante. Comisia mixtă se va întruni cel puţin o dată pe an şi va tine şedinţele sale alternativ la Bruxelles şi la Bucureşti. Ea va putea de asemenea insarcina grupe de lucru sa examineze aspecte deosebite ale cooperării, Reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor economice, precum şi ai întreprinderilor industriale, vor putea fi invitaţi sa participe la lucrările Comisiei mixte.
Articolul 4
Contractele şi aranjamentele ce fac obiectul cooperării definită în prezentul acord vor fi încheiate în conformitate cu legile şi celelalte reglementări în vigoare în ţările respective. Ele vor preciza limitele şi condiţiile obligaţiilor reciproce.
Articolul 5
Livrările de produse în cadrul cooperării prevăzute de prezentul acord se vor efectua conform dispoziţiilor care reglementează schimburile comerciale între părţile contractante. Părţile contractante vor examina măsurile necesare pentru a facilita aceste livrări.
Articolul 6
Plăţile rezultind din contractele prevăzute în prezentul acord vor fi efectuate conform modalităţilor prevăzute în Acordul de plati între Republica Socialistă România şi Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheza şi Regatul Ţărilor de Jos, în vigoare între părţile contractante. În lipsa unui asemenea acord, aceste plati vor fi efectuate în conformitate cu reglementările de schimb în vigoare în ţările părţilor contractante la data acestor plati.
Articolul 7
Prezentul acord va intra în vigoare din momentul notificării reciproce de către părţile contractante a îndeplinirii formalităţilor cerute de legislatiile respective. Prezentul acord este încheiat pentru o durată nedeterminată. El va putea fi denunţat de una dintre părţile contractante şi va expira după şase luni de la data acestei denuntari, care nu va avea totuşi efect asupra angajamentelor luate în cadrul prezentului acord şi existente în momentul denunţării. Drept pentru care, subscrişii autorizaţi în acest scop au semnat prezentul acord. Încheiat la 16 septembrie 1968 la Bucureşti, în dublu exemplar în limba franceza, cele doua texte avînd aceeaşi valoare. ----------------