ARANJAMENT nr. 0/1963

Cetăţenii fiecărei tari contractante vor putea să-şi asigure în toate celelalte tari protecţia marcilor lor de fabrica sau de comerţ înregistrate în ţara de origine, pe baza depozitului acestor mărci la Biroul internaţional de la Berna, făcut prin intermediul Administraţiei tarii de origine respective.

Definitia tarii de origine este cea cuprinsă în articolul 6 al Convenţiei generale a Uniunii pentru protecţia proprietăţii industriale.

Orice cerere de înregistrare internationala va fi prezentată pe formularul stabilit prin Regulamentul de aplicare; Administraţia tarii de origine a marcii va certifica ca indicaţiile care figurează pe cerere corespund celor din registrul naţional.

Dacă depunatorul reclama o culoare ca element distinctiv al marcii sale, el va fi obligat: 1. sa declare acest lucru şi sa însoţească depozitul sau de o menţiune care să indice culoarea sau combinatia de culori reclamata; 2. sa ataseze la cererea sa un număr de exemplare ale acestei mărci în culori, care vor fi anexate la notificările făcute de către Biroul internaţional. Numărul acestor exemplare va fi fixat prin Regulamentul de aplicare.

Biroul internaţional va inregistra imediat mărcile depuse conform articolului 1. El va notifica aceasta înregistrare fără întîrziere diverselor Administraţii. Mărcile înregistrate vor fi inserate într-o publicaţie periodică editata de către Biroul internaţional, pe baza indicaţiilor conţinute în cererea de înregistrare şi a unui cliseu procurat de depunator.

În vederea publicităţii ce trebuie facuta în ţările contractante marcilor înregistrate, fiecare Administraţie va primi gratuit de la Biroul internaţional numărul de exemplare pe care îl va cere din publicaţia menţionată mai sus. Aceasta publicitate va fi considerată în toate ţările contractante ca deplin satisfăcătoare şi nici o alta publicitate nu va putea fi cerută de la depunator.

Din momentul înregistrării astfel facuta la Biroul internaţional, marca va fi protejata în fiecare din ţările contractante în aceeaşi măsura în care ar fi protejata dacă ar fi fost înregistrată direct în fiecare ţara.

Orice măsură care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale se va bucura de dreptul de prioritate stabilit prin articolul 4 al Convenţiei generale, fără ca să fie necesară îndeplinirea formalităţilor prevăzute la litera D a acestui articol. Articolul 4 BIS

Cînd o marca depusa într-una sau în mai multe din ţările contractante a fost ulterior înregistrată de către Biroul internaţional pe numele aceluiaşi titular sau al reprezentantului sau (ayant cause), înregistrarea internationala va fi considerată ca substituită înregistrărilor naţionale anterioare, fără prejudiciul drepturilor dobândite pe baza acestora din urma.

Administraţia naţionala este obligată, la cerere, sa noteze în registrele sale înregistrarea internationala.

În ţările în care legislaţia autoriza acest lucru, Administraţiile cărora Biroul internaţional le va notifica înregistrarea unei mărci vor avea dreptul sa declare ca protecţia nu poate fi acordată acestei mărci pe teritoriul lor. Un astfel de refuz nu va putea fi opus decât condiţiilor care s-ar aplica, în virtutea Convenţiei generale, unei mărci depuse pentru înregistrarea naţionala.

Administraţiile care ar dori sa exercite acest drept vor trebui sa notifice refuzul lor, cu indicarea motivelor, Biroului internaţional, în termenul prevăzut prin legea lor naţionala, şi cel mai târziu în termen de un an de la data înregistrării internaţionale a marcii.

Biroul internaţional va transmite fără întîrziere Administraţiei tarii de origine şi proprietarului marcii sau mandatarului acestuia, dacă el a fost indicat Biroului de către Administraţie, cererea de refuz astfel notificată. Cel interesat va avea aceleaşi mijloace legale ca şi în cazul cînd el însuşi ar fi depus marca în ţara în care s-a refuzat protecţia.

Motivele refuzului unei mărci vor trebui să fie comunicate de Biroul internaţional persoanelor interesate care îi vor face o cerere în acest sens.

Administraţiile care, în termenul maxim de un an indicat mai sus, nu vor face nici o comunicare Biroului internaţional, vor fi considerate ca au acceptat marca.

Invalidarea unei mărci internaţionale nu va putea fi pronunţată de către autorităţile competente fără ca titularul marcii sa fi fost în măsura să-şi verifice drepturile sale în timp util. Ea va fi notificată Biroului internaţional. Articolul 5 BIS Actele care justifica legitimitatea folosirii unor elemente ale marcilor, cum ar fi steme, blazoane, portrete, distincii onorifice, titluri, nume comerciale sau nume de persoane, altele decât cel al depunatorului sau alte inscripţii analoage care ar putea să fie reclamate de către Administraţiile ţărilor contractante, vor fi scutite de orice certificare sau legalizare alta decât acea a Administraţiei tarii de origine. Articolul 5 TER

Biroul internaţional va elibera oricărei persoane care face cerere, în schimbul unei taxe fixate de Regulamentul de aplicare, o copie a menţiunilor înscrise în registru cu privire la o marca determinata.

Biroul internaţional va putea de asemenea, în schimbul unei remuneraţii, să se angajeze să facă examinari de prioritate printre mărcile internaţionale.

Extrasele din Registrul internaţional cerute în vederea folosirii lor într-una din ţările contractante vor fi scutite de orice legalizare.

Înregistrarea va putea fi reînnoită oricînd, conform dispoziţiilor articolelor 1 şi 3, pentru o noua perioada de 20 ani de la data reînnoirii.

Cu şase luni înainte de expirarea termenului de protecţie, Biroul internaţional va reaminti proprietarului marcii, prin trimiterea unui aviz oficios, data exactă a expirării.

Dacă marca prezentată pentru reînnoirea depozitului precedent a suferit o modificare de forma, Administraţiile vor putea sa refuze înregistrarea cu titlu de reinnoire şi ele vor avea acelaşi drept şi cazul unei schimbări în indicarea produselor cărora trebuie să se aplice marca, afară de cazul cînd, la notificarea obiectiei prin intermediul Biroului internaţional, cel interesat declara ca renunţa la protecţia produselor, altele decât cele desemnate în aceleaşi condiţii cu ocazia înregistrării anterioare.

Cînd reînnoirea marcii nu este admisă, se va putea tine seama de drepturile de prioritate sau de altele decât cele desemnate în aceleaşi condiţii cu ocazia înregistrării anterioare. Marca se va bucura mai ales de aceste drepturi de prioritate pentru partea produselor desemnate în aceleaşi condiţii cu ocazia înregistrării anterioare şi cu ocazia reînnoirii.

Administraţia tarii de origine va fixa după voia sa şi va percepe în folosul sau o taxa naţionala pe care o va cere proprietarul marcii a carei înregistrare internationala este solicitată.

La aceasta taxa se va adauga o taxa internationala (în franci elvetieni) de o suta cincizeci franci pentru prima marca şi de o suta cincizeci franci pentru fiecare din mărcile următoare, depuse în acelaşi timp la Biroul internaţional în numele aceluiaşi proprietar.

Depunatorul va avea dreptul sa nu achite în momentul depozitului internaţional decât o taxa de o suta franci pentru prima marca şi de şaptezeci şi cinci franci pentru fieacare din mărcile depuse în acelaşi timp cu prima, fără care, la expirarea acestui termen el va pierde beneficiul înregistrării sale. Cu şase luni înainte de expirarea termenului, Biroul internaţional va reaminti depunatorului data exactă a expirării, prin trimiterea unui aviz oficios, pentru ca el să-şi ia măsurile necesare.

Dacă înainte de expirarea termenului diferenţa de taxa nu este plătită Biroului internaţional, acesta va radia marca, va notifica aceasta operaţie Administraţiilor şi o va insera în publicaţia sa. Dacă diferenţa de taxa datorată pentru mărcile cuprinse într-un depozit colectiv nu este plătită pentru toate mărcile în acelaşi timp, depunatorul va trebui sa indice exact mărcile pentru care el înţelege sa plătească diferenţa de taxa şi sa achite taxa de şaptezeci şi cinci franci pentru prima marca a fiecărei serii.

Dacă lista produselor pentru care este cerută protecţia conţine mai mult de o suta de cuvinte, marca nu va fi înregistrată decât după plata unei taxe suplimentare ce se va fixa prin Reglulamentul de aplicare.

Venitul anual provenit din diferitele încasări ale înregistrării internaţionale va fi repartizat în părţi egale între ţările contractante, prin grija Biroului internaţional, după scăderea cheltuielilor comune necesitate de aplicarea prezentului Aranjament.

Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului Aranjament revizuit, el nu a fost încă ratificat de către o ţara, aceasta nu va avea dreptul pînă la data aderării sale posterioare, decât la o repartizare a excedentului de venituri calculat pe baza vechilor taxe. Articolul 8 BIS Proprietarul unei mărci internaţionale poate oricînd renunţa la protecţie în una sau în mai multe din ţările contractante, printr-o declaraţie remisă Administraţiei tarii de origine a marcii pentru a fi comunicată Biroului internaţional, care o va notifica ţărilor la care se referă aceasta renunţare. Aceasta nu este supusă nici unei taxe.

Administraţia tarii de origine va notifica Biroului internaţional anularile, radierile, renunţările, transmiterile şi alte schimbări aduse înscrierii marcii în registrul naţional, dacă aceste schimbări afectează şi înregistrarea internationala.

Biroul va înscrie aceste schimbări în registrul internaţional, le va notifica la rândul sau administraţiilor ţărilor contractante şi le va insera în publicaţia sa.

Se va proceda în acelaşi fel în cazul cînd proprietarul marcii va cere reducerea listei produselor la care ea se aplică.

Aceste operaţiuni pot fi supuse unei taxe care va fi fixată prin Regulamentul de aplicare.

Adaugirea ulterioară a unui nou produs pe lista nu poate fi obţinută decât printr-un depozit efectuat în conformitate cu prevederile articolului 3.

Substituirea unui produs prin altul este asimilată cu adaugirea. Articolul 9 BIS

În cazul cînd o marca înscrisă în registrul internaţional va fi transmisă unei persoane stabilită într-o ţara contractantă, alta decât ţara de origine a marcii, transmiterea va fi notificată Biroului internaţional, după primirea asentimentului Administraţiei căreia îi aparţine noul titular, va inregistra transmiterea, o va notifica celorlalte Administraţii şi o va insera în publicaţia sa, menţionând, dacă este posibil, data şi numărul de înregistrare a marcii în noua sa ţara de origine.

Nu va fi înregistrată nici o transmitere de marca înscrisă în registrul internaţional, facuta în favoarea unei persoane căreia nu-i este permisă depunerea unei mărci internaţionale.

Cînd o transmitere nu va putea fi înscrisă în Registrul internaţional, fie ca urmare a refuzului de consimţământ al noii tari de origine, fie pentru ca ea a fost facuta în favoarea unei persoane care nu poate cere o înregistrare internationala, Administraţia fostei tari de origine va avea dreptul sa ceara Biroului internaţional sa procedeze la radierea marcii din registrul sau. Articolul 9 TER

Dacă cesiunea unei mărci internaţionale numai pentru o parte din produsele înregistrate este notificată Biroului internaţional, acesta o va înscrie în registrele sale. Fiecare din ţările contractante va avea dreptul sa nu admită valabilitatea acestei cesiuni, dacă produsele cuprinse în partea astfel cedata sînt similare cu cele pentru care marca rămîne înregistrată în folosul cedentului.

Biroul internaţional va înscrie şi cesiunea marcii internaţionale facuta numai pentru una sau mai multe tari contractante.

Dacă în cazurile precedente intervine o schimbare a tarii de origine, Administraţia de care tine cesionarul va trebui să-şi dea consimţămîntul, cerut conform articolului 9 bis.

Dispoziţiile alineatelor precedente nu sînt aplicabile decât sub rezerva articolelor 6 quarter al Convenţiei generale.

Ţările Uniunii pentru protecţia proprietăţii industriale care nu sînt parte la prezentul Aranjament vor fi admise sa adere la acesta, la cerere, în forma prevăzută în Convenţia generală.

De îndată ce Biroul internaţional va fi informat ca o ţara sau una din coloniile acesteia a aderat la prezentul Aranjament, el va adresa Administraţiei acestei tari, în conformitate cu articolul 3, o notificare colectivă a marcilor care, în acel moment, se bucura de protecţie internationala.

Aceasta notificare va asigura prin ea însăşi marcilor indicate, beneficiul dispoziţiilor precedente pe teritoriul tarii care a aderat şi va face să curgă termenul de un an în timpul căruia Administraţia interesată poate face declaraţia prevăzută la articolul 5.

Totuşi, fiecare ţara care adera la prezentul Aranjament va putea declara ca, în afară de mărcile internaţionale care au făcut mai înainte în aceasta ţara obiectul unei înregistrări naţionale identice încă în vigoare şi care vor fi imediat recunoscute la cererea celor interesaţi, aplicarea acestui Act va fi limitată la mărcile care vor fi înregistrate cu începere din ziua cînd aceasta aderare va deveni efectivă.

Aceasta declaraţie va scuti Biroul internaţional de a face notificarea colectivă indicată mai sus. El se va limita sa notifice în termen de un an de la aderarea tarii noi, cu precizările necesare, mărcile pentru care va primi cereri de admitere la beneficiul excepţiei prevăzute la alineatul precedent.

Înregistrările de mărci care au făcut obiectul uneia din notificările prevăzute de acest articol vor fi considerate ca substituite înregistrărilor făcute direct în noua ţara contractantă, înaintea datei efective a aderării sale.

Prevederile articolului 16 bis al Convenţiei generale se aplică prezentului Aranjament. Articolul 11 BIS În caz de denunţare a prezentului Aranjament se aplică articolul 17 bis al Convenţiei generale. Mărcile internaţionale înregistrate pînă la data la care denunţarea devine efectivă şi care nu au fost refuzate în intervalul de un an prevăzut la articolul 5 vor continua, pe timpul cat durează protecţia internationala, sa beneficieze de aceeaşi protecţie ca şi cum ele ar fi fost depuse direct în acea ţara.

Prezentul Aranjament va fi ratificat şi ratificarile vor fi depuse la Londra, cel mai târziu la 1 iulie 1938.

El va intra în vigoare la o luna după această dată şi va avea aceeaşi putere şi durata ca şi Convenţia generală.

Acest Act va înlocui, în raporturile între ţările care îl vor ratifica, Aranjamentul de la Madrid din 1891, revizuit la Haga la 6 noiembrie 1925. Totuşi acesta din urma rămîne în vigoare în raporturile cu ţările care nu vor ratifica prezentul Act. În ce priveşte ţările care nu au ratificat încă Actul de la Haga, Aranjamentul revizuit la Washington în 1911 va rămîne în vigoare. Făcut la Londra, într-un singur exemplar, la 2 iunie 1934. ---------