CONVENȚIE nr. 0/1961

Prin "marea libera" se înţelege acea parte a marii care nu aparţine marii teritoriale sau apelor interioare ale unui Stat.

Marea libera fiind deschisă tuturor naţiunilor, nici un Stat nu poate în mod legitim sa pretindă supunerea unei părţi oarecare din aceasta suveranităţii sale. Libertatea marii libere se exercită în condiţiile determinate de prezentele articole şi alte reguli de drept internaţional. Pentru Statele riverane sau neriverane, ea include mai ales: 1) libertatea navigaţiei; 2) libertatea pescuitului; 3) liberatatea de a pune cabluri şi conducte petroliere submarine; 4) libertatea de survol. Aceste libertăţi, precum şi alte libertăţi recunoscute de principiile generale ale dreptului internaţional sînt exercitate de toate Statele ţinînd seama în mod raţional de interesul pe care marea libera îl reprezintă pentru celelalte State.

1. Pentru a se bucura de libertăţile marii în condiţii egale cu Statele riverane, Statele lipsite de litoral trebuie să aibă acces liber la mare. În acest scop, Statele situate între mare şi un stat lipsit de litoral, vor acorda, potrivit unei înţelegeri comune şi în conformitate cu condiţiile internaţionale în vigoare:

1. a) Statului lipsit de litoral, tranzit liber pe teritoriile lor, pe bază de reciprocitate;
2. b) navelor arborand pavilionul unui Stat, un tratament egal cu acela al propriilor nave sau al navelor oricărui Stat în ceea ce priveşte accesul în porturile maritime şi folosirea lor. 2. Statele situate între mare şi un Stat lipsit de litoral vor reglementa de comun acord cu acesta din urma, toate chestiunile relative la libertatea de tranzit şi la egalitatea de tratament în porturi, în cazul cînd aceste State nu ar fi deja părţi la convenţiile internaţionale în vigoare, ţinînd seama de drepturile Statului riveran sau de tranzit şi de particularităţile Statului fără litoral.

Navele oricărui Stat, riveran sau neriveran, au dreptul sa navigheze în marea libera sub pavilionul acestuia.

1. Fiecare Stat fixează condiţiile potrivit cărora el acorda navelor naţionalitatea sa, precum şi condiţiile de înmatriculare şi dreptul de a purta pavilionul sau. Trebuie sa existe o legătură substantiala între Stat şi Nava; Statul trebuie mai ales să-şi exercite în mod efectiv jurisdicţia şi controlul în domeniile tehnic, administrativ şi social, asupra navelor care poarta pavilionul sau. 2. Fiecare Stat eliberează navelor cărora le-a acordat dreptul de a purta pavilionul sau documente în acest scop.

1. Navele navighează sub pavilionul unui singur Stat şi sînt supuse jurisdicţiei exclusive a acestuia în marea libera, în afară cazurilor excepţionale prevăzute în mod expres de tratatele internaţionale sau prin prezentele articole. Nici o schimbare de pavilion nu poate să intervină în cursul unei călătorii sau unei escale, în afară de cazul de transfer real al proprietăţii sau de schimbare a înmatriculării. 2. Nava care navighează sub pavilioanele a doua sau mai multe State, de care se foloseşte la alegerea sa, nu se poate prevala, faţă de orice Stat terţ, de nici una din aceste naţionalitati şi poate să fie asimilată unei nave fără naţionalitate.

Dispoziţiile articolelor precedente nu prejudiciază cu nimic problema navelor afectate serviciului oficial al unei organizaţii interguvernamentale purtînd pavilionul organizaţiei.

1. Navele de război se bucura în marea libera de imunitate completa de jurisdicţie faţă de orice Stat, cu excepţia Statului pavilionului. 2. În sensul prezentelor articole, expresia "nava de război" desemnează o nava aparţinînd marinei de război a unui Stat şi care poarta semnele exterioare distinctive ale navelor de război de naţionalitatea sa. Comandantul trebuie să fie în serviciul Statului, numele sau trebuie să figureze pe lista ofiţerilor flotei militare şi echipajul trebuie să fie supus regulilor disciplinei militare.

Navele aparţinînd unui Stat sau folosite de el şi afectate numai unui serviciu guvernamental necomercial se bucura în marea libera de imunitate completa de jurisdicţie faţă de orice Stat, cu excepţia Statului pavilionului.

1. Orice Stat este obligat sa ia măsurile necesare, cu privire la navele care poarta pavilionul sau, pentru a asigura securitatea în mare, mai ales în ceea ce priveşte:

1. a) folosirea semnalelor, întreţinerea comunicaţiilor şi prevenirea abordajelor;
2. b) componenta şi condiţiile de muncă ale echipajelor, ţinînd seama de actele internaţionale în materie de muncă;
3. c) construcţia şi echiparea navei şi posibilitatea ei de a pluti pe mare. 2. Prescriind aceste măsuri, fiecare Stat este obligat să se conformeze normelor internaţionale general acceptate şi sa ia toate măsurile necesare pentru a le asigura respectarea.

1. În cazul unui abordaj sau oricărui alt incident de navigaţie privind o nava în marea libera, de natura sa angajeze responsabilitatea penală sau disciplinară a căpitanului sau a oricărei alte persoane în serviciul navei, nici o urmărire penală sau disciplinară nu poate să fie începută contra acestor persoane decât înaintea autorităţilor judiciare sau administrative, fie ale Statului pavilionului, fie ale Statului a cărui cetăţenie o au aceste persoane. 2. În materie disciplinară, Statul care a eliberat un brevet de comandant sau un certificat de capacitate este singurul competent sa pronunţe, conform procedurii legale corespunzătoare, retragerea acestor titluri, chiar dacă titularul nu are cetăţenia Statului care le-a eliberat. 3. Nici o sechestrare sau reţinere chiar pentru măsuri de instrucţie nu poate să fie ordonată de alte autorităţi decât acelea ale Statului pavilionului.

1. Orice Stat este ţinut sa oblige capitanul unei nave care navighează sub pavilionul sau, atît cat capitanul poate să facă aceasta fără sa pună în primejdie serioasă nava, echipajul sau pasagerii:

1. a) de a acorda asistenţa oricărei persoane aflate în mare, în pericol de pieire;
2. b) de a se indrepta cu toată viteza posibila în ajutorul persoanelor în primejdie, dacă este informat de nevoia lor de ajutor, în măsura în care se poate conta în mod rezonabil pe aceasta acţiune din partea sa;
3. c) de a acorda, după un abordaj, asistenţa celeilalte nave, echipajului şi pasagerilor acesteia şi, în măsura posibilului, de a indica celeilalte nave numele propriei sale nave, portul sau de înmatriculare şi portul cel mai apropiat la care va ajunge. 2. Toate Statele riverane vor favoriza crearea şi întreţinerea unui serviciu corespunzător şi eficace de cercetare şi de salvare pentru a asigura securitatea în mare şi deasupra marii şi vor încheia în acest scop, dacă este cazul, acorduri regionale de colaborare mutuala cu Statele vecine.

Orice Stat este obligat sa ia măsuri eficace pentru a împiedica şi pedepsi transportul sclavilor pe vasele autorizate sa abordeze pavilionul sau şi pentru a împiedica uzurparea pavilionului sau în acest scop. Orice sclav care se refugiaza pe o nava oricare ar fi pavilionul acesteia, este liber "ipso facto".

Toate Statele trebuie să colaboreze, în măsura posibilului, la reprimarea pirateriei în marea libera sau în orice alt loc care nu este sub jurisdicţia vreunui Stat.

Constituie piraterie actele mai jos enumerate: 1) Orice act ilegal de violenta, de detenţiune sau orice jefuire comisă pentru scopuri personale de echipajul sau pasagerii unei nave particulare sau ai unei aeronave particulare şi îndreptate:

1. a) împotriva unei alte nave sau aeronave, în marea libera, sau împotriva persoanelor sau bunurilor de la Bordul acestora;
2. b) împotriva unei nave sau aeronave, persoanelor sau bunurilor, într-un loc care nu este sub jurisdicţia vreunui Stat. 2) Toate actele de participare voluntara la folosirea unei nave sau aeronave, cînd acela care le comite are cunoştinţa de faptele care dau acestei nave sau aeronave caracterul unei nave sau aeronave-pirat; 3) Orice acţiune care are ca scop sa incite la comiterea actelor definite în alineatele 1 sau 2 din prezentul articol sau este întreprinsă cu intenţia de a le usura.

Actele de piraterie, astfel cum sînt definite la articolul 15, săvîrşite de o nava de război sau de o nava sau aeronava de Stat al carei echipaj razvratit a preluat controlul navei sau aeronavei, sînt asimilate actelor comise de o nava particulară.

Sînt considerate ca nave sau aeronave-pirat navele sau aeronavele destinate, de persoanele sub controlul cărora se găsesc efectiv, sa comita unul din actele menţionate la articolul 15. În aceeaşi situaţie se considera şi navele sau aeronavele care au servit la comiterea unor astfel de acte, atîta timp cat ele rămîn sub controlul persoanelor vinovate de aceste acte.

O nava sau aeronava poate să-şi menţină naţionalitatea cu toată transformarea sa într-o nava sau aeronava-pirat. Menţinerea sau pierderea naţionalităţii sînt determinate în conformitate cu legea Statului care i-a conferit aceasta naţionalitate.

Orice Stat poate să sechestreze o nava sau aeronava-pirat, sau o nava capturata în urma actelor de piraterie şi care este în mana piratilor, sa aresteze persoanele şi sa sechestreze bunurile care se găsesc la bordul acestei nave sau aeronave în marea libera sau în orice alt loc care nu este sub jurisdicţia vreunui Stat. Tribunalele Statului care a efectuat sechestrarea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat, precum şi asupra măsurilor de luat în ceea ce priveşte navele, aeronavele sau bunurile, sub rezerva drepturilor persoanelor terţe de buna credinţa.

Cînd sechestrarea unei nave sau aeronave suspecte de piraterie a fost efectuată fără un motiv întemeiat Statul care a reţinut nava sau aeronava este răspunzător faţă de Statul a cărui naţionalitate o are nava sau aeronava de orice pierdere sau paguba cauzate de sechestrare.

Orice sechestrare pentru motive de piraterie nu poate să fie executată decât de navele de război sau de aeronavele militare, sau de alte nave sau aeronave afectate unui serviciu public şi autorizate în acest scop.

1. În afară cazurilor în care actele de amestec sînt bazate pe drepturi acordate printr-un tratat, o nava de război care intalneste în marea libera o nava de comerţ străină nu este indreptatita sa o supună controlului decât numai dacă are vreun motiv întemeiat de a banui ca aceasta nava:

1. a) se ocupa cu pirateria, sau
2. b) se ocupa cu vînzarea sclavilor, sau
3. c) arborand un pavilion străin sau refuzând sa înalte pavilionul sau, este în realitate o nava avînd aceeaşi naţionalitate cu nava de război. 2. În toate cazurile prevăzute la alineatele a, b şi c, nava de război poate să procedeze la verificarea documentelor care autoriza purtarea pavilionului. În acest scop, ea poate trimite la nava suspecta o ambarcatiune sub comanda unui ofiţer. Dacă, după verificarea documentelor, banuielile continua, ea poate să procedeze la o examinare ulterioară, la bordul vasului, care trebuie să fie efectuată cu toată consideraţia posibila. 3. Dacă banuielile nu sînt găsite ca întemeiate şi nava reţinută n-a comis nici un act care să le justifice, ea trebuie să fie indemnizata de orice pierdere sau paguba.

1. Urmărirea unei nave străine poate să fie întreprinsă dacă autorităţile competente ale Statului riveran au motive întemeiate sa creadă ca aceasta nava a contravenit legilor şi regulamentelor acestui Stat. Aceasta urmărire trebuie să înceapă cînd nava străină sau una din ambarcatiunile sale se afla în apele interioare, în marea teritorială sau în zona contigua a Statului care întreprinde urmărirea şi nu poate să fie continuată dincolo de limitele marii teritoriale sau zonei contigui decât cu condiţia sa nu fie întreruptă. Nu este necesar ca nava care ordonă oprirea unei nave străine ce navighează în marea teritorială sau în zona contigua să se găsească de asemenea în limitele marii teritoriale sau zonei contigui în momentul cînd nava vizata primeşte ordinul de oprire. Dacă nava străină se găseşte într-o zona contigua, astfel cum este definită la articolul 24 al Convenţiei asupra marii teritoriale şi zonei contigui, urmărirea nu poate să fie începută decât pentru o cauza de violare a drepturilor care urmau să fie protejate prin instituirea acestei zone. 2. Dreptul de urmărire încetează din momentul în care nava urmărită intră în marea teritorială a tarii căreia îi aparţine sau în aceea a unui stat terţ. 3. Urmărirea nu se considera începută decât cu condiţia ca nava care urmăreşte să se fi asigurat, prin mijloacele utilizabile de care dispune, ca nava urmărită sau una din ambarcatiunile sale sau alte ambarcatiuni care acţionează împreună şi folosesc nava urmărită ca nava-baza, se găsesc în interiorul limitelor marii teritoriale sau, dacă este cazul, în zona contigua. Urmărirea nu poate să fie începută, decât după emiterea unui semnal de oprire, vizual sau sonor, dat la o distanta care să permită navei vizate sa-l vada sau sa-l auda. 4. Dreptul de urmărire nu poate să fie exercitat decât de navele de război sau de aeronavele militare sau alte nave sau aeronave afectate unui serviciu public şi special autorizate în acest scop. 5. În cazul unei urmăriri efectuate de o aeronava:

1. a) dispoziţiile paragrafelor 1-3 din prezentul articol se aplică "mutatis mutandis" acestui mod de urmărire;
2. b) aeronava care da ordinul de oprire trebuie ea însăşi sa urmărească activ nava pînă ce o nava sau aeronava a Statului riveran, avertizata de aeronava, soseste la faţa locului pentru a continua urmărirea, afară de cazul cînd aeronava nu poate ea însăşi sa oprească nava. Pentru a justifica controlul unei nave în marea libera, nu este suficient ca nava sa fi fost doar reperata de aeronava, ca ar fi comis o infracţiune sau ca fiind suspecta de infracţiune, dacă în acelaşi timp nu i s-a cerut să se oprească şi n-a fost urmărită de aeronava însăşi sau de alte aeronave sau nave care să continue urmărirea fără întrerupere. 6. Eliberarea unei nave reţinute într-un loc aflat sub jurisdicţia unui Stat şi escortata către un post al acestui Stat, în vederea unei examinari de către autorităţile competente, nu poate să fie cerută numai pentru faptul ca nava şi escorta sa au traversat o parte a marii libere cînd împrejurările au făcut necesară aceasta traversare. 7. Dacă o nava a fost oprită sau sechestrata în marea libera în împrejurări care nu justifica exercitarea dreptului de urmărire, ea trebuie să fie indemnizata de orice pierdere sau paguba.

Orice stat obligat sa emita reguli cu privire la evitarea murdaririi marilor prin hidrocarburi, răspândite de nave sau conducte petroliere sau rezultând din exploatarea solului şi subsolului submarin, ţinînd seama de dispoziţiile convenţionale existente în aceasta materie.

1. Orice Stat este obligat sa ia măsuri pentru evitarea murdaririi marilor datorită aruncarii în apa a deşeurilor radioactive, ţinînd seama de toate normele şi de reglementările care ar putea fi elaborate de organizaţiile internaţionale competente. 2. Toate statele sînt obligate sa colaboreze cu organizaţiile internaţionale competente în adoptarea măsurilor tinzând la evitarea murdariei marilor sau a spaţiului aerian de deasupra rezultând din orice activităţi care comporta întrebuinţarea de materiale radioactive sau de alţi agenţi vatamatori.

1. Orice stat are dreptul sa pună cabluri şi conducte petroliere submarine pe fundul marii libere. 2. Statutul riveran nu poate să împiedice punerea sau întreţinerea acestor cabluri sau conducte petroliere, excepţie făcînd dreptul sau de a lua măsuri potrivite pentru exploatarea platoului continental şi exploatarea resurselor sale naturale. 3. Punând aceste cabluri sau conducte petroliere, Statul respectiv trebuie să ţină seama în mod cuvenit de cablurile sau conductele petroliere deja instalate pe fundul marii. În special, el nu trebuie să împiedice posibilităţile de reparare a cablurilor sau conductelor petroliere existente.

Orice Stat este obligat sa ia măsurile legislative necesare pentru ca ruperea sau deteriorarea unui cablu submarin în marea libera de către o nava purtînd pavilionul sau, sau de o persoană supusă jurisdicţiei sale, facuta în mod intentionat sau prin neglijenţa culpabilă şi care ar putea să aibă ca rezultat întreruperea sau împiedicarea comunicaţiilor telegrafice sau telefonice, precum şi ruperea sau deteriorarea în aceleaşi condiţii a unui cablu de înaltă tensiune sau a unei conducte petroliere submarine, sa constituie infracţiuni posibile de sancţionare. Aceasta dispoziţie nu se aplică ruperilor sau deteriorarilor ai căror autori nu ar fi avut decât scopul legitim de a-şi proteja viaţa sau securitatea navei lor, după ce au luat toate măsurile necesare pentru a evita aceste ruperi sau deteriorări.

Orice Stat este obligat sa ia măsurile legislative necesare pentru ca persoanele supuse jurisdicţiei sale care sînt proprietari ai unui cablu sau ai unei conducte petroliere în marea libera şi care, prin punerea sau repararea acestui cablu sau conducte petroliere, sa suporte cheltuielile de reparatie.

Orice Stat este obligat sa ia măsurile legislative necesare pentru ca proprietarii navelor care pot sa dovedească ca au sacrificat o ancora, o plasa sau o alta unealta de pescuit pentru a nu aduce pagube unui cablu sau unei conducte petroliere submarine să fie indemnizati de către proprietarul cablului sau conductei, cu condiţia ca în prealabil ei sa fi luat toate măsurile de precautii rationale.

Dispoziţiile prezentei Convenţii nu aduc atingere convenţiilor sau altor acorduri internaţionale în vigoare în raporturile între Statele părţi la aceste convenţii sau acorduri.

Prezenta Convenţie va fi deschisă pentru semnare, pînă la 31 octombrie 1958, tuturor Statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sau ale unei instituţii specializate, precum şi oricărui alt Stat invitat de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite sa devină parte la Convenţie.

Prezenta Convenţie va fi ratificată. Instrumentele de ratificare vor fi depuse Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Prezenta Convenţie va fi deschisă aderării oricărui Stat aparţinînd uneia din categoriile menţionate la articolul 31. Instrumentele de aderare vor fi depuse Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

1. Prezenta Convenţie va intră în vigoare în cea de-a treizecea zi de la data depunerii la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare. 2. Pentru fiecare din Statele care vor ratifica sau adera la Convenţie după depunerea celui de al douăzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare, Convenţia va intră în vigoare în cea de-a treizecea zi de la depunerea, de către acest Stat, a instrumentului sau de ratificare sau de aderare.

1. După expirarea unei perioade de cinci ani începînd de la data la care prezenta Convenţie va intră în vigoare, o cerere de revizuire a prezentei Convenţii va putea fi oricînd formulată, de oricare Parte Contractantă, printr-o notificare scrisă adresată Secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 2. Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite hotărăşte asupra măsurilor ce urmează să fie luate, dacă este cazul, în legătură cu aceasta cerere.

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite notifica tuturor Statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi celorlalte State vizate în articolul 31:

1. a) semnarea prezentei Convenţii şi depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare, conform articolelor 31, 32 şi 33;
2. b) data la care prezenta Convenţie va intră în vigoare, conform articolului 34;
3. c) cererile de revizuire prezentate conform articolului 35.

Originalul prezentei Convenţii, ale carei texte englez, chinez, spaniol, francez şi rus sînt deopotrivă valabile, va fi depus la Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va transmite copii certificate conforme tuturor Statelor indicate în articolul 31. Drept care plenipotenţiarii subsemnati, în mod cuvenit autorizaţi de guvernele respective, au semnat prezenta Convenţie. Încheiată la Geneva, la douăzeci şi noua aprilie una mie noua sute cincizeci şi opt. -------------