TRATAT nr. 0/1957

Prin prezentul tratat, Înaltele Părţi Contractante instituie între ele o COMUNITATE EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE (EURATOM). Comunitatea are misiunea să contribuie, prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a industriilor nucleare, la ridicarea nivelului de trai în statele membre şi la dezvoltarea schimburilor cu celelalte ţări.

Pentru îndeplinirea misiunii sale în condiţiile prevăzute în prezentul tratat, Comunitatea trebuie:

1. a) să dezvolte cercetarea şi să asigure diseminarea cunoştinţelor tehnice;
2. b) să stabilească norme unitare de securitate pentru protecţia sanitară a populaţiei şi a lucrătorilor şi să vegheze la aplicarea acestora;
3. c) să faciliteze investiţiile şi să asigure, în special prin încurajarea iniţiativelor întreprinderilor, realizarea instalaţiilor de bază necesare pentru dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate;
4. d) să vegheze la aprovizionarea constantă şi echitabilă a tuturor utilizatorilor Comunităţii cu minereuri şi combustibili nucleari;
5. e) să garanteze, prin controale adecvate, că utilizarea materialelor nucleare nu este deturnată spre alte scopuri decât cele cărora le sînt destinate;
6. f) să exercite dreptul de proprietate care îi este recunoscut asupra materialelor de fisiune speciale;
7. g) să asigure pieţe mari de desfacere şi accesul la cele mai bune mijloace tehnice, prin crearea unei pieţe comune a materialelor şi echipamentelor specializate, prin libera circulaţie a capitalurilor pentru investiţiile în domeniul nuclear şi prin libertatea de a angaja specialişti din cadrul Comunităţii;
8. h) să instituie cu celelalte ţări şi cu organizaţiile internaţionale orice legături care pot promova progresul în utilizarea paşnică a energiei nucleare.

Pentru a promova coordonarea cercetărilor întreprinse în statele membre şi pentru a le putea completa, Comisia invită fie printr-o cerere specială adresată unui anumit destinatar şi transmisă statului membru căruia acesta îi aparţine, fie printr-o cerere generală făcută publică, statele membre, persoanele sau întreprinderile să-i transmită programele lor cu privire la cercetările definite în cererea sa. După ce a oferit celor interesaţi toate posibilităţile de a-şi prezenta observaţiile, Comisia poate formula un aviz motivat cu privire la oricare din programele care i-au fost transmis. La cererea statului în cauză, a persoanei sau a întreprinderii care i-a transmis programul, Comisia trebuie să formuleze un astfel de aviz. Prin intermediul acestor avize, Comisia recomandă evitarea suprapunerilor inutile şi orientează cercetările spre sectoarele insuficient studiate. Comisia nu poate publică programele fără acordul statelor, persoanelor sau întreprinderilor care le-au transmis. Comisia publică periodic o listă a sectoarelor de cercetare nucleară pe care le consideră insuficient studiate. Comisia îi poate invita pe reprezentanţii centrelor publice şi private de cercetări, precum şi pe toţi experţii care efectuează cercetări în aceleaşi domenii sau în domenii conexe, cu scopul de a proceda la consultări reciproce şi schimburi de informaţii.

Pentru a încuraja derularea programelor de cercetare care îi sînt transmise, Comisia poate:

1. a) să acorde sprijin financiar în cadrul contractelor de cercetare, cu excepţia subvenţiilor;
2. b) să furnizeze, cu titlu oneros sau gratuit, materiile prime sau materiile speciale de fisiune de care dispune pentru derularea acestor programe;
3. c) să pună la dispoziţia statelor membre, persoanelor sau întreprinderilor, cu titlu oneros sau gratuit, instalaţii, echipamente sau să asigure asistenţă de specialitate;
4. d) să determine finanţarea în comun de către statele membre, persoanele sau întreprinderile interesate.

Consiliul, hotărînd în unanimitate la propunerea Comisiei, care consultă Comitetul Ştiinţific şi Tehnic, adoptă programele de cercetare şi educaţie ale Comunităţii. Aceste programe se stabilesc pentru o perioadă care nu poate depăşi cinci ani. Fondurile necesare derulării acestor programe sînt prevăzute în fiecare an în bugetul pentru cercetări şi investiţii al Comunităţii. Comisia asigură derularea programelor şi prezintă în fiecare an Consiliului un raport pe această temă. Comisia informează permanent Comitetul Economic şi Social cu privire la liniile generale ale programelor de cercetare şi educaţie ale Comunităţii.

Pe bază de contract, Comisia poate încredinţa statelor membre, persoanelor sau întreprinderilor, precum şi unor state terţe, organizaţii internaţionale sau resortisanţi aparţinînd unor state terţe derularea unor părţi ale programului comunitar de cercetare.

Comisia publică programele de cercetare prevăzute la articolele 7, 8 şi 10, precum şi rapoarte periodice cu privire la stadiul de execuţie a programelor.

Pe bază de cerere adresată Comisiei, statele membre, persoanele şi întreprinderile au dreptul de a beneficia de licenţe neexclusive pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie, modelele de utilitate sau cererile de brevete care sînt proprietatea Comunităţii, în măsura în care pot exploata efectiv invenţiile în cauză. În aceleaşi condiţii, Comisia acordă sublicenţe pentru brevetele, titlurile de protecţie tranzitorie, modelele de utilitate sau cererile de brevete, în cazul în care Comunitatea beneficiază de licenţe contractuale care prevăd o asemenea posibilitate. În condiţii care urmează a fi stabilite de comun acord cu beneficiarii, Comisia acordă aceste licenţe sau sublicenţe şi comunică toate cunoştinţele necesare în vederea utilizării lor. Aceste condiţii prevăd în special o indemnizaţie corespunzătoare şi, eventual, dreptul posesorului de licenţă de a acorda sublicenţe unor terţe persoane, precum şi obligaţia de a trata cunoştinţele comunicate drept secrete de fabricaţie. În caz de divergenţă în stabilirea condiţiile prevăzute în paragraful al treilea, beneficiarii pot sesiza Curtea de Justiţie în vederea stabilirii condiţiilor corespunzătoare.

Comisia trebuie să comunice statelor membre, persoanelor şi întreprinderilor cunoştinţele care nu fac obiectul dispoziţiilor articolului 12, dobândite de Comunitate şi care provin din derularea programului propriu de cercetare sau care i-au fost comunicate cu dreptul de a putea dispune liber de ele. Cu toate acestea, Comisia poate subordona comunicarea acestor cunoştinţe condiţiei ca acestea să rămînă confidenţiale şi să nu fie transmise unor terţi. Comisia nu poate comunică cunoştinţele dobândite sub rezerva restricţiilor cu privire la utilizarea şi difuzarea lor - de exemplu, aşa-numitele cunoştinţe clasificate - decât prin asigurarea respectării restricţiilor cu privire la aceste informaţii.

1. a) Difuzarea prin procedee amiabile

Comisia depune eforturi pentru a obţine sau a face să fie obţinută pe cale amiabilă comunicarea cunoştinţelor utile în vederea realizării obiectivelor Comunităţii, precum şi acordarea de licenţe privind modul de utilizare a brevetelor, titlurilor de protecţie tranzitorie, modelelor de utilitate sau cererilor de brevete care protejează astfel de cunoştinţe.

Comisia stabileşte o procedură prin care statele membre, persoanele şi întreprinderile pot schimba prin intermediul acesteia rezultatele provizorii sau definitive ale cercetărilor lor, în măsura în care nu este vorba de rezultate obţinute de Comunitate pe baza mandatelor de cercetare încredinţate de către Comisie. Această procedură trebuie să asigure caracterul confidenţial al schimburilor. Cu toate acestea, pentru documentare, rezultatele comunicate pot fi transmise de Comisie Centrului Comun de Cercetări Nucleare, fără ca această transmitere să aibă drept urmare un drept de utilizare asupra căruia autorul comunicării nu şi-a dat acordul.

1. b) Comunicarea din oficiu către Comisie

Pentru scopurile prevăzute în această secţiune, se instituie un Comitet de Arbitraj ai cărui membri sînt desemnaţi şi al cărui regulament este stabilit de Consiliu la propunerea Curţii de Justiţie. În termen de o lună de la notificarea lor, deciziile Comitetului de Arbitraj pot face obiectul unei căi de atac suspensive a părţilor în faţa Curţii de Justiţie. Controlul exercitat de Curtea de Justiţie se limitează la legalitatea formală a deciziei şi la interpretarea dată de Comitetul de Arbitraj dispoziţiilor prezentului tratat. Deciziile definitive ale Comitetului de Arbitraj au putere de lucru judecat între părţile implicate. Acestea au forţă executorie în condiţiile stabilite la articolul 164.

În cazul în care, în lipsa unui acord amiabil, Comisia îşi propune să obţină acordarea de licenţe conform articolului 17, aceasta îl înştiinţează pe titularul brevetului, titlului de protecţie provizorie, modelului de utilitate sau cererii de brevet şi menţionează în această înştiinţare beneficiarul şi sfera de cuprindere a licenţei.

În termen de o lună de la primirea înştiinţării menţionate la articolul 19, titularul poate propune Comisiei, şi, după caz, beneficiarului terţ să ajungă la un compromis cu scopul de a sesiza Comitetul de Arbitraj. În cazul în care Comisia sau beneficiarul terţ refuză să ajungă la un compromis, Comisia nu poate cere statului membru sau instanţelor sale competente să acorde sau să faciliteze acordarea licenţei. În cazul în care Comitetul de Arbitraj, în baza compromisului, recunoaşte cererea Comisiei ca fiind conformă cu dispoziţiile articolului 17, formulează o decizie fundamentată privind acordarea licenţei în favoarea beneficiarului, stabilind totodată condiţiile şi remuneraţia pentru aceasta, în măsura în care părţile nu au căzut de acord în această privinţă.

În cazul în care titularul nu propune sesizarea Comitetului de Arbitraj, Comisia poate cere statului membru interesat sau instanţelor sale competente să acorde sau să faciliteze acordarea licenţei. În cazul în care, după audierea titularului, statul membru sau instanţele sale competente consideră că nu sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 17, informează Comisia despre refuzul de a acorda sau de a facilita acordarea licenţei. În cazul în care statul membru refuză acordarea sau facilitarea acordării licenţei sau nu oferă, în termen de patru luni de la cerere, nici o explicaţie cu privire la acordarea licenţei, Comisia poate sesiza în termen de două luni Curtea de Justiţie. Titularul trebuie audiat în cursul procedurii în faţa Curţii de Justiţie. În cazul în care hotărîrea Curţii de Justiţie constată faptul că sînt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 17, statul membru sau instanţele sale competente au obligaţia de a lua măsurile pe care le presupune executarea acestei hotărîri.

După expirarea unui termen de un an, deciziile Comitetului de Arbitraj sau ale instanţelor naţionale competente pot fi revizuite cu privire la condiţiile de licenţă, în măsura în care există fapte noi care justifică acest lucru. Responsabilitatea revizuirii revine instanţei care a emis decizia.

Cunoştinţele dobândite de Comunitate prin derularea propriului program de cercetări, a căror divulgare poate dăuna intereselor de apărare ale unuia sau mai multor state membre, sînt supuse unui regim de secret în următoarele condiţii: 1. La propunerea Comisiei, Consiliul adoptă un regulament de securitate care, ţinînd cont de dispoziţiile prezentului articol, stabileşte diferitele regimuri de secret şi măsurile de siguranţă care trebuie puse în aplicare pentru fiecare dintre acestea. 2. Comisia trebuie să treacă cu titlu provizoriu în regim de secret, conform celor prevăzute de regulamentul de securitate în acest sens, cunoştinţele a căror divulgare, după aprecierea acesteia, poate dăuna intereselor de apărare ale unuia sau mai multor state membre. Comisia comunică imediat aceste cunoştinţe statelor membre, care trebuie să asigure în aceleaşi condiţii, cu titlu provizoriu, regimul de secret. În termen de trei luni, statele membre informează Comisia dacă doresc să menţină regimul provizoriu aplicat, să îl înlocuiască cu un alt regim sau să ridice regimul de secret. La expirarea acestui termen, se aplică cel mai sever dintre regimurile solicitate astfel. Comisia notifică statele membre în acest sens. La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, Consiliul, hotărînd în unanimitate, poate oricînd aplica un alt regim sau poate ridica regimul de secret. Consiliul ia notă de punctul de vedere al Comisiei înainte de a se pronunţa asupra unei cereri a unui stat membru. 3. Dispoziţiile articolelor 12 şi 13 nu se aplică cunoştinţelor supuse unui regim de secret. Cu toate acestea, cu condiţia ca măsurile de siguranţă aplicabile să fie respectate,

1. a) cunoştinţele menţionate la articolele 12 şi 13 pot fi comunicate de Comisie:
2. i) unei întreprinderi comune,; îi) unei persoane sau unei întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, prin intermediul statului membru pe al cărui teritoriu îşi desfăşoară activitatea;
3. b) cunoştinţele menţionate la articolul 13 pot fi comunicate de un stat membru unei persoane sau unei întreprinderi, alta decât o întreprindere comună, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat, cu condiţia de a notifica această comunicare Comisiei;
4. c) în plus, fiecare stat membru are dreptul de a cere Comisiei, pentru propriile necesităţi sau pentru cele ale unei persoane sau ale unei întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestui stat, acordarea unei licenţe în conformitate cu articolul 12.

Despăgubirea prejudiciului suportat de solicitant ca urmare a trecerii la regimul de secret din motive de apărare se supune dispoziţiilor legilor naţionale ale statelor membre şi revine statului care a solicitat trecerea la regimul de secret sau care a provocat fie accentuarea sau prelungirea regimului de secret, fie interdicţia înregistrării în afara Comunităţii. În cazul în care mai multe state membre au provocat, fie accentuarea sau prelungirea regimului de secret, fie interzicerea înregistrării în afara Comunităţii, acestea vor trebui să repare în mod solidar prejudiciul rezultat din solicitarea lor. Comunitatea nu poate pretinde nici un fel de despăgubire în temeiul prezentului articol.

În cazul în care, ca urmare a comunicării lor Comisiei, cererile de brevet sau de model de utilitate nepublicate încă, ori brevetele sau modelele de utilitate care au regim secret din motive de apărare, sînt folosite ilegal sau ajung la cunoştinţa unui terţ neautorizat, Comunitatea are obligaţia de a repara daunele provocate celui îndreptăţit. Fără a aduce atingere propriilor drepturi împotriva autorului, Comunitatea se subrogă celor interesaţi în exercitarea drepturilor lor de regres împotriva terţilor, în măsura în care Comisia a suportat repararea daunelor. Dreptul Comunităţii de a acţiona împotriva autorului daunei, în conformitate cu dispoziţiile generale în vigoare, rămîne intact.

Orice acord sau contract avînd drept obiect schimbul de cunoştinţe ştiinţifice sau industriale în domeniul nuclear între un stat membru, o persoană sau o întreprindere şi un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ care necesită, de o parte sau de cealaltă, semnătura unui stat care acţionează în exercitarea suveranităţii sale, trebuie încheiat de către Comisie. Cu toate acestea, Comisia poate autoriza un stat membru, o persoană sau o întreprindere să încheie astfel de acorduri, în condiţii pe care le consideră corespunzătoare, sub rezerva aplicării dispoziţiilor articolelor 103 şi 104.

La nivelul Comunităţii se instituie norme de bază cu privire la protecţia sanitară a populaţiei şi lucrătorilor împotriva pericolelor care rezultă din radiaţiile ionizante. Normele de bază reprezintă:

1. a) dozele maxime admise în condiţii de securitate suficientă;
2. b) expunerile şi contaminările maxime admise;
3. c) principiile fundamentale de supraveghere medicală a lucrătorilor.

Normele de bază sînt elaborate de Comisie după obţinerea avizului unui grup de personalităţi desemnate de Comitetul Ştiinţific şi Tehnic dintre experţii ştiinţifici ai statelor membre, în special dintre experţii din domeniul sănătăţii publice. Comisia cere avizul Comitetului Economic şi Social pentru normele de bază astfel elaborate. După consultarea Adunării, Consiliul stabileşte normele de bază cu majoritate calificată asupra propunerii Comisiei, care îi transmite punctele de vedere ale comitetelor solicitate de aceasta.

La solicitarea Comisiei sau a unui stat membru, normele de bază pot fi revizuite sau completate urmând procedura descrisă la articolul 31. Comisia trebuie să examineze orice cerere formulată de un stat membru.

Fiecare stat membru îşi stabileşte propriile legi, regulamente şi norme administrative pentru a asigura respectarea normelor de bază fixate şi ia măsurile necesare în ceea ce priveşte instruirea, educarea şi formarea profesională. Comisia face toate recomandările în vederea asigurării armonizării dispoziţiilor aplicabile în acest scop în statele membre. În acest scop, statele membre trebuie să comunice Comisiei dispoziţiile respective aşa cum sînt acestea aplicabile în momentul intrării în vigoare a prezentului tratat, precum şi proiectele ulterioare de dispoziţii de natură similară. Eventualele recomandări ale Comisiei care privesc proiectele de dispoziţii trebuie făcute în termen de trei luni din momentul comunicării acestor proiecte.

Fiecare stat membru pe teritoriul căruia trebuie să aibă loc experienţe deosebit de periculoase are obligaţia de a lua măsuri suplimentare de protecţie sanitară, pentru care cere avizul prealabil al Comisiei. Avizul conform al Comisiei este necesar în cazul în care există posibilitatea ca aceste experienţe să afecteze teritoriile celorlalte state membre.

Fiecare stat membru realizează instalaţiile necesare efectuării controlului permanent al nivelului de radioactivitate în atmosferă, ape şi sol, precum şi controlul respectării normelor de bază. Comisia are drept de acces la aceste instalaţii de control; aceasta le poate verifica funcţionarea şi eficacitatea.

Informaţiile privind controalele menţionate la articolul 35 sînt comunicate cu regularitate de către autorităţile competente Comisiei, pentru ca aceasta din urmă să fie ţinută la curent cu privire la nivelul de radioactivitate care ar putea exercita o influenţă asupra populaţiei.

Fiecare stat membru are obligaţia de a furniza Comisiei toate datele generale ale oricărui proiect de eliminare a materiilor radioactive de orice fel, pentru ca astfel să se poată stabili dacă derularea acestui proiect poate provoca contaminarea radioactivă a apelor, solului sau spaţiului aerian ale unui alt stat membru. În urma consultării grupului de experţi menţionat la articolul 31, Comisia îşi emite avizul în termen de şase luni.

Comisia face statelor membre toate recomandările în ceea ce priveşte nivelul de radioactivitate în atmosferă, ape şi sol. În caz de urgenţă, Comisia adoptă o directivă prin care însărcinează statul membru în cauză să ia, într-un termen pe care îl stabileşte, toate măsurile necesare pentru evitarea depăşirii normelor de bază şi pentru asigurarea respectării reglementărilor. În cazul în care statul nu se conformează directivei Comisiei în termenul stabilit, aceasta sau oricare stat membru interesat poate sesiza imediat Curtea de Justiţie, prin derogare de la articolele 141 şi 142.

Comisia înfiinţează, în cadrul Centrului Comun de Cercetări Nucleare şi la data constituirii acestuia, o secţie de documentare şi studii pe probleme de protecţie sanitară. Această secţie are, în special, misiunea de a aduna documentaţia şi informaţiile menţionate la articolele 33, 36 şi 37 şi de a sprijini Comisia în îndeplinirea sarcinilor care îi sînt trasate prin prezentul capitol.

Pentru a încuraja iniţiativa persoanelor şi întreprinderilor şi pentru a facilita dezvoltarea coordonată a investiţiilor lor în domeniul nuclear, Comisia publică periodic programe cu caracter informativ, în special în privinţa obiectivelor de producere a energiei nucleare şi a tuturor investiţiilor care implică realizarea lor. Înainte de publicarea lor, Comisia solicită avizul Comitetului Economic şi Social cu privire la aceste programe.

Persoanele şi întreprinderile care aparţin sectoarelor industriale enumerate în anexa II la prezentul tratat au obligaţia de a comunică Comisiei proiectele de investiţii cu privire la instalaţiile noi, precum şi la înlocuirile sau transformările corespunzînd criteriilor privind natura şi importanţa definite de Consiliu şi stabilite la propunerea Comisiei. Lista sectoarelor industriale menţionate mai sus poate fi modificată de Consiliu, hotărînd cu majoritate calificată asupra propunerii Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social.

Proiectele menţionate la articolul 41 trebuie comunicate Comisiei şi, spre informare, statului membru implicat, cel târziu cu trei luni înainte de încheierea primelor contracte cu furnizorii sau cel puţin cu trei luni înainte de începerea lucrărilor, în cazul în care acestea trebuie realizate prin mijloacele proprii ale întreprinderii. Consiliul, hotărînd la propunerea Comisiei, poate modifica acest termen.

Comisia discută cu persoanele sau cu întreprinderile toate aspectele proiectelor de investiţii care au legătură cu obiectivele prezentului tratat. Aceasta îşi comunică punctul de vedere statului membru implicat.

Cu acordul statelor membre, al persoanelor şi întreprinderilor implicate, Comisia poate publică proiectele de investiţii care îi sînt comunicate.

Întreprinderile de importanţă primordială pentru dezvoltarea industriei nucleare în Comunitate se pot constitui în întreprinderi comune în sensul prezentului tratat, în conformitate cu dispoziţiile articolelor următoare.

Consiliul, sesizat de Comisie, îi poate cere informaţiile şi verificările suplimentare pe care le consideră necesare. În cazul în care Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată, consideră că un proiect transmis de Comisie cu un aviz nefavorabil trebuie totuşi derulat, Comisia are obligaţia de a înainta Consiliului propunerile şi raportul detaliat prevăzute la articolul 46. În cazul avizului favorabil al Comisiei sau în cazul menţionat în paragraful precedent, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată cu privire la fiecare propunere a Comisiei. Cu toate acestea, Consiliul hotărăşte în unanimitate în ceea ce priveşte:

1. a) participarea Comunităţii la finanţarea întreprinderii comune;
2. b) participarea unui stat terţ, a unei organizaţii internaţionale sau a unui resortisant aparţinînd unui stat terţ la finanţarea sau administrarea unei întreprinderi comune.

Consiliul, hotărînd în unanimitate la propunerea Comisiei, poate acorda total sau parţial fiecărei întreprinderi comune avantajele enumerate în anexa III la prezentul tratat, fiecare stat membru avînd astfel obligaţia de a asigura aplicarea fiecăruia dintre acestea. Urmând aceeaşi procedură, Consiliul poate stabili condiţiile cărora le este subordonată acordarea acestor avantaje.

Constituirea unei întreprinderi comune are la bază decizia Consiliului. Fiecare întreprindere comună are personalitate juridică. Aceasta beneficiază, în fiecare stat membru, de capacitatea juridică cea mai largă recunoscută persoanelor juridice de legislaţiile interne corespunzătoare; aceasta poate în special achiziţiona şi înstrăina bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În măsura în care dispoziţiile prezentului tratat sau ale statutului nu dispun altfel, fiecare întreprindere comun este supus regulilor care se aplică întreprinderilor din domeniul industriei sau comerţului; statutul se poate referi cu titlu subsidiar la legislaţiile interne ale statelor membre. Sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie în temeiul prezentului tratat, litigiile în care sînt implicate întreprinderile comune sînt soluţionate de către instanţele judecătoreşti naţionale competente.

Dacă este cazul, statutele întreprinderilor comune sînt, după caz, modificate conform dispoziţiilor speciale prevăzute în acest scop. Cu toate acestea, modificările respective nu pot intră în vigoare decât după ce au fost aprobate de Consiliu, hotărînd în aceleaşi condiţii ca la articolul 47, la propunerea Comisiei.

Comisia asigură executarea tuturor deciziilor Consiliului cu privire la constituirea întreprinderilor comune pînă la instalarea organelor însărcinate cu funcţionarea acestora.

Agenţia se află sub controlul Comisiei, care îi stabileşte direcţiile de acţiune, are drept de veto asupra deciziilor şi numeşte directorul general şi directorul general adjunct. Orice act al Agenţiei, implicit sau explicit, în exerciţiul dreptului său de opţiune sau a dreptului său exclusiv de a încheia contracte de livrare, poate fi deferit de către cei implicaţi Comisiei, care ia o decizie în termen de o lună.

Agenţia are personalitate juridică şi beneficiază de autonomie financiară. Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabileşte statutul Agenţiei. Statutul poate fi revizuit în acelaşi mod. Statutul stabileşte capitalul agenţiei şi modalităţile de subscriere ale acestuia. În toate cazurile, majoritatea capitalului trebuie să aparţină Comunităţii şi statelor membre. Repartizarea capitalului se stabileşte de comun acord de către statele membre. Statutul stabileşte modalităţile de administrare comercială a Agenţiei. Acesta poate prevedea o redevenţă asupra tranzacţiilor destinate acoperirii cheltuielilor de funcţionare ale agenţiei.

Statele membre comunică sau iau măsuri pentru ca Agenţiei să îi fie comunicate toate informaţiile necesare exercitării dreptului său de opţiune şi dreptului său exclusiv de a încheia contracte cu furnizorii.

Statele membre garantează libera exercitare a funcţiilor agenţiei pe teritoriile lor. Acestea pot constitui organismul sau organismele, avînd competenţa de a le reprezenta, în relaţiile lor cu agenţia, producătorii şi utilizatorii din teritoriile aflate în afara Europei şi supuse jurisdicţiei lor.

În cazul în care un producător parcurge mai multe etape de producţie începînd de la extracţia minereului pînă inclusiv la producerea metalului, obligaţia lui nu constă decât în a oferi agenţiei în etapa de producţie pe care o alege acesta. Acelaşi lucru este valabil şi pentru mai multe întreprinderi între care există legături, care trebuie comunicate în timp util Comisiei şi discutate cu aceasta, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 43 şi 44.

În cazul în care agenţia nu îşi exercită dreptul de opţiune asupra producţiei în întregime sau asupra unei părţi din aceasta, producătorul:

1. a) fie prin mijloace proprii, fie prin contracte de muncă la comandă, poate prelucra minereurile, materiile brute sau materiile speciale de fisiune, cu condiţia de a oferi Agenţiei produsul obţinut în urma acestei prelucrări,
2. b) este autorizat, prin decizia Comisiei, să valorifice în afara Comunităţii producţia disponibilă, cu condiţia de a nu practica condiţii mai favorabile decât cele ale ofertei făcute anterior agenţiei. Cu toate acestea, exportul materiilor speciale de fisiune nu se poate face decât prin intermediul Agenţiei în conformitate cu dispoziţiile articolului 62. Comisia nu poate elibera autorizaţia dacă beneficiarii acestor livrări nu oferă toate garanţiile de respectare a intereselor generale ale Comunităţii sau dacă clauzele şi condiţiile acestor contracte sînt contrare obiectivelor prezentului tratat.

Eventualii utilizatori informează periodic Agenţia cu privire la necesităţile lor de livrări de produse, specificând cantităţile, natura fizică şi chimică, locurile de provenienţă, destinaţia, eşalonarea livrărilor şi condiţiile de preţ, care constituie clauzele şi condiţiile unui contract de livrări pe care aceştia ar dori să îl încheie. De asemenea, producătorii informează Agenţia cu privire la ofertele pe care le pot prezenta, cuprinzînd toate specificaţiile şi, în special, durata contractelor, necesare în vederea stabilirii programelor lor de producţie. Durata acestor contracte nu poate depăşi zece ani, cu excepţia cazurilor în care se obţine acordul Comisiei. Agenţia îi informează pe toţi eventualii utilizatori asupra ofertelor şi volumului de cereri pe care le-a primit şi le cere ca, în cadrul unui anumit termen, să îi trimită comenzi. Fiind în posesia tuturor acestor comenzi, Agenţia face cunoscute condiţiile în care acestea pot fi onorate. În cazul în care agenţia nu poate onora în întregime toate comenzile primite, aceasta distribuie livrările în funcţie de raportul comenzilor corespunzător fiecăreia dintre oferte, sub rezerva dispoziţiilor articolelor 68 şi 69. Un regulament al Agenţiei, supus Comisiei spre aprobare, stabileşte modalităţile de confruntare a ofertelor şi cererilor.

Agenţia are obligaţia de a onora toate comenzile, cu excepţia cazurilor în care impedimente juridice sau materiale se opun executării lor. Respectând dispoziţiile articolului 52, aceasta poate cere utilizatorilor plata unui anumit avans în momentul încheierii unui contract cu titlu de garanţie sau pentru a-şi facilita propriile angajamente pe termen lung cu producătorii, necesare în vederea onorării comenzii.

Minereurile, materiile prime sau materiile speciale de fisiune produse de către întreprinderile comune sînt repartizate utilizatorilor conform regulilor statutare sau propriilor reguli contractuale ale acestor întreprinderi.

Agenţia, acţionând eventual în temeiul acordurilor încheiate între Comunitate şi un stat terţ sau o organizaţie internaţională, are dreptul exclusiv, în afara excepţiilor prevăzute în prezentul tratat, de a încheia acorduri sau convenţii avînd drept obiect principal furnizarea de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune care provin din afara Comunităţii.

ARTICOLUL 60 se aplică în cazul cererilor din partea utilizatorilor şi al contractelor dintre utilizatori şi agenţie cu privire la furnizarea de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune care provin din afara Comunităţii. Cu toate acestea, agenţia poate stabili originea geografică a furnizărilor în măsura în care asigură utilizatorului condiţii cel puţin la fel de avantajoase ca şi cele formulate în comandă.

În cazul în care, la solicitarea utilizatorilor interesaţi, Comisia constată că agenţia nu este în măsură să onoreze într-un termen rezonabil, parţial sau total, livrările comandate sau nu o poate face decât la preţuri abuzive, utilizatorii au dreptul să încheie direct contracte cu privire la livrările provenind din afara Comunităţii, în măsura în care aceste contracte răspund punctelor esenţiale privind necesităţile exprimate în comanda lor. Acest drept se acordă pentru un an, cu posibilitatea de reînnoire în caz de prelungire a situaţiei care a justificat acordarea lui. Utilizatorii care fac uz de dreptul prevăzut în prezentul articol au obligaţia de a comunică Comisiei contractele directe avute în vedere. În termen de o lună, Comisia se poate opune încheierii contractelor respective în cazul în care acestea sînt contrare obiectivelor prezentului tratat.

În afara excepţiilor prevăzute prin prezentul tratat, preţurile rezultă din confruntarea ofertelor şi a cererilor în condiţiile menţionate la articolul 60, cărora statele membre nu le pot contraveni prin reglementările lor interne.

Este interzisă practicarea unor preţuri care ar avea drept obiectiv asigurarea unei poziţii privilegiate pentru anumiţi utilizatori, fapt care contravine principiului accesului egal care rezultă din dispoziţiile prezentului capitol. În cazul în care agenţia constată asemenea practici, le semnalează Comisiei. Comisia, în cazul în care consideră constatarea ca fiind fondată, poate stabili, pentru ofertele contestate, preţurile la un nivel conform principiului accesului egal.

Consiliul poate stabili preţurile, hotărînd în unanimitate la propunerea Comisiei. În cazul în care Agenţia, aplicând articolul 60, stabileşte condiţiile în care comenzile pot fi onorate, aceasta poate propune o egalizare de preţ utilizatorilor care au lansat comenzi.

În cadrul limitelor prevăzute în bugetul Comunităţii, Comisia se poate implica financiar, în condiţiile pe care le stabileşte, în campaniile de prospectare pe teritoriile statelor membre. Comisia poate face recomandări statelor membre în vederea dezvoltării prospectării şi exploatării miniere. Statele membre au obligaţia de a prezenta anual Comisiei un raport cu privire la dezvoltarea prospectării şi producţiei, rezervele probabile şi investiţiile miniere desfăşurate sau prevăzute a se desfăşura pe teritoriile lor. Aceste rapoarte sînt înaintate Consiliului cu avizul Comisiei, în special în ceea ce priveşte măsurile luate de statele membre cu privire la recomandările ce le-au fost făcute în temeiul paragrafului precedent. În cazul în care Consiliul, sesizat de Comisie, constată cu majoritate calificată că, în ciuda unor posibilităţi de extracţie care par justificate pe termen lung, măsurile de prospectare şi dezvoltare a exploatării miniere continuă să fie evident insuficiente, se consideră că statul membru respectiv a renunţat, pentru toată perioada în care nu va remedia această situaţie, atît pentru el însuşi, cât şi pentru resortisanţii săi, la dreptul de acces egal la alte resurse interne ale Comunităţii.

Comisia face statelor membre toate recomandările utile cu privire la reglementările fiscale sau miniere.

Din cantităţile existente în interiorul sau în afara Comunităţii, agenţia poate constitui stocurile comerciale necesare pentru a uşura aprovizionarea sau livrările curente ale Comunităţii. Comisia poate eventual decide constituirea unor stocuri de securitate. Modalităţile de finanţare a acestor stocuri sînt aprobate de Consiliu hotărînd cu majoritate calificată la propunerea Comisiei. SEŢIUNEA VI Dispoziţii speciale

În cazul în care un acord sau o convenţie între un stat membru, o persoană sau o întreprindere, pe de o parte, şi un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ, pe de altă parte, include şi livrări de produse care intră în competenţa Agenţiei, este necesar acordul prealabil al Comisiei pentru încheierea sau reînnoirea acestui acord sau a acestei convenţii în ceea ce priveşte livrarea acestor produse.

Comisia poate excepta de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol transferul, importul sau exportul de cantităţi mici de minereuri, materii brute sau materii speciale de fisiune, precum cele care sînt folosite în mod curent pentru cercetare. Orice transfer, import sau export efectuat în temeiul acestei dispoziţii trebuie adus la cunoştinţa agenţiei.

Dispoziţiile prezentului capitol nu se aplică angajamentelor avînd drept obiect tratarea, prelucrarea, sau formatarea minereurilor, materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune

1. a) încheiate între mai multe persoane sau întreprinderi, în cazul în care materiile tratate, prelucrate sau formatate trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine,
2. b) încheiate între o persoană sau o întreprindere şi o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ, în cazul în care materiile sînt tratate, prelucrate sau formatate în afara Comunităţii şi trebuie returnate persoanei sau întreprinderii de origine,
3. c) încheiate între o persoană sau o întreprindere şi o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ, în cazul în care materiile sînt tratate, prelucrate sau formatate în cadrul Comunităţii şi trebuie returnate fie organizaţiei sau resortisantului de origine, fie unui cu totul alt destinatar situat de asemenea în afara Comunităţii şi desemnat de această organizaţie sau acest resortisant. Cu toate acestea, persoanele sau întreprinderile respective trebuie să informeze agenţia cu privire la existenţa unor asemenea angajamente şi, imediat după semnarea acestor contracte, cu privire la cantităţile de materii care fac obiectul acestor tranzacţii. În ceea ce priveşte angajamentele menţionate la litera b), Comisia se poate opune dacă apreciază că prelucrarea sau formatarea nu pot fi asigurate în condiţii de eficienţă şi securitate corespunzătoare şi fără pierderi de materii în detrimentul Comunităţii. Materiile care fac obiectul acestor angajamente sînt supuse, pe teritoriile statelor membre, măsurilor de control prevăzute în capitolul VII. Cu toate acestea, dispoziţiile capitolului VIII nu sînt aplicabile materiilor speciale de fisiune care fac obiectul angajamentelor menţionate la litera c).

Dispoziţiile prezentului capitol pot fi modificate, în special în cazul în care împrejurări neprevăzute ar crea o situaţie de penurie generală, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, de către Consiliu, hotărînd în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Adunării. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de către un stat membru. La încheierea unei perioade de şapte ani socotită de la intrarea în vigoare a tratatului, Consiliul poate confirma toate aceste dispoziţii. În cazul în care Consiliul nu le confirmă, se adoptă noi dispoziţii cu privire la obiectul prezentului capitol, în conformitate cu procedura prevăzută în paragraful precedent.

Conform condiţiilor prevăzute în prezentul capitol, Comisia trebuie să se asigure pe teritoriile statelor membre:

1. a) că minereurile, materiile brute şi materiile speciale de fisiune nu sînt folosite în alte scopuri decât cele declarate de către utilizatori în sensul destinaţiei lor,
2. b) că sînt respectate dispoziţiile referitoare la aprovizionare şi toate angajamentele speciale cu privire la control asumate de către Comunitate într-un acord încheiat cu un stat terţ sau o organizaţie internaţională.

Oricine înfiinţează sau exploatează o instalaţie pentru producerea, separarea sau orice altă utilizare a materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune sau pentru tratarea combustibililor nucleari iradiaţi are obligaţia de a declara Comisiei caracteristicile tehnice fundamentale ale instalaţiei, în măsura în care cunoaşterea acestora este necesară realizării obiectivelor definite la articolul 77. Comisia trebuie să aprobe procedeele ce urmează să fie aplicate pentru tratarea chimică a materiilor iradiate, în măsura necesară realizării obiectivelor definite la articolul 77.

Comisia solicită ţinerea şi prezentarea datelor referitoare la operaţiuni cu scopul de a permite contabilitatea minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune utilizate sau produse. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune transportate. Cei vizaţi notifică autorităţilor statului membru respectiv comunicările pe care le adresează Comisiei în temeiul articolului 78 şi primului paragraf din prezentul articol. Natura şi amploarea obligaţiilor menţionate în primul paragraf din prezentul articol sînt precizate într-un regulament stabilit de Comisie şi aprobat de Consiliu.

Comisia poate cere ca toate materiile speciale de fisiune excedentare, recuperate sau obţinute ca subproduse, care nu sînt efectiv folosite sau în măsură a fi folosite, să fie depozitate la agenţie sau în alte locuri controlate sau care pot fi controlate de Comisie. Materiile speciale de fisiune depozitate astfel trebuie restituite fără întîrziere celor interesaţi, la cerere.

Comisia poate trimite inspectori pe teritoriile statelor membre. Aceasta consultă statul membru respectiv înainte de prima misiune pe care o încredinţează unui inspector pe teritoriul acestui stat, această consultare fiind valabilă şi pentru toate celelalte misiuni ale acestui inspector. Prin prezentarea unui document care le atestă calitatea, inspectorii au acces în orice moment în toate locurile, la toate informaţiile şi la toate persoanele care, prin profesia lor se ocupă de materii, echipamente sau instalaţii supuse controlului prevăzut de prezentul capitol, în măsura necesară pentru a controla minereurile, materiile brute şi materiile speciale de fisiune şi pentru a se asigura de respectarea dispoziţiilor prevăzute în articolul 77. În cazul în care statul respectiv o cere, inspectorii desemnaţi de Comisie sînt însoţiţi de reprezentanţi ai autorităţilor acestui stat, cu condiţia ca inspectorii să nu fie prin aceasta întârziaţi sau în nici un fel împiedicaţi în exercitarea funcţiilor lor. În caz de opoziţie cu privire la desfăşurarea unui control, Comisia are obligaţia să solicite preşedintelui Curţii de Justiţie un mandat pentru a asigura, prin constrângere, derularea acestui control. Preşedintele Curţii de Justiţie hotărăşte în termen de trei zile. În cazul în care întârzierea este primejdioasă, Comisia poate adopta ea însăşi, sub forma unei decizii, un ordin scris privind derularea controlului. Acest ordin trebuie supus fără întîrziere, spre aprobare ulterioară, preşedintelui Curţii de Justiţie. După emiterea mandatului sau a deciziei, autorităţile naţionale ale statului respectiv asigură accesul inspectorilor în locurile desemnate în mandat sau în decizie.

Inspectorii sînt recrutaţi de Comisie. Misiunea lor este de a solicita să le fie prezentată şi de a verifica contabilitatea menţionată la articolul 79. Aceştia raportează Comisiei orice încălcare. Comisia poate adopta o directivă prin care somează statul membru în cauză să ia, într-un termen pe care îl stabileşte, toate măsurile necesare pentru a pune capăt încălcărilor constatate; aceasta informează Consiliul în acest sens. În cazul în care statul membru nu se conformează în termenul impus prin această directivă de către Comisie, aceasta sau orice stat membru interesat, prin derogare de la articolele 141 şi 142, poate să sesizeze imediat Curtea de Justiţie.

În executarea controlului nu se fac nici un fel de discriminări în funcţie de destinaţia dată minereurilor, materiilor brute şi materiilor speciale de fisiune. Domeniul, modalităţile de control şi atribuţiile organelor însărcinate cu controlul se limitează la realizarea obiectivelor stabilite în prezentul capitol. Controlul nu se poate extinde asupra materiilor destinate nevoilor de apărare, care sînt supuse unei prelucrări speciale pentru aceste nevoi sau care, după această prelucrare, sînt amplasate sau stocate într-o unitate militară conform unui plan de operaţiuni.

În cazul în care apar situaţii noi care impun acest lucru, modalităţile de aplicare a controlului prevăzute în prezentul capitol pot fi adaptate, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei, de către Consiliu prin decizie luată în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Adunării. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de un stat membru.

Materiile speciale de fisiune sînt proprietatea Comunităţii. Dreptul de proprietate al Comunităţii se extinde asupra tuturor materiilor speciale de fisiune, produse sau importate de un stat membru, o persoană sau o întreprindere şi sînt supuse controlului de securitate prevăzut la capitolul VII.

Statele membre, persoanele sau întreprinderile au asupra materiilor speciale de fisiune intrate legal în posesia lor cel mai larg drept de utilizare şi de consum, sub rezerva obligaţiilor rezultând pentru acestea din dispoziţiile prezentului tratat, în special în ceea ce priveşte controlul de securitate, dreptul de opţiune recunoscut pentru agenţie şi protecţia sanitară.

Agenţia deţine un cont special în numele Comunităţii, numit «cont financiar al materiilor speciale de fisiune».

În cazul în care situaţii noi impun acest lucru, dispoziţiile prezentului capitol referitoare la dreptul de proprietate al Comunităţii pot fi adaptate prin decizia unanimă a Consiliului, la propunerea Comisiei şi după consultarea Adunării, la iniţiativa unui stat membru sau a Comisiei. Comisia are obligaţia de a analiza orice solicitare formulată de un stat membru.

Regimul proprietăţii aplicabil tuturor obiectelor, materiilor şi bunurilor care nu fac obiectul unui drept de proprietate al Comunităţii în temeiul prezentului capitol se stabileşte prin legislaţia fiecărui stat membru.

Dispoziţiile prezentului capitol sînt aplicabile bunurilor şi produselor care figurează în listele anexei IV la prezentul tratat. Aceste liste pot fi modificate la iniţiativa Comisiei sau a unui stat membru de către Consiliu, hotărînd la propunerea Comisiei.

La un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, statele membre elimină între ele toate taxele vamale privind importul şi exportul sau taxele cu efect echivalent şi toate restricţiile cantitative atît la import, cât şi la export:

1. a) asupra produselor care figurează în listele A^1 şi A^2,
2. b) asupra produselor care figurează în lista B, în măsura în care se aplică un tarif vamal comun acestor produse şi dacă sînt însoţite de un certificat eliberat de Comisie care să ateste destinaţia lor pentru scopuri nucleare. Cu toate acestea, teritoriile aflate în afara Europei care intră sub jurisdicţia unui stat membru pot percepe în continuare taxe vamale la intrare şi ieşire sau taxe cu efect echivalent care au exclusiv caracter fiscal. Nivelele şi regimurile acestor taxe vamale şi taxe nu pot crea discriminări între acest stat şi celelalte state membre.

Statele membre stabilesc un Tarif Vamal Comun în condiţiile următoare:

1. a) cu privire la produsele care figurează în lista A^1, Tariful Vamal Comun se fixează la nivelul tarifar cel mai coborât aplicat la 1 ianuarie 1957 într-unul din statele membre,
2. b) cu privire la produsele care figurează în lista A^2, Comisia adoptă toate dispoziţiile necesare pentru ca negocierile între statele membre, cu privire la aceste produse să înceapă într-un interval de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului tratat. În cazul în care, pentru unele dintre aceste produse, nu s-a putut încheia nici un acord pînă la sfîrşitul primului an după intrarea în vigoare a prezentului tratat, Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, stabileşte taxele vamale aplicabile din Tariful Vamal Comun,
3. c) Tariful Vamal Comun asupra produselor care figurează în listele A^1 şi A^2 se aplică de la sfîrşitul primului după intrarea în vigoare a prezentului tratat.

Consiliul, hotărînd în unanimitate la propunerea Comisiei, poate decide aplicarea anticipată a taxelor din Tariful Vamal Comun asupra acelor produse din lista B pentru care o asemenea măsură ar fi de natură să contribuie la dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate.

Statele membre elimină orice restricţie bazată pe cetăţenie faţă de cetăţenii celorlalte state membre privind accesul la muncile calificate în domeniul nuclear, sub rezerva limitărilor care rezultă din necesităţile fundamentale de ordine publică, de securitate publică şi de sănătate publică. După consultarea Adunării, Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social, poate adopta directivele privind modalităţile de aplicare a prezentului articol.

Nici o restricţie bazată pe cetăţenie sau naţionalitate nu poate fi impusă persoanelor fizice sau juridice, publice sau private aflate sub jurisdicţia unui stat membru care doresc să participe la construcţia de instalaţii nucleare cu caracter ştiinţific sau industrial în cadrul Comunităţii.

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a facilita încheierea contractelor de asigurare cu privire la acoperirea riscului atomic. În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, Consiliul, după consultarea Adunării, adoptă cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, care solicită în prealabil avizul Comitetului Economic şi Social, directivele referitoare la modalităţile de aplicare a prezentului articol.

Comisia poate formula toate recomandările menite să faciliteze circulaţia capitalurilor destinate finanţării producţiilor menţionate în lista care constituie anexa II la prezentul tratat.

Fiecare stat membru se angajează să autorizeze, în moneda statului membru din care provine creditorul sau beneficiarul, plăţile aferente schimburilor de mărfuri, de servicii şi de capitaluri, precum şi transferurile de capital şi salarii, în măsura în care circulaţia mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor şi a persoanelor este liberalizată între statele membre prin aplicarea prezentului tratat.

În cadrul competenţelor sale, Comisia se poate angaja prin încheierea de acorduri sau convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ. Aceste acorduri sau convenţii sînt negociate de către Comisie conform directivelor Consiliului; acestea sînt încheiate de Comisie cu aprobarea Consiliului care hotărăşte cu majoritate calificată. Cu toate acestea, acordurile sau convenţiile a căror derulare nu necesită nici o intervenţie din partea Consiliului şi poate fi asigurată în limitele bugetului respectiv sînt negociate şi încheiate de Comisie, cu obligaţia ca aceasta să informeze Consiliul.

Acordurile sau convenţiile încheiate cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ, la care sînt părţi, pe lîngă Comunitate, unul sau mai multe state membre, nu pot intră în vigoare decât după notificarea Comisiei de către toate statele membre interesate a faptului că aceste acorduri sau convenţii au devenit aplicabile în conformitate cu dispoziţiile dreptului lor intern.

Statele membre sînt obligate să comunice Comisiei proiectele lor de acorduri sau de convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ, în măsura în care aceste acorduri sau convenţii au legătură cu domeniul de aplicare al prezentului tratat. În cazul în care un proiect de acord sau de convenţie conţine clauze care constituie obstacole în calea aplicării prezentului tratat, Comisia trimite propriile observaţii statului respectiv în termen de o lună de la primirea comunicării care i-a fost adresată. Acest stat nu poate încheia acordul sau convenţia proiectată decât după ce a înlăturat obiecţiile Comisiei sau s-a conformat hotărârilor prin care Curtea de Justiţie, în procedură de urgenţă la cererea acesteia, se pronunţă asupra compatibilităţii clauzelor avute în vedere cu dispoziţiile prezentului tratat. Cererea poate fi depusă la Curtea de Justiţie oricînd după primirea de către statul membru a observaţiilor Comisiei.

Orice persoană sau întreprindere care, după intrarea în vigoare a prezentului tratat, încheie sau reînnoieşte acorduri sau convenţii cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ nu poate invoca aceste acorduri sau convenţii pentru a se sustrage obligaţiilor ce îi revin prin prezentul tratat. Fiecare stat membru ia toate măsurile pe care le consideră necesare pentru a transmite Comisiei, la cererea acesteia, toate informaţiile privind acordurile sau convenţiile încheiate după intrarea în vigoare a prezentului tratat, în domeniul de aplicare al acestuia, de către orice persoană sau întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ. Comisia nu poate cere această comunicare decât cu scopul de a verifica dacă aceste acorduri sau convenţii nu conţin clauze care să constituie obstacole în calea aplicării prezentului tratat. La cererea Comisiei, Curtea de Justiţie se pronunţă asupra conformităţii acestor acorduri sau convenţii cu dispoziţiile prezentului tratat.

Dispoziţiile prezentului tratat nu sînt opozabile executării acordurilor sau convenţiilor încheiate, înainte de intrarea în vigoare a acestuia, de către un stat membru, o persoană sau o întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ, în cazul în care aceste acorduri sau convenţii au fost comunicate Comisiei cel târziu la 30 de zile după intrarea în vigoare a prezentului tratat. Cu toate acestea, acordurile sau convenţiile încheiate între semnarea şi intrarea în vigoare a prezentului tratat de către o persoană sau o întreprindere cu un stat terţ, o organizaţie internaţională sau un resortisant aparţinînd unui stat terţ nu se pot opune prezentului tratat dacă intenţia de a se sustrage dispoziţiilor acestuia din urmă, în temeiul avizului Curţii de Justiţie care a deliberat la cererea Comisiei, a fost unul din motivele determinante ale acordului sau convenţiei pentru una sau cealaltă dintre părţi.

Statele membre care, înainte de intrarea în vigoare a prezentului tratat au încheiat acorduri cu state terţe privind colaborarea în domeniul energiei nucleare, au obligaţia ca, împreună cu Comisia, să demareze negocierile necesare cu aceste state terţe pentru a face ca, în măsura în care acest lucru este posibil, Comisia să preia drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste acorduri. Orice acord nou care rezultă din aceste negocieri necesită consimţămîntul statului membru sau statelor membre semnatare ale acordurilor menţionate mai sus, precum şi aprobarea Consiliului, care hotărăşte cu majoritate calificată. Titlul III Dispoziţii instituţionale

Adunarea, alcătuită din reprezentanţi ai popoarelor statelor reunite în Comunitate, îşi exercită atribuţiile de deliberare şi control care îi sînt acordate de prezentul tratat.

Adunarea se întruneşte în sesiune anuală. Adunarea se reuneşte de drept în a treia zi de marţi a lunii octombrie. Adunarea se poate reuni în sesiune extraordinară la cererea majorităţii membrilor săi, a Consiliului sau a Comisiei.

Adunarea îşi desemnează dintre membrii săi preşedintele şi biroul. Membrii Comisiei pot asista la toate şedinţele Adunării şi, la cerere, pot lua cuvântul în numele Comisiei. Comisia răspunde oral sau în scris la întrebările formulate de Adunare sau de membrii acesteia. Consiliul este audiat de Adunare în condiţiile stabilite în regulamentul său de organizare.

Cu excepţia cazului în care prezentul tratat dispune altfel, Adunarea hotărăşte cu majoritatea absolută a voturilor exprimate. Cvorumul este stabilit prin regulamentul de organizare.

Adunarea îşi adoptă regulamentul de organizare cu majoritatea voturilor membrilor săi. Actele Adunării se publică în condiţiile prevăzute de acest regulament.

Adunarea dezbate în şedinţă publică raportul general anual care este prezentat de Comisie.

Adunarea, sesizată printr-o moţiune de cenzură cu privire la activitatea Comisiei, nu se poate pronunţa asupra acestei moţiuni decât după cel puţin trei zile de la depunerea acesteia şi numai prin vot deschis. În cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate şi de către majoritatea membrilor Adunării, membrii Comisiei trebuie să renunţe colectiv la funcţiile lor. Aceştia continuă să rezolve problemele curente pînă la înlocuirea lor în conformitate cu articolul 127.

Consiliul îşi exercită atribuţiile şi competenţele de decizie în condiţiile prevăzute prin prezentul tratat. Acesta ia toate măsurile care ţin de competenţa sa pentru a coordona acţiunile statelor membre şi ale Comunităţii.

Consiliul este format din reprezentanţii statelor membre. Fiecare guvern delegă pe unul dintre membrii săi în Consiliu. Preşedinţia este exercitată, prin rotaţie, de fiecare membru al Consiliului, pentru un mandat de şase luni, în ordinea alfabetică a statelor membre.

Consiliul se întruneşte la convocarea preşedintelui său, la iniţiativa acestuia, a unuia dintre membri săi sau a Comisiei.

În cazul în care, în temeiul prezentului tratat, un act al Consiliului este adoptat la propunerea Comisiei, Consiliul nu poate adopta un act care modifică propunerea Comisiei decât hotărînd în unanimitate. Atît timp cât Consiliul nu a hotărât, Comisia îşi poate modifica propunerea iniţială, mai ales în cazul în care Adunarea a fost consultată în privinţa acestei propuneri.

În caz de vot, un membru al Consiliului poate primi mandat din partea unui singur alt membru.

Consiliul adoptă regulamentul său de organizare. Acest regulament poate să prevadă constituirea unui comitet format din reprezentanţi ai statelor membre. Consiliul stabileşte misiunea şi atribuţiile acestui comitet.

Consiliul poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe care acesta le consideră necesare pentru realizarea obiectivelor comune şi să îi prezinte orice propuneri corespunzătoare.

Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată, stabileşte salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Comisiei, ale preşedintelui, ale judecătorilor, ale avocaţilor generali şi ale grefierului Curţii de Justiţie. De asemenea, Consiliul stabileşte, cu aceeaşi majoritate, orice indemnizaţii care ţin loc de remuneraţie.

Pentru a asigura dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate, Comisia: - veghează la aplicarea dispoziţiilor prezentului tratat, precum şi a dispoziţiilor adoptate de instituţii în temeiul acestuia; - formulează recomandări sau avize în domeniile definite de prezentul tratat, în cazurile în care se prevede acest lucru în mod expres în tratat sau Comisia consideră că este necesar; - dispune de atribuţii proprii de decizie şi participă la adoptarea actelor Consiliului şi ale Adunării, în condiţiile prevăzute de prezentul tratat; - exercită atribuţiile conferite de Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite de acesta.

Comisia publică în fiecare an, cu cel puţin o lună înainte de deschiderea sesiunii Adunării, un raport general privind activitatea Comunităţii.

Membrii Comisiei sînt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre. Mandatul lor are o durată de patru ani. Acesta poate fi reînnoit.

Cu excepţia schimbării ordinare şi a decesului, funcţiile membrilor Comisiei încetează individual, prin demisie sau demitere. Persoana în cauză este înlocuită pe durata rămasă pînă la încheierea mandatului. Consiliul, hotărînd în unanimitate, poate decide că nu este necesară înlocuirea. Cu excepţia demisiei prevăzută în articolul 129, membrii Comisiei rămîn în funcţie pînă cînd este asigurată înlocuirea lor.

Orice membru al Comisiei, în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau a comis o faptă gravă, poate fi destituit de către Curtea de Justiţie, la plângerea Consiliului sau a Comisiei. În acest caz, Consiliul, hotărînd în unanimitate, poate, cu titlu provizoriu, să îl suspende din funcţie şi să procedeze la înlocuirea sa pînă în momentul în care Curtea de Justiţie se va pronunţa. Curtea de Justiţie îl poate suspenda din funcţie, cu titlu provizoriu, la cererea Consiliului sau a Comisiei.

Preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai Comisiei sînt desemnaţi dintre membrii acesteia, pentru o perioadă de doi ani, în conformitate cu aceeaşi procedură ca şi cea prevăzută pentru numirea membrilor Comisiei. Mandatul lor poate fi reînnoit. Cu excepţia cazului în care este reînnoit mandatul întregii Comisii, numirea se face în urma consultării Comisiei. În caz de demisie sau de deces, preşedintele şi vicepreşedinţii sînt înlocuiţi pe perioada rămasă pînă la încetarea mandatului, în condiţiile stabilite în primul paragraf.

Consiliul şi Comisia se consultă reciproc şi stabilesc de comun acord modalităţile de colaborare. Comisia adoptă regulamentul său de organizare pentru asigurarea funcţionării sale şi a serviciilor sale, în condiţiile prevăzute de prezentul tratat. Comisia asigură publicarea acestui regulament.

Hotărîrile Comisiei sînt adoptate cu majoritatea numărului de membri prevăzută în articolul 126. Comisia nu se poate întruni valabil decât dacă este prezent numărul de membri stabilit în regulamentul său de organizare.

Consiliul, hotărînd în unanimitate, poate aproba ca guvernul unui stat membru să acrediteze pe lîngă Comisie un reprezentant calificat, însărcinat să asigure o legătură permanentă.

Comisia poate proceda la toate consultările şi poate înfiinţa toate comitetele de studii pe care le consideră necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor sale.

Curtea de Justiţie asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea prezentului tratat.

Curtea de Justiţie este formată din şapte judecători. Curtea de Justiţie deliberează în plen. Cu toate acestea, Curtea poate constitui în cadrul său camere formate fiecare din trei sau cinci judecători, fie pentru a efectua anumite măsuri de cercetare, fie pentru a judeca anumite categorii de cauze, în condiţiile prevăzute de un regulament adoptat în acest scop. În toate cazurile, Curtea de Justiţie deliberează în plen pentru a hotărî în cauzele în care este sesizată de un stat membru sau de o instituţie a Comunităţii, precum şi asupra întrebărilor preliminare care îi sînt adresate în temeiul articolului 150. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărînd în unanimitate, poate mări numărul de judecători şi poate face modificările necesare paragrafelor al doilea şi al treilea şi articolului 139 paragraful al doilea.

Curtea de Justiţie este asistată de doi avocaţi generali. Avocatul general are rolul de a prezenta public, într-un mod pe deplin imparţial şi independent, concluzii motivate în cauzele prezentate Curţii de Justiţie, cu scopul de a sprijini Curtea în îndeplinirea misiunii sale, aşa cum este definită aceasta la articolul 136. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărînd în unanimitate, poate mări numărul de avocaţi generali şi poate face modificările necesare articolului 139 paragraful al treilea.

Judecătorii şi avocaţii generali, aleşi dintre personalităţile care prezintă garanţii de independenţă şi care îndeplinesc condiţiile cerute de exercitarea celor mai înalte funcţii jurisdicţionale în ţările din care provin, sau care sînt jurisconsulţi cu competenţă recunoscută, sînt numiţi de comun acord pentru un mandat de şase ani de guvernele statelor membre. Din trei în trei ani are loc o reînnoire parţială a judecătorilor. Această reînnoire parţială afectează, pe rând, trei sau patru judecători. Cei trei judecători care urmează să fie reînnoiţi la sfîrşitul primei perioade de trei ani sînt desemnaţi prin tragere la sorţi. Din trei în trei ani are loc o reînnoire parţială a avocaţilor generali. Avocatul general care urmează să fie reînnoit la sfîrşitul primei perioade de trei ani este desemnat prin tragere la sorţi. Judecătorii şi avocaţii generali al căror mandat încetează pot fi numiţi din nou în funcţie. Judecătorii desemnează preşedintele Curţii de Justiţie, din rândul lor, pentru un mandat de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Curtea de Justiţie numeşte un grefier căruia îi stabileşte statutul.

În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie.

Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justiţie în cazul în care consideră că un alt stat membru nu şi-a îndeplinit una din obligaţiile care îi revin în temeiul prezentului tratat. Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acţiune întemeiată pe o pretinsă încălcare a obligaţiilor care îi revin în temeiul prezentului tratat, acesta trebuie să sesizeze Comisia. Comisia adoptă un aviz motivat după ce a oferit statelor interesate posibilitatea de a-şi prezenta în contradictoriu observaţiile orale sau scrise. În cazul în care Comisia nu a adoptat avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii, lipsa avizului nu împiedică sesizarea Curţii de Justiţie.

În cazul în care Curtea de Justiţie constată că un stat membru nu şi-a îndeplinit una din obligaţiile care îi revin în temeiul prezentului tratat, acest stat trebuie să ia măsurile necesare executării hotărîrii Curţii de Justiţie.

Curtea de Justiţie îşi exercită competenţa de fond cu privire la:

1. a) acţiunile formulate conform articolului 12, în vederea stabilirii condiţiilor adecvate de acordare a licenţelor sau sublicenţelor de către Comisie,
2. b) acţiunile formulate de persoane sau întreprinderi împotriva sancţiunilor care le-ar putea fi impuse de către Comisie conform articolului 83.

În cazul în care Comisia apreciază că o persoană sau o întreprindere a comis o încălcare a prezentului tratat căreia nu îi sînt aplicabile dispoziţiile articolului 83, aceasta cere statului membru de care aparţine această persoană sau întreprindere să ia măsuri pentru sancţionarea încălcării prin aplicarea legislaţiei sale interne. În cazul în care statul respectiv nu dă curs acestei cereri în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie pentru a se constata încălcarea de care este învinuită persoana sau întreprinderea în cauză.

Curtea de Justiţie controlează legalitatea actelor Consiliului şi ale Comisiei, altele decât recomandările sau avizele. În acest scop, Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în acţiunile introduse de un stat membru, de Consiliu sau de Comisie, în cazurile de necompetenţă, de încălcare a normelor fundamentale de procedură, de încălcare a prezentului tratat sau a oricărei norme de drept privind aplicarea sa sau în caz de abuz de putere. Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în aceleaşi condiţii, o acţiune împotriva deciziilor care îi sînt adresate şi a deciziilor care, deşi au fost adoptate sub forma unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc direct şi individual. Acţiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni de la publicarea actului respectiv, de la comunicarea sa reclamantului, sau, în lipsă, din ziua în care reclamantul a luat cunoştinţă de act, după caz.

În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie declară actul contestat nul şi neavenit. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte regulamentele, Curtea de Justiţie indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sînt efectele regulamentului anulat care trebuie considerate ca fiind definitive.

În cazul în care, prin încălcarea prezentului tratat, Consiliul sau Comisia se abţin să ia o hotărîre, statele membre şi celelalte instituţii ale Comunităţii pot sesiza Curtea de Justiţie pentru a constata această încălcare. Această acţiune este admisibilă numai în cazul în care instituţia în cauză a fost, în prealabil, solicitată să acţioneze. În cazul în care, după expirarea termenului de două luni din momentul formulării acestei solicitări, instituţia nu acţionează, acţiunea poate fi formulată într-un nou termen de două luni. Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea de Justiţie în condiţiile stabilite în paragrafele precedente printr-o plângere împotriva unei instituţii a Comunităţii care a omis să-i adreseze un act, altul decât o recomandare sau un aviz.

Instituţia de la care emană actul anulat sau a cărei abţinere a fost declarată contrară prezentului tratat trebuie să ia măsurile necesare pentru executarea hotărîrii Curţii de Justiţie. Această obligaţie nu aduce atingere celei care poate rezultă din aplicarea articolului 188 paragraful al doilea.

Curtea de Justiţie are competenţa de a hotărî cu titlu preliminar asupra: (a) interpretării prezentului tratat; (b) valabilităţii şi interpretării actelor adoptate de instituţiile Comunităţii; (c) interpretării statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, cu excepţia unor dispoziţii contrare ale acestor statute. În cazul în care se ridică o asemenea întrebare în faţa unei instanţe judecătoreşti dintr-un stat membru, dacă apreciază că, pentru a hotărî, este necesară o decizie asupra acestei întrebări, această instanţă judecătorească poate cere Curţii de Justiţie să se pronunţe. În cazul în care se ridică o asemenea întrebare într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti ale cărei decizii nu sînt supuse unei căi de atac în dreptul intern, această instanţă judecătorească are obligaţia de a sesiza Curtea de Justiţie.

Curtea de Justiţie este competentă să soluţioneze litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor prevăzute în articolul 188 paragraful al doilea.

Curtea de Justiţie este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu dintre Comunitate şi agenţii săi, în limitele şi condiţiile stabilite în statut sau care rezultă din regimul care se aplică acestora din urmă.

Curtea de Justiţie este competentă să hotărască în temeiul unei clauze compromisorii, inclusă într-un contract de drept public sau privat, încheiat de către Comunitate sau în numele acesteia.

Curtea de Justiţie este competentă să hotărască în orice diferend dintre statele membre în legătură cu obiectul prezentului tratat, dacă acest diferend este supus atenţiei Curţii în temeiul unui compromis.

Litigiile în care Comunitatea este parte nu pot fi sustrase, pe acest motiv, competenţei instanţelor naţionale, cu excepţia cazurilor în care prin prezentul tratat competenţa este atribuită Curţii de Justiţie.

În pofida expirării termenului prevăzut în articolul 146 al treilea paragraf, în cazul unui litigiu care priveşte un regulament al Consiliului sau al Comisiei, oricare dintre părţi se poate prevala de mijloacele prevăzute în articolul 146 primul paragraf pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie inaplicabilitatea acestui regulament.

Cu excepţia cazurilor vizate de dispoziţii contrare din prezentul tratat, acţiunile introduse înaintea Curţii de Justiţie nu au efect suspensiv. Cu toate acestea, în măsura în care consideră că este necesar, Curtea de Justiţie poate ordona suspendarea executării actului atacat.

În cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiţie poate dispune măsurile provizorii necesare.

Hotărîrile Curţii de Justiţie au forţă executorie în condiţiile stabilite de articolul 164.

Statutul Curţii de Justiţie se stabileşte printr-un protocol separat. Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acest regulament este supus aprobării unanime a Consiliului.

Pentru îndeplinirea misiunii lor şi în condiţiile prevăzute în prezentul tratat, Consiliul şi Comisia adoptă regulamente şi directive, iau decizii şi formulează recomandări sau avize. Regulamentul are aplicabilitate generală. El este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru. Directiva este, pentru fiecare stat membru căruia i se adresează, obligatorie în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie atins, lăsând în acelaşi timp autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele. Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru cei cărora li se adresează. Recomandările şi avizele nu sînt obligatorii.

Regulamentele, directivele şi deciziile Consiliului şi ale Comisiei sînt motivate şi vizează propunerile sau avizele solicitate în mod obligatoriu în aplicarea prezentului tratat.

Regulamentele se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţii. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de dispoziţiile lor sau, în lipsa acesteia, în a douăzecea zi de la publicare. Directivele şi deciziile se notifică destinatarilor lor şi îşi produc efectele de la data acestei notificări.

Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia are loc această procedură. Decizia este învestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi decât cea a verificării autenticităţii acestui titlu de către autoritatea naţională pe care guvernul fiecărui stat membru o desemnează în acest scop şi a cărei numire este adusă la cunoştinţa Comisiei, Curţii de Justiţie şi Comitetului de Arbitraj instituit în temeiul articolului 18. După îndeplinirea acestor formalităţi, la cererea celui interesat, acesta poate proceda la executarea silită sesizând direct organul competent, în conformitate cu legislaţia internă. Executarea silită nu poate fi suspendată decât în temeiul unei decizii a Curţii de Justiţie. Cu toate acestea, controlul legalităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor judecătoreşti naţionale.

Se instituie un Comitet Economic şi Social cu caracter consultativ. Comitetul este format din reprezentanţi ai diferitelor categorii ale vieţii economice şi sociale.

Numărul membrilor Comitetului se stabileşte după cum urmează: Belgia 12 Germania 24 Franţa 24 Italia 24 Luxemburg 5 Ţările de Jos 12 Membrii Comitetului sînt numiţi de Consiliu, hotărînd în unanimitate, pentru un mandat de patru ani. Mandatul membrilor poate fi reînnoit. Membrii Comitetului sînt desemnaţi individual şi nu sînt legaţi prin nici un mandat imperativ.

Comitetul desemnează, dintre membrii săi, preşedintele şi biroul pentru un termen de doi ani. Comitetul îşi stabileşte regulamentul de organizare şi îl supune aprobării Consiliului, care hotărăşte în unanimitate. Comitetul este convocat de preşedintele său, la cererea Consiliului sau a Comisiei.

Comitetul cuprinde secţiuni specializate. Funcţionarea secţiunilor specializate se realizează în cadrul atribuţiilor generale ale Comitetului. Secţiunile specializate nu pot fi consultate independent de Comitet. Pe de altă parte, în cadrul Comitetului, pot fi create subcomitete care să elaboreze, pentru anumite probleme şi domenii, proiecte de aviz ce trebuie supuse deliberării Comitetului. Regulamentul de organizare stabileşte modalităţile de compunere şi normele de competenţă ale secţiunilor specializate şi ale subcomitetelor.

Comitetul este consultat în mod obligatoriu de Consiliu sau de Comisie în cazurile prevăzute în prezentul tratat. Comitetul poate fi consultat de aceste instituţii ori de câte ori acestea consideră oportun. În cazul în care consideră necesar, Consiliul sau Comisia stabilesc Comitetului un termen pentru prezentarea avizului, termen care nu poate fi mai mic de zece zile de la data comunicării adresate în acest scop preşedintelui. După expirarea termenului stabilit, se poate face abstracţie de lipsa avizului. Avizul Comitetului şi avizul secţiunii specializate, precum şi procesul-verbal al deliberărilor se transmit Consiliului şi Comisiei. Titlul IV Dispoziţii financiare

Contribuţiile financiare ale statelor membre prevăzute la articolul 172 pot fi înlocuite, total sau parţial, de produsul prelevărilor percepute de Comunitate în statele membre. În acest scop, Comisia prezintă Consiliului propuneri privind dispoziţia, modul de stabilire a taxelor şi modalităţile de percepere ale acestor prelevări. Consiliul, hotărînd în unanimitate, după ce a consultat Adunarea asupra acestei propuneri, poate adopta dispoziţii pe care le recomandă statelor membre spre adoptare în conformitate cu propriile lor reguli constituţionale.

Cheltuielile înscrise în bugetul administrativ sînt autorizate pentru durata unui exerciţiu bugetar, cu excepţia dispoziţiilor contrare ale regulamentului adoptat în aplicarea articolului 183. În condiţiile care vor fi stabilite la data punerii în aplicare a articolului 183, creditele, altele decât cele referitoare la cheltuielile de personal, care vor fi neutilizate la sfîrşitul exerciţiului bugetar, vor fi reportate exclusiv pentru exerciţiul următor. Creditele deschise pentru cheltuieli administrative sînt specializate pe capitole care grupează cheltuielile în funcţie de natura sau destinaţia lor şi sînt subdivizate în măsura în care este necesar conform regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 183. Cheltuielile Adunării, ale Consiliului, ale Comisiei şi ale Curţii de Justiţie fac obiectul unor părţi separate de buget fără a aduce atingere, dat fiind regimul special, anumitor cheltuieli comune.

În cazul în care, la începutul unui exerciţiu bugetar, bugetul administrativ nu a fost încă votat, cheltuielile vor putea fi efectuate lunar, pe fiecare capitol sau pe altă diviziune bugetară, conform dispoziţiilor regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 183, în limita unei doisprezecimi din alocările din bugetul exerciţiului precedent, fără ca prin această măsură să se pună la dispoziţia Comisiei alocări care depăşesc o doisprezecime din cele prevăzute în proiectul de buget aflat în curs de pregătire. În cazul în care, la începutul unui exerciţiu bugetar, bugetul pentru cercetări şi investiţii nu a fost încă votat, cheltuielile vor putea fi efectuate lunar, pe capitole sau alte forme de diviziune, conform dispoziţiilor regulamentului adoptat în aplicarea articolului 183, pînă la limita unei a douăsprezecea părţi din creditele corespunzătoare estimărilor anuale înscrise în devizul de plăţi aplicabil creditelor de angajament aprobate anterior. Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată, poate, sub rezerva respectării celorlalte condiţii stabilite în primul paragraf, să autorizeze cheltuieli care să depăşească o doisprezecime din alocări, sub rezerva limitelor care rezultă din programele sau deciziile de cheltuieli care, în temeiul prezentului tratat, necesită unanimitatea Consiliului. Statele membre varsă lunar, cu titlu provizoriu şi în conformitate cu criteriile de repartizare stabilite pentru exerciţiul anterior, sumele necesare pentru a asigura aplicarea prezentului articol.

Comisia execută bugetele în conformitate cu dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 183, pe proprie răspundere şi în limita alocărilor prevăzute. Regulamentul prevede modalităţile speciale care reglementează participarea fiecărei instituţii la efectuarea cheltuielilor proprii. În cadrul bugetului, Comisia poate proceda la transferarea de alocări, fie dintr-un capitol în altul, fie dintr-o subdiviziune în alta, în limitele şi condiţiile stabilite de regulamentul adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 183.

Conturile aferente tuturor veniturilor şi cheltuielilor bugetare sînt analizate de o comisie de control formată din comisari de conturi care oferă toate garanţiile de independenţă şi este prezidată de unul dintre comisari. Consiliul, hotărînd în unanimitate, stabileşte numărul de comisari. Comisarii şi preşedintele comisiei de control sînt numiţi pentru un mandat de cinci ani de către Consiliu, care hotărăşte în unanimitate. Remuneraţia lor se stabileşte de către Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată. Verificarea, care are loc pe baza documentelor justificative şi, la nevoie, la faţa locului, are ca obiect constatarea legalităţii şi corectitudinii veniturilor şi cheltuielilor şi asigurarea unei bune gestiuni financiare. Comisia de control întocmeşte, în urma încheierii fiecărui exerciţiu bugetar, un raport pe care îl adoptă cu majoritatea membrilor săi. Anual, Comisia prezintă Consiliului şi Adunării conturile exerciţiului financiar parcurs corespunzătoare operaţiunilor bugetare, însoţite de raportul comisiei de control. În plus, Comisia transmite un bilanţ financiar care descrie activul şi pasivul Comunităţii. Consiliul, hotărînd cu majoritate calificată, dă descărcare Comisiei de execuţia bugetului. Consiliul comunică Adunării decizia sa.

Bugetele şi devizurile prevăzute la articolul 171 alineatele (1) şi (2) sînt stabilite în unitatea de cont fixată în conformitate cu dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 183. Contribuţiile financiare prevăzute la articolul 172 sînt puse la dispoziţia Comunităţii de statele membre şi sînt exprimate în moneda lor naţională. Soldurile disponibile ale acestor contribuţii sînt depuse la trezoreriile statelor membre sau la alte organisme desemnate de acestea. Pe durata acestor depozite, fondurile depuse îşi păstrează valoarea corespunzătoare parităţii în vigoare în ziua constituirii depozitului în raport cu unitatea de cont menţionată în primul paragraf. Aceste disponibilităţi pot fi investite în condiţii care fac obiectul unor acorduri între Comisie şi statul membru interesat.

Consiliul, hotărînd în unanimitate, la propunerea Comisiei: (a) adoptă regulamentele financiare care precizează în special modalităţile de stabilire a bugetului şi de execuţie bugetară, precum şi prezentarea şi verificarea conturilor; (b) fixează modalităţile şi procedura conform cărora contribuţiile statelor membre trebuie puse la dispoziţia Comisiei; (c) stabileşte normele şi organizează controlul răspunderii ordonatorilor şi contabililor. Titlul V Dispoziţii generale

Comunitatea are personalitate juridică.

În fiecare dintre statele membre, Comunitatea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne; Comunitatea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În acest scop, Comunitatea este reprezentată de Comisie.

Consiliul, hotărînd în unanimitate, în colaborare cu Comisia şi după consultarea altor instituţii interesate, adoptă Statutul funcţionarilor şi Regimul care se aplică altor agenţi ai Comunităţii. La expirarea celui de-al patrulea an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, acest statut şi acest regim pot fi modificate de către Consiliu, hotărînd cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei şi după consultarea celorlalte instituţii interesate.

Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sînt încredinţate, Comisia poate solicita toate informaţiile şi poate proceda la toate verificările necesare, în limitele şi condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu dispoziţiile prezentului tratat.

Răspunderea contractuală a Comunităţii este reglementată de legea care se aplică contractului în cauză. În domeniul răspunderii extracontractuale, Comunitatea trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale comune legislaţiilor statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de către agenţii săi în exercitarea funcţiilor lor. Răspunderea personală a agenţilor faţă de Comunitate este reglementată de dispoziţiile care stabilesc statutul lor sau regimul care li se aplică.

Sediul instituţiilor Comunităţii se stabileşte de comun acord de către guvernele statelor membre.

Regimul lingvistic al instituţiilor Comunităţii se stabileşte, fără a aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul Curţii de Justiţie, de către Consiliu, care hotărăşte în unanimitate.

Comunitatea beneficiază pe teritoriile statelor membre, de imunităţile şi privilegiile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale, în condiţiile definite într-un protocol separat.

Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale corespunzătoare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezentul tratat sau care decurg din actele întreprinse de instituţiile Comunităţii. Statele membre îi facilitează acesteia îndeplinirea misiunii sale. Statele membre se abţin de la toate măsurile care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor prezentului tratat.

Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentului tratat unui alt mod de soluţionare decât cele prevăzute de acesta.

Instituţiile Comunităţii, precum şi Agenţia şi întreprinderile comune trebuie să respecte, în aplicarea prezentului tratat, condiţiile puse în privinţa accesului la minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune prin regulamentele naţionale promulgate din motive de ordine sau de sănătate publică.

Pentru aplicarea prezentului tratat şi cu excepţia dispoziţiilor contrare ale acestuia:

1. a) termenul «persoană» desemnează orice persoană fizică care, total sau parţial, îşi desfăşoară activităţile în domeniul definit de capitolul corespunzător al tratatului,
2. b) termenul «întreprindere» desemnează orice întreprindere sau instituţie care, total sau parţial, îşi desfăşoară activităţile în aceleaşi condiţii, indiferent de statutul său juridic, public sau privat.

În sensul prezentului tratat, 1. Termenul «materii speciale de fisiune» desemnează plutoniu 239, uraniu 233, uraniu îmbogăţit cu uraniu 235 şi 233, precum şi orice produs care conţine unul sau mai mulţi izotopi din cei menţionaţi mai sus şi alte materii de fisiune similare care vor fi stabilite de Consiliu hotărînd cu majoritate calificată la propunerea Comisie; cu toate acestea, termenul «materii speciale de fisiune» nu se aplică materiilor brute. 2. Termenul «uraniu îmbogăţit cu uraniu 235 sau 233» desemnează uraniu care conţine fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o asemenea cantitate încît raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superioară raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 în uraniul natural. 3. Termenul «materii brute» desemnează uraniul care conţine amestecul de izotopi care se găseşte în natură, uraniu al cărui conţinut în uraniu 235 este inferior cotelor normale, toriu, toate materiile menţionate mai sus sub formă de metal, aliaje, compuşi chimici sau concentraţi, orice altă materie care conţine una sau mai multe din materiile menţionate mai sus, la nivele de concentraţie stabilite de Consiliu, care hotărăşte cu majoritate calificată la propunerea Comisie. 4. Termenul «minereuri» desemnează orice minereu care, la nivelele de concentraţie medie stabilite de Consiliu, hotărînd cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, conţine substanţe ce permit, prin tratări chimice şi fizice corespunzătoare, obţinerea materiilor brute, aşa cum sînt definite mai sus.

Cu excepţia unor dispoziţii contrare, prevederile prezentului tratat se aplică teritoriilor europene ale statelor membre şi teritoriile aflate în afara Europei supuse jurisdicţiei lor. Acestea se aplică în egală măsură teritoriilor europene ale căror relaţii externe sînt asumate de un stat membru.

Comisia este însărcinată să asigure toate legăturile necesare cu organele Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu instituţiile lor specializate şi cu instituţiile Acordului General privind Tarifele şi Comerţul. Comisia asigură între altele legăturile oportune cu toate organizaţiile internaţionale.

Comunitatea stabileşte cu Consiliul Europei toate relaţiile necesare de cooperare.

Comunitatea stabileşte cu Organizaţia Europeană de Cooperare Economică o strânsă colaborare ale cărei modalităţi vor fi stabilite de comun acord.

Dispoziţiile prezentului tratat nu împiedică existenţa şi realizarea uniunilor regionale între Belgia şi Luxemburg, ca şi între Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, în măsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sînt atinse prin aplicarea prezentului tratat.

În cazul în care o acţiune a Comunităţii apare ca necesară pentru realizarea unuia dintre obiectivele Comunităţii, fără ca prezentul tratat să fi prevăzut atribuţiile de a acţiona necesare în acest scop, Consiliul, hotărînd în unanimitate la propunerea Comisiei şi după consultarea Adunării, adoptă dispoziţiile corespunzătoare.

Guvernul oricărui stat membru sau Comisia poate prezenta Consiliului proiecte vizând revizuirea prezentului tratat. În cazul în care, după consultarea Adunării şi dacă este cazul a Comisiei, Consiliul emite un aviz favorabil privind organizarea unei conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor membre, aceasta este convocată de preşedintele Consiliului în scopul stabilirii de comun acord a modificărilor ce trebuie aduse prezentului tratat. Modificările intră în vigoare după ratificarea lor de către toate statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

Orice stat european poate solicita să devină membru al Comunităţii. Acesta adresează cererea sa Consiliului care, după primirea avizului Comisiei, hotărăşte în unanimitate. Condiţiile de admitere şi adaptările prezentului tratat pe care această admitere le antrenează constituie obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Acest acord este supus ratificării de către toate statele contractante în conformitate cu normele lor constituţionale.

Comunitatea poate încheia cu un stat terţ, cu o uniune de state sau cu o organizaţie internaţională, acorduri instituind o asociere caracterizată prin drepturi şi obligaţii reciproce, acţiuni comune şi proceduri speciale. Aceste acorduri sînt încheiate de Consiliu hotărînd în unanimitate, după consultarea Adunării. În cazul în care aceste acorduri implică modificări ale prezentului tratat, acestea din urmă trebuie adoptate, în prealabil, conform procedurii prevăzute în articolul 238.

Protocoalele care, prin acordul comun al statelor membre, sînt anexate prezentului tratat, fac parte integrantă din acesta.

Prezentul tratat se încheie pe termen nelimitat. Titlul VI Dispoziţii referitoare la perioada iniţială

Consiliul se reuneşte în termen de o lună de la intrarea în vigoare a tratatului.

Consiliul adoptă toate dispoziţiile necesare pentru constituirea Consiliului Economic şi Social în termen de trei luni de la prima sa şedinţă.

Adunarea se reuneşte în termen de două luni de la prima şedinţă a Consiliului, la convocarea preşedintelui acestuia, pentru a-şi alege biroul şi a-şi elabora regulamentul de organizare. Pînă la alegerea biroului, Adunarea este prezidată de către decanul de vârstă.

Curtea de Justiţie intră în funcţiune de la numirea membrilor săi. Prima numire a preşedintelui se face pentru un termen de trei ani în aceleaşi condiţii ca şi a membrilor. Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de procedură în termen de trei luni de la intrarea sa în funcţiune. Curtea de Justiţie nu poate fi sesizată decât cu începere de la data publicării acestui regulament. Termenele de introducere a acţiunilor încep să curgă numai de la această dată. Din momentul numirii sale, preşedintele Curţii de Justiţie exercită atribuţiile care îi sînt încredinţate prin prezentul tratat.

Comisia intră în funcţiune şi îşi asumă sarcinile care îi sînt încredinţate prin prezentul tratat după numirea membrilor săi. De la intrarea sa în funcţiune, Comisia efectuează studii şi stabileşte legăturile cu statele membre, întreprinderile, lucrătorii şi utilizatorii necesare în vederea stabilirii unei imagini de ansamblu asupra situaţiei industriilor nucleare în cadrul Comunităţii. În termen de şase luni, Comisia înaintează un raport pe această temă Adunării.

Propunerile Comisiei cu privire la modalităţile de funcţionare a instituţiei de nivel universitar menţionată la articolul 9 sînt adresate Consiliului în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat.

Regulamentul de securitate prevăzut la articolul 24 cu privire la regimul de secret aplicabil difuzării cunoştinţelor este adoptat de Consiliu în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a tratatului.

Normele de bază sînt stabilite conform dispoziţiilor de la articolul 31 în termen de un an de la intrarea în vigoare a tratatului.

Legile, regulamentele şi normele administrative menite să asigure, pe teritoriul statelor membre, protecţia sanitară a populaţiei şi a lucrătorilor împotriva pericolului ce rezultă din radiaţiile ionizante, în conformitate cu dispoziţiile articolului 33, sînt comunicate Comisiei de aceste state în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a tratatului.

Propunerile Comisiei menţionate la articolul 54, cu privire la statutul agenţiei, sînt înaintate Consiliului în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului tratat.

Dispoziţiile articolelor 14-23 şi ale articolelor 25-28 se aplică brevetelor, titlurilor de protecţie provizorie şi modelelor de utilitate, precum şi cererilor de brevet şi de model de utilitate anterioare intrării în vigoare a tratatului, în condiţiile care urmează:

În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a tratatului şi data stabilită de Comisie la care Agenţia îşi preia funcţiile, acordurile şi convenţiile privind livrările de minereuri, materii brute şi materii speciale de fisiune sînt încheiate sau reînnoite cu aprobarea prealabilă a Comisiei. Comisia trebuie să refuze aprobarea la încheierea sau reînnoirea de acorduri şi convenţii în cazul în care apreciază că acestea ar compromite aplicarea prezentului tratat. Comisia poate în special condiţiona aprobarea privind acordurile şi convenţiile de introducerea unor clauze care să permită agenţiei să devină parte la executarea acestora.

Prin derogare de la articolul 60 şi pentru a ţine cont de studiile şi lucrările deja angajate, aprovizionarea reactoarelor amplasate pe teritoriile unui stat membru şi care pot să difere înainte de expirarea unui termen de şapte ani de la intrarea în vigoare a tratatului, beneficiază, pe o perioadă de maximum zece ani începînd cu aceeaşi dată, de o prioritate care se poate extinde atît asupra resurselor în minereuri şi în materii brute provenind din teritoriile acestui stat, cât şi asupra materiilor brute sau materiilor speciale de fisiune care fac obiectul unui acord bilateral încheiat înainte de intrarea în vigoare a tratatului şi comunicat Comisiei conform dispoziţiilor articolului 105. Aceeaşi prioritate este acordată, pe aceeaşi perioadă de zece ani, aprovizionării tuturor instalaţiilor de separare izotopică care constituie sau nu o întreprindere comună intrată în funcţiune pe teritoriul unui stat membru înainte de expirarea termenului de şapte ani de la intrarea în vigoare a tratatului. Agenţia încheie contractele respective după ce Comisia verifică dacă condiţiile de aplicare ale dreptului de prioritate sînt îndeplinite. DISPOZIŢII FINALE

Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun pe lîngă Guvernul Republicii Italiene. Prezentul tratat intră în vigoare în prima zi a lunii următoare depunerii instrumentului de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte această formalitate. Cu toate acestea, în cazul în care această depunere are loc cu mai puţin de cincisprezece zile înainte de începerea lunii următoare, intrarea în vigoare a tratatului se reportează pentru prima zi a celei de a doua luni după data depunerii.

Prezentul tratat, redactat în exemplar unic, în limba germană, în limba franceză, în limba italiană şi în limba olandeză, cele patru texte avînd valoare juridică egală, se depune în arhiva Guvernului Republicii Italiene, care emite o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre guvernele celorlalte state semnatare. DREPT CARE, subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul tratat. ÎNCHEIAT la Roma la douăzeci şi cinci martie una mie nouă sute cincizeci şi şapte.

1. h) Spaak
2. j) Ch. Snoy et d'Oppuers Adenauer Hallstein Pineau
3. m) Faure Antonio Segni Gaetano Martino Bech Lambert Schaus
4. j) Luns
5. j) Linthorst Homan ANEXE