Legea nr. 2650/1940

Situaţia juridică a evreilor este statornicită în condiţiunile acestui decret cu putere de lege.

Sînt socotiţi evrei în înţelesul acestui decret cu putere de lege:

1. a) Cei de religie mozaica;
2. b) Cei născuţi din părinţi de religie mozaica;
3. c) Crestini născuţi din părinţi de religie mozaica, nebotezati;
4. d) Crestini născuţi din mama creştină şi tata de religie mozaica, nebotezat;
5. e) Cei născuţi din mama de religie mozaica, afară din căsătorie;
6. f) Femeile intrand în alineatele premergătoare, căsătorie cu crestini, dacă au trecut la crestinism cel mai târziu un an înainte de înfiinţarea Partidului Naţiunii. Evreii de sânge, atei, sînt socotiţi evrei în sensul acestui decret cu putere de lege. Trecerea la crestinism a celor de religiune mozaica, după punerea în aplicare a decretului, nu schimba calitatea de evreu astfel cum este statornicită de acest decret cu putere de lege. Cei care fac parte, la publicarea prezentului decret cu putere de lege, din comunitatile religioase evreesti, sînt socotiţi de religie mozaica.

Evreii se împart, în ceea ce priveşte starea lor juridică, în trei categorii, numite în acest decret cu putere de lege: categoria 1-a, categoria 2-a şi categoria 3-a.

Categoria 1-a este alcătuită din evreii veniti în România după 30 Decemvrie 1918.

Categoria 2-a înţelesul acestui decret cu putere de lege, este alcătuită din:

1. a) Cei care au căpătat naturalizarea, prin lege individuală sau dispoziţiune legală individuală, pînă la 30 Decemvrie 1918;
2. b) Cei ce au dobîndit naturalizarea, în mod colectiv, în temeiul art. 7, par. 2, lit. c. din Constituţia modificată la 1879, servind Ţara sub Drapel, în timpul războiului pentru Independenta;
3. c) Cei ce, locuind în Dobrogea, au dobîndit naturalizarea în temeiul art. 133 adiţional al Constituţiei din 1879, art. 4 al legii din 9 Martie 1880, în temeiul legii din 19 Aprilie 1909, din 14 Aprilie 1910 şi 3 Martie 1912;
4. d) Cei ce au luptat în linia de foc, în razboaiele României, pentru România, cu excepţia celor căzuţi, individual, prizonieri, celor dispăruţi, sau trecuţi în teritoriul ocupat;
5. e) Cei răniţi, decorati, citaţi cu ordin, pentru acte de bravura în timpul războiului;
6. f) Urmaşii celor morţi în razboaiele României şi urmaşii celor cuprinşi în alineatele precedente.

Categoria a 3-a este alcătuită din evreii care nu fac parte din categoriile 1-a şi 2-a.

Evreii prevăzuţi în categoria 1-a şi a 3-a, nu pot fi:

1. a) Funcţionari publici, de orice fel, cu şi fără salariu şi colaboratori direcţi la activitatea serviciilor publice;
2. b) Membrii în profesiunile care au prin natura lor legătură directa cu autorităţile publice, ca notari publici, avocaţi, experţi şi alte îndeletniciri asemănătoare;
3. c) Membrii în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de orice natura, publice şi particulare;
4. d) Comercianţi în comunele rurale;
5. e) Comercianţi de băuturi alcoolice şi deţinători de monopoluri, cu orice titlu;
6. f) Tutori sau curatori ai incapabililor care sînt de religie creştină;
7. g) Militari;
8. h) Exploatatori sau inchirietori de cinematografe, editori de cărţi, ziare şi reviste româneşti, colportori de imprimate româneşti şi deţinătorii oricăror mijloace de propaganda naţionala românească:
9. i) Conducatori, membri şi jucatori în asociaţiile sportive naţionale;
10. j) Oameni de serviciu în instituţiile publice.

Evreii prevăzuţi în categoria I-a vor putea exercita indeletnicirile şi profesiunile libere în limitele ce se vor arata printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri. Aceştia nu pot candida şi nu pot fi aleşi în consiliile şi comitetele conducatoare ale indeletnicirilor şi profesiunilor libere organizate prin legi. Evreii prevăzuţi în categoria 3-a pot sa practice orice îndeletniciri, profesiuni şi activităţi, în afară de excepţiile acestui decret cu putere de lege, pentru această categorie, prevăzute în art. 7, 10, 11, 13.

Drepturile, legalmente dobândite, ale evreilor din categoria 2-a se menţin cu excepţiile cuprinse în art. 11 şi 13. Cei care nu sînt funcţionari publici la data publicării decretului, nu pot dobândi, în viitor vreo funcţiune publică.

Obligaţiunile militare, fiind obligaţiuni de onoare, se transforma în virtutea acestui decret cu putere de lege, pentru evreii din România, din categoria 1-a şi a 3-a, fie în obligaţiune fiscală statornicită în limitele ce se vor reglementa după puterile materiale ale fiecărui evreu şi după consideratiunea dacă a făcut sau nu serviciul militar; fie în obligaţiune de muncă, potrivit nevoilor Statului şi instituţiilor publice, la muncile de interes obştesc, după capacitatea şi situaţia fiecăruia. Evreii din categoria 2-a, nu pot fi militari de cariera. Ministerul Apărării Naţionale este autorizat sa desvolte aceste norme de ordine publică şi sa statorniceasca condiţiile aplicării lor, printr-un regulament de administraţie publică generală. Ministerul de Finanţe prin lege, va stabili condiţiile de aplicare ale obligaţiuni fiscale.

Evreii aparţinînd oricărei categorii, nu pot dobândi proprietăţi rurale în România. Ministerul de Agricultura este autorizat sa procedeze potrivit art. 16 şi 27 alin. 4 din legea constituţională a normelor legale în vigoare, şi a regulamentului de administraţie publică generală pe care este autorizat sa-l întocmească, la exproprierea pentru cauza de utilitate publică a proprietăţilor rurale, de orice fel, în interesul naţional urmărit de acest decret cu putere de lege. Evreii aparţinînd oricărei categorii pot vinde proprietăţile lor rurale românilor de sânge, cu exercitarea dreptului de preemţiune pentru Ministerul de Agricultura. Evreii aparţinînd oricărei categorii, nu pot dobândi, în viitor, întreprinderi industriale rurale. Nulitatea este de ordine publică absolută şi poate fi cerută chiar de Ministerul public. Ministerul de Agricultura poate expropria bunul vândut sau dobîndit plătind vânzătorului preţul ce se va fixa prin justiţie sau preţul vânzării dacă acesta este inferior justului preţ. Dacă imobilul rural se dobîndeşte pe cale testamentară, dobanditorul este obligat sa lichideze în termen de 6 luni dela deschiderea succesiunii, altmintrelea el va fi lichidat judecătoreşte. Administrarea bunului se va face prin justiţie.

Prevederile art. 7 lit. h vor putea fi dezvoltate printr-un regulament de administraţie publică întocmit de Ministerele competente.

Se poate ridica atributul puterii părinteşti, asupra copilului sau crestin, tatălui evreu, dacă se constata pe cale judecătorească, ca acesta da copilului sau crestin, o educatiune potrivnica principiilor religioase sau naţionale. Instanţa va fi investită prin cererea Ministerului public.

Evreii din orice categorie, nu pot dobândi nume româneşti. Actele de atribuire potrivnice acestei dispoziţiuni, sînt nule. Cei ce incearca sa dobândească şi cei ce vor dobândi nume româneşti se vor pedepsi în condiţiunile acestui decret cu putere de lege.

Dispoziţiuni legale speciale vor reglementa regimul învăţămîntului primar, secundar, profesional şi superior al evreilor din România, în limitele art. 10 şi 21 din legea Constituţională dela 27 Februarie 1938. Regimul cultului mozaic rămîne sub protecţia normelor constituţionale şi a legilor de aplicare.

Dispoziţiunile acestui decret cu putere de lege se aplică, în afară de norme legale potrivnice, în felul următor:

1. a) Autorităţile şi instituţiile publice vor îndepărta pe cei care ocupa, contrar acestor prevederi, funcţiuni publice, în termen de 3 luni dela publicarea decretului cu putere de lege;
2. b) Cei ce, la data publicării acestui decret cu putere de lege, exercita activităţi reglementate de acest decret, sînt îndatoraţi în termen de şase luni sa lichideze lucrările şi drepturile lor; se respecta contractele în curs de executare.
3. c) Cei ce exercita activităţi economice şi sociale de orice fel, oprite de acest decret, vor fi concediati în termen de şase luni dela data publicării decretului cu putere de lege; acest termen poate fi prelungit, în caz de nevoie vădită pentru interesul economiei naţionale şi generale, prin jurnalul motivat al Consiliului de Miniştri.

Drepturile patrimoniale, legalmente dobândite, se respecta. Pensiunile funcţionarilor publici sau particulari dobândite în mod legal, se respecta. Indemnizarile, datorate celor concediati şi sub orice titlu, statornicite de legea contractului de muncă şi de orice lege specială, se respecta.

Aplicarea dispoziţiunilor cuprinse în art. 16 lit. a, b şi c, se va face de institutiunile publice de care depinde cel interesat, activitatea pe care o practica, sau dreptul ce deţine.

Cei interesaţi care se afla în indoiala în privinta calităţii de evreu în sensul decretului şi a categoriei din care fac parte, pot indrepta cerere provocatorie directa Curţii administrative, în circumscripţia căreia are locuinta, în termen de 3 luni dela publicarea acestui decret cu putere de lege. Condiţiile de judecată şi căile de atac sînt cele prevăzute de legea organică a Curţilor administrative; împotriva deciziilor Curţilor administrative, pot face apel şi recurs, pe lîngă părţile interesate şi Consilierii însărcinaţi cu atribuţiunile de acuzare potrivit art. 4 şi 12 din decretul-lege

1. nr) 2.573 din 31 Iulie 1940. Acţiunea provocatorie, directa, nu împiedica pe conducătorii întreprinderilor sau instituţiilor de orice natura să facă, în termenul arătat în art. 14, aplicaţiunea prevederilor acestui decret cu putere de lege şi deindata.

Cei lezati, în drepturile lor, prin actele de aplicare a acestui decret, de către autorităţile publice sau persoane îndrituite la aceasta, au deschisă calea de atac înaintea instanţelor de contencios administrativ, potrivit legii speciale sau înaintea instanţelor de jurisdicţie specială.

Se vor pedepsi cu închisoare corecţională:

1. a) Dela una la şase luni, cei care prin ascunderea originei lor, se angajează în serviciul diferitelor instituţii;
2. b) Dela 6 luni la un an şi amenda dela 5.000 la 20.000 lei, cei care nu vor respecta dispoziţiunile art. 13;
3. c) Dela 6 luni la 2 ani, cei care nu vor respecta dispoziţiunile art. 8, literele: b, c, d, e, f, g, h, i şi j; dispoziţiunile art. 16 alin. b şi c şi dispoziţiunile art. 14;
4. d) Dela 6 luni la 2 ani cei care potrivit atributiunilor legale fiind în drept şi în măsura sa împiedice călcarea acestui decret cu putere de lege, nu iau, cu ştiinţa, măsurile cuvenite;
5. e) Dela 6 luni la 2 ani, persoanele interpuse şi cele care imprumuta numele lor, în scopul ocolirii sau împiedicării aplicării legii;
6. f) Dela 6 luni la 2 ani cei care sub orice formă calca dispoziţiunile de interdicţie pe care le cuprinde această lege.

Tribunalul domiciliului celui pus sub invinuire este competent să aplice pedepsele prevăzute în decretul cu putere de lege, fie la cererea directa a Ministerului public, fie la cererea directa a conducătorilor organizaţiilor judeţene ale Partidului Naţiunii, potrivit normelor de procedura penală în vigoare. Hotărîrile tribunalului se pronunţa cu apel şi recurs în condiţiunile şi formele stabilite de codul de procedura penală Carol al II-lea.

Ministerul de Justiţie este autorizat sa întocmească un regulament de administraţie publică generală, în scopul aplicării acestui decret cu putere de lege. Dat în Bucureşti la 8 August 1940. CAROL Preşedintele Consiliului de Miniştri, Inginer Ion Gigurtu Ministrul justiţiei, Ion

1. v) Gruia Referat către Consiliul de Miniştri, Domnilor Miniştri, Problema evreeasca constituie o problemă politica, juridică şi economică, în marginile Statului român autoritar şi totalitar, care descifreaza, prin conţinutul şi felul satisfacerii ei, însăşi legea destinului Natiei. Se poate spune ca prin rezolvarea acestei probleme, se statorniceste dreptatea poporului român. Statutul pe care vi-l infatisez, reglementează pe liniile poruncilor fundamentale ale desvoltarii Natiei, situaţia juridică a evreilor din România. Nu este un lucru fără folos sa amintesc ca acest Statut incearca, asezand un punct de plecare într-o lucrare pe care timpul, pe diferitele lui impulsuri şi rasvratiri, urmează sa definească şi s-o desavarseasca o rezolvare a problemei, prin mijloacele noastre launtrice. Nu este de asemeni lipsit de însemnătate sa amintesc ca, în stadiul de acuitate a problemei evreesti, acţiunea de înnoire a puterilor de vieata românească care cer sa iasa în larg, trebuie să izvoreasca în deosebi, dintr-o ordine juridică noua, sinceră, sprijinita pe realitatile româneşti. Au fost timpuri, în ţara noastră, chiar îndată după razboiu, cînd problema aceasta, atît de grava astăzi, putea să fie rezolvată, în cadrul legilor existente în acea vreme şi prin măsuri administrative. Ceea ce s-a întâmplat însă, începînd cu sfîrşitul anului 1918, la noi, aminteste, în primul rând, vremurile de odinioara ale lui Mihai Voda Sturza, cînd "a trecut peste ţara atîta nenorocire", deschizandu-se "porţile Moldovei, jidovilor", cum se scrie în însemnările vremii în al doilea rând, dovedeşte ca o vindecare numai pe calea măsurilor administrative, este neîndestulătoare şi o noua ordine legală, făcînd parte dintr-un sistem, trebuie să aseze toate punctele organice de sprijin şi de apărare, ale Natiei. Fără indoiala ca reglementarea situaţiei juridice a evreilor trebuie să fie unitară şi hotărâtă. Rezolvarea unitară înseamnă statornicirea unor norme de drept sub porunca unei preocupări, precise şi sigure; înseamnă prezenta unui singur scop în toată aceasta lucrare; înseamnă elaborarea unui sistem juridic izvorat din realitatile româneşti; înseamnă încă, să se cunoască din capul locului punctul de plecare şi punctul de sfîrşit al problemei. Prin rezolvarea unitară, nu trebuie să se înţeleagă o rezolvare brusca. Ea presupune, într-o politica temeinica şi serioasă, pentru interesele mari ale tarii, o succesiune de măsuri, poruncite de un singur scop: salvarea Natiei. Cine a urmărit framantarile poporului român, în cursul secolului al XIX-lea în perioada următoare domniilor regulamentare; cine cunoaşte ofitele domneşti izvorâte din hotărîrea domnească de a apara Natia, îşi da seama de toate silintele Domnilor nostri, în politica dusa împotriva primejdiei de înstrăinare. Este mai ales, în aceasta vreme, un punct de plecare pentru o mişcare spirituală, la început pur formala, din punct de vedere juridic; o mişcare spirituală care se adanceste cu vremea, desprinsa din aceasta unica nevoie şi care înseamnă, în aceste timpuri, nadejdea de aşezare, a oricărei îndreptări, de-a lungul vremurilor de politicianism marunt. Realitatea românească, în materie, se rezuma, într-un procent de 10 la suta populaţie evreeasca din populaţia naţionala totală. În faţa acestei situaţiuni, fiecare român, cu dragoste de ţara şi neam, trebuie să se pătrundă de adevărul ca problema evreeasca trebuie rezolvată, nu prin măsuri de împrumut servil, ci în marginile realitatilor româneşti. Fără indoiala ca se poate proceda la adoptarea servila a normelor de drept din ţările stapanite de un puternic spirit de infaptuire a unei comunităţi naţionale pure. Dar realitatile româneşti, definesc porunci româneşti. Aceste porunci pot fi mai incisive şi ireductibile în unele materii. Jocul intamplator la noi, al expedientelor în opera de guvernare, al practicilor fără ştiinţa, fără siguranţa şi fără orientare, ne-ar impinge către un empirism plin de intunecare şi de descurajare, care ar primejdui rezolvarea problemei însăşi, interesul Natiei însăşi.
2. ii) Constituţia Română din 27 Februarie 1938, statorniceste în art. 1, ca România este un Stat Naţional. Constitutiunea din 1923 formula, în art. 1, acelaşi principiu. Din conţinutul legiuirilor constituţionale arătate rezultă însă ca formulele acestea, identice din punct de vedere literar, se deosibesc adanc. Statul Naţional în marginile formulei constituţionale din 29 Martie 1923, rezuma o formula fără conţinut. Statul Naţional în marginile legii constituţionale din 27 Februarie 1938 rezuma o realitate: Statul promovator al realitatilor româneşti, al forţelor lui autochtone. Pînă la această lege fundamentală naţionalismul a încercat infrangeri continui. Naţionalismul tradiţional al lui Balcescu şi Kogălniceanu, pînă la Unire, a fost invins de liberalism. Un naţionalism importat şi formal s-a substituit, printr-o anumită practica politica, naţionalismului autohton. Statul Naţional a fost în realitate Statul liberal, desavarsit după tipare străine de nevoile noastre şi adoptate pe cale de împrumut. Nepotrivirea între formule politice împrumutate şi realitatile organice româneşti a făcut sa isbucneasca naţionalismul ideologic al cărui eminent reprezentant a fost Eminescu. De aici naţionalismul evolueaza câte un înţeles romantic şi sentimental, care se îndreaptă, foarte curând în afară de isbucnirile protestatoare, către un naţionalism organic. Determinismele naţionalismului, pentru România, nu se poate rezuma astăzi, numai în afirmarea unui principiu spiritual, ci la organizarea lui în adancurile Natiei; la afirmarea originalitatilor naţionale în drumul realizarilor; la o alaturare, vie şi întreaga, a politicii constructive, de particularităţile organice ale Natiei. Naţionalismul trece acum, cu acest Statut şi în limitele legii fundamentale, dela o pura mişcare spirituală şi dela un militantism protestatar, la perioada de organizare. Prolegomenele miscarii naţionaliste capata drumul organic al destinului român. O noua ordine de Stat se încheagă, în marginile constituţionale, care a impus legilor speciale organizarea priorităţii intereselor naţionale, adică domnia Naţiunii în forţele ei creatoare şi în impulsurile ei morale. Naţiunea în sensul legii constituţionale a devenit mai puţin o comunitate juridică sau o colectivitate politica, mai mult o comunitate spirituală şi organică asezata pe legea sângelui din care izvorăşte o erarhie a drepturilor politice. În această lege a sângelui, sînt cuprinse toate "posibilităţile de suflet, de spirit, de etica". Apărarea sângelui constituie baza morala a recunoaşterii drepturilor politice supreme. De altfel realitatea Statului naţional, în formula legii constituţionale din 27 Februarie 1938, se precizează prin:
3. a) Proclamarea legii sângelui;
4. b) Proclamarea principiului ca Naţiunea Română este creatoare de Stat;
5. c) Promovarea categoriilor functionale, naţionale, ca realitati politice de baza;
6. d) Distincţia juridică şi politica între români de sânge şi cetăţeni români. III. Statul Roman, autoritar în virtutea legii constituţionale, devine prin legea din iulie 1940, privitoare la organizarea Partidului Naţiunii, un Stat totalitar, în sectorul politic. Evoluţia aceasta nu este în contrazicere cu principiile constituţionale, care cuprinde în ele putinta aceasta de evoluţie politica dela autoritarism la totalitarism, în funcţie de necesitatea asigurării existenţei poporului român. Forţele active, care pot, prin trainicia lor creatoare, sa aseze o elita noua, din substanţa de vieata a traditiei istorice, a realitatilor româneşti şi a noului regim, păstrează întreaga lor libertate; iar Statul totalitar, în sectorul politic, înseamnă mai puţin un imperiu al libertăţii formale şi haotice, mai mult o confuzie cu natia o unire a puterilor de jos cu puterea de sus, o concentrare a energiilor lucrătoare într-o singura voinţa conducatoare; o libertate ordonată. Statutul ce va prezint cuprinde reglementarea stării juridice a evreilor din România, în cele trei sectoare ale vieţii publice: 1. Spiritual; 2. Politic; 3. Economic. Aceasta reglementare este statornicită, dealtfel, în limitele prevederilor constituţionale. În sectorul spiritual proiectul de decret cu putere de lege, privitor la starea juridică a evreilor din România, nu statorniceste hegemonia Statului. Libertatea de constiinta, absolută în sistemul Statului român, libertatea religioasă, libertatea cultului mozaic, libertatea învăţămîntului mozaic, de toate gradele, rămîn sub protecţia legii constituţionale. Dacă libertatea de constiinta este absolută, libertatea cultului, a învăţămîntului, a dreptului de asociaţie sînt libertăţi pe care legea constituţională le garantează, potrivit legilor de aplicatiune a prevederilor constituţionale. Acest lucru rezultă clar din art. 10 din Constituţie în cuvintele "în condiţiunile statornicite de legi"; în partea finala a art. 19 din Constitutiune prin cuvintele: "raporturile între diferitele culte şi Stat sînt de domeniul legilor speciale"; cum în sfîrşit o arata alin. 2 din art. 19: "Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate şi protectiune, întru cat exerciţiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri, siguranţei Statului". Prin acest statut cuprins în legea constituţională, prin însăşi vieata spirituală a evreilor rămîne, nu în stare de integrare în comunitatea românească, ci în îndatorirea de respect faţă de comunitatea românească, pe temeiul propriei libertăţi ce i se recunoaşte. 2. Sectorul vieţii politice impune însă o reglementare specială şi absolută în scopul apărării comunităţii româneşti. Vieata politica se rezuma în trei funcţiuni esenţiale; în aceea de alegator, de ales şi în funcţiunile publice propriu zise. Art. 27 şi 67 din legea constituţională fixează directivele în aceasta materie. Într-adevăr, art. 27 prevede că: "numai cetăţenii români sînt admisibili în funcţiunile şi demnităţile publice, civile şi militare, ţinându-se seama de caracterul majoritar şi creator de Stat a Naţiunii Române". Textul constituţional nu statorniceste un drept egal, pentru cetăţenii români, la ocuparea funcţiunilor şi demnitatilor publice, ci dimpotriva, condiţioneaza admisibilitatea cetăţenilor români la ocuparea funcţiunilor publice de "caracterul majoritar şi creator de Stat al Naţiunii Române". A tine socoteala de acest caracter nu înseamnă a exercita numai un simplu drept de apreciere, şi un atribut de putere discretionara. Ci înseamnă dreptul Statului de a reglementa fără control, pe temeiul acestui indreptar, însăşi drepturile cetăţenilor români. Dealtfel, art. 67 din Constituţie afirma, în mod absolut, acelaşi principiu etnic statornicind ca "nu poate fi Ministru decât cel care este român de cel puţin trei generaţii". Unele legi ordinare, cum este legea administrativă din 14 August 1938 face aplicaţiunea principiului etnic cuprins în art. 27 şi 67 din Constituţie hotărînd ca Rezidentii Regali, trebuie să fie români de origine. În aceste condiţiuni legiuitorul constituant distinge noţiunea de român sau cetăţean român de origina - notiune juridică şi politica majoră - de noţiunea de cetăţean român, care reprezintă o creatiune formala legală. 3. Sectorul vieţii economice şi sociale, reprezintă fără indoiala aspectul necesar al vieţii politice. În conceptia materialista vieata politica este un fenomen de suprafaţa faţă de framantarile economice şi sociale. În conceptia statala moderna legile politice exercita o vie şi directa înrâurire asupra vieţii sociale, chiar dacă aceasta n-ar invedera altceva decât o legătură de neînlăturat între forţele sociale care cer sa iasa în larg şi structura politica a Statului. Oricare ar fi însă conţinutul acestui raport de forte reglementarea sectorului economic şi social, prin acest statut, - în afară de legile speciale cu caracter economic, ce vor urma şi care vor proceda la reglementarea şi controlul activităţilor economice în cadrul economiei generale a Statului - constituie o urmare necesară a sistemului constituţional. În fixarea regulilor juridice ale Statului în aceste materii, am fost preocupati de a stabili o limita exactă între aceste principii şi regulile constituţionale. O atenţie deosebită am acordat principiului constituţional al egalităţii înaintea legilor şi principiului libertăţii de muncă. Aceste principii trebuiesc înţelese însă în cuprinsul lor exact al legii constituţionale din 27 Februarie 1938.
7. a) Dela egalitatea înaintea legii proclamata în legea constituţională din 29 Martie 1923, la egalitatea înaintea legii în Constituţia din 27 Februarie 1938, este o deosebire adanca. Legea constituţională din 29 Martie 1923 cuprindea un titlu special: "Despre drepturile Românilor". În această lege fundamentală nu exista nici un titlu privitor la "datoriile românilor". Pe de altă parte întreg asezamantul constituţional din 1923 era patruns de ideea ca românii, fără deosebire de origina etnică, de limba sau de religie, se bucura de toate libertăţile şi drepturile enumerate în textele constituţionale şi în legile ordinare; ca românii, sînt egali înaintea legii, fără nicio alta preocupare. Preciziunea unor datorii în textul acestei Constitutiuni avea un caracter cu totul intamplator. Nu forma o grije specială şi esenţială a legiuitorului constituant. Mai mult încă, recunoaşterea drepturilor nu reprezenta un echivalent sau o urmare necesară şi etica a implinirii datoriilor fundamentale. Constituţia din 27 Februarie 1938 formulează în titlul II numit "Despre datoriile şi drepturile românilor", doua capitole şi anume: capitolul 1 "Despre datoriile românilor" şi capitolul 2 "Despre drepturile românilor". În partea 1-a se statorniceste suma datoriilor românilor; în partea 2-a, ca urmare necesară a implinirii datoriilor se statorniceste suma drepturilor românilor. Chiar dacă conceptia juridică după care omul nu este subiect de drept şi nu are datorii sau funcţiuni faţă de comunitate, ar fi pusă la indoiala, încă din noua aşezare constituţională se desprinde, în mod precis şi sigur, prioritatea datoriilor faţă de drepturi. Întîi îndeplinirea datoriilor către comunitatea românească şi apoi recunoaşterea drepturilor; mai mult încă, drepturile afirmate de legea constituţională îşi au izvorul numai în împlinirea datoriilor şi numai o egalitate în sarcini poate duce la o egalitate în drepturi;
8. b) Art. 5 din Constituţie statorniceste regula ca: "toţi cetăţenii români, fără deosebire de origine etnică şi credinţa religioasă, sînt egali înaintea legii, datorandu-i respect şi supunere". Acest text cuprinde, fără indoiala, pe cetăţenii români, fără deosebire de originea etnică şi credinţa religioasă. Însă principiul acesta al egalităţii înaintea legii este cuprins în capitolul 1 care se ocupa de datoriile românilor. Prin urmare cetăţenii români sînt egali înaintea legilor din punctul de vedere al datoriilor. Pe de altă parte, art. 5
9. al) 1 prevede că cetăţenii români "sînt egali înaintea legii", "datorandu-i respect şi supunere" deci principiul egalităţii înaintea legii este afirmat numai în ceea ce priveşte datoriile cetăţenilor români, cu excepţiile pe care le cuprinde, aceasta materie în textul art. 6 din Constitutiune. Art. 10 din legea constituţională în vigoare prevede că: "Românii se bucura de libertatea constiintii, de libertatea muncii, de libertatea învăţămîntului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertăţile din care decurg drepturi în condiţiunile statornicite prin legi". Spre deosebire deci de art. 5 legiuitorul constituant în art. 10 întrebuinţează termenul "român", nu "cetăţeni români fără deosebire de origine etnică şi credinţa religioasă". Fără indoiala ca legiuitorul constituant nu s-a gandit sa desfiinteze libertatea de muncă pentru unii cetăţeni români, dar libertatea de muncă este un drept sprijinit pe împlinirea datoriilor. Esenţial este însă concluziunea ca, nu se poate vorbi de egalitate în aceasta materie, între cetăţenii români de origine şi cetăţenii români de origine străină şi ca deci reglementarea libertăţii de muncă pe principiul erarhiei drepturilor este constituţională. Reglementarea muncii deci nu trebuie, necesar, să aibă la baza egalitate între cetăţenii români de origine şi străini de origine. Cu atît mai mult ca art. 10 şi celelalte texte statornicesc existenta drepturilor, lăsând reglementarea exerciţiului lor în grija legiuitorului ordinar. Într-adevăr art. 10 spune: "în condiţiile statornicite prin legi".
10. iv) Sistemul statutului ce propun are la baza lui, câteva principii fundamentale şi anume: 1. Principiul reglementării drepturilor evreilor, fără preocuparea de a le ridica calitatea de cetăţeni români, cari, în economia proiectului, nu prezintă nici o însemnătate. 2. Distinctiunea juridică şi politica între români de sânge şi cetăţeni români, cu toate urmările vroite ale legiuitorului constituant. 3. Fixarea notiunii "evreu" pe criteriul ritului, criteriul mai restrictiv decât criteriul pur biologic, unit însă cu criteriul sângelui, asa cum se prevede în art. 2; criteriul sângelui însă, în sistemul decretului nu are un conţinut fizic, ci etic, asa cum am arătat mai sus; pe aceasta cale toate greutatile ivite în aplicaţiunea legislaţiei altor State europene se vor găsi inlaturate. 4. În sfîrşit principiul grupării evreilor în trei categorii, din punctul de vedere al situaţiunilor politice, juridice şi economice; aceasta însă nu este o grupare intamplatoare. Ea are rostul de tranzitie către un regim care aparţine zilei de maine. Un punct deosebit de important de stabilit în decretul cu putere de lege, a fost acela al definitiunii legale a "evreului". În art. 2 am socotit evrei, în sensul legal, pe cei de religie mozaica, socotind o incompatibilitate morala, spirituală şi organică între romanul de sânge şi religie mozaica; am adancit aceasta idee la cei născuţi din părinţi de religie mozaica, purtînd în sangele lor destinul unei incompatibilităţi spirituale şi organice, agravată deci prin ascendenta; am barat drumul de infiltrare în granitele comunităţii naţionale, acelora care, la naştere au căpătat binecuvantarea religiei crestine, dacă părinţii săi de religie mozaica, nu au fost, mai înainte botezati, socotind acest act de încredinţare a copilului, religiei crestine, ca un act de oportunitate din punct de vedere politic, pe care ascendenta implacabila nu l-a putut şterge; aceasta chiar dacă mama acelui crestin este de religie creştină, iar tatăl de religie mozaica, socotind în acest caz, rezistenta religioasă a tatălui, ca un semn al destinului celui născut. Prin urmare alineatele c şi d, deşi cuprind în redactare un aparent pleonasm, totuşi necesar în cuvintele "de religie mozaica nebotezati" se referă la situaţiuni precise, iar cuprinsul lor rămîne să fie statornicit, în conţinutul arătat prin interpretarea instanţelor judecătoreşti. Am păstrat aceeaşi stare juridică copilului născut din mama de religie mozaica, în afară de căsătorie; în sfîrşit am inglobat în noţiunea legală de evreu şi "femeile intrand în alineatele premergătoare, căsătorite cu crestini, dacă au trecut la crestinism cel mai târziu un an înainte de înfiinţarea Partidului Naţiunii", fără însă vreo urmare juridică asupra situaţiunii soţilor lor şi urmaşilor lor, care aparţin mai departe comunităţii naţionale. În sfîrşit, în cuprinsul aceluiaşi text, m-am ocupat de doua împrejurări şi anume am stabilit ca:
11. a) Situaţia de evreu asa cum o stabileşte decretul cu putere de lege, nu poate fi schimbată prin trecerea la crestinism a celor de religie mozaica, după data publicării decretului;
12. b) Cei ce fac parte, la publicarea decretului, din comunitatile evreesti, sînt socotiţi de religie mozaica. Iar evreii de origine, atei, sînt socotiţi evrei în înţelesul decretului. Statutul statorniceste o grupa a evreilor care au venit în România după 30 Decemvrie 1918. Evreii din această categorie sînt supuşi la interdictiuni majore. Consiliul de Miniştri va recunoaşte pentru aceştia, în mod limitativ, practica unor activităţi şi îndeletniciri, în domeniul liber, adică în acel domeniu nesupus restrictiunilor legale. Statutul deosibeste o alta grupa alcătuită din evrei, care prin trecutul şi vieata lor, pot sa folosească darul Natiei române, de a le recunoaşte un regim de favoare determinat, însă, în mod rigid, pe criterii morale. Criteriile morale au fost stabilite, cu grije şi cu dreptate, ţinînd socoteala nu numai de lungă aşezare a unor evrei în ţara, ci de o sumă de acte şi fapte, precise şi neindoielnice, din care să rezulte consideratiunea juridică de a li se menţine drepturile. Textul art. 4 al decretului îi arata pe cei ce au căpătat naturalizarea prin lege sau dispoziţiunea legală individuală, pînă la 30 Decemvrie 1918; pe cei ce au dobîndit naturalizarea, în mod colectiv, în temeiul art. 7 part. 2 lit. c din Constituţia modificată în 1879, servind Ţara sub drapel, în timpul războiului pentru Independenta, în urma art. 44 al Tratatului dela Berlin din acel an; pe locuitorii evrei din Dobrogea, care au dobîndit naturalizarea şi drepturile politice, în temeiul dispoziţiunilor legii din 1909, 1910 şi 1912; pe cei ce au luptat în linia de foc, în razboaiele României, pentru România, făcînd deci o distinctiune între cei ce au fost mobilizati fie la servicii, partea sedentara, sau zona de operaţie şi între cei care au luat parte la lupte, infruntand dusmanii tarii, direct în linia de foc; instanţele judecătoreşti vor stabili, dela caz la caz, aceasta situaţie, pe criteriile arătate, pentru aceştia din urma, care numai ei vor folosi acest drept. Chiar în categoria acestora am exclus dela beneficiul legii pe cei care au căzut, individual prizonieri, care au dispărut în timpul luptelor sau care au trecut în teritoriul ocupat de inamic. Am cuprins în această categorie pe cei răniţi, decorati, citaţi cu ordine, pentru acte de bravura, în timpul războiului, chiar dacă n-au fost în linie de foc, gandindu-ma la cei cativa cercetasi, care s-au făcut vrednici de asemenea distinctiuni. În sfîrşit, în aceeaşi grupa, am cuprins urmaşii celor morţi în razboaiele României şi urmaşii categoriilor exceptate. Chiar evreii din această categorie însă nu intră în comunitatea naţionala deoarece:
13. a) Ei nu au dreptul, în viitor, sa dobândească funcţiuni publice;
14. b) Nu au dreptul să aibă şi sa dobândească proprietăţi rurale de orice fel, în România;
15. c) Nu pot sa participe la conducerea şi activitatea politica a tarii;
16. d) Nu pot fi militari de cariera. În sfîrşit Statutul statorniceste o a treia grupa alcătuită din evreii care nu fac parte din celelalte două categorii şi care pot sa exercite, în virtutea decretului cu putere de lege, activităţi şi profesiuni în afară de cele interzise prin dispoziţiunile categorice ale decretului. Proiectul de decret lege prevede, pentru evreii din aceasta grupa şi pentru evreii veniti în România după 1918, interdictiunea:
17. a) De a ocupa funcţiuni publice, de orice fel cu şi fără salariu;
18. b) De a colabora în mod direct, la activitatea serviciilor publice;
19. c) De a fi membrii în profesiunile care au, prin structura lor, legătură directa cu autorităţile publice, decretul cu putere de lege arătând cu titlu de exemplificare profesiunea avocaţilor, notarilor publici, experţilor;
20. d) De a fi membrii în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de orice natura, publice şi particulare;
21. e) De a fi comercianţi în comunele rurale;
22. f) De a fi comercianţi de băuturi alcoolice şi deţinători de monopoluri, cu orice titlu;
23. g) De a fi tutor sau curator ai incapabililor care sînt de religie creştină;
24. h) De a fi militari;
25. i) De a fi deţinători sau inchirietori de cinematografe; deţinători, editori de cărţi, ziare şi reviste româneşti, colportori de imprimate româneşti şi deţinătorii oricăror mijloace de propaganda naţionala, românească;
26. j) De a fi conducatori, membri şi jucatori în asociaţiile sportive naţionale;
27. k) De a dobândi proprietăţi rurale de orice fel în România; dispoziţiunea aceasta se referă la toate categoriile şi se întinde şi la situaţiunile actuale, art. 11 din acest decret cu putere de lege, reglementand trecerea proprietăţilor dela evrei la românii de sânge, păstrând dreptul de preemţiune al Statului şi, exproprierea evreilor proprietari de bunuri rurale în România;
28. l) De a fi oameni de serviciu la instituţiile publice;
29. m) De a exercita puterea părintească asupra copilului crestin, în alte condiţiuni decât acelea stabilite de art. 13 din acest decret cu putere de lege. Statutul interzice evreilor prin art. 14 dobândirea de nume româneşti, socotind orice abatere ca o infracţiune şi actele de atribuire în viitor, nule de plin drept, instanţa chemată să aplice pedeapsa pronunţând şi nulitatea acestui act. Este necesar sa arat ca în vieata economică se impun măsuri care nu formează obiect de preocupare specială pentru acest decret cu putere de lege dar pe care acest statut le comanda ca urmări de neinvins, privitoare la controlul şi romanizarea economiei.
30. v) Statutul în sfîrşit, precizează modalităţile de aplicare ale decretului, termenele de aplicare impuse de împrejurările economice; respecta drepturile câştigate, determina garanţiile necesare pentru valorificarea drepturilor celor interesaţi, creând în aceasta materie garanţii juridice privitoare la valorificarea calităţii de evreu şi categoriei respective pe deoparte, şi garanţii privitoare la verificarea modului de aplicare, din partea organelor administrative, a dispoziţiunilor acestei legi, pe de altă parte, stabileşte în sfîrşit sancţiunile abaterilor dela prevederile acestui decret cu putere de lege, şi felul aplicării acestor sancţiuni. România este ţara numai a Românilor. Tăria şi structura Natiei sta în intaietatea virtutilor eroice, pentru care pământul, economia şi conducerea politica, pe scara întregii erarhii sînt puncte vitale de promotiune. Natia noastră este o natie de ţărani; taranimea este isvorul ei întreg; este nobletea noastră de sânge şi pămînt, de aci apărarea ei în funcţiunile esenţiale; semnalul de alarma al legii acesteia. Acest statut juridic, politic şi economic, al evreilor, impune, prin discriminare, charta drepturilor Românilor. Statutul isvoraste sub impulsul destinului istoric implacabil şi formulează legea de apărarea Natiei. El înseamnă, mai mult, pentru cei care poarta răspunderea politica a guvernarii, singurul punct de plecare sigur, hotărât şi onest, către o Romanie legată de veşnicie. Timpurile de maine imi vor da dreptate. Dacă şi Domniile - Voastre impartasiti modul meu de a vedea, va rog a ma autoriza sa pun Înaltei semnături a Maiestatii Sale Regelui, alăturatul proiect de lege cu putere de lege. Ministrul justiţiei, ION
31. v) GRUIA ---------