CONVENȚIE nr. 0/1969
privind colaborarea în domeniul carantinei și protecției plantelor
Istoric versiuni
Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 18:26
- 27 mai 2026, 18:26
3e26dc15c3e37aebb932994fbd63f269e0698e153df7b7c13b8211c66f28cc3a
Alerte modificări
Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act
Cuprins
14 articole importate
Textul legii
Text consolidat, structurat pe alineate
Articolul 1
În scopul împiedicării patrunderii şi răspîndirii dăunătorilor, bolilor şi buruienilor periculoase pentru plante (în cele ce urmează - "daunatorii plantelor"), de pe teritoriul uneia dintre părţile contractante pe teritoriul celeilalte părţi, fiecare dintre cele doua părţi contractante se obliga:
- a) să aplice pe teritoriul propriu măsurile necesare pentru combaterea dăunătorilor plantelor, a căror lista este anexată la prezenta convenţie;
- b) să aplice toate măsurile pentru preintimpinarea patrunderii de pe teritoriul propriu pe teritoriul celeilalte părţi contractante a dăunătorilor plantelor prevăzuţi în anexa la convenţie şi în condiţiile suplimentare ale tarii importatoare, prin incarcaturile de plante sau produse de origine vegetala (în continuare - "incarcaturi") destinate exportului sau alte cai;
- c) să respecte instrucţiunile de carantina fitosanitara în vigoare pe teritoriul celeilalte părţi contractante;
- d) toate incarcaturile destinate a fi transportate pe teritoriul celeilalte părţi contractante să fie însoţite de certificate fitosanitare, eliberate de organele competente, prin care să se ateste ca incarcatura este libera de daunatorii plantelor prevăzuţi în anexa la prezenta convenţie şi ca îndeplineşte şi alte condiţii de carantina ale tarii importatoare. Aceste certificate fitosanitare nu exclud dreptul tarii importatoare de a efectua un nou control sau de a realiza alte acţiuni pe care le crede necesare, cum ar fi dezinfectia, fumigatia şi altele.
Articolul 2
Pentru prevenirea patrunderii şi răspîndirii dăunătorilor plantelor proveniţi dintr-o ţara terta, fiecare parte contractantă va aplica prevederile articolului 1 din prezenta convenţie şi asupra incarcaturilor care urmează să fie tranzitate pe teritoriul celeilalte părţi contractante.
Articolul 3
Părţile contractante se obliga ca la exportul reciproc al incarcaturilor:
- a) să se foloseasa pe cît posibil ca materiale pentru ambalare rumegus, talas şi alte materiale cu care se reduce în mare măsura pericolul vehicularii dăunătorilor plantelor;
- b) sa nu se folosească ca material de ambalare paie, fin, pleava, frunze şi alte materiale vegetale, decît dacă au fost dezinfectate şi prin certificatul fitosanitar se atesta acest lucru;
- c) incarcaturile să fie curatate de pămînt, cît mai minutios;
- d) mijloacele folosite pentru transportul incarcaturilor să fie controlate şi, în caz de nevoie, dezinfectate sau dezinsectizate.
Articolul 4
Importul, exportul şi tranzitul incarcaturilor vor fi efectuate numai prin punctele vamale stabilite de către organele competente ale părţilor contractante.
Articolul 5
Organele competente de carantina şi protecţia plantelor vor efectua controlul fitosanitar asupra incarcaturilor importate de pe teritoriul celeilalte părţi contractante la punctele de intrare de la frontiera, imediat după sosirea încărcăturii. La incarcaturile tranzitate pe teritoriul celor două părţi contractante se va efectua controlul numai asupra documentelor fitosanitare de însoţire. Dacă pentru considerente de carantina fitosanitara importul sau tranzitul unei incarcaturi nu va fi admis pe teritoriul uneia dintre părţile contractante sau dacă vor fi stabilite măsuri de carantina speciale, organul de carantina şi protecţia plantelor al acelei părţi contractante va informa imediat organul competent de carantina şi protecţia plantelor al celeilalte părţi contractante.
Articolul 6
Cele doua părţi contractante îşi vor acorda, în caz de necesitate şi în măsura posibilităţilor, ajutor tehnic şi de specialitate în domeniul protecţiei plantelor, în condiţiile stabilite în prealabil de către organele competente.
Articolul 7
Organele competente de carantina şi protecţia plantelor ale părţilor contractante vor întreprinde următoarele:
- a) îşi vor comunică reciproc în fiecare an, pînă la 1 aprilie; informări cu privire la apariţia şi raspindirea celor mai periculosi daunatori ai plantelor, precum şi cu privire a măsurile întreprinse pentru combaterea acestora. În cazul apariţiei unui nou daunator al plantelor, comunicarea se va face în cel mai scurt timp;
- b) îşi vor trimite toate instrucţiunile privind carantina şi protecţia plantelor, care reglementează importul, exportul şi tranzitul incarcaturilor, la cel mult 30 zile de la publicarea acestora;
- c) îşi vor comunică rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în privinta noilor metode şi mijloace pentru protecţia plantelor împotriva dăunătorilor plantelor;
- d) vor face schimb de reviste şi de literatura de specialitate, materiale de propaganda şi alte publicaţii privind protecţia plantelor.
Articolul 8
Părţile contractante, în dorinţa de a aplica metode ştiinţifice eficiente de protecţie a plantelor, recunoscind necesitatea unor contacte cît mai dese între specialiştii din acest domeniu, au convenit:
- a) sa trimită reciproc, în funcţie de necesitaţi, specialişti în scopul studierii metodelor de carantina şi de protecţie a plantelor, al schimbului de experienta şi cunoaşterii rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu;
- b) să ofere posibilitatea specializării, în instituţiile proprii, a cadrelor celeilalte părţi contractante, care lucrează în domeniul carantinei şi protecţiei plantelor.
Articolul 9
Părţile contractante au convenit ca organe competente sa convoace după necesitaţi, dar cel puţin o dată la 3 ani, consfatuiri ale specialiştilor celor două părţi, care să examineze şi sa rezolve diferite probleme practice şi ştiinţifice, precum şi pentru schimb de experienta în domeniul carantinei şi protecţiei plantelor. Consfatuirile se vor tine alternativ pe teritoriul fiecărei părţi contractante. Data, locul şi programul consfatuirii vor fi stabilite de comun acord de organele competente ale părţilor contractante.
Articolul 10
Acţiunile prevăzute în articolul 8 vor fi realizate în condiţii de reciprocitate ce vor fi stabilite în prealabil de organele competente ale celor două părţi contractante. Cheltuielile legate de organizarea consfatuirilor prevăzute la articolul 9 din prezenta coventie vor fi suportate de ţara pe al carei teritoriu se tine consfatuirea. Cheltuielilele legate de delegarea specialiştilor la aceste consfatuiri vor fi suportate de ţara trimitatoare.
Articolul 11
Pentru rezolvarea unor probleme practice legate de îndeplinirea măsurilor prevăzute în prezenta convenţie, care nu comporta amînare, organele competente de carantina şi protecţia plantelor ale părţilor contractante pot intra, în orice moment, în contact în mod nemijlocit.
Articolul 12
Anexa la prezenta convenţie conţine listele dăunătorilor plantelor supuşi măsurilor de carantina şi protecţia plantelor în Republica Socialistă România şi respectiv Republica Populara Bulgaria. Organele competente de carantina şi protecţia plantelor ale părţilor contractante pot modifica lista proprie. Modificările vor fi aduse la cunoştinţa organelor competente ale celeilalte părţi contractante şi vor intră în vigoare în a saizecea zi de la primirea comunicării.
Articolul 13
În ziua intrării în vigoare a prezentei convenţii îşi încetează valabilitatea Convenţia dintre guvernul Republicii Populare Române şi guvernul Republicii Populare Bulgaria referitoare la protecţia şi carantina plantelor împotriva bolilor şi dăunătorilor, încheiată la Sofia la 22 iulie 1954.
Articolul 14
Prezenta convenţie va fi supusă aprobării în conformitate cu prevederile legislative ale fiecărei părţi contractante şi va intră în vigoare în a treizecea zi de la data ultimei notificări, facuta pe cale diplomatică, prin care se comunică aprobarea. Convenţia este încheiată pe o perioadă de 5 ani, începînd din ziua intrării ei în vigoare. Dacă nici una dintre părţile contractante nu o va denunta cu un an înainte de expirarea termenului de valabilitate, convenţia va rămîne în vigoare în continuare pe noi perioade de cîte 5 ani, putind fi denunţată cu un an înainte de expirarea fiecăreia din aceste perioade. Facuta la Sofia la 17 martie 1969, în doua exemplare originale, fiecare în limba română şi limba bulgara, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate. LISTA dăunătorilor, agenţilor fitopatogeni şi buruienilor plantelor şi produselor de origine vegetala supuşi măsurilor de carantina fitosanitara în Republica Socialistă România Daunatori 1. Acanthoscelides obsoletus Say (=A.obectus Say) 2. Anarsia lineatella Zell. 3. Aphelenchoides fragariae (Ritzema Bos) Christie 4. Bruchidius incarnatus Boh. 5. Callosobruchus Chinensis
- l) 6. Callosobruchus quadrimaculatus F. (=C. maculatus F.) 7. Caulophilus latinasus Say 8. Ceratitis capitata Wied. 9. Eriosoma lanigerum Hausm. 10. Gilletteella cooleyi Gill. 11. Heterodera rostochensis Wool. 12. Heterodera schachti Schmidt 13. Hyphantria cunea Drury 14. Laspeyresia molesta Busk (=Grapholitha molesta Busk) 15. Meloidogyne spp. 16. Phtorimaea operculella Zell. (Gnorimoschema operculella Zell.) 17. Platyedra gossypiella Saund. (=Pectinophora gossypiella Saund.) 18. Popillia japonica Newm. 19. Pseudococcus gahani Green 20. Quadraspidiotus perniciosus Comst. 21. Tarsonemus fragariae Zimm. 22. Trogoderma granarium Everts 23. Xylosandrus germanus Blandf. Agenţi fitopatogeni 1. Annulus cerasi Hildebrand 2. Annulus pruni Christoff 3. Annulus pyri Christoff 4. Chalara quercina Henry 5. Corynebacterium michiganense (E.
- f) Smith) Jensen 6. Cronartium ribicola (Lasch.) Fischer de Waldh. 7. Diplodia zeae (Schw.) Lev. 8. Endothia parasitica (Murr.) P.J. et H.W. Anderson 9. Erwinia amyilovora (Bur.) Winsl. et al. 10. Hypoxylon pruinatum (Klotz.) Cooke 11. Marmor lineopticum Cation 12. Marmor mali Holmes 13. Marssonina populina Schnabl. 14. Marssonina populi-nigrae Kleb. 15. Mycosphaerella laricina Hart. 16. Phoma lingam (Tode) Desm. 17. Peronospora tabacina Adam 18. Physalospora cydoniae Arn. (F.c. Sphaeropsis malorum Peck) 19. Plasmopora haistedii (Farl.) Berl. et de Toni (=P. helianthi Novot.) 20. Pseudomonas marginata (Mc. Culloch) Stapp. 21. Pseudomonas mon (Boyer et Lambert) Stevens 22. Rhabdocline pseudotsugae Syd. 23. Rosellinia necatrix (Hart.) Ben. 24. Septoria linicola (Speg.) Garassini 25. Septotis populiperda Waterman et Cash. 26. Strawberry virus 1, Prentice + Strawberry,virus 2, Prentice 27. Strawberry virus 1, Prentice + Strawberry virus 3, Prentice 28. Synchytrium endobioticum (Schub.) Perc. 29. Tilletia horrida Taka. 30. Venturia populina (Vuill.) Fabr. 31. Virusul bolii Stecklenberg a visinului 32. Virus sirnillis (virusul mozaiculul frunzelor de plop) 33. Xanthoinonas hyacinthi (Wakker) Dowson 34. Xanthomonas juglandis (Pierce) Dowson 35. Xanthomonas stewarti (Erw. Smith) Dowson Buruieni 1. Acroptilon picris (Pall) Fisch. et Mey. 2. Ambrosia artemislaefolia L 3. Ambrosia psilostachia DC. 4. Ambrosia trifida
- l) 5. Cenchrus tribuloides L;. 6. Cuscuta spp. 7. Helianthus spp.*1) 8. Orobanche spp. 9. Solanum rostratum Dunnal. 10. Sorghum halepense- Pers.*2) LISTA dăunătorilor, agenţilor fitopatogeni şi buruienilor plantelor şi produselor de origine vegetala supuşi măsurilor de carantina fitosanitara în Republica Populara Bulgaria Daunatori 1. Acanthoscelides obtectus Say 2. Agrilus mali Mats. 3. Aspidiotus destructor Sign. 4. Calandra zea-mays Morsch. 5. Callosobruchus chinensis
- l) 6. Carposina sasakij Mats. 7. Caulophilus latinasus Say 8. Ceratitis capitata Wied. 9. Dacus dorsalis Hendel l0. Diarthronomya chrysanthemi Ahib. 11. Eumerus tuberculatus Rend Eumecus strigatus Fall. 12. Hyphantria cunea Drury 13. Lampetia (Merodon) equestris Fabr. 14. Laspeyresia delineana Walker 15. Laspeyresia molesta Busk 16. Pectinophora gossypiella Saund. 17. Popillia japonica Newm. 18. Pseudoulacaspis pentagona Târg. 19. Pseudococcus sp. 20. Pyroderces rileyl Wals. 21. Quadraspidiotus perniciosus Comst. 22. Rhagoletis pomonella Walh 23. Tarsonemus fragariae Zimm. 24. Tortrix pronubana Hb. 25. Trogoderma granarium Everts Boli 1. Agrobacterium tumefaciens
- f) Smith 2. Ascochyta chrysanthemi Stev. 3. Bacterioze la cereale paioase 4. Bacterium stewarti
- f) Smith 5. Bacterium rhizogenes Riker 6. Diplodia zeac (Schw.) Lev. 7. Erwinia amylovora (Burill) Winsl. 8. Ingalbenirea virotica a sfeclei 9. Phytophthora fragariae Hick. 10. Pseudomonas syringae (V. Hall) 11. Pseudomonas cerasi (Griffin) Elliott 12. Puccinia horriana Henn. 13. Septoria linicola (Speg.) Gar. 14. Synchytrium endobioticum (Schilb.) Perc. 15. Tilletia horrida Taka. 16. Tilletia indica Nitra 17. Virozele cerealelor psinase 18. Virozele pomilor fructiferi şi viţei de vie 19. Virozele capsunului, zmeurului, coacazului, agrisului 20. Xanthomonas hyacinthi (Wakker) Dowson Nematozi 1. Aphelenchoides fragarine (Ritz. Bos) Christie 2. Ditylenchus angustus (Butter) Filip 3. Ditylenchus destructor Thorne 4. Heterodera rostochensis Well. 5. Meloidogyne sp. Buruieni 1. Acroptilon picris (Pafl) Fisch. et Mey. 2. Ambrosia sp. 3. Cenchcus tribuloide
- l) 4. Cuscuta sp. 5. Helianthus maximilian Schrad. 6. Iva axillaris Pursh. ____________ *1) Speciile cultivate nu sînt carantinate. *2) Sînt admise tolerante. -------------