CODUL COMERCIAL nr. 0/1887

În comerţ se aplică legea de faţa. Unde ea nu dispune se aplică Codul civil.

Bursele, balciurile (iarmarocurile), tirgurile, docurile şi antrepozitele, precum şi celelalte instrucţiuni care servesc comerţului, se reglementează prin legile şi regulamentele lor speciale. Titlul II DESPRE FAPTELE DE COMERŢ

Legea considera ca fapte de comerţ: 1. Cumpărăturile de producte sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ; 2. Vînzările de producte, vînzările şi închirierile de mărfuri în natura sau lucrate şi vînzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind în comerţ, cînd vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere; 3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ; 4. Cumpărările sau vînzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale; 5. Orice întreprinderi de furnituri; 6. Întreprinderile de spectacole publice; 7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri; 8. Întreprinderile de constructiuni. 9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie; 10. Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta cînd altul decât autorul sau artistul vinde; 11. Operaţiunile de banca şi schimb; 12. Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale; 13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat; 14. Cambiile şi ordinile e producte sau mărfuri; 15. Constructiunea, cumpărarea, vînzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas; 16. Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţie; 17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii; 18. Asigurările chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei; 19. Depozitele pentru cauza de comerţ; 20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele.

Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sînt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.

Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri şi nici vînzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pămîntul sau, sau cel cultivat de dânsul.

Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sînt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sînt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator. Contul curent şi cecul nu sînt considerate ca fapte de comerţ în ce priveşte pe necomarcianti, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială. Titlul III DESPRE COMERCIANŢI

Sînt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, avînd comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.

Statul, Judeţul şi Comuna nu poate avea calitatea de comercianţi.

Orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant; ea este însă supusă legilor şi jurisdictiunei comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din aceasta operaţiune. Articolul 10-12*) ---------- *) Au fost abrogate prin art. V din Decretul

1. nr) 185/1949
2. nr) 25 din 30 aprilie 1949

Tatăl sau mama care exercită puterea părintească, sau în lipsa de tutorul, nu pot continua comerţul în interesul unui minor, dacă nu vor fi autorizaţi, cel dintâi de tribunalul civil şi cel de al doilea prin încheierea consiliului de familie omologata de tribunal. Actul de autorizare va fi afişat şi publicat conform art. 10.

Interzisul şi cel pus sub un consiliu judiciar nu pot fi comercianţi şi nici a continua un comerţ. Articolul 15-16*) --------- *) Au fost abrogate în mod expres prin legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii maritate, publicat în

1. nr) 94 din 20 aprilie 1932

Cînd prin contractul de căsătorie bărbatul va avea vreun drept asupra bunurilor câştigate de femeie, aceste bunuri şi veniturile lor rămîn exclusiv afectate la plata datoriilor comerciale. Articolul 18*) --------- *) A fost abrogat prin art. V din Decretul

1. nr) 185/1949,
2. nr) 25 din 30 aprilie 1949.

Contractul de căsătorie între persoane dintre care una este comercianta, va trebui să fie trimis în copie certificată, în termen de o luna de la data lui, de către ofiţerul stării civile care a celebrat căsătoria, la tribunalul în jurisdicţiunea căruia se găseşte sediul comerciantului, pentru a fi publicat conform art. 10. Ofiţerul stării civile care va omite a îndeplini îndatorirea impusa prin acest articol, va fi supus la o amenda de 25 pînă la 100 lei; iar dacă omisiunea a fost facuta cu rea-credinţa, la destituire; în amândouă cazurile, fără prejudiciul drepturilor părţilor interesante.

Dacă soţul devine comerciant în urma căsătoriei sale, dânsul este să depună copie după contractul sau de căsătorie, în termen de o luna, din ziua cînd şi-a început comerţul, sub pedeapsa, în caz de faliment, de a fi considerat ca un bancrutar simplu.

Cererea de separatiune de patrimonii între soţi dintre care unul este comerciant, trebuie să fie publicată în modul prevăzut la art. 10. Hotărîrea asupra cererii de separatiune nu va putea fi pronunţată decât după o luna de zile de la sus zisa publicaţiune. Dacă se admite separatiunea, hotărîrea definitivă va trebui să fie publicată tot în acelaşi mod, în termen de o luna de la data

1. ei) În lipsa aceste publicaţiuni, creditorii comerţului soţului pot opune, oricînd interesul lor o cere, nulitatea separatiunei pronunţate şi sa atace restituirea drepturilor dotale ale femeii, dacă a avut loc. Deosebit de aceasta, ei pot sa exercite acţiunea ce le acorda art. 975 din codul civil, cînd separatiunea ar fi fost facuta în frauda drepturilor lor. Titlul IV DESPRE REGISTRELE COMERCIANŢILOR

Registrele obligatorii pentru comercianţi sînt: registrul jurnal, registrul inventar şi registrul copier.

Orice comerciant este dator ca în registrul jurnal sa înscrie pe fiecare zi ce are sa ia şi ce are sa dea, operaţiunile comerţului sau, convenţiunile, acceptiunile sau girurile efectelor comerciale şi în general tot ce primeşte şi plăteşte sub orice titlu, trecând la fiecare finit de luna şi sumele întrebuinţate pentru cheltuielile casei sale. Acest registru-jurnal este deosebit de alte registre ce se obisnuiesc în contabilitatea comercială, dar care nu sînt obligatorii.

Comerciantul este dator a forma la începutul comerţului sau şi în fiecare an, sub a sa semnatura, un inventar de averea sa mobila şi imobilă şi de datoriile sale active şi pasive, incheint bilanţul cuvenit. Acest inventar şi bilanţ le va copia în registrul special pentru aceasta şi le va semna. Toate efectele şi datoriile active trebuiesc evaluate în inventar şi bilanţ, după preţul curent la epoca facerii inventarului. Datoriile active greu de încasat sau indoioase se vor preţui după probabilitate; creanţele ce nu se pot incasa se vor înscrie numai pentru memorie. Dacă sînt mai mulţi tovarasi solidari, trebuie să subsemneze fiecare.

El este ţinut a copia în registrul special şi după ordinea zilei, toate scrisorile ce trimite.

Registrele obligatorii vor fi numerotate pe fiecare pagina, şi afară de registrul copier, parafate de un judecător al tribunalului, locului de reşedinţa al comerciantului, sau de către judecătorul ocolului respectiv în localităţile unde nu exista tribunal. Pe ultima pagina a acestor registre judecătorul va constata numărul filelor ce compun fiecare registru şi va semna aceasta certificare punînd sigiliul tribunalului sau al judecătoriei.

Registrele pe care comerciantul este obligat a le avea, afară de copier, vor fi prezentate tribunalului sau judevcatorului de pace, la finele fiecărui an comercial şi cel mult pînă la încheierea bilanţului spre încheiere şi viza. Tribunalul sau judecătorul de pace, va pune imediat, sub ultima operaţiune înscrisă, următoarea viza: "Astăzi la.... anul... s-a prezentat registrul (jurnal, inventar) al comerciantului... şi s-a vizat cu a noatra semnatura" punându-se şi sigiliul tribunalului sau judecătoriei. (Acest articol a fost modificat prin legea

1. nr) 165/1944
2. nr) 662/1944
3. nr) 74 din 28 martie 1944).

La fiecare tribunal comercial şi în localităţile unde acestea nu exista, la fiecare tribunal de judeţ, se va tine un registru în care se va înscrie numele comercianţilor care şi-au prezentat registrele lor, ce anume registre, precum şi numărul filelor fiecăruia. Tot astfel se va urma şi cu registrele pe care comerciantul le prezintă anual pentru încheiere şi viza. Dacă numerotarea sau viza unui registru a fost facuta de judecătorul de ocol, atunci acesta la finele fiecărui an, este dator sa trimeata un tablou tribunalului judeţului sau tribunalului comercial respectiv.

Registrele comercianţilor vor fi ţinute în limba română sau vreuna din limbile moderne europene, după ordinea datei fiecărei operaţiuni, fără a se lasă vreun loc în alb, fără ştergere sau adaogire; se pot face îndreptări şi ştersături, dacă aceasta este necesar; se vor face însă numai astfel ca cuvintele îndreptate sau şterse să fie citibile.

Comercianţii sînt datori a păstra, în timp de 10 ani de la cea din urma viza, registrele pe care legea le impune a tine, precum şi scrisorile şi telegramele primite. Asemenea sînt datori a păstra, cel puţin pînă la doi ani, facturile mărfurilor cumpărate şi introduse în stabilimentele lor.

Comunicatiunea registrelor nu poate fi ordonată de judecată după cererea unei părţi, decât în afaceri de succesiuni, comunităţi de bunuri, societăţi şi în caz de faliment.

În cursul unei contestatiuni şi oricare ar fi natura ei, judecata, după cererea unei părţi sau chiar din oficiu, va putea ordonă înfăţişarea registrelor spre a se extrage din ele numai ceea ce este privitor la litigiu.

Cînd registrele oferite, cerute sau ordonate a se infatisa, se afla în circumscriptiunea unui alt tribunal, judecătoria va adresa o comisie rogatorie tribunalului sau judecătorului de ocol respectiv pentru a lua cunoştinţa de conţinutul acelor registre, a-l consemna într-un proces verbal şi a-l trimite tribunalului unde cauza este pendinte.

Dispoziţiunile cuprinse în prezentul titlu nu se aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelor al căror comerţ nu este din cercul unei profesiuni manuale. Titlul V DESPRE OBLIGAŢIUNILE COMERCIALE ÎN GENERAL

Contractul sinalagmatic între persoane depărtate nu este perfect dacă acceptarea n-a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării, după natura contractului. Propuitorul însă poate primi ca buna şi o acceptare ajunsă peste termenul hotărât de dânsul, cu condiţiunea ca sa încunoştinţeze îndată pe acceptat despre aceasta.

Cînd propuitorul cere executarea imediata a contractului, şi un răspuns prealabil de acceptare nu este cerut şi nici chiar necesar, după natura contractului, atunci contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui.

În contractele unilaterale propunerea este obligatorie îndată ce ajunge la cunoştinţa părţii căreia îi este facuta.

Acceptarea condiţionată sau limitată se considera ca un refuz al primei propuneri şi formează o noua propunere.

Cînd urmează a se hotara adevăratul preţ sau preţul curent al productelor, mărfurilor, transporturilor valului, al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice şi al titlurilor industriale, el se ia după listele bursei sau după mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau în lipsa, după acelea ale locului celui mai apropiat sau după orice altfel de proba.

Cînd moneda arătate într-un contract nu are curs legal sau comercial în ţara şi cînd cursul ei n-a fost detrerminat de însăşi părţile, plata va putea fi facuta în moneda tarii după cursul ce va avea schimbul la vedere în ziua scadentei şi la locul plăţii; iar cînd în acea localitate n-ar fi un curs de schimb, după cursul pieţei celei; mai apropiate, afară numai dacă contractul poarta clauza "efectiv" sau o alta asemenea.

În obligaţiunile comerciale codebitorii sînt ţinuţi solidariceste, afară de stipulaţiune contrarie. Aceeaşi prezumţie exista şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţiune comercială. Ea nu se aplică la necomercianţi pentru operaţiuni care, în cît îi priveşte, nu sînt fapted de comerţ.

Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobînda de drept din ziua cînd devin exigibile.

În obligaţiunile comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de graţie permis de art. 1021 din codul civil.

Retractul litigios prevăzut de art. 1402, 1403 şi 1404 din Codul civil nu poate avea loc în caz de cesiune a unui drept derivând dintr-un fapt comercial.

Obligaţiunile comerciale şi liberatiunile se probează: Cu acte autentice; Cu acte sub semnatura privată; Cu facturi acceptate; Prin corespondenta; Prin telegrame; Cu registrele părţilor; Cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede ca trebuie să admită proba testimoniala şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 codul civil. În fine, prin orice alte mijloace de proba admise de legea civilă.

Telegrama face proba, ca act sub semnatura privată, cînd originalul este subscris de însăşi persoana arătată într-însă ca trimitatorul

1. ei) Ea face aceiaşi proba, chiar dacă aceasta persoana este subscrisă de o alta mana, cînd ar fi probat ca originalul a fost predat oficiului telegrafic sau trimis spre a i se preda de însăşi acea persoana. Dacă subscrierea originalului este autentificată de autoritatea competentă, atunci se aplică principiile generale. În caz cînd identitatea persoanei care a subscris sau predat originalul telegramei s-a stabilit prin alte moduri prevăzute de regulamentele telegrafo-poştale, proba contrarie este admisă. Data telegramelor stabileşte, pînă la proba contrarie, ziua şi ora în care ele au fost în adevăr expediate de oficiurile telegrafice.

În caz de eroare, schimbare sau întîrziere în transmiterea unei telegrame, se aplică principiile generale asupra culpei. Cu toate acestea, trimitatorul unei telegrame se prezuma afară de orice culpa dacă a îngrijit a o colationă sau recomanda conform dispoziţiunilor regulamentelor telegrafo-poştale.

În comerţ, mandatul în orice declaraţiune de consimţământ chiar judiciar, transmise prin telegraf cu subscrierea declarata autentică de autoritatea competentă, sînt valabile şi fac proba în justiţie.

Registrele comercianţilor ţinute în regula, pot face proba în justiţie între comercianţi, pentru fapte şi chestiuni de comerţ. Înscrierea în registre, facuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are acelaşi efect ca şi cînd ar fi facuta de însuşi stapanul.

Registrele pe care comercianţii sînt obligaţi a le avea şi care nu vor fi ţinute în regula şi nici investite cu formula prevăzută de lege, nu sînt primite a face proba în justiţie, spre folosul celui ce le-a ţinut. Neîndeplinirea prescripţiilor legii în aceasta privinta poate atrage după sine aplicaţiunea pedepselor prevăzute în caz de faliment.

Registrele comercianţilor, chiar netinute în regula, fac proba în contra lor. Partea însă care voieşte a se referi la dânsele nu poate scinda conţinutul lor. Articolul 53*) -------- *) A fost abrogat prin Decretul

1. nr) 205/1950,
2. nr) 68 din 12 august 1950

Judecata este în drept a aprecia dacă se poate atribui conţinutul registrelor unui comerciant, un caracter de validitate mai mult sau mai puţin mare, dacă trebuie să se renunţa la această probă în caz cînd registrele comerciale ale părţilor nu concorda, sau a atribui o credinţa mai mare registrelor uneia din părţi.

Cînd codul comercial cere proba prin scris, proba testimoniala nu poate fi admisă decât în cazurile în care este permisă şi de codul civil.

Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sînt supuşi încît priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiunile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Data actelor şi a contractelor comerciale trebuie să arate locul, ziua, luna şi anul. Ea poate fi stabilită, faţa cu cei de al treilea, prin mijloacele de proba arătate la art. 46. Data arătată în cambie şi în orice alte titluri la ordin, precum şi în girurile lor, se considera drept adevarata pînă la proba contrarie.

Posesorul unui titlu la purtător, uzat, stricat sau distrus, are dreptul ca, contradictoriu cu emitentul sa ceara un duplicat al acestui titlu sau un titlu echivalent. Cheltuielile privesc pe reclamant. În privinta titlurilor datoriei publice, a biletelor de banca şi altor titluri de asemenea natura se observa legile speciale. Revendicarea titlurilor la purtător pierdute sau furate nu se admite decât contra acelor care le-au găsit sau furat şi contra acelora care le-au primit cu orice titlu, cunoscînd viciul cauzei posesiunei.

Orice obligaţiune comercială trebuie să fi executată în locul arătat prin contract sau în locul care ar rezultă din natura operaţiunei, ori din intenţiunea părţilor contractante. În lipsa de o clauza expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat îşi avea sediul sau comercial sau cel puţin domiciliul ori reşedinţa, la formarea contractului. Dacă urmează a se preda un lucru determinat, care după cunoştinţa părţilor se găsesc într-altă parte în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc. Titlul VI DESPRE VÂNZARE

Vânzarea facuta pe un preţ nedeterminată în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urma.

Vânzarea facuta pe adevăratul preţ sau pe preţul curent este asemenea valabilă. În acest caz se determina conform dispoziţiunilor art. 40. Determinarea preţului poate fi încredinţată arbitrului unei a treia persoana desemnată în contra sau rămase a se alege în urma. Cînd persoana desemnată sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi, părţile trebuie să proceadă la o noua numire. Dacă părţile nu se învoiesc, numirea se face de justiţie.

Cînd mărfurile vândute sînt arătate în contract numai prin catime, fel şi calitate, fără nici o alta indicatiune de natura a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este obligat a preda, la locul şi timpul stipulat, câtimea, felul şi calitatea cuvenită, chiar dacă mărfurile, care ar fi fost la dispoziţiunea sa în momentul formării contractului, sau pe care el şi le-ar fi procurat în urma în executare lui, ar fi pierit, sau dacă expedierea sau sosirea acelor mărfuri ar fi fost impiedicate de vreo cauza oarecare.

Vânzarea mărfurilor care se afla în călătorie, cu arătarea vasului care le transporta sau care urmează a le transporta, este supusă condiţiunii sosiri în buna stare a acelui vas. Dacă vânzătorul îşi rezerva drepturile ca, în timpul fixat prin convenţiune, sa arate vasul care transporta sau urmează a transporta mărfurile vândute şi dacă acest termen a trecut, cumpărătorul are dreptul sa ceara sau executarea contractului sau daune-interese. Pentru aprecierea pagubei cauzate, judecata va ţine seama de timpul fixat pentru predarea mărfurilor vândute sau de acel determinat pentru desemnarea vasului. Dacă prin convenţiune nu se fixează vreun termen pentru arătarea vasului, cumpărătorul e în drept a cere ca termenul să fie fixat de justiţie.

Dacă prin contract, sau mai în urma, s-a fixat un termen pentru sosirea vasului în care se afla mărfurile ce călătoreşte şi termenul expira fără ca vasul sa fi sosit, cumpărătorul are drept de a renunţa la contract sau a-i prelungi termenul odată sau de mai multe ori. Cînd însă nu s-a fixat nici un termen pentru sosire vasului, se înţelege ca părţile au luat drept termen timpul necesar, pentru împlinirea călătoriei. În caz de întîrziere, justiţia ţinînd seama de împrejurările, poate fixa un termen şi dacă şi acest termen expira fără ca vasul sa sosească, contractul se considera ca realizat. În nici un caz justiţia nu poate fixa un termen mai lung decât un an, socotit din ziua plecării vasului de la locul unde mărfurile vândute au fost încărcate.

Dacă în cursul călătoriei, din cauza de forta majoră sau caz fortuit, marfa vândută este transportată din vasul desemnat pe un alt vas, contractul nu se desfiinţează, şi vasul pe care s-a făcut transportul se considera, pentru toate efectele contractului, ca substituit primului vas.

Avariile intamplate în timpul călătoriei realizează contractul, dacă mărfurile sînt pînă într-atît deteriorate încît nu mai pot servi la întrebuinţarea pentru care fuseseră destinate. În orice alt caz, cumpărătorul este datorat sa primească mărfurile în stare în care se vor afla la sosire, însă cu o potrivita scăderea de preţ.

Cînd mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea conventiunii, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului vândut sau plata preţului, şi acesta nu-şi îndeplineşte la termenul fixat obligaţiunea sa, atunci condiţiunea rezolutorie se împlineşte de drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţiunea

1. sa) În lipsa de asemenea oferta sau de stipulaţiune exprese, rezilierea contractului se reglementează după dispoziţiunile codului civil privitoare la condiţiunea rezolutorie tacită. În amândouă cazurile cel în culpa răspunde de daunele-interese cauzate.

Cînd cumpărătorul unui lucru mişcător nu-şi îndeplineşte obligaţiunea sa, vânzătorul are facultatea sau a depune lucru vândut la o casa acreditata de comerţ, pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, sau de a-l vinde. Vânzarea se va face prin licitati publică, sau chiar pe preţul curent dacă lucrul are un preţ la bursa sau în târg, de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte şi cu dreptul pentru vînzător la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima vânzare, precum şi la daune-interese. Dacă neexecutarea contractului provine din pareta vânzătorul, cumpărătorul are dreptul a face să se cumpere lucrul de către un ofiţer public însărcinat cu asemenea acte. Cumpărătorul are dreptul a pretinde diferenţa în mai mult dintre preţul plătit a doua oara şi acela convenit cu primul vînzător, precum şi a cere dauneinterese dacă ele se cuvin. Partea care va uza de dreptul ce i se acordă prin acest articol, este datoare sa încunoştiinţeze prealabil despre aceasta pe cealaltă parte contractantă.

Dacă termenul stipulat într-un contract de vânzare a unui lucru mobil este esenţial naturii operaţiunii, partea car voieşte executarea conventiunei fără sa ţină seama de expirarea termenului stipulat în favoarea sa, trebuie să încunoştiinţeze pe cealaltă parte, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului. Chiar în acest caz vînzarea lucrului nu se poate decât a doua zi după încunoştiinţare.

Cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenite din o alta piaţa, este dator sa denunţe vânzătorului viciile aparente în timp de 2 zile de la primire, ori de câte ori un timp mai lung n-ar fi necesar din cauza condiţiunilor excepitonale, în care se afla lucrul vândut sau persoana cumpărătorului. El este dator sa denunţe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi doua zile de la descoperirea lor. Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut.

Prezidentul tribunalului şi acolo unde nu exista tribunal, judecătorul de pace poate ordonă, după cererea cumpărătorului sau a vânzătorului, ca atît calitatea cat şi starea în care se afla lucrul vândut să fie constatate de unul sau mai mulţi experţi, pe care îi va numi din oficiu. Prin aceeaşi ordonanţa de numire a experţilor, sau prin o alta, prezidentul tribunalului sau judecătorul de pace poate ordonă sau sechestra lucrul vândut, sau depunerea lui într-un depozit public sau într-un loc pe care îl va desemna; şi dacă păstrarea lucrului poate aduce mari pagube sau ocaziona cheltuieli însemnate, chiar vînzarea acestui lucru, pe socoteala celui ce se cuvine şi în condiţiunile ce se vor determina prin însăşi ordonanţa.

Ordonanţa prezidentului tribunalului sau judecătorului de pace va trebui să fie comunicată înainte de punerea ei în lucrare, celeilalte părţi sau reprezentantului sau, dacă vreunul din ei se afla în localitate. În caz contrariu, ordonanţa va fi comunicată în termenul prevăzut de art. 137 din procedura civilă, de la executarea

1. ei) Cumpărătorul care nu va voi a beneficia de dispoziţiunile cuprinse în articolul precedent va trebui în caz de contestatiune, sa probeze atît identitatea cat şi viciile marfi cumpărate de dânsul.

Dispoziţiunile cuprinse în art. 67, 68 şi 69 se aplică şi la contractele de bursa încheiate după formele prevăzute de legea ei specială. Titlul VII DESPRE REPORT

Contractul de report consta în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi în revânzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeiasi persoana a unor titluri de aceeaşi specie. Pentru validitatea contractului este necesară predarea reală a titlurilor date în report. Proprietatea lor se transfera la cumpărător. Părţile por stipula ca primele, rambursurile şi dobânzile ce se vor cuveni titlurile în termenul reportului, sa rămînă în profitul vânzătorului.

Revânzarea titlurilor date în report poate fi prelungită prin voinţa părţilor, pentru unul sau mai multe termene succesive.

Dacă la expirarea termenului reportului, părţile lichidează diferenţele spre a face separat plăţile lor, şi reînoiesc reportul asupra unor titluri ce diferă prin cantitatea sau special lor sau pe un alt preţ, atunci se considera ca părţile au încheiat un nou contract de report. Titlul VIII DESPRE SOCIETĂŢI ŞI DESPRE ASOCIAŢIUNI COMERCIALE ART. 77-220 Sect. I-VI*) --------- *) Au fost abrogate prin Legea

1. nr) 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale. ART. 221-235 Sect. VII*) ---------- *) Au fost abrogate prin Legea privind organizarea cooperaţiei din 28 martie 1929, cu modificările ulterioare.

A fost abrogat prin Legea

1. nr) 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale.

Societăţile prin acţiuni şi celelalte societăţi comerciale, industriale sau financiare, constituite şi avînd sediul în ţara străină, vor putea să-şi stabilească un sediu secundar sau o reprezentanta în România:

1. a) Dacă vor dovedi, printr-o declaraţiune a guvernului lor, ca în ţara unde sînt înfiinţate se observa deplina reciprocitate pentru societăţile române de acelaşi fel;
2. b) Dacă vor îndeplini prescripţiunile din prezenta secţiune, fiecare fel de societate în aceea ce o priveşte.

Societăţile legal constituite în ţara străină, care îşi stabilesc în România un sediu secundar sau o reprezentanta, sînt supuse la dispoziţiunile prezentului cod. În ce priveşte depunerea şi transcriptiunea, afişarea şi publicarea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări la unul sau altul din zisele acte şi a bilanţurilor; ele sînt datoare încă sa publice, în formele prevăzute de această lege, numele persoanelor care dirig sau administrează aceste sedii sau care reprezintă în orice mod, societatea în ţara. Aceste persoane sînt răspunzătoare faţa cu cei de al treilea, ca administratorii societăţilor naţionale. Dacă societăţile sînt altfel decât cele prevăzute în art. 77, ele vor fi supuse la îndeplinirea formalităţilor prescrise pentru depunerea şi publicarea actului constitutiv şi a statutelor societăţilor prin acţiuni şi le sînt aplicabile toate dispoziţiunile prezentei secţiuni relative la acelaşi societăţi. Publicaţiunile vor trebui sa cuprindă şi arătarea capitalului constituit pentru operaţiunile din România.

Societăţile care, deşi constituie în ţara străină, au însă în România sediul şi obiectul principal al intrprinderilor, vor fi supuse chiar pentru forma şi validitatea actului lor constitutiv, deşi încheiat în străinătate, la toate dispoziţiunilor prezentului cod, rămînînd supuse şi la îndeplinirea prescripţiunilor secţiunii de faţa pentru a putea funcţiona în ţara.

Nici o societate străină nu va putea face în România operaţiuni la care nu este indreptatita în ţara unde îşi are sediul principal.

Guvernul va putea, ori de câte ori va găsi cu cale, a revizui operaţiunile societăţilor străine.

Societăţile străine sînt supuse aceloraşi impozite la care sînt supuse societăţile române de aceeaşi natură.

Abrogat prin legea din 6 aprilie 1900

Societăţile pe acţiuni, legal constituite în ţara străină, nu vor putea să-şi înfiinţeze un sediu secundar sau o reprezentanta în România, fără a avea şi prealabilă autorizaţie a guvernului român. Aceasta autorizaţie nu se va putea da decât după ce se vor lua avizul Camerei de Comerţ din Bucureşti şi, dacă societatea îşi stabileşte sediul intrun alt loc, şi pe acel al Camerei de Comerţ din acea localitate, sau al celei mai apropiate, cînd n-ar fi Camera de Comerţ în acel loc.

Cererea de autorizare va fi însoţită de următoarele acte: 1. Statutele societăţii autentificate în regula, precum şi orice alte acte, dovedind existenta legală a societăţii în ţara unde s-a înfiinţat, şi o declaraţiune formala ca societatea se supusă legilor române. 2. Recipisa Casei de depuneri constând depunerea cauţiunii fixate de guvern pentru a asigura îndeplinirea obligaţiunilor ce societatea va contacta în ţara. Aceasta cauţiune nu va putea, în nici un caz, să fie mai mica de 100000 lei, şi guvernul va putea cere chiar sporirea ei pînă la o pătrime din capitalul de acţiuni al societăţii. Societăţile de asigurare vor da o cauţiune de cel puţin 250000 lei pentru fiecare ramura în parte. Aceste cauţiuni vor servi pentru desdaunarea cu preferinta a acţionarilor şi creditorilor din ţara. Cauţiunea va consista exclusiv în efecte publice ale Statului român, după cursul zilei cînd se face consemnarea, şi va fi depusa pe numele societăţii, care singura va fi recunoscută de proprietara. Societăţile care vor înfiinţa fabrici şi alte stabilimente industriale, cele care s-ar ocupa cu creari sau exploatări de cai de comunicatîi şi de mine, precum şi băncile, avînd ca obiect operaţiuni financiare, şi de credit, vor fi scutite de depunerea sus zisei cauţiuni. 3. O declaraţie a societăţii, omologata de autoritatea competentă a tarii respective, ca, cauţiunea va servi spre a garanta numai afacerile făcute de societatea în România.

Deosebit de condiţiunile stabilite prin articolele precedente şi de acelea pe care guvernul le va fixa după împrejurări, societăţile prin acţiuni străine, vor avea sa observe şi dispoziţiunile speciale următoare: 1. Societăţile prin acţiuni străine îşi vor alege unul din oraşele tarii ca domiciliu, unde vor avea un reprezentant general pentru toate operaţiunile lor din ţara. Acest reprezentant va depune o copie autentică după procura sa generală. 2. ocietatile prin acţiuni, străine, vor publică, pentru fiecare an, cel mai târziu în luna mai a anului următor, un bilanţ asupra operaţiunilor lor din ţara, conform prescripţiunilor legii. De asemenea ele vor inainta guvernului, imediat după publicarea lor, dările de seama şi bilanţurile ce vor publică la sediu lor principal. 3. Guvernul va putea prin ministerul public, cere tribunalul de comerţ sa pronunţe retragerea autorizaţiunii în cazurile următoare:

1. a) Cînd capitalul de acţiuni al societăţii autorizate se va face redus prin orice împrejurare, la jumătate sumei arătate cînd s-a făcut cererea de autorizaţiune;
2. b) Cînd prin orice împrejurare s-ar diminua cauţiunea depusa conform art. 245, fără ca societatea, în termen de 30 de zile sa o fi completat;
3. c) Cînd se va constata ca societatea face operaţiuni străine celor prevăzute în actul de constituire;
4. d) Cînd aceste societăţi nu vor observa dispoziţiunile prezentei secţiuni;
5. e) Cînd ar inceta reciprocitatea prevăzută de alin. I de sub art. 237;
6. f) Cînd societatea a încetat de a funcţiona în ţara sa de origina. Tribunalul de comerţ va statua în camera de consiliul, ascultând şi societatea incriminata, şi motivat. Încheierea sa nu e suceptibila decât de apel în termen de una luna de la pronunţare. Curtea de Apel, ascultând societatea, va statua definitiv; 4. Cauţiunea depusa se va restitui numai atunci se va dovedi că nu mai exista în ţara nici o obligaţiune, a societăţii autorizate, sau cînd o societate română recunoscută ca buna de guvern, va garanta necondiţionat pentru societatea străină care se va cere liberarea cauţiunii; Acţiunile societăţilor străine functinand în ţara vor putea fi admisă la cota bursei române, decât după ce societăţile vor fi funcţionat cel puţin un an în România, avînd publicat bilanţul lor pentru exerciţiul respectiv.

Îndeplinirea formalităţilor şi condiţiunilor prescrise prin articolele precedente supuse pe societăţile străine la consecinţele legale stabilite pentru societăţile naţionale, fără ca aceste societăţi străine să poată dobândi în România alte drepturi decât cele recunoscute străinilor prin legi şi regulamente, şi fac pe societate răspunzătoare de toate obligaţiunile contractate de administratorii sau reprezentanţii săi, chiar cînd aceştia prin contractarea lor ar fi depăşit puterile ce li se conferise. Articolul 248*) --------- *) Abrogat prin legea din 6 aprilie 1900.

Societăţile străine de felul celor prevăzute de art. 239, care funcţionează, precum şi celor care vor avea un sediu secundar sau reprezentante la punerea în aplicatiune a prezentei legi, li se acordă un termen de trei luni spre a-şi regula poziţiunea în conformitate cu dispoziţiunile legii de faţa.

Persoanele care vor face orice fel de operaţiuni sub orice titlu, în favoarea şi pe seama societăţilor străine care nu vor îndeplini condiţiunile şi formele prescrise prin prezenta secţiune, şi vor păgubi printacesta şi pe Stat de taxele la care are drept, vor fi răspunzătoare de daunele cauzate Statului român prin operaţiunile lor şi supuse la pedepsele prevăzute de art. 323 din codul penal.

Asociatiunea în participaţiune are loc atunci cînd un comerciant sau o societate comercială, acorda uneia sau mai multor persoane ori societăţi, o participaţiune în beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni, sau chiar asupra întregului comerţ.

Asociatiunea în participaţiune poate să aibă loc asemenea şi pentru operaţiunile comerciale făcute de către necomercianţi.

Asociatiunea în participare, nu constituie, în privinta celor de al treilea, o fiinta juridică distinctă şi de persoana interesatilor. Cei de al treilea nu au nici un drept şi nu se obliga decât acela cu care a contractat.

Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune chiar dacă au fost procurate de dânşii. Cu toate acestea, întrucât priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot sa stipuleze ca lucrările ce au adus sa li se restituie în natura, avînd dreptul, în caz cînd restitutiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se marginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficiarii şi pierderi.

Afară de dispoziţiunile articolelor precednte convenţiunile părţilor determina forma, întinderea şi condiţiunile asociaţiunii.

Asociaţiunile în participaţiune sînt scutite de formalităţile stabilite pentru societăţi, dar ele trebuie să fie aprobate prin act scris.

Asociatiunea de asigurare mutuala are de scop de a împărţi între asociaţi daunele cauzate prin riscurile care sînt obiectul asociaţiunii. Ea constituie, faţă de cel de al treilea, o persoană juridică distinctă de persoana asociaţilor.

Asociatiunea de asigurare mutuala trebuie să fie aprobată prin act scris. Ea se regulează prin convenţiunile părţilor.

Asociatiunea se administrează prin asociaţi, care sînt mandatarii săi temporari şi revocabili.

Regulile privitoare la responsabilitatea administratorilor, la publicarea actului constitutiv, a statutelor, a actelor care aduc schimbări unuia sau altora dintr-însele, a bilanţurilor societăţilor anonime şi la penalităţile relative la aceste societăţi, sînt aplicabile şi asociaţiunilor de asigurare mutuala. Din bilanţurile acestor asociaţiuni va trebui să rezulte îndeplinirea dispoziţiunilor art. 147

Asociaţii nu sînt obligaţi să contribuie decât cu partea determinata prin contract; şi în nici un caz nu sînt ţinuţi către cei de-al treilea, decât fiecare în proportiune cu valoarea lucrului pentru care a fost admisă în asociaţiune.

Acela care a pierdut lucrul pentru care s-a asociat încetează de a face parte din asociaţiune, ramanandu-i însă dreptul la indemnitatea ce i se cuvine.

Asociaţiune nu se dizolva prin interdictiunea sau moartea unuia dintre asociaţi. Falimentul unui asociat poate da loc la excluderea sa.

Se vor pedepsi cu pedepsele stabilite de codul penal pentru escrocherie, acei care simultand sau afirmând fals existenta subscriptiunilor sau vărsămintelor într-o societate pe acţiuni, sau anuntand publicul cu rea credinţa ca interesaţi în societate persoane care nu sînt, sau care prin alte simultatiuni au obţinut sau au încercat să obţină subscriptiunii sau vărsăminte.

Se vor pedepsi cu o amenda pînă la 5000 lei afară de pedepsele mai grele prescrise de codul penal: 1. Fondatorii, administratorii, directorii, cenzorii şi lichidatorii societăţilor care, în relaţiunile sau în situaţiunea acţiunilor, au enuntat cu rea credinţa fapte neadevărate asupra condiţiunilor societăţii, sau care cu ştiinţa au ţinut ascunse în totul sau în parte, fapte relative la aceleaşi condiţiuni; 2. Administratorii şi directorii care cu ştiinţa, în lipsa de bilanţuri sau contrariu cu ceea ce rezultă dintr-însele, sau prin mijlocirea de bilanţuri frauduloase stabilite, au distribuit asociaţilor, acţionarilor sau comanditarilor, interese sau dividende neluate din beneficiile reale; 3. Administratorii şi directorii care au emis acţiuni mai jos decât valoarea lor nominală, au cumpărat acţiuni ale societăţii, contrariu dispoziţiunilor art. 146 sau au înaintat bani pe acţiuni ale societăţii, sau emis obligaţiuni prin călcarea dispoziţiunilor alin. I şi II ale art. 174; 4. Administratorii şi directorii care au efectuat reducţiunea capitalul sau fuziunea societăţii, contravenind dispoziţiunilor art. 101 şi 197; 5. Administratorii şi directorii societăţilor de asigurare asupra vieţii şi al societăţilor administrative de lontine, care vor fi contravenit dispoziţiunilor art. 147; 6. Lichidatorii care au reimpartit activul social între asociaţi, contravenind dispoziţiunilor art. 203. Aceeaşi pedeapsa se aplică cenzorilor care în cazurile în numerele 2, 3, 4, 5 şi 6 de sub acest articol, nu au îndeplinit îndatoririle lor.

Dacă depunerea actului constitutiv şi al statutelor societăţilor în comandită pe acţiuni sau anonime, a actelor care aduc schimbări ziselor acte, a situaţiilor lunare şi a bilanţurilor, la tribunalul civil sau la tribunalul de comerţ, după împrejurări, nu s-a făcut în termen fixat, sau s-a făcut în mod incomplet, fiecare din persoanele care sînt datoare a o face sau de a ordonă să se facă se va pedepsi cu o amenda, care va putea să se ridice pînă la 50 lei pentru fiecare zi de întîrziere. Articolul 267*) --------- *)(Abrogat prin legea pentru organizarea cooperaţiei).

Orice abatere de la dispoziţiunile art. 104, 157, 167 şi 200 şi de la cele din două alineate ale art. 174, se va pedepsi cu o amenda care nu va trece peste una suta lei.

Societăţile constituite înainte de punerea în lucrare a prezentului cod, vor fi supuse dispoziţiunilor art. 104, 169, 180, 181 şi 182 precum şi dispoziţiunilor care carmuiesc şi fuziunea societăţilor sau reducerea capitalului lor. Societăţile existente, care ar voi să-şi modifice statutele lor, sau care ar voi sa prelungească termenul pentru care fuseseră constituite, vor fi datorate să-şi pună statutele în conformitate cu prezentul cod. Titlul IX*) DESPRE CAMBIE ŞI DESPRE CEC Articolul 270-369 ---------- *) Dispoziţiile acestui titlu au fost înlocuite prin Legea asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în

1. nr) 100 din 1 mai 1934 şi prin Legea asupra cekului publicată în acelaşi Monitor Oficial. Titlul X DESPRE CONTUL CURENT

Contractul de cont curent produce: 1. Strămutarea proprietăţii valorilor înscrise în contul curent asupra primitorului lor, prin aceea ca el le trece în debitul sau, şi novatiunea obligaţiunii de mai înainte între acela care a trimis valorile şi primitorul lor. Înscrierea însă în contul curent a unui efect de comerţ sau a unui alt titlu de credit, e presupusa facuta sub "rezerva încasării"; 2. Compensatiunea reciprocă între părţi pînă în concurenta debitului şi a creditului respectiv, la încheierea socotelii, cu rezerva plăţii diferenţei; 3. Curgerea de dobânzi pentru sumele trecute în contul curent, în debitul primitorului de la data înscrierii. Dobânzile sînt cele comerciale şi se socotesc pe zi dacă părţile nu s-au învoit altfel.

Existenta contului curent nu exclude drepturile de comision şi plata cheltuielilor pentru afacerile însemnate în contul curent.

Încheierea contului curent şi lichidarea diferenţei vor avea loc la scandenta termenelor stabilite prin convenţiune, şi în lipsa, la 31 decembrie a fiecărui

1. an) Dobînda diferenţei curge de la data lichidării. Numai diferenţa (soldul) lichidată la încheierea contului curent poate fi supusă executiunii sau opririi în mana unui al treilea sau asigurata prin ipoteca. Dacă s-a consimţit o ipoteca pentru credit deschis, posesorii efectelor create sau negociate în termenul acestei deschideri de credit nu se vor putea folosi de dânsul decât pînă la concurenta soldului final al contului.

Contractul de cont curent e de drept desfiinţat: 1. Prin scadenta termenului convenit; 2. În lipsa de convenţiune, prin retragerea uneia din părţi; 3. Prin falimentul uneia din părţi. Desfiinţarea contractului de cont curent se poate cere în caz de moarte, de interdictiunea sau incapacitatea legală a unei din părţi. Titlul XI DESPRE MANDATUL COMERCIAL ŞI DESPRE COMISION

Mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandatului. Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.

Deşi conceput în termen generali, mandatul comercial nu se întinde şi la afacerile care nu sînt comerciale, afară numai dacă aceasta se declara cu preciziune prin mandat. Dacă mandatarul nu are instrucţiuni decât asupra unor părţi ale afacerii mandatul se socoteşte liber pentru celelalte. Mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar cînd nu ar fi anume arătate.

Comerciantul care nu vrea sa primească o însărcinare este dator, în cel mai scurt termen posibil, să facă cunoscut mandatului neprimirea; în acest caz este încă dator a face să se păstreze în loc sigur lucrurile ce i s-au expediat şi sa îngrijească de dânsele în socoteala mandatului, pînă ce acestea va putea lua măsurile necesare. În caz de întîrziere, el va putea încă cere sechestru judiciar şi chiar vînzarea lucrurilor după formele prevăzute de art. 71.

Dacă lucrurile primite în socoteala mandatului prezintă semne de stricăciuni suferite în timpul transportului, mandatarul va trebui sa ia toate măsurile necesare pentru păstrarea drepturilor mandatului faţă de cel ce a făcut transportul, altfel este responsabil de lucrurile primite după descriptiunile cuprinse în scrisorile de carat sau în poliţele de încărcare. Dacă stricăciunea reclama îngrijiri urgente, mandatarul poate cere vînzarea lucrurilor după formele prevăzute de art. 71.

Mandatarul este indatorat a face cunoscut mandantului toate faptele ce ar putea sa-l hotărască a revoca sau modifica mandatul.

Mandatarul este răspunzător de stricăciunile lucrurilor ce-i sînt încredinţate spre păstrarea, afară de cele provenite din caz fortuit, forta majoră, din viciul sau chiar natura lor.

Mandatarul e ţinut a plati dobînda la sumele de bani cuvenite mandantului din ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna.

Mandatarul care nu se conformă instrucţiunilor primite de la mandant, răspunde de daune-interese.

Mandatarul este dator a incunostiinta fără întîrziere pe mandat despre executarea mandatului. Dacă în urma primirii acestei incunostiintari, mandantul întârzie răspunsul un timp mai lung decât cel cerut de natura afacerii, el este considerat ca a accepta executarea mandatului, chiar dacă mandatarul a trecut peste limitele mandatului.

Mandatarul care schimba destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandantului, e dator dobînda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune-interese provenind din neîndeplinirea mandatului şi de orice alta acţiune, chiar penală, în caz de dol sau frauda.

Mandatarul este dator să-şi arate mandatul persoanelor cu care tratează, cînd i se cere. El nu poate opune celor de al treilea instrucţiunile deosebite ce i s-ar fi dat de către mandant, afară numai dacă nu probează ca aceştia aveau cunoştinţa de ele în momentul cînd obligaţiunea a fost contractată.

Mandantul e ţinut a procura mandatarului mijloacelor necesare pentru îndeplinirea mandatului, afară dacă nu exista convenţiune contrarie.

Suma ce se datoreşte msandatarului pentru executarea mandatului se determina, în lipsa de convenţiune, de către judecata, după împrejurări.

Mandatarul, pentru tot ce i se datoreşte din executarea mandatului sau şi chiar pentru retribuţiunea sa, are un privilegiu special. Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea mandantului, sau care se găseşte la dispoziţia sa, în magazinele sale sau în depozite publice, sau pentru care el poate proba prin posesiune legitima a poliţiei de încărcare sau a scrisorii de carat, ca i s-au expediat. Creanţele sus-zise au precădere asupra oricăror alte creanţe contra mandantului şi chiar contra vânzătorului ce revendica, cu toate ca plăţilor şi cheltuielile vor fi fost făcute sau după ce lucrurile au intrat în posesiunea mandatarului. În caz de faliment al mandatului, privilegiul mandatarului asupra lucrurilor cumpărate în socoteala lui, se exercită conform dispoziţiunilor de la cap. 3, titlul IV, cartea II din acest cod. Dacă lucrurile mandantului au fost vândute de către mandatar, privilegiul subzistă asupra preţului.

Pentru a exercita dreptul arătat în articolul precednt, mandatarul trebuie să notifice formal mandantului sumele ce-i sînt datorate, cu invitatiune de a i se face plata în termen de cinci zile şi cu privilegiul. Mandantul va putea face opoziţiune, citând pe mandatarul înaintea judecaţii. Opoziţiunea va trebui să fie notificată mandatarului în termen de 3 zile de la primirea notificatiunei de către mandant. Dacă mandantul nu are reşedinţa sau domiciliul ales în locul de reşedinţa al mandatarului, termenul pentru opoziţiune va fi de 10 zile dacă mandantul domiciliază în circumscriptiunea unui tribunal limitrof; de 20 de zile dacă domiciliază în orice altă parte a tarii; de doua luni dacă domiciliază afară din România. Dacă termenul a trecut sau opoziţiunea s-a respins, mandatarul poate, fără alta formalitate, să facă a se vinde lucrurile sus zise, conform dispoziţiunilor art. 68.

Dacă mai mulţi mandatari sînt numiţi prin acelaşi act, fără a se arata ca ei trebuie să lucreze împreună, fiecare din ei poate lucra în lipsa celuilalt. Dacă prin act se declara ca mandatarii trebuie să lucreze împreună şi mandatul nu este primit de toţi, acei ce accepta se socotesc autorizaţi a-l îndeplini cînd ar forma majoritatea celor numiţi. Comandatarii sînt responsabili solidar.

Afară de cazurile prevăzute de codul civil, mandatul încetează: 1. Prin căsătoria femeii comerciante ce a dat primit mandatul, dacă nu este autorizata a continua comerţul conform dispoziţiunilor art. 15; 2. Prin revocarea autorizatiunei de a exercita comerţul ce fusese acordată femeii maritate sau minorului care a dat sau primit mandatul*.

Mandantul sau mandatarul care, fără cauza justa prin revocarea sau renunţarea sa întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune-interese. Dacă executarea mandatului este întreruptă prin moartea mandantului sau a mandatarului, retribuţiunea acestuia din urma se va determina după ceea ce s-a executat în proportiune cu ceea ce s-ar fi datorat pentru completa executare a mandatului.

Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercita, fie în alt loc.

Patronul răspunde de faptele prepusului şi de obligaţiunile contractate de el în limitele însărcinării ce i-a dat. Dacă sînt mai mulţi patroni, fiecare din ei este solidar responsabil. Dacă patronul este o societate comercială, responsabilitatea societarilor se reglementează după natura societăţii.

Mandatul dat presupusului poate fi expres sau tacit. Mandatul expres trebuie să fie depus la tribunalul în a cărui jurisdicţiune prepusul are a îndeplini însărcinarea, spre a fi transcris în registrul destinat pentru aceasta şi afipt conform dispoziţiunilor art. 10. Un extras mandatului va fi publicat, prin îngrijirea grefierului, în foaia anunţurilor judiciare a localităţii. Pînă la îndeplinirea formalităţilor de mai sus se aplică dispoziţiunile articolului următor.

Faţa cu cei de al treilea, mandatul tacit al prepusului se socoteşte general şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat. Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandantului tacit, dacă nu probează ca ei o cunoaşte în momentul contractării obligaţiunii.

Prepusul este totdeauna dator a trata în numele patronului şi sa arate în subsemnătura sa, pe lîngă numele şi pronumele sau propriu, numele şi pronumele sau firma patronului, cu menţiunea "prin procura" sau alta asemenea. În lipsa unei asemenea declaraţiuni, prepusul se obliga personal; cei de al treilea însă pot exercita şi contra patronului acţiunile ce deriva din actele prepusului privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însărcinat.

Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face operaţiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a altuia, la alte negoţuri de natura aceluia cu care este însărcinat. În caz contrariu, prepusul este responsabil de daune-interese şi patronul are încă dreptul de a retine pentru sine foloasele ce ar rezultă din aceste operaţiuni.

Prepusul e responsabil solidar cu patronul de observarea dispoziţiunilor cuprinse în titlul III şi IV acestei cărţi, în ce priveşte comerţul cu care este însărcinat.

Revocarea mandatului expres trebuie să fie facuta în aceleaşi forme cu care el a fost dat.

Prepusul poate intenta orice acţiune şi a fi chemat în judecata în locul patronului pentru obligaţiunile contractate de dânsul în exerciţiul comerţului cu care a fost însărcinat.

Dispoziţiunea acestei secţiuni se aplică reprezentanţilor caselor comerciale sau ai societăţilor străine care de obicei tratează sau încheie în ţara, în numele şi pe socoteala acestora, afacerile comerciale cu care au fost însărcinaţi.

Oricine trimite în alta localitate o persoană din serviciul sau, autorizând-o cu scrisori, avizuri, circulari sau alte asemenea documente, ca sa trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului sau, rămîne obligat prin faptele contractate de aceasta persoana în marginile însărcinării ce i-a dat.

Dispoziţiunile art. 396 se aplică comisilor călători; aceştia însă nu pot subscrie "prin procura", ci trebuie numai sa arate numele patronului lor.

Comisii pentru negot sînt prepuşii pentru vînzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exercita comerţul şi în momentul predării sa ceara şi sa încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru aceasta, valabilă chitanţa în numele patronului lor. Afară din magazin ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără autorizaţie specială.

Comisionul are de obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în socoteala comitentului. Între comitent şi comisionar exista aceleaşi drepturi şi obligaţiuni între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare.

Comisionarul este direct obligat, către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie. Comitentul nu are acţiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea nu au vreo acţiune în contra comitentului.

Comisionarul trebuie să ţină, deosebite între dânsele şi chiar de ale sale proprii, lucrările diferiţilor comitenţi şi să aibă în registrele sale partida deosebită pentru fiecare operaţiune. Dacă comisionarul are în contra aceleaşi persoane creanţe provenind din diferite operaţiuni făcute în contul comitentilor săi, sau din o operaţiune a sa proprie şi a altuia, el este dator a cere de la acel debitor un înscris deosebit pentru fiecare afacere şi în caz de plată sa arate în registrele sale persoana pentru care plata s-a făcut. În lipsa de asemenea arătare plata se va împărţi proporţional între fiecare creanta.

Operaţiunile făcute de comisionar cu violarea mandatului sau peste limitele sale rămîn în sarcina sa şi prin urmare: 1. Dacă a vândut cu preţ mai mic decât cel hotărât sau, în lipsa, mai mic decât cel curent, el este dator sa plătească comitentului diferenţa, afară numai, dacă nu ar proba ca vînzarea cu preţul hotărît nu se putea face şi ca, vînzarea astfel, comitentului a fost scutit de paguba; 2. Dacă a cumpărat cu un preţ mai mare decât cel hotărât, comitentul poate refuza operaţiunea şi a o considera ca facuta în socoteala comisionarului, dacă acesta nu ar oferi sa plătească diferenţa preţului; 3. Dacă lucrul cumpărat nu corespunde cu calitatea convenită, comitentul îl poate refuza.

Comisionarul care fără autorizaţiunea comitentului face înaintări de bani, vânzări sau alte operaţiuni pe credit îşi ia asupra-şi orice răspundere şi comitentul îi poate cere plata intarziata a creditelor făcute cerandu-i interesele şi foloasele ce ar rezultă din aceasta.

Comisionarul care vinde pe datorie este dator sa arate comitentului, în scrisoarea de aviz, persoana cumpărătorului şi termenul acordat; altminteri operaţiunea se presupune ca s-a făcut pe bani gata; proba contrarie nu e admisă.

Cînd comisionarul este însărcinat sa vândă sau sa cumpere cambii, obligaţiuni sau efecte ale statului ori alte titluri de credit circulând în comerţ sau mărfuri avînd preţ la bursa ori în piaţa, dacă comitentul nu a dispus într-alt fel, el însuşi poate să-i procure pe preţul cerut ca vînzător, lucrurile ce trebuia sa cumpere, sau sa retina pentru sine, după preţul curent, ca cumpărător, lucrurile ce trebuia sa vândă în socoteala comitentului, deosebit de dreptul sau la proviziune. Dacă în cazurile mai sus arătate, comisionarul, după indeplinirtea însărcinării sale, nu face cunoscut comitentului persoana cu care a contractat, comitentul are dreptul sa considere ca cumpărarea sau vînzarea s-a făcut pe contul sau şi sa ceara de la comisionar executarea contractului.

Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiunilor luate de către persoanele care au contractat, afară de convenţiune contrarie. Cînd comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal faţa cu comitentul, pentru îndeplinirea obligaţiunilor rezultând din contract. În acest caz, el are dreptul la proviziunea specială numita "pentru garanţie", "pentru credit". Aceasta proviziune se stabileşte de părţi prin convenţiunea lor, iar în lipsa este lăsată, la aprecierea judecaţii. Titlul XII DESPRE CONTRACTUL DE TRANSPORT

Contractul de transport are loc între expeditor sau acela care da însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obliga a-l face în numele sau propriu şi în socoteala altuia, ori între unul din aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-l face. Se numeşte "cărăuş" persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare sa transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare. Obligaţiunile între expeditor şi întreprinzătorul de transporturi pe apa, şi capitat sau patron, sînt reglementate prin dispoziţiunile prevăzute în cartea II-a a acestui cod.

Expeditorul trebuie să dea cărăuşului care i-ar face cererea o scrisoare de carat. Scrisoarea de carat poate să fie la ordin sau la purtător. Forma şi efectele girului scrisorii de carat sînt reglementate prin dispoziţiunile titlului IX din aceasta carte.

Scrisoarea de carat trebuie să fie datată, subscrisă de expeditor şi sa cuprindă: 1. Natura, greutatea, măsura sau numărul lucrurilor de transport şi dacă lucrurile sînt în lăzi sau pachete, şi calitatea acestora, numărul şi sigiliile sau mărcile puse pe dânsele; 2. Numele expeditorului şi locuinta sa; 3. Numele şi locuinta cărăuşului; 4. Locul de destinaţie şi persoanma destinatarului, cu arătarea dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător; 5. Portul sau preţul transportului şi sumele datorate cărăuşului pentru expeditiune, adăugându-se cheltuielile anticipate sau de provizion; 6. Timpul în care trebuie să fie făcut transportul sau, cînd transportul are loc pe calea ferată, dacă trebuie făcut cu mare sau mica iuteala. 7. Celelalte stipulaţiuni asupra cărora părţile s-au înţeles. Expeditorul se poate desemna el însuşi ca destinatar.

Expeditorul este dator a incredinta cărăuşului actele de vama sau actele ce ar fi de trebuinta; el este răspunzător de cuprinsul şi regularitatea lor.

Cărăuşul va da expeditorului cînd acesta i-ar cere, un exemplar al scrisorii de către subscris de dânsul. Dacă scrisoarea de carat e la ordin sau la purtător, girul sau remiterea exemplarului semnat de cărăuş transfera posesiunea lucrurilor transportate. Convenţiunile necuprinse în scrisoarea de carat nu au nici o tărie faţă de destinatarul sau posesorul exemplarului scrisorii de carat la ordin sau la purtător, ce a fost subscris de cărăuşi.

Dacă cărăuşul primeşte lucrurile de transportat fără nici o rezervă, se presupune ca ele nu prezintă vicii aparente de imbalotare.

Cărăuşul este dator să facă expediţiunea lucrurilor de transportat după ordinea în care le-a primit, afară dacă prin natura lor, din cauza destinatiunei ce acele lucruri au, sau pentru alte motive, nu ar trebui să se urmeze într-altfel, sau dacă nu ar fi împiedicat de vreun caz fortuit sau forta majoră.

Dacă din caz fortuit sau forta majoră, transportul este împiedicat sau peste măsura întârziat, cărăuşul trebuie să încunoştiinţeze îndată pe expeditor, care are facultatea de a realiza contractul plătind numai cheltuielile făcute de cărăuş şi dacă impidicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăuşul are încă dreptul la plata portului în proportiune cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăuşului exemplarul scrisorii de carat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.

Expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere restituirea lucrurilor transportate, sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de carat, ori de a dispune cum va crede de cuviinţă, dar este dator a plati cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediat rezultând din executarea acestui contra-ordin. Obligaţiunile cărăuşului de a executa ordinul expeditorului încetează din momentul în care lucrurile fiind ajunse la locul de destinaţie, persoana căreia îi sînt destinate şi care poseda actele necesate a făcut cererea de predare cărăuşului, sau din momentul în care i-a remis scrisoarea de carat. În aceste cazuri, numai destinatarul lucrurilor transportate are facultatea de a dispune de dânsele. Dacă scrisoarea de carat este la ordin sau la purtător, dreptul arătat în prima parte a acestui articol, este al celui ce poseda exemplarului scrisorii de carat subscris de cărăuş. Cărăuşul primind contra-ordin are dreptul sa ceara restituirea exemplarului suszis sau dacă destinaţiunea lucrurilor de transportat s-a schimbat el poate pretinde o noua scrisoare de carat.

Termenul predării lucrurilor transportate se hotărăşte prin învoirea părţilor. În lipsa el este lăsat la aprecierea judecaţii.

Cărăuşul este răspunzător de faptele subordonaţilor săi, de ale tuturor cărăuşilor succesive şi de ale oricărei alte persoane căreia dânsul i-a încredinţat facerea transportului.

Diferiţii cărăuşi au dreptul de a face să se declare pe scrisoarea de carat sau într-altfel, starea în care se afla lucrurile ce se transporta în momentul cînd ele le sînt încredinţate. În lipsa unei asemenea declaraţiuni, se presupune ca ei au primit lucrurile în buna stare şi conform cu arătările cuprinse în scrisoarea de carat.

Cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte pînă la acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează ca pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit sau din forta majoră, din chiar viciul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului.

Dacă sînt de transportat lucruri fragile sau care se strica uşor, animale sau lucruri, pentru care transportul urmează să fie făcut în anume condiţiuni, administraţiunile căilor ferate pot stipula ca pierderea sau stricăciunea să se presupună ca provenită din viciul lucrurilor transportate, din cauza naturii lor, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului afară numai dacă ele sînt în culpa vădită.

Stricăciunile se vor proba conform dispoziţiunilor art. 71, şi expeditorul, posesorul scrisorii de carat sau destinatarului, după distincţiunile prevăzute în art. 421, poate fi autorizat de către justiţie sa ceara predartea lucrurilor transportate, cu sau fără cauţiune.

În caz de întîrziere în efectuarea transportului peste termenul stabilit prin art. 422, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului în proportiune cu durata întârzierii, şi pierde preţul transportului dacă întârzierea a durat indoit de timpul hotărât pentru facerea transportului, afară de pagubele mai mari de care este răspunzător, dacă s-ar proba ca ele au provenit din aceasta cauza. Cărăuşul nu este responsabil de întîrziere dacă probează ca ea a provenit din caz fortuit sau forta majoră, sau din faptul expeditorului ori al destinatarului. Lipsa mijloacelor îndestulătoare de transport nu ajunge pentru a justifica întârzierea.

Cărăuşul îşi poate margini răspunderea pînă la concurenta unei sume de atît la suta pentru lucrurile care, prin natura lor, sînt supuse în timpul transportului la o micşorare în greutate sau măsura. Aceasta suma trebuie să fie hotărâtă mai dinainte şi specifică pentru fiecare lada sau colet, dacă lucrurile sînt împărţite în lăzi sau colete. Cărăuşul nu poate beneficia de convenţiunea prin care dânsul şi-a mărginit răspunderea, dacă expeditorul sau destinatarul probează ca micşorarea nu putea ajunge la acea hotărîre de părţi.

Paguba provenită prin pierderea sau stricăciune se calculează după preţul curent al lucrărilor transportate, la locul şi timpul predării. Preţul curent se stabileşte după dispoziţiunile art. 40, scăzându-se cheltuielile ce întotdeauna se fac în caz de pierdere sau stricăciune. Dacă paguba este cauzată prin doi sau neglijenţa vădită, cuantumul despăgubirii se determina după dispoziţiunile art. 1084 şi 1086 din Codul civil. În alt caz de pierdere a obiectelor unui călător predate cărăuşului fără arătarea conţinutului, cuantumul despăgubirii se determina după împrejurările particuare ale faptului.

Cărăuşul nu răspunde de lucrurile preţioase, bani şi titluri ce nu i-au fost declarate, şi în caz de pierdere sau stricăciune, nu este răspunzător decât de valoarea arătată.

După ajungerea lucrurilor transportate sau după trecerea zilei în care ele trebuiau sa ajungă la locul de destinatiune, destinatarul poate exercita toate drepturile derivând din contractul de transport, precum şi acţiunile de despăgubire; din acel moment el poate pretinde predarea chiar a lucrărilor şi a scrisorii de carat.

Cărăuşul nu este obligat sa predea lucrurile transportate pînă cînd persoana ce se prezintă a le primi nu-şi îndeplineşte operaţiunile. În caz de neînţelegere dacă destinatarul plăteşte suma ce crede ca datoreşte şi depune în acelaşi timp şi diferenţa pînă la suma pretinsa de cărăuş, acesta este dator a-i preda lucrurile transportate. Dacă scrisoarea de carat e la purtător, cărăuşul se poate opune ca să facă predarea pînă la restituirea exemplarului subscris de dânsul.

Destinatarul are dreptul sa verifice cu cheltuiala sa, în momentul predării, starea în care se afla lucrurile transportate, deşi ele n-ar prezenta încă semne exterioare de stricăciune. Destinatarul care primeşte lucrurile e obligat sa plătească ceea ce se datoreşte pentru transport, după scrisoarea de carat, precum şi toate celelalte cheltuieli.

Dacă cărăuşul preda lucrurile transportate, fără a arata sumele ce i se datoresc lui, cărăuşilor anteriori sau expeditorului, sau fără a pretinde depunerea sumei asupra căreia exista neînţelegere, pierde dreptul de regres şi rămîne răspunzător către expeditor şi cărăuşii anteriori pentru sumele ce li se cuveneau; are însă acţiune contra destinatarului.

Orice cerere de despăgubire trebuie îndreptată contra primului sau ultimului cărăuş. Se poate indrepta şi contra cărăuşilor intermediar, cînd s-ar proba ca paguba s-a cauzat în timpul cînd acesta a făcut transportul. Orice cărăuş chemat a răspunde de fapte care nu sînt ale sale, are facultatea a chemat în garanţie sau pe cărăuşul care l-a precedat imediat, sau pe cărăuşul intermediar răspunzător de paguba, după dispoziţiunile stabilite mai sus.

Pentru toate creanţele rezultând din contractul de transport, cărăuşul are privilegiul asupra lucrurilor transportate pînă la predarea lor destinatarului. Dacă sînt mai mulţi cărăuşi, cel din urma dintre ei exercita drepturile celor anteriori.

Dacă nu se găseşte destinatarul, sau se iveşte neînţelegere în privinta primirii lucrurillor transportate, prezidentul tribunalului respectiv sau judecătorul de pace poate ordonă depunerea sau sechestrul acelor lucruri. Poate asemenea face a se verifica starea în care se afla lucrurile şi sa ordone vînzarea lor pînă la concurenta sumelor datorate cărăuşului, observându-se formele prevăzute în art. 71. Dacă nu e nici o contestaţie, cărăuşul, pentru a obţine plata ce i se datoreşte, se va conformă dispoziţiunilor art. 388.

Dacă în contractul de transporta fost prevăzut vreo clauza penală pentru neîndeplinire sau întîrziere a predării, se poate cere şi executarea transportului şi clauza penală. Pentru neplata clauzei nu se cere ca paguba să se probeze. Cînd s-ar dovedi ca paguba suferită este mai mare decât clauza penală, se poate cere diferenţa. Clauza penală nu poate să aibă loc cînd, în cazurile prevăzute de art. 425 şi 428, cărăuşul nu este supus la răspundere.

Plata portului şi primirea fără rezerva a lucrurilor transportate, chiar cînd plata portului ar fi fost facuta înainte, sting orice acţiune contra cărăuşului. Cu toate acestea, acţiunea contra cărăuşului pentru pierderea parţială sau stricăciunea ce nu se putea cunoaşte în momentul predării, subzistă şi după plata portului şi primirea lucrurilor transportate, dacă se dovedeşte ca pierderea sa stricăciunea a avut loc între darea lucrurilor în primirea cărăuşului şi predarea facuta de acesta, cu condiţiune însă ca cererea pentru verificare să fie facuta de îndată, după ce se va fi descoperit paguba şi nu mai târziu decât cinci zile după primirea lucrurilor de către destinatar.

Orice stipulaţie care ar exclude sau ar margini, în transporturile pe cale ferată, obligaţiunile şi răspunsurile stabilite prin art. 417, 418, 419, 425, 428, 429, 430, 432, 433, 436, şi 440 sînt nule şi de nul efect, chiar dacă ar fi fost permise regulamentele generale sau particulare, afară numai de cazul cînd prin tarife speciale s-ar stabili ca preţul transportului să fie mai mic decât acela cuprins în tarifele ordinare. Titlul XIII*) DESPRE CONTRACTUL DE ASIGURARE Articolul 442-477 -------- *) Dispoziţiunile acestui titlu au fost înlocuite prin legea pentru construirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurare şi reglementarea contractului de asigurare din 7 iulie 1930 modificată la 9 aprilie 1931, 1 mai 1932 şi 10 aprilie 1936* Titlul XIV DESPRE GAJ

Gajul construit de către un comerciant sau de un necomerciant pentru faptele de comerţ, se constata, între părţile contractante, prin toate probele admise de legea comercială şi prevăzută în art. 46 din acest cod fără a se distinge dacă părţile au sau nu acelaşi domiciliu. Faţa însă cu cei de al treilea, gajul nu poate fi dovedit decât prin înscris, dacă suma pentru care s-a constituit gajul trece peste 5000 lei.*) ---------- *) Text modificat prin D.nr. 154/1948,

1. nr) 166 din 21 iulie 1948.

Gajul cambiilor şi titlurilor la ordin poate fi constituite prin gir cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta asemenea, din care să rezulte voinţa părţilor ca aceste titluri au fost date în gaj iar nu ca s-a transmis proprietatea lor. Gajul asupra creanţelor şi drepturilor încorporate netransmisibile prin gir pot fi constituite prin acte făcute în forma cesiunilor. În aceste cazuri însă, actul trebuie să conţină menţiunea ca cesiunea se face cu titlu de gaj. Gajul asupra acţiunilor, părţilor de interes şi obligaţiunilor nominative ale societăţilor financiare, industriale, comerciale sau civile, poate fi constituit printr-un transfer înscris în registrele societăţii, cu arătarea "pentru cauza de garanţie". Dacă s-a dat în gaj o creanta mobila, creditorul gajist, pentru a-şi avea privilegiul sau faţa cu cei de al treilea, urmează sa notifice debitorul creanţei data în gaj, constituirea gajului.

Creditorul are dreptul de a fi plătit cu privilegiul asupra lucrului ce i s-a constituit în gaj. Acest privilegiu nu exista decât dacă lucrul s-a pus şi se afla în posesiunea creditorului sau a unei persoane aleasă de părţi. Creditorul este presupus ca are în posesiune sa lucrurile date în gaj cînd ele se afla în magazinele sale sau ale comisionarului sau, în vasele sale, la vama sau într-un depozit public, sau dacă înainte de sosirea lor e în posesiunea poliţei de încărcare, sau a scrisorii de carat girata cu clauza "valoarea în garanţie" sau o alta asemenea. Prin derogarea la dispoziţiunea de mai sus, gajul constituit asupra produselor solului pendinte încă prin rădăcini sau deja culese, precum şi asupra materiilor industriale prime în stare de fabricaţie sau deja fabricate şi aflate în fabrici sau depozite, se considera constituit prin singurul efect al conventiunii, de la data actului, care va indica numerul, natura, calitatea şi locul, unde se afla gajul, fără ca să se ia din posesiunea debitorului sau constituentului lucrurile constituite în gaj. Data actului face deplina credinţa. În timp de 5 zile aceste acte de gaj se vor transcrie în registrul prevăzut de art. 728 bis, din procedura civilă. În cazul în care gajul se va afla într-o comuna, alta decât aceea unde este reşedinţa judeţului, grefierul tribunalului va comunică de urgenta primarului respectiv un extras de orice intabulare efectuată, pentru a se face menţiune de ea în registrul care se va înfiinţa în acest scop. În privinta celor de al treilea, drepturile creditorului gajist nu vor începe decât la data intabulării, iar atunci cînd este locul a se face menţiune în registrul primăriei, de la data acelei menţiuni. Se vor respecta dispoziţiunile art. 1729 şi 1730 din Codul civil.

Creditorul e dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj. Dacă efectele date în gaj au sosit la scadenta, creditorul gajist este dator a urmări şi incasa valoarea lor. Cheltuilelile făcute îi sînt înapoiate şi după ce îşi va incasa creanta cu toate accesoriile ei, va da socoteala de ceea ce rămîne.

În caz de neplata la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate proceda la vînzarea obiectelor date în gaj. Pentru acest sfîrşit, el se va adresa la preşedintele tribunalului cu cerere de a fi autorizat sa vândă gajul. Preşedintele va statua asupra cererii de vânzare a gajului şi, prin ordonanţa ce se va da, va incuviinta vînzarea, fie în modul convenit de părţi, dacă ele au stipulat în ce mod să se vândă gajul, fie în mod public şi prin organul unui agent judecătoresc desemnat de preşedinte, dacă părţile n-au prevăzut alt mod de vânzare. În caz de faliment, cererea de vânzare a gajului se va notifica sindicului pentru ca în termen de trei zile să poată uza de facultatea ce-i este lăsată art. 782. Dacă în acest termen sindicul nu va retrage gajul, executarea cerută şi încuviinţată de preşedintele îşi va urma cursul ei, fără a putea fi împiedicată sau suspendată prin lucrările falimentului. Suma prinsă din vînzarea gajului va fi în acest caz depusa la Casa de Consemnaţiuni şi creditorii falitului vor putea exercita asupra acestei sume drepturile eventuale ce le-ar câştiga, prin contestatiuni făcute cu ocaziunea verificării creanţelor.

Ordonanţa aceasta nu va deveni executorie decât după ce va fi notificată debitorului şi aceluia care a procurat gajul, cu indicarea zilei, locului şi orei la care se va proceda la vânzare şi, după ce vor fi expirat cele trei zile ale opozitiunii, ordonanţa va rămîne definitivă şi în ultimul resort, dacă în trei zile de la primirea ei debitorul sau terţul care a procurat gajul, nu vor fi făcute opoziţiuni şi nu vor fi chemat pe creditor înaintea Tribunalului. În caz de opoziţiune, citarea părţilor şi judecarea opoziţiunei se vor face de urgenta şi cel mult în termen de 8 zile de la primirea opoziţiunei.

Termenul pentru a face apel contra hotărîrii intervenite asupra acestei opoziţiuni va fi de 8 zile de la comunicarea hotărîrii Tribunalului.

Termenele mai sus fixate nu sînt susceptibile de a fi mărite în raport cu distanta. Dacă debitorul sau terţul care a procurat gajul nu sînt domiciliaţi în cuprinsul acestui Tribunal şi n-au făcut alegere de domiciliu în acel cuprins, notificările menţionate la articolele prrecedente vor fi valabil făcute prin afişarea lor în sala de audienta a Tribunalului şi prin publicarea în "Monitor" sau în foile anunţurilor judecătoreşti din acea localitate. Procesul-verbal al portărelului, constatând îndeplinirea acestora formalităţi, va tine loc în acest caz de dovada a notificării. Notificarea primei ordonanţe a preşedintelui se va face, chiar în aceasta ultima ipoteza, conform art. 74 din procedura civilă.

Ordonanţa care autoriza vînzarea, dacă nu s-a făcut opoziţie în termenul prescris, şi hotărîrea data de Tribunalul asupra opoziţiei, în caz cînd s-ar fi făcut apel contra acelor acte şi înainte de expirarea termenului de apel.

Drepturile acordate creditorului gajist, prin articolele precedente nu sînt suspendate prin falimentul sau moartea debitorului ori celui care a procurat lucrul în gaj.

Este nulă orice clauza care ar autoriza pe creditor a-şi apropia gajul, ori a dispune de dânsul fără îndeplinirea formelor de mai sus.

Dispoziţiunile precedente nu modifica legile speciale şi regulamentele ce privesc băncile şi alte institute autorizate a face înaintări de bani şi împrumuturi pe depozite şi lucrurile date în gaj. Gajul asupra mărfurilor depuse în magazinele generale e regulat prin dispoziţiunile legii speciale din 28 iunie 1881, şi gajul asupra vaselor de comerţ, prin dispoziţiunile cărţii a II-a acestui cod. Cartea II-a DESPRE COMERŢUL MARITIM ŞI DESPRE NAVIGAŢIE Articolul 490-694*) --------- *) Fiind publicat numai codul comercial terestru, articolele 490-694 n-au fost reproduse în cod. Cartea III-a DESPRE FALIMENT Titlul I DESPRE DECLARAŢIUNEA DE FALIMENT ŞI DESPRE EFECTELE SALE

Comerciantul care a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale este în starea de faliment.

Singurul refuz al unor plati, pe temei de excepţiuni pe care, în buna credinţa, debitorul îl socoteşte întemeiat, nu constituie o proba de încetarea plăţilor.

Tribunalul, şi la tribunalele cu o secţiune specială, tribunalul de comerţ, încunoştiinţat din partea unuia sau mai multor creditori despre situaţiunea dificila, în care se afla un comerciant relativ la comerţul sau, şi care înstrăinează în condiţiuni dezavantajoase avutul sau, va putea ordonă prezentarea acestuia în camera de consiliu şi depunerea totodată a registrelor, a bilanţului sau comercial şi a unei liste nominative de toţi creditorii săi şi de sumele creanţelor, cu indicarea scadentelor respective. Tribunalul va ordonă, în acelaşi timp ca creditorul sau creditorii, care au făcut denunţarea, să depună o cauţiune, în bani sau efecte publice, a carei cuantum se va fixa de tribunal. Aceasta cauţiune va rămîne consemnată la Casa de depuneri, consemnaţiuni şi economii pînă la rezolvarea definitivă a procesului de calomnie intentat de comerciantul debitor. În cazul cînd arătările creditorilor se găsesc întemeiate sau cînd comerciantul, fără un just motiv nu se înfăţişează, tribunalul va putea, dacă crede de cuviinţă, mai înainte de oricare dispoziţiuni ar lua asupra punerii sale în stare de faliment, sa numească după importanţa comerţului, pe unul sau mai mulţi dinter creditorii care, în continuarea ulterioară a comerţului, sa verifice registrele şi sa supravegheze regularitatea operaţiunilor comerciantului. Chemarea se va face prin scrisoare închisă din partea preşedintelui tribunalului respectiv şi cercetarea va avea loc în camera de consiliul. Creditorul care, cu buna ştiinţa va fi făcut denunţarea neîntemeiată, va putea fi supusă pedepselor prevăzute de codul penal pentru calomnie. Încheierea tribunalului va trebui pronunţată cel mult în 5 zile libere de la cerere şi dânsa nu va fi supusă opoziţiuni. Ea este susceptibilă de apel, în termen de trei zile de la pronunţarea

1. ei) Tribunalul va putea însă acorda execuţiunea provizorie. Toată procedura privitoare la modul chemării debitorului şi al judecării apelului va fi aceeaşi ca la tribunal. Deciziunea Curţii este supusă nici opozitiunii, nici recursului.

Refuzul nejustificat din partea creditorului de a primi delegarea, atrage condamnarea lui la amenda de la 100 pînă la 500 lei.

Onorariul custodelui se fixează de tribunal şi se achită de comerciant.

Aceste măsuri preventive încetează:

1. a) prin arătarea majorităţii creditorilor ca situaţiunea afacerilor comerciantului nu le mai inspira temere şi ca măsura luată nu le mai este trebuincioasă;
2. b) prin justificarea plăţii în mod regulat a datoriilor ajunse la scandenta;
3. c) prin declararea în stare de faliment.

Falimentul se declara prin hotărîre judecătorească, pronunţată după declaraţiunea falitului, sau după cererea unui, ori mai multor creditori, sau din oficiu.

Declaraţiunea falimentului se pronunţa de tribunalul de comerţ în jurisdicţiunea căruia debitorul îşi are principalul sau stabiliment comercial. Tribunalul este investit cu întreaga procedura a falimentului şi ca judeca acţiunile derivând dintr-însul dacă prin natura lor nu vor fi de competenţa jurisdicţiunii civile. Formele de procedura în aceasta materie se reglementează prin dispoziţiunile speciale cuprinse în cartea IV şi prin acele ale codului de procedura civilă.

Falitul va fi dator ca, în cele trei zile de la încetarea plăţilor, în care se cuprinde şi ziua încetării lor să facă declaraţiunea tribunalului de comerţ arătat în articolul precedent. Declaraţiunea trebuie să fie însoţită de depunerea bilanţului datat, semnat şi certificat de fait ca este adevărat şi de registrele sale de comerţ în starea în care se afla. Bilanţul trebuie să cuprindă indicatiunea şi estimatiunea aproximativă a tuturor bunurilor mobile şi imobile ale falitului, starea datoriilor şi a creanţelor cu numele şi pronumele şi domiciliul fiecărui creditor şi pe cat se va putea, cauza fiecărei datorii, tabloul profitelor şi pierderilor, precum şi acel al cheltuielilor personale falitului şi familiei sale, din tot timpul exerciţiului comerţului sau pe cat se va putea.

Orice creditor, a cărui creanta are o cauza comercială, poate să ceara tribunalului competinte declaraţia în faliment a debitorului sau comerciant, proband încetarea părţilor. Nu sînt admişi a cere declaraţiunea în faliment descendenţii, ascendenţii şi soţul debitorului.

Dacă încetarea plăţilor unui comerciant este notorie, sau dacă ca rezultat din alte fapte neîndoioase, tribunalul va declara falimentul din oficiu; însă va putea, de va crede necesar, sa asculte mai întîi pe falit.

În cel dintâi zi a fiecărei săptămâni portăreii şi judecătorii de pace vor transmite preşedintelui tribunalului de comerţ, în jurisdicţiunea căruia se afla, sau a tribunalului civil care îi tine locul un tablou de protestele făcute în cursul săptămânii precedente. Acest tablou trebuie să arate data fiecareui protest, numele şi domiciliul persoanelor cărora s-a făcut şi care au cerut protestul, scadenta obligaţiunii protestate, suma datorită şi motivele refuzului de plată sau de acceptare. Un duplicat după acest tablou se va trimite Camerei de comerţ respective pentru publicare. Aceste tablouri se vor face pe formularea tipărite, trimise de minister şi vor trebui să fie cusute în fascicole lunare şi păstrate la grefa, pentru ca orice să poată lua cunoştinţa de dânsele. Portarleul sau judecătorul de pace care nu îndeplineşte aceasta înnoita obligaţiune, va fi supus la o amenda de la 5 pînă la 50 lei, pe care o va pronunţa completul tribunalului în camera de consiliu şi fără apel.

Comerciantul care s-a retras din comerţ, va putea fi declarat în faliment, însă numai în decursul a cinci ani de la acest eveniment, şi numai cînd încetarea plăţilor a avut loc în timpul exerciţiului comerţului, sau chiar în anul următor pentru datorii decurgînd din acelaşi exerciţiu. Se va putea însă declara falimentul după moartea comerciantului, însă numai în decursul anului de la acest eveniment.

Prin sentinta declarativă de faliment, tribunalul trebuie: 1. Sa arate numele judecătorului-sindic chemat a administra falimentul; 2. Sa ordone punerea sigiliilor; 3. Sa stabilească un termen, nu mai mare de 15 zile, în care creditorii trebuie să prezinte la grefa sindicatului declaraţiunea creanţelor lor; 4. Sa determine ziua şi ora în care se va proceda la reşedinţa tribunalului, la verificarea creanţelor. Acest termen nu poate fi mai departat decât cel mult trei zile, bilanţul în forma stabilită prin art. 703 şi registrele sale de comerţ dacă nu sînt deja depuse. Aceasta sentinta, supusă opozitiunii şi apelului, este executorie provizoriu.

Cînd averea unui comerciant declarat în faliment se afla şi în alte localităţi, sindicul va interveni prin o comisiune rogatorie către autoritatea judecătorească locală, pentru punerea sigiliilor şi încheierea actelor constatatoare acestei operaţiuni.

Un extract al sentinţei declarative de faliment se afişează, în termen de 24 de ore, la usa tribunalului, independent de publicarea cerută de art. 943

Falitul judecat în lipsa şi cel care a fost declarat din oficiu fără sa fi fost chemat, sau, deşi chemat, dar judecat lipseşte are dreptul să facă opoziţiune în contra sentinţei declarative de faliment, pînă în termen de 5 zile libere de la afişarea extractului, prevăzută de art. 710, sau de-a dreptul apel, pînă în termen de 10 zile libere de la aceeaşi dată. Acelaşi drept îl au şi creditorii care au cerut declararea în faliment. Orice altă persoană interesanta are dreptul să facă opoziţie contra sentinţei declarative de faliment, pînă la 10 zile de la îndeplinirea aceleiaşi formalităţi. Sentinta asupra opozitiunii se da contradictotiu cu judecătorul şi este supusă apelului.

Îndată după pronunţarea sentinţei declarative de faliment, procurorul tribunalului va trebui sa ia cunoştinţa, în orice caz de toate actele din dosar, spre a vedea dacă este loc la o acţiune penală. În acest ca, preşedintele tribunalului trebuie, pînă în 24 ore, sa comunice procurorului copie de pe sentinta declarativă de faliment cu toate celelalte acte şi informaţiuni aflate în tribunal.

Tribunalul de comerţ va ordonă deodată cu pronunţarea sentinţei declarative de faliment, arestarea falitului în contra căruia se ivesc indicii suficiente de frauda, mai cu seama în cazuri de disparitiunea sau lipsa nejustificată a registrelor de comerţ şi nedepunerea bilanţului; va putea de asemenea sa ordone şi arestarea celorlalţi complici ai fraudei. Tribunalul de comerţ şi mai în urma în orice stare a procedurii falimentului, va ordonă arestarea falitului contra căruia se ivesc indicii suficiente de frauda. Ordonanţa de arestare trebuie să fie comunicată imediat procurorului pentru executare; parchetul va fi obligat a deschide imediat acţiune publică. În asemenea caz, liberarea provizorie, cu sau fără cauţiune, nu poate fi acordată de judecătorul de instrucţiune însărcinat cu instruirea afacerii decât după ce va referi tribunalului care a ordonat arestarea. Oricare ar fi avizul tribunalului judecătorul de instrucţiune este în drept sa decidă cum va crede de cuviinţă, rămînînd ca ministerul public să execute dreptul de opoziţiune la Camera de punere în acuzatiune, dacă va crede aceasta necesar. Judecătorul de instrucţiune va putea însă proceda la arestarea falitului; cînd sînt grave indicii de frauda, chiar dacă tribunalul nu va fi ordonat o asemenea măsura.

Procedura falimentului înaintea jurisdicţiunii comerciale şi instrucţiunea sau procedura penală se vor urma independent una de alta. Judecătorul de instrucţiune poate culege de la tribunalul de comerţ, de la judecătorul sindic, orice informaţiuni şi orice ştiinţe de care ar avea trebuinta; poate asemenea verifica sau cere copii sau extracte de pe actele procedurii falimentului, precum şi de pe registrele şi hârtiile falitului, dar nu poate să le ridice de la grefa tribunalului comercial. Completandu-se instrucţiunea, judele instructor trebuie, în orice caz, să se pronunţe dacă este sau nu caz de urmărire în contra inculpaţilor. Deciziunea definitivă a instanţelor penale va trebui să fie notată pe marginea sentinţei decorative de faliment şi se va publică ca şi acesta.

Numele şi prenumele falitului se va înscrie într-un tablou afişat în sala tribunalului care a declarat falimentului şi în sala burselor de comerţ. Acei a căror nume figurează pe acest tablou nu pot intră în localurile burselor. Aceasta dispoziţiune trebuie să fie înscrisă pe tablou.

Pînă ce nu se termina procedura falimentului, falitul nu se poate departa de la domiciliul sau fără o permisiune a judecătorului sindic, şi este dator să se prezinte înaintea acelui judecător ori de câte ori va fi chemat. Însă dacă judecătorul se va convinge ca falitul este împiedicat de a se infatisa în persoana din cauza binecuvantate poate să-l autorizeze a se infatisa prin mandatar.

Sentinta declarativă de faliment ridica de drept falitului, din ziua pronunţării sale, administraţiunea bunurilor sale şi a acelor pe care le-a dobîndit în timpul falimentului. Acţiunile care aparţin falitului nu vor putea fi exercitate decât de către judecătorul sindic, afară de acele care privesc drepturile lui exclusiv personale, sau care sînt străine falimentului. Din ziua declaratiunii falimentului, nici o acţiune în contra falitului privitoare la bunurile sale mobile sau imobile, şi nici un act de executare asupra aceloraşi bunuri nu va putea fi intentat sau îndreptat decât în contra judecătorului sindic. Acţiunile şi executările deja începute în persoana falitului se vor continua, însă în persoana judelui sindic. Tribunalul dacă găseşte cu cale, poate permite sau ordonă ca falitul să fie citat în cauza, mai cu seama atunci cînd ar avea interese opuse cu judecătorul sindic. Falitul are dreptul sa intervină în chestiuni din care poate să decurgă în sarcina sa o imputare de bancruta.

Sentinta declarativă de faliment suspenda numai faţă de masa creditorilor, curgerea dobânzilor, a creanţelor negarantate prin ipoteca, gaj sau alt privilegiu. Dobânzile creanţelor garantate nu pot fi cerute decât asupra sumelor provenite din vînzarea bunurilor supuse privilegiului sau ipoteciil cînd însă din neajungerea acestor garanţii, dreptul creditorilor se exercită asupra masei chirografare, restul creanţei neacoperit se determina se determina fără a se tine în seama dobânzile posterioare datei sentinţei declarative de faliment.

Datoriile cu scadenţa obligatorie în sarcina falitului, şi acele a căror scandenta este subordonata voinţei sale, sînt considerate ca ajunse la scandenta prin efectul declaraţiuni falimentului. Din momentul declarării în stare de faliment, creanţele în contra falimentului, în ceea ce priveşte participarea lor la deliberările falimentului, vor rămîne fixate în mâinile ultimului purtător, anterior declarării în stare de faliment; asemenea şi cele care vor fi afland în circulaţiune în străinătate, vor rămîne fixate în mâinile ultimului purtător din ţara, anterior declarării în stare de faliment.

Pentru chiriile datorate de falit, actele de executare asupra bunurilor mobile care servesc la comerţul sau vor fi suspendate în timp de 30 de zile de la data sentinţei declarative de faliment, afară de măsurile conservatoare şi de dreptul pe care proprietarul îl dobandise mai dinainte pentru a reintra în posesiunea bunurilor închiriate. Cînd proprietarul a obţinut acest drept, suspendarea actelor de exectiune mai sus arătate încetează de drept.

Dacă falitul este locatar de imobile pentru trebuinţele comerţului sau, şi dacă contractul trebuie să dureze mai mult de un an de la data declarării falimentului, judecătorul sindic cu autorizaţia majorităţii în sume a creditorilor a căror creanţe au fost verificate, poate cere desfiinţarea acelui contract, dând proprietarului o dreapta despăgubire.

Prin sentinta declarativă de faliment, sau printr-o alta posterioară, tribunalul, din oficiu sau după cererea oricărui interesat, determina provizoriu ziua încetării plăţilor. În lipsa de o determinare specială, încetarea plăţilor se socoteşte ca a avut loc în ziua pronunţării sentinţei care a declarat falimentul sau în ziua morţii falitului, sau în aceea a retragerii sale din comerţ, dacă falimentul a fost declarat în urma acestor evenimente. În nici un caz încetarea plăţilor nu se va putea fixa la o epoca mai departata de trei ani de la datele menţionate.

În contra sentinţei care determina provizoriu data încetării plăţilor, se poate face contestatiune înaintea tribunalului care a pronunţat-o, sub condiţiunea numai ca aceasta contestatiune să fie notificată cel mult pînă în opt zile de la verificarea creanţelor. Toate contestaţiunile în contra acestei sentinţe se discuta contradictoriu cu judecătorul sindic şi se rezolva prin una şi aceeaşi hotărîre. După expirarea acestui termen, sau cînd sentinta care s-a pronunţat asupra contestatiunii nu mai este supusă apelului, data încetării plăţilor rămîne irevocabilă determinata în privinta tuturor creditorilor.

Toate actele şi operaţiunile falitului şi toate plăţile făcute de dânsul, în urma sentinţei declarative de faliment sînt nule de drept. Sînt asemenea nule, faţa cu masa creditorilor: 1. Toate actele şi înstrăinările cu titlu gratuit cu şase luni înainte de data încetării plăţilor; 2. Plata datoriilor neajunse la scandenta, făcute în urma datei încetării plăţilor, fie în bani, fie prin cesiune, vînzarea, compensatiune sau astfel; 3. Toate înstrăinările, cu orice titlu, însă numai de bunuri mişcătoare, făcute de falit în interval de şase luni înaintea de epoca încetării plăţilor către soţul sau sotia falitului, către rudele sale, în linie directa şi către rudele colaterale sau aliatii pînă la gradul al patrulea.

Toate actele, plăţile şi înstrăinările făcute în frauda creditorilor, în orice timp ar fi fost făcute, trebuiesc să fie anulate, conform dispoziţiunilor art. 975 din Codul civil.

Se prezuma făcute în frauda creditorilor şi în lipsa de proba contrarie, se anulează, faţa cu masa creditorilor, următoarele acte, dacă sînt survenite în urma datei încetării plăţilor: 1. Toate actele, plăţile şi înstrăinările cu titlu oneros, cînd cel de al treilea cunoaşte starea de încetare a plăţilor în care se găsesc comerciantul, cu toate ca însă nu era declarat falit; 2. Actele şi contractele comutative, în care valorile date sau obligaţiunile luate de falit întrec cu mult ceea ce i s-a fost dat sau promis; 3. Plăţile datoriilor ajunse la scandenta şi exigibile, care nu au fost efectuate în bani sau cu efecte de comerţ; 4. Gajurile, anticrezele şi ipotecile constituite asupra bunurilor debitorului. Aceeaşi prezumtiune va avea loc şi pentru actele, plăţile şi înstrăinările, cu orice titlu, făcute zece zile anterior declaratiunii în faliment, chiar în lipsa punctelor extreme sus enunţate.

Inscripţiunile ipotecare, luate în virtutea unui titlu recunoscut valabil, nu sînt cuprinse în dispoziţiunile articolelor precedente, numai să fie anterioare sentinţei declarative de faliment.

Dacă, după încetarea plăţilor şi inaintee de pronunţarea sentinţei declarative de faliment, comerciantul a plătit cambiile, acţiunea pentru restituirea banilor se va putea indrepta numai în contra ultimului obligat, pe cale de regres, care ar fi avut cunoştinţa de încetarea plăţilor în momentul cînd cambia a fost trasa sau girata.

Dacă comerciantul a fost declarat falit după moartea sa, sau dacă moare după declaraţiunea în faliment, soţul, fiii şi moştenitorii săi pot să se prezinte în persoana sau prin mandatar, în locul defunctului, la formarea bilanţului, la cercetarea registrelor şi la procedura falimentului. Titlul II DESPRE ADMINISTRAŢIUNEA FALIMENTULUI

Administraţiunea falimentelor se va exercita de un judecător sindic, aşezat pe lîngă fiecare tribunal, sub supravegherea tribunalului. Ea are de scop conservarea şi lichidarea bunurilor falitului şi reparaţiunilor lor între creditori.

Pe lîngă fiecare tribunal de judeţ se înfiinţează unul sau mai mulţi judecători sindici, însărcinaţi în special cu administrarea falimentelor. Tribunalul Ilfov va avea trei judecători sindici; Tribunalul Iaşi doi. Numărul judecătorilor sindici se va putea spori, după necesităţile serviciului prin decret regal în urma unei deciziuni a consiliului de miniştri.

Judecătorii sindici sînt numiţi prin decret regal. Ei fac parte din corpul judecătoresc. Ei sînt asimilaţi judecătorilor de şedinţa; sînt supuşi la aceleaşi condiţiuni de admisibilitate (art. 52 şi 59 din legea organizării judecătoreşti) şi se bucura de acelaşi rang, drepturi şi avantaje.

Judecătorii sindici ai tribunalelor care nu au secţiune specială comercială, pot fi delegaţi de tribunal cu lucrări de orice natura afară din tribunal. În caz de vacanta sau de absolut necesitate, judecătorii sindici pot fi delegaţi de Ministerul Justiţiei pentru a înlocui pe judecătorul tribunalului, sau pe judecătorul de instrucţiune. Asemenea delegaţiune permanenta se poate da şi de preşedintele tribunalului, însă numai pentru termenul de 10 zile.

În caz de lipsa sau de recuzare a judecătorului sindic, la tribunalele cu o singura secţiune, preşedintele tribunalului deleagă pe un alt judecător spre a-i tine locul fie pînă la încetarea absentei, fie pînă la terminarea falimentului.

Tribunalul, acolo unde sînt mai mulţi judecători sindici, poate, în orice stare a falimentului, sa înlocuiască pe un judecător sindic prin altul, fără arătare de motive.

Judecătorul sindic se poate refuza aceleaşi motive ca şi judecătorii. Judecătorul sindic care cunoaşte ca în persoana lui exista motiv legal de recuzare, trebuie să aducă aceasta la cunoştinţa tribunalului în termen de 24 ore. Recuzarea se judeca în camera de consiliul, ascultandu-se partea care propune recuzarea şi judecătorul sindic.

În afacerile prezentând dificultăţi speciale, judecătorul sindic cere tribunalului să se numească avocaţi, experţi, sau custozi, de ale căror servicii s-ar simţi nevoie. Tribunalul dacă încuviinţează cererea, va desemna pe avocaţii, experţii sau custozii, ce va găsi cu cale şi va fixa retribuţiunea lor. Judecătorul sindic este dator ca cel mai târziu în termen de trei zile de la încheierea tribunalului, sa comunice celor interesaţi însărcinarea ce li s-a dat.

Judecătorul sindic este dator îndată ce hotărîrea de omologare a concordului a rămas definitivă, sau îndată ce este chemat să facă vreo distribuţiunea falimentului şi sa ceara tribunalului aprobarea lui. Articolul 739-742*) --------- *) Au fost abrogate.

Îndată după declaraţiunea falimentului sau cel mult în 24 ore, judecătorul sindic sau judecătorul de pace, după declaraţiunea judecătorului sindic, va proceda la punerea sigiliilor. Chiar înainte de declaraţiunea falimentului, tribunalul comercial poate ordonă punerea sigiliilor din oficiu, sau după staruinta unuia sau mai multor creditori, dacă debitorul a dosit sau dacă este sustragere chiar parţială de activ.

Sigiliile se vor pune pe magazine, comptoare, birouri, case de bani, portofolii, registre, hârtii, mobile şi pe orice efecte ale falitului. Cînd sigiliile s-au aplicat prin mijloacele unui judecător de pace el va inainta actele imediat judecătorului sindic care l-a delegat.

Vestimentele, rufele şi mobilele necesare falitului şi familiei lui, nu se vor pune sub sigilii, ci se vor lasă falitului, cu o lista descriptivă, rezervindu-se dreptul tribunalului de a statua asupra reclamanţilor ce s-ar ivi în aceasta privinta din partea judecătorului sindic sau a creditorilor.

Obiectele, a căror vânzare a fost autorizata, nu vor fi puse sub sigilii, dacă judecătorul sindic va cere, dar vor trebui să fie imediat iventariate şi preţuite. Procesul-verbal constatator va inainta tribunalului.

Registrele de comerţ ale falitului, dacă judecătorul sindic găseşte de cuviinţă nu se vor pune sub sigilii, dar vor trebui să fie parafate, încheindu-se proces-verbal cu o descriere minuţioasă a stării în care se găseşte. Acest proces-verbal se va ataşa la dosarul falimentului, iar registrele se vor ridica de judecătorul sindic, spre a le depune imediat la grefa tribunalului. În caz însă de acuzatiune de fals judecatoru penal va putea cere remitere temporară a registrelor pentru trebuinţele judecaţii.

Cambiile şi celelalte titluri de credit cu scandenta scurta sau care ar fi de prezentat la acceptare, sau actele în privinta cărora ar fi necesar a se face acte conservatorii, pot fi ridicate de judecătorul sindic, după o prealabilă descriere a lor printr-un proces-verbal, ce se va ataşa la dosarul falimentului, pentru ca judecătorul sindic sa îngrijească a se face acele acte.

Atunci cînd judecătorul sindic găseşte ca iventarul bunurilor falitului se poate face într-o singura zi, el poate proceda imediat la facerea iventarului, şi apoi să aplice sigiliile.

În cele trei zile de la numirea sa, judecătorul sindic va proceda la inentarierea bunurilor falitului în prezenta acestuia sau citându-l legalmente.

Inventarul este scutit de formalităţile obişnuite de procedura şi de taxele de timbru şi înregistrare; el va trebui să fie făcut în dublu original de către judecătorul sindic în prezenta unuia sau mai multor creditori designati de către tribunal. Inventarul trebuie să cuprindă descrierea întregului activ al falitului şi să fie subscris de toţi aceia care au participat la afacerea lui. Unul din originalele inventarului, va trebui să fie depus, în 24 ore de la terminarea lui, la grefa tribunalului. Judecătorul sindic se poate ajuta, la facerea inventarului şi la estimatiunea bunurilor, cu o persoană experta numita de tribunal. Cu toate acestea, cînd împrejurările speciale ale falimentului o cere, tribunalul poate prescrie regule şi precautiuni particulare pentru facerea inventarului.

Inventarul odată terminat, judecătorul sindic se constituie depozitar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanţe, registrelor, hârtiilor, mobilelor şi celorlalte obiecte ale falitului. Judecătorul sindic va putea lua, cu aprobarea tribunalului, orice măsură de asigurare pentru paza bunurilor falimentului, pentru care este constituit depozitar judiciar. Banii trebuie să fie depusi la Casa de Depuneri şi recipisa la tribunal. În ce se atinge de registrele şi de hârtiile falitului în caz de acţiune penală pentru fals, se va urma conform art. 454 şi 457 şi altor dispoziţiuni relative din codul de instrucţiune criminală.

Dacă falimentul se declara în urma morţii falitului, mai înainte de a se fi făcut inventarul moştenirii sale, sau dacă falitul moare în urma declarării falimentului, dar înainte de facerea inventarului, se procede îndată la formarea lui conform regulilor de mai sus, în prezenta moştenitorilor sau cei legalmente citaţi.

Judecătorul sindic îndată după aplicarea sigiliilor trebuie, după indicatiunile bilanţului, registrelor şi hârtiilor falitului cum şi după orice alte informaţiuni ar mai putea culege, sa întocmească un tablou despre creditorii falimentului şi sa adreseze fiecăruia din ei o înştiinţare specială, cu arătarea dispoziţiunilor din sentinta declarativă de faliment privitoare la prezentarea declaraţiunilor creanţelor şi la verificare.

Cînd falitul nu a prezentat bilanţul, judecătorul sindic trebuie să-l întocmească fără întîrziere, cu elemente ce a putut aduna. Dacă bilanţul a fost prezentat de falit, judecătorul-sindic trebuie să-i verifice şi să-i facă rectificările şi adăugirile ce ar crede necesare. Bilanţul, astfel făcut, verificat şi rectificat, trebuie depus la grefa tribunalului.

Dacă falitul justifica ca s-a găsit imposibilitatea fără culpa din parte-i, de a prezenta bilantele sale de comerţ în termenul fixat de art. 703, tribunalul poate, dacă nu are nici o indoiala ca ar fi rea credinţa, sa-l autorizeze printr-o încheiere data în camera de consiliu, de a prezenta bilanţul într-un termen ulterior scurt, iar după expirarea şi acestui termen, se vor aplica dispoziţiunile articolului precedent. În acest scop, falitul poate să examineze registrele sale de comerţ la judecătorul sindic sau la grefa.

Judecătorul sindic trebuie să cheme pe falit înaintea sa ca sa examineze registrele, să le cunoască conţinutul, să le certifice starea în care se afla, să le încheie şi să le semneze în prezenta

1. sa) Dacă falitul nu se prezintă la invitarea facuta, va fi somat sa compara cel mul în 48 ore, înaintea tribunalului. Falitul, care se afla în stare de arestare, poate fi autorizat de tribunal sa compara prin mandatar.

Judecătorul sindic trebuie să încaseze creanţele falitului, observând măsurile de asigurare care vor fi fost prescrise de tribunal şi sa dea chitanţa. El trebuie să facă toate actele conservatoare pentru drepturile falitului în contra debitorilor săi şi sa ia asupra lor inscriptiunea pentru ipotecile care nu ar fi fost înscrise de falit. Inscripţiunile se vor lua în numele masei.

Scrisorile şi telegramele adresate falitului trebuie să fie remise judecătorului sindic, care este autorizat a le deschide şi pe unele şi pe altele; falitul poate să asiste la deschiderea lor şi dacă conţinutul scrisorilor şi telegramelor nu priveşte la interesele sale patrimoniale, poate să ceara predarea lor. Judecătorul sindic este dator sa păstreze secretul.

Judecătorul sindic poate fi autorizat de tribunal sa vândă lucrurile supuse stricăciunii sau la micşorarea iminenta de valoare, cum şi acelea a căror conservare ar fi costisitoare. Vânzarea nu se va putea face decât prin licitaţie publică şi după o prealabilă expertiza ordonată de tribunal. Continuarea comerţului, în tot sau în parte, nu se poate face decât cu încuviinţarea majorităţii în număr a creditorilor verificaţi. Majoritatea creditorilor, încuviinţând continuarea comerţului, va determina cu preciziune timpul, limitele şi condiţiunile sub care se va continua şi va desemna persoana care îl va face, sub răspunderea

1. ei) Tribunalul va putea aproba continuarea comerţului, în condiţiunile arătate de majoritatea creditorilor, şi va prescrie măsurile necesare, pentru asigurarea mărfurilor şi consemnarea preţului. Încheierea tribunalului, atît şi pentru continuarea comerţului, se va publică prin foaia anunţurilor judiciare sau prin Monitorul Oficial.

Judecătorul sindic trebuie să lucreze personal în toate afacerile însărcinării sale, dacă nu a fost autorizat de tribunal să se prezinte prin alţii în unele operaţiuni determinate. El mai poate fi autorizat de tribunal, atunci cînd împrejurările particulare, o reclama, ca să fie ajutat în administraţiune de una sau mai multe persoane retribuite. El mai poate fi asemenea autorizat sa întrebuinţeze pe falit a-i înlesni administraţiunea şi în caz, condiţiunile concursului dat de falit, sînt determinate de tribunal.

Tribunalul, asupra propunerii judecătorului sindic, poate acorda falitului, pentru el şi familia sa, ajutoarele necesare din activul falimentului, fixând suma odată pentru totdeauna. După verificarea creanţelor, nici un ajutor nu se mai poate da falitului şi familiei sale, fără încuviinţarea majorităţii în număr a creditorilor verificaţi.

Banii proveniţi din vânzări şi din încasări vor trebui să fie imediat depusi la Casa de Depuneri şi recipisa la tribunal.

Banii, depusi de judecătorul sindic sau alţii în contul falimentului, nu po fi retrasi în virtutea unei încheieri a tribunalului. Dacă sînt sechestrati, judecătorul sindic mai întîi să obţină ridicarea sechestrului.