DECIZIE În vigoare

Decizia nr. 435/1950

privind reguli pentru doborarea, fasonarea și transportul materialelor lemnoase din păduri

Istoric versiuni

Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 16:25

  1. 27 mai 2026, 16:25 dc4c35578bd2b295e039e1508152cb57e83caceec6b95184d862bb602fef0521

Alerte modificări

Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act

Cuprins

51 articole importate

Textul legii

Text consolidat, structurat pe alineate

Capitolul 1 - Elemente generale

Articolul 1

Regulele de faţa se referă la condiţiunile în care trebuie să se execute doborarea, fasonarea şi evacuarea materialului lemnos din suprafeţele de păduri destinate exploatării. Ele stabilesc raporturile ce exista între unităţile silvice ca predatoare şi întreprinderile industriale şi comerciale, instituţiile publice şi persoanele fizice, ca beneficiare a produselor lemnoase rezultate prin exploatarea pădurilor şi se aplică pentru toate formele de tăiere şi de scoatere a materialului din padure, admise de regulele silvice.

Capitolul 1 - Elemente generale

Articolul 2

Oricare din beneficiarii care preiau pentru exploatare un parchet, cupon sau lot de arbori, este obligat sa ia cunoştinţa de regulele de faţa, înainte de a primi suprafaţa de padure, sau lotul de arbori, cuprinzînd materialul destinat exploatării. Reclamatiunile, intampinarile sau contestaţiile ce s-ar face ulterior semnării procesului-verbal de luarea în primire a suprafatei de exploatat sau a lotului de arbori şi în afară de cazurile specificate în prezentele reguli, nu se vor lua în considerare.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 3

Datele referitoare la cantitatea, calităţile şi valoarea materialului lemnos, dintr-un pachet, cupon sau lot de arbori, se înscriu într-un formular, tip, întocmit de unităţile silvice, denumit act de punere în valoare. Actul de punere în valoare a materialului destinat exploatării este actul de baza pentru evaluarea cantitativă, calitativă şi valorică a acestui material. Delimitarea suprafeţelor conţinînd cantităţile de materiale destinate exploatării, marcarea şi inventarierea arborilor, cubajul lor, precum şi sortarea, trebuie să se facă potrivit "Instrucţiunilor privitoare la evaluarea pe picior a posibilităţilor anuale ale pădurilor şi întocmirea actelor de punere în valoare": Aşezarea taierilor se face după normele prevăzute de amenajamente, sau după instrucţiunile în vigoare, pentru pădurile neamenajate, sau pe baza planului de exploatare întocmit şi aprobat de minister. Succesiunea lor se eşalonează în perspectiva unei subperioade şi se face astfel:

  1. a) La crang şi codru cu tăieri rase, pe baza propunerilor beneficiarului, acceptate de unitatea silvică;
  2. b) La codru cu tăieri succesive, se va prevedea ca la punctul a, de mai sus, pentru prima tăiere. La taierea definitivă, ordinea taierilor se va fixa de unitatea silvică, după nevoile de regenerare naturala a arboretelor;
  3. c) La taierile progresive ordinea taierilor se va fixa de unitatea silvică, după nevoile de regenerare a arboretului, acceptată şi de beneficiar;
  4. d) La fiecare tăiere succesiva şi progresiva, volumul de material de realizat se va scoate în proporţii aproximativ egale, cantitativ şi calitativ, din materialul existent. Calcularea preţului lemnului, socotit pe picior, se va face pe baza tarifului de taxe forestiere în vigoare, la data întocmirii actului de punere în valoare.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 4

Beneficiarul - după caz - este în drept sa exploateze şi sa transporte materialul lemnos numai în baza:

  1. a) Contractului încheiat între unitatea silvică respectiva şi întreprinderea beneficiara, căreia i s-a atribuit acest material lemnos de către Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului;
  2. b) Contractului încheiat, ca urmare a unei aprobări speciale prealabile, între unitatea silvică respectiva şi întreprinderea, instituţia sau persoana beneficiara;
  3. c) Biletului de tăiere, cînd materialul - lemnos este atrbuit pentru colectivităţi care îl exploatează în regie proprie pentru satisfacerea nevoilor proprii în lemn de foc şi de construcţii, sau pentru cumpărătorii de orice fel, în vederea satisfacerii nevoilor propri.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 5

Atribuirea planficata a materialului lemnos (suprafeţe sau arbori de exploatat) se face prin încunoştiinţarea scrisă în unitatea silvică respectiva care beneficiază, îndată după primirea comunicării de repartizare, sau aprobării speciale. Restul de material lemnos nerepartizat prin planificare, se atribuie de unitatea silvică respectiva, prin eliberarea autorizaţiei de tăiere, sau a bonului de livrare (vânzare), fără alta încunoştiinţare scrisă.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 6

Unitatea silvică are obligaţia de a preda beneficiarului, sub luare de semnatura, actul de punere în valoare a parchetului, cuponului sau lotului de arbotri, destinate exploatării, cu cel puţin 60 zile înainte de termenul fixat pentru începerea tăierii, prin art. 16 din prezentele reguli. Beneficiarul este obligat să facă verificarea cantitativă, calitativă şi valorică a materialului, în termenul fixat la art. 7 de mai jos şi sa încheie contractul cu unitatea silvică respectiva, în restul timpului pînă la termenul începerii tăierii. În cazul cînd nu se preda beneficiarului actul de punere în valoare în termenul stabilit prin art. 6, unitatea silvică respectiva este obligată sa predea beneficiarului spre exploatare parchetul, cuponul sau lotul de arbori, în care operaţiunile de delimitare, de marcare şi de estimatie sînt efectuate pe teren intocmindu-se proces-verbal de predare, în conformitate cu art. 13 din prezentele reguli de exploatare. Padurarul, în cantonul căruia se găseşte suprafaţa cu materialul lemnos destinat exploatării, încunoştiinţat de unitatea silvică respectiva din timp, este obligat sa dea beneficiarului, la cerere, indicaţii pe teren, cu privire la: limitele suprafeţei, semnele delimitării, speciile, dimensiunile şi categoriile arborilor destinaţi exploatării sau celor rezervati sa rămînă pe picior, ca seminceri, arbori cu destinaţie sau utilizare specială, semintisuri etc. În cazul repartizării de material lemnos neplanificat, la instituţii, colectivităţi şi cumpărători diversi, unitatea silvică este în drept a stabili, dela caz la caz, termenele la care se referă prezentul articol, precum şi cele dela art. 7, 8, 12 şi 13.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 7

În cazul cînd beneficiarul socoteşte ca datele înscrise în actul de punere în valoare nu corespund cu realitatea din punct de vedere calitativ, cantitativ sau valoric, el este în drept să depună, la unitatea silvică respectiva o contestaţie scrisă şi motivată, în acest sens, în termen de cel mult 30 zile libere de la primirea actului de punere în valoare. Acelaşi drept îl are şi beneficiarul şi în cazul cînd constata deteriorarea semnelor de limita a suprafeţei de exploatat, a marcilor aplicate pe arborii destinaţi exploatării sau pe aceia destinaţi a rămîne netaiat ca seminceri sau pentru utilizări sau scopuri speciale. Dacă aceasta contestaţie nu se depune în scris şi motivat în termenul fixat mai sus, actul de punere în valoare se socoteşte ca acceptat de beneficiar şi orice intervenţie după acest termen nu se va lua în considerare.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 8

Cercetarea şi rezolvarea întâmpinării scrise şi motivate se face de unitatea silvică respectiva, împreună cu contestatorul, în cel mult 15 zile dela primirea ei. Pentru aceasta, unitatea silvică va invita în scris, în termenul fixat şi de comun acord, pe contestator. Lipsa acestuia nu întrerupe cercetările, dar se face menţiune despre absenta în actul de cercetarea contestaţiei.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 9

Dacă se constata temeinicia contestaţiei, actul de punere în valoare se va modifica astfel;

  1. a) În cazul sustragerii sau furtului de material lemnos, prin completarea cantităţii;
  2. b) În cazul deprecierii materialului lemnos din cauza incendiilor, doboraturilor, prin reducerea estimatiei cu diferenţa dintre valoarea dinainte şi cea după depreciere;
  3. c) În cazul unor măsurători sau inventarieri gresite, cu peste 8% din suma diametrelor arborilor inventariati, sau cu peste 10% la volumul total, pe specii şi sortimente, estimatia va fi modificată potrivit rezultatului găsit la verificare;
  4. d) În cazul greşelilor de aşezarea şi delimitarea parchetelor, a marcarilor neclare, de aplicarea taxelor forestiere şi a altor lacune constatate la verificare ca juste, aceste se vor inlatura de îndată.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 10

Dacă contestaţia se găseşte neîntemeiată, unitatea silvică va întocmi un proces-verbal în acest sens, de faţa cu beneficiarul, pe care acesta din urma este dator sa-l semneze, putând să facă opinie separată cînd este cazul. În caz de neacord, partea interesată are dreptul de a depune aceeaşi contestaţie, împreună cu un exemplar din procesul-verbal de respingerea ei, la Comisia de Arbitraj, constituită în conformitate cu art. 51 din prezentele reguli de exploatare, în termen de 10 zile dela data procesului-verbal. Comisia de Arbitraj este datoare a soluţiona neintelegerea în cel mult 10 zile dela primirea contestaţiei. Hotărîrea Comisiei de Arbitraj este obligatorie pentru ambele părţi.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 11

Cheltuielile ocazionate de executarea lucrărilor în legătură cu contestaţia se vor suporta de partea în favoarea căreia s-a soluţionat neintelegerea.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 12

Semnarea contractului, sau ridicarea biletului de tăiere, cum şi predarea-primirea materialului lemnos care formează obiectul exploatării, se vor face într-un termen care în nici un caz nu poate depăşi 60 zile dela încunoştiinţarea în scris despre atribuire, în care termen se cuprinde şi timpul stabilit pentru cercetarea şi verificarea actului de punere în valoare, cum şi pentru cercetarea şi verificarea eventualei contestaţii.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 13

Predarea spre exploatare a parchetului, cuponului sau lotului de arbori, se face în toate cazurile cu cel puţin 10 zile înainte de data prevăzută, pentru începerea tăierii, prin art. 16 din prezentele reguli. Întârzierea predării din cauza organelor silvice, în cazul taierilor planificate, da dreptul beneficiarului la despăgubire, conform art. 43. Neluarea la timp în primire a parchetului din vina beneficiarului, nu da drept la nici un fel de depasire a termenului de fasonare şi scoatere prevăzut la art. 16 şi 20.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 14

Din cauza semnării procesului-verbal de predarea-primirea suprafeţei de exploatat, sau a primirii biletului de tăiere - după caz - beneficiarul intră în posesiunea materialului lemnos destinat exploatării şi poarta răspunderea pentru paza lui.

Capitolul 2 - Actele de punere în valoare - predarea - primirea, verificarea şi achitarea materialului lemnos

Articolul 15

Termenele de achitarea valorii pe picior a materialului de exploatat, se reglementează prin contract, autorizaţie sau biletul de tăiere, în conformitate cu instrucţiunile în acest sens ale Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului. La livrările cu preţ preferenţial, efectuate numai pe baza prevederilor legale, se va scrie în contract sau autorizaţie, obligatoriu, atît valoarea tarifara, cat şi aceea rezultată din aplicarea preţului preferenţial.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 16

Durata tăierii materialului lemnos nu poate anticipa sau depăşi următoarele epoci şi termene socotite ca maxime. 2. La pădurile de crang:

  1. a) Crang simplu sau cu rezerve: 1 sept. - 1 martie anul următor;
  2. b) Crang simplu sau cu rezerve care se exploatează pentru coaja de tabacit sau pentru liber: 1 februarie - 31 mai;
  3. c) Zăvoaie sau ostroave tăiate în scaun: 15 sept. - 31 mai anul următor;
  4. d) Răchitării: 1 aprilie - 15 mai. 2. La pădurile de codru:
  5. a) Codru cu tăieri rase: 1 sept. - 31 august anul următor;
  6. b) Codru cu tăieri succesive; Taierea de însămînţare: 15 sept. - 31 august anul următor; Taierea secundară: 1 oct.- 30 aprilie anul următor; Taierea definitivă: 1 oct.-30 aprilie anul următor;
  7. c) Codru cu tăieri succesive, în arborete de amestec, unde rasinoasele depăşesc 30%; 15 sept.-31 dec. anul următor, cu un repaus în tăieri în timpul dela 1 mai la 31 august.
  8. d) Codru cu tăieri progresive sau gradinarie: 1 oct. 15 aprilie anul următor.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 17

Taierea arborilor se face cu unelte bine ascutite: toporul sau fereastraul de mana sau mecanic. Taierea trebuie aplicată cat se poate de jos astfel încît o margine a tulpinei să fie cat mai aproape de nivelul pămîntului, iar cealaltă sa nu treacă de 1/3 din diametrul arboretului. Pe coaste, taietura va fi orizontala, cu una din margini la nivelul pămîntului. La taieturile în crang, unde regenerarea se bazează pe lastarire, taietura se face numai cu toporul, piezis, neted. La taierile în scaun, în zăvoaie şi ostroave, taietura se face numai cu toporul, la o înălţime egala cu nivelul maxim al apelor de inundaţie. Arborii valorosi la taierile de codru precum şi arboretele de salcam, se recomanda a se tăia cu toporul în caldare, sub nivelul terenului. În cazuri speciale şi numai cu aprobarea prealabilă a unităţii silvice respective, se poate scoate trunchiul şi cu radacina, în care caz se va nivela terenul imediat după tăiere. Utilizarea mijloacelor mecanizate de doborare şi secţionare este admisă în toate exploatările afară de arboretele ce se regenereaza în crang.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 18

Doborarea arborilor se face astfel încît sa nu se deprecieze prin căderea lor şi sa nu se vatame acei ce rămîn în picioare. Doborarea pe terenuri cu pante dulci (sub 10 grade) se va face în direcţia convenabila scoaterii. În cazul pantelor mai mari de 10 grade, doborarea cu vîrful în jos nu se admite. Este de preferat, ca doborarea să se facă în direcţia curbei de nivel şi în sensul indicat de interesele scoaterii.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 19

Taierea se face, în general, la rând, dela un capăt la altul al parchetului, doborandu-se toţi arborii destinaţi exploatării. În cazul existenţei lemnului de lucru şi construcţie, acesta se va fasona în primul rând şi numai după aceea se va fasona lemnul de foc. În pădurile de rasinoase se vor dobori şi fasona mai întîi arborii subtiri şi apoi cei grosi. În pădurile de rasinoase în amestec cu foioase se vor tăia mai întîi rasinoasele şi apoi foioasele. La taierile de crang şi în codru cu tăieri rase se va tăia şi subarboretul existent, cu excepţia semintisului valoros şi a subarboretelui din raristi şi poieni, care se va menţine pentru protecţia solului, după indicaţia unităţii silvice respective.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 20

Dacă în urma doborarii arborilor marcati pentru exploatare s-au agatat ori s-au rupt arbori sau rezerve ce nu trebuiau exploatati, acest fapt trebuie anuntat în scris unităţii silvice, în termen de 5 zile dela trecerea cu doborarea prin acel loc, prin agentul local cel mai apropiat al unităţii silvice. Unitatea silvică va admite taierea lor, iar în locul rezervelor doborate, rupte sau zdrelite, va alege alte rezerve din arborii ce trebuiau exploatati din specia, volumul şi calitatea corespunzătoare. Aceasta înlocuire se va face de unitatea respectiva silvică în cel mult 5 zile dela înştiinţare. Nerespectarea acestui termen de unitatea silvică respectiva, scoate pe beneficiar de sub sancţiunile art. 41, alin. e.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 21

Stivele de busteni, lemn de lucru şi figurile de lemn de foc, nu trebuiesc aşezate peste semintis, în cazul taierilor de codru, sau peste tulpini în cazul taierilor de crang. Aşezarea materialului lemnos, în figuri se va face concomitent cu fasonarea şi cel mai târziu, pînă la terminarea epocii de tăiere. Resturile de la exploatare, care nu se comercializează, se vor aduna pe locuri lipsite de semintisuri, în siruri întrerupte, late de cel mult 2 m sau în grămezi, pe linia de cea mai mare panta, sau pe curbe de nivel.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 22

La exploatările de rasinoase, cojirea arborilor pînă la vîrf, cum şi a cioatelor, se va face imediat după doborare. În cazul taierilor de vara, cojirea vîrfului, se poate face odată cu sectionarea. La molid, cioatele se cojesc în întregime, iar la brad şi alte rasinoase, prin curelare. Cojirea materialului de rasinoase care se taie, scoate şi transporta, între 15 octomvrie-15 martie al anului următor, nu este obligatorie. Iescarii, se vor dobori în coji în întregime.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 23

Prelucrarea lemnului în cioplitura, doage, traverse, etc., în cuprinsul suprafeţelor exploatate, se poate face numai în pădurile de codru cu tăieri rase. Resturile se vor aseza în grămezi, în locurile fără semintisuri. În toate celelalte păduri, prelucrarea este ingaduita numai în locurile destinate în prealabil de comun acord cu unitatea silvică respectiva.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 24

Exploatatorul de padure are dreptul sa amenajeze, în baza unei aprobări prealabile, pe suprafeţele atribuite spre exploatare, sau în afară de ele, în cuprinsul pădurii:

  1. a) Instalatiuni de doborare, taierea şi, prelucrarea lemnului cu mijloace manuale sau mecanizate;
  2. b) Instalatiuni pentru mangalizare, transformarea în pasta de lemn sau alte prelucrari;
  3. c) Baraci pentru muncitori, birouri, grajduri etc.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 25

Materialul lemnos din afară parchetelor atribuite, necesar pentru constructiuni sau instalatiuni diverse, se va pune la dispoziţia beneficiarului, la cererea scrisă de către unitatea silvică respectiva şi se va achită potrivit tarifului de taxe forestiere, indiferent dacă se foloseşte în întregime sau nu. Acest material se va preda cat mai aproape de locul unde se face instalatia. Predarea se va face în termen de cel mult 10 zile dela primirea cererii. În caz de nepredare în termen se aplică sancţiunile prevăzute la art. 41.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 26

Toate construcţiile şi instalaţiile, în afară mijloacelor de transport, pe apa şi pe uscat, care urmează regimul lor legal, trebuiesc ridicate în timp de cel mult 6 luni după terminarea exploatării din regiunea respectiva, nivelandu-se locurile pe care au fost construite: În caz contrariu, acestea vor fi luate în primire, ridicate sau folosite de unitatea silvică respectiva, fără nici un drept de despăgubire.

Capitolul 3 - Obligaţiuni referitoare la fasonarea materialelor

Articolul 27

În legătură cu lucrările de fasonat, beneficiarul are de asemenea îndatoririle:

  1. a) Sa facă cunoscut în scris unităţii silvice respective, în termen de 3 zile dela intrarea în lucru, numele şi calitatea responsabilului care activează la exploatare;
  2. b) Sa pazeasca, împotriva taierilor şi stricaciunilor, arboretul de pe o zona de 50 m., invecinata cu suprafaţa atribuită spre exploatare;
  3. c) Sa ia şi să execute măsuri de prevenirea incendiilor în cuprinsul suprafeţei predate;
  4. d) Sa se asigure păstrarea stalpilor, movilelor, bornelor, a semnelor de delimitare, precum şi a marcilor pe arbori;
  5. e) Sa ia măsurile necesare ca, prin doborarea arborilor destinaţi tăierii, sa nu se acopere sau sa nu se intrerupa drumurile, cararile, şanţurile, paraiele etc., şi sa lase accesul liber în padure sau la locul de depozitarea materialului lemnos fasonat;
  6. f) Sa nu cedeze sau sa nu transmită sub nici o formă exploatarea materialului lemnos ce i s-a atribuit sau aprobat, altui beneficiar fără aprobarea scrisă prealabilă, comunicată prin unitatea silvică respectiva;
  7. g) Sa prelucreze cu angajaţii săi şi cu muncitorii de padure, la intrarea lor în lucru prevederile prezentelor reguli, în care scop va putea solicita şi colaborarea organelor silvice.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 28

Scoaterea materialului lemnos de pe suprafeţele exploatate la locurile de depozitare sau în afară de padure, se poate face începînd de la termenele stabilite pentru începerea tăierii. Termenele scoaterii materialului lemnos din suprafaţa exploatată sînt următoarele: 1. La pădurile de crang:

  1. a) Crang simplu sau cu rezerve care se exploatează pentru coaja de tabacit sau pentru liber: 1 februarie-15 iunie;
  2. b) Zăvoaie şi ostroave tăiate în scaune: 15 septembrie - 30 iunie anul următor;
  3. c) Răchitării: 1 aprilie - 15 mai. 2. La pădurile de codru:
  4. a) Codru cu tăieri rase: 1 sept. - 31 decemvrie anul următor, pentru taierile de toamna şi iarna şi cu un plus de 3 luni pentru lucrările ce se executa în mai, iunie;
  5. b) Codru cu tăieri succesive, taierea de însămînţare 15 sept. - 31 decemvrie anul următor, cu oprirea transportului cu carutele şi a trasului din parchete în lunile iunie, iulie şi august; taierea secundară: 1 octomvrie - 31 mai anul următor şi apoi după un repaus de 4 luni: 1 octomvrie - 31 martie anul următor şi apoi după un repaus de 4 luni: 1 octombrie - 31 decemvrie.
  6. c) Codru cu tăieri succesive, în care procentul de rasinoase depăşeşte 30% şi tăieri progresive la rasinoase: 15 sept. - 31 mai anul următor, şi după un repaus de 4 luni şi jumătate: 15 sept. - 31 decemvrie;
  7. d) Codru cu tăieri progresive şi gradinarite: 15 oct. - 31 martie anul următor şi după un repaus de 6 luni şi jumătate: 15 oct. - 31 decemvrie.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 29

Termenele pentru scoaterea materialelor provenite din produse secundare şi accidentale, din afectatiile în afară de rând, precum şi din arboretele incendiate şi doborate urmează regimul fixat pentru taierile rase.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 30

Termenele de exploatare (tăiere, scoatere şi transport) se vor limita de unitatea silvică la cel mult 2 luni de la predare pentru lucrările de material lemnos, în cantităţi reduse, către exploatatorii locali, care folosesc acest material pentru satisfacerea nevoilor proprii.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 31

Scoaterea materialului lemnos din padure, se face pe drumurile existente sau care se vor stabili de comun acord de către unitatea silvică şi beneficiar, în funcţiune de configuraţia terenului. Arborii ce cad pe traseul acestor drumuri sau ale altor mijloace de transport ce s-ar construi, trebuie obţinuţi dela unitatea silvică respectiva şi plătiţi de beneficiar, conform evaluării făcute de unitatea respectiva după preţurile oficiale în vigoare. Beneficiarii nu au voie sa deschidă alte drumuri decât cele fixate şi nici nu pot folosi terenul de o parte şi de alta a drumurilor stabilite de comun acord.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 32

Beneficiarul are dreptul sa amenajeze orice cai mecanizate de transport, principale sau secundare, înspre suprafeţele destinate exploatării, după proiecte admise de Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului. Construirea altor mijloace pentru transportul produselor pădurii înspre sau în cuprinsul suprafeţelor de exploatat se face asemenea după proiectele admise de Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului, iar în cazul lucrărilor cu caracter temporar, pe baza acordului dintre unitatea silvică respectiva şi beneficiar. La exploatările rase de codru se admit orice mijloace mecanizate de scoatere în măsura a fi folosite. La exploatările unde regenerarea se face pe cale naturala, se poate introduce utilajul mecanizat pentru scoaterea materialului conform cu normele de întrebuinţarea acestui utilaj şi cu menţiunea specială de a se apara regenerarea.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 33

Scoaterea materialului fasonat din suprafaţa de exploatat nu se admite decât după achitarea valorii ei, în afară de cazul cînd se transporta la locuri de depozitare alese numai în perimetrul pădurii de beneficiari de comun acord cu unitatea silvică. Scoaterea ulterioară a materialului lemnos de pe aceste locuri de depozitare este ingaduita numai după achitarea valorii lui, potrivit contractului încheiat sau autorizaţiei de tăiere. În ceea ce priveşte întreprinderile şi instituţiile de Stat, condiţiunile de plată se încadrează în prevederile Legii nr. 265 din 1949.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 34

Vitele întrebuinţate la corhanit sau carausie, pot fi admise la pasunat în parchetele în curs de exploatare, numai în cazul pădurilor de codru cu tăieri rase. În celelalte cazuri vitele sînt admise la pasunat numai în poienile şi golurile destinate pentru pasunat sau pentru scosul şi depozitarul materialului şi numai dacă aceste vite sînt legate. Învoirea la pasunat se face de către unitatea silvică respectiva.

Capitolul 4 - Obligaţiuni referitoare la scoaterea materialului

Articolul 35

Cărăuşii folosiţi la transportul materialelor lemnoase rezultate din exploatare sînt obligaţi să aibă asupra lor în timpul transportului adeverinte sau foi de transport prevăzute cu sigiliul unităţii silvice respective şi eliberate de beneficiarul exploatării. În cazul întreprinderilor ce depind de Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului, foile de transport vor purta sigiliul unităţii beneficiare respective, care emite foaia de transport.

Capitolul 5 - Curăţirea suprafeţelor exploatate, verificarea şi reprimirea lor

Articolul 36

Odată cu lucrările de tăiere şi scoatere a materialului lemnos exploatat, beneficiarul are obligaţia de a curata suprafaţa atribuită pentru exploatare de resturile exploatării. Ordinea şi modul de curăţire se stabileşte de unitatea silvică respectiva, de acord cu beneficiarul. Modalitatea convenită se consemnează într-un proces-verbal, încheiat în termen de cel mutl 30 zile dela începerea exploatării, în care se va prevedea pentru executarea lucrării un termen egal şi cel mult cu acela fixat pentru scoaterea materialului de pe suprafaţa exploatată.

Capitolul 5 - Curăţirea suprafeţelor exploatate, verificarea şi reprimirea lor

Articolul 37

Dacă beneficiarul nu executa curăţirea suprafeţei în termenul fixat după modalitatea arătată la art. 37 de mai sus, unitatea silvică respectiva va aplica sancţiunile prevăzute la art. 41.

Capitolul 5 - Curăţirea suprafeţelor exploatate, verificarea şi reprimirea lor

Articolul 38

Controlul îndeplinirii de către beneficiar a obligaţiilor asumate prin prezentele reguli, se executa oricînd de Direcţia silvică prin organele sale exterioare sau centrale. Data efectuării controlului va fi adusă la cunoştinţa beneficiarului, în scris, în timp util şi în orice caz cu 10 zile înainte de verificare. Rezultatul controlului se trece într-un proces-verbal semnat de persoanele prezente. Lipsa beneficiarului înştiinţat formal, sau refuzul de a semna procesul-verbal, nu suspenda executarea controlului, actul încheiat fiind obligatoriu pentru exploatatorul de padure. În procesul-verbal se consemnează toate datele privind constatările făcute de organele de control, cum şi obiectiunile beneficiarului exploatării. În cazul cînd se constata delicte silvice sau neîndeplinirea regulilor de faţa, se va alătură procesul-verbal şi actul estimativ al prejudiciilor constatate şi a daunelor ce trebuiesc recuperate dela beneficiar. În caz de contestare de către beneficiar a imputarilor făcute prin procesul-verbal încheiat de organul de control, litigiul se supune soluţionării comisiei fixate prin art. 51 din prezentele reguli.

Capitolul 5 - Curăţirea suprafeţelor exploatate, verificarea şi reprimirea lor

Articolul 39

În termen de cel mult 45 zile dela data expirării termenului de scoaterea materialului lemnos, se va face reprimirea suprafeţelor exploatate. În acest scop, unitatea silvică va anunta oficial beneficiarului data stabilită pentru reprimire cu 10 zile înainte. Neprezentarea beneficiarului la reprimirea suprafeţelor exploatate, nu suspenda executarea acestei lucrări. Cu acest prilej, unitatea silvică va menţiona printr-un proces-verbal, formular tip: suprafaţa exploatată, existenta rezervelor, starea instalaţiilor şi construcţiilor, pagubele cauzate prin exploatare şi de transport şi care nu s-au constatat înainte, dacă au fost sau nu executate clauzele contractuale, dacă s-a achitat în întregime valoarea materialului lemnos livrat, dacă s-a achitat valoarea controlului şi daunelor constatate anterior cu ocazia controlului, precum şi orice alte constatări ce sînt de făcut în legătură cu executarea prezentelor reguli. În cazul cînd beneficiarul nu a luat parte la constatări, i se va trimite procesul-verbal în termen de 5 zile dela dresare, de către unitatea silvică.

Capitolul 5 - Curăţirea suprafeţelor exploatate, verificarea şi reprimirea lor

Articolul 40

Procesul-verbal de reprimire este considerat definitiv dacă nu se depune nici o întâmpinare în termen de 10 zile de la data încheierii lui, cînd a fost încheiat în prezenta beneficiarului, sau dela data comunicării, în cazul cînd procesul-verbal s-a încheiat în absenta lui. Dacă beneficiarul are vreo întâmpinare de făcut, aceasta trebuie depusa la unitatea silvică în termenul de mai sus. Întâmpinarea se va lua de îndată în examinare şi se va comunică hotărîrea asupra ei în temen de 20 de zile de la depunere. În caz de litigiu, chestiunea se va supune Comisiei constituită prin art. 51 din prezentele reguli.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 41

Beneficiarul poarta pe toată durata contractului, întreaga responsabilitate pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentele reguli, atît pentru suprafaţa efectiv de exploatat, cat şi pentru zona de 50 m stabilită prin art. 27, alin. b, de mai sus. Pentru eventualele neindepliniri a acestor reguli, beneficiarul este obligat a achită cu titlul de daune cominatorii, în termen de cel mult 15 zile dela încunoştiinţarea în scris, unităţii silvice respective, sumele indicate mai jos, corespunzătoare următoarelor abateri:

  1. a) Pentru prelungirea termenelor privind taierea materialului lemnos, acordată pe baza unei aprobări speciale, primită prin unitatea silvică respectiva, 10% pe luna din valoarea materialului pe picior pentru care s-a dat prelungirea de termen;
  2. b) Pentru prelungirea de scoaterea materialului lemnos din padure, acordată în cazuri bine motivate, în epoci cînd nu se periclitează regenerarea şi pe baza unei aprobări speciale, transmisă prin unitatea silvică respectiva, 15% pe luna din valoarea materialului rămas nescos;
  3. c) Pentru taierea de mai sus a arborilor, contravenind regulilor fixate prin art. 17 de mai sus, câte 100 lei de fiecare tulpina taiata nereglementar;
  4. d) Pentru doborarea cu vîrful la vale, în terenuri cu pante peste 10 grade, prin nerespectarea art. 18 din prezentele reguli, câte 20 lei de fiecare arbore;
  5. e) Pentru arborii doborati şi rupti din acei nemarcati şi neinlocuiti după criteriul arătat la art. 20 de mai sus, valoarea tripla tarifara, materialul rămînînd asupra beneficiarului, iar pentru arborii vătămaţi, lei 50 de fiecare arbore, arborii rămînînd în picioare în padure;
  6. f) Pentru distrugerea semintisului cauzată din nerespectarea art. 21, 23 şi 32 de mai sus, câte 150 lei de fiecare arbore, iar pentru distrugerea sau degradarea tulpinelor, în cazul crangului, câte 50 lei de fiecare tulpina;
  7. g) Pentru necojirea cioatelor şi a arborilor, pentru neexecutarea lucrărilor de cojire în timpul fixat prin art. 22, valoarea dubla a lucrării ce se va executa obligatoriu de unitatea silvică respectiva, în timp util, spre a se evita atacul de insecte;
  8. h) Pentru necuratirea parchetelor în termenul fixat prin art. 36, valoarea dubla a cheltuielilor făcute de unitatea silvică respectiva cu executarea lucrărilor;
  9. i) Pentru neexecutarea obligaţiunilor dela punctele a, e, f, g dela art. 27, se vor aplica beneficiarului sancţiuni administrative pe baza rapoartelor constatatoare ale unităţii silvice respective, pentru călcarea obligaţiunilor de la punctele b şi c se vor aplica rigorile legii respective, iar pentru nerespectarea prevederilor dela punctul d se vor lua măsuri ca înainte de reprimirea parchetelor, beneficiarul exploatării sa refacă lucrările distruse.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 42

În cazul cînd unităţile silvice nu predau în termenele stabilite parchetele aprobate spre exploatare sau materialele necesare cerute pentru instalaţii, se sancţionează cu 10% din valoarea pe picior a materialului respectiv, pentru fiecare luna de întîrziere.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 43

Personalul silvic al Direcţiei Silvice din Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului, pe bază de delegaţie şi cel al unităţilor exterioare, oricînd în timpul valabilităţii unui contract cu un beneficiar, are dreptul şi datoria de a urmări executarea regulilor de faţa, cu respectarea formelor prevăzute de ele. În cazul cînd în virtutea drepturilor stabilite prin aceste reguli, organele silvice exterioare nu reuşesc sa pună ordine în exploatare, ele se vor adresa Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, arătând deficientele constatate, cu propuneri. În special se va urmări deaproape şi cat de des, executarea dispoziţiilor dela art. 17, 18, 19, 20, 21 şi 22, precum şi asigurarea semintisului contra distrugerii pentru a se preveni pagubele ce nu se mai pot repara.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 44

Aplicarea abuzivă sau fără baza reală de către organele silvice a măsurilor fixate în art. 41 de mai sus, atrag, în afară de plată cheltuielilor stabilite prin art. 11 din prezentele reguli şi sancţiuni de ordin administrativ, ce se vor dicta dela caz la caz de Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 45

Pasunatul în alte condiţii decât acelea fixate prin art. 34 se socoteşte ca delict silvic şi se tratează ca atare după normele legale în vigoare.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 46

Orice delicte silvice comise de beneficiar sau prepuşii săi în cuprinsul suprafeţei atribuită sau în restul pădurii se tratează ca atare, în conformitate cu legile în vigoare.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 47

Lucrările de orice natura executate în cuprinsul suprafeţelor atribuite, sau în restul pădurii, fără respectarea dispoziţiilor dela art. 24 şi 32, rămînînd de drept proprietatea fondului pădurii, fără nici un drept de despăgubire către beneficiar.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 48

Beneficiarul nu are dreptul de a pretinde contravaloarea materialului ce eventual s-a plătit şi nu s-a tăiat în termen, contractual cu eventualele prelungiri, iar în cazul cînd pînă la epuizarea termenului contractului, nu s-a făcut plata lui, beneficiarul va achită întreaga valoare a materialului destinat exploatării, conform prevederilor Decretului nr. 265 din 1949.

Capitolul 6 - Responsabilităţi

Articolul 49

Cînd beneficiarul, deşi avertizat şi prevenit în scris asupra nerespectării regulilor de faţa, continua a contraveni la art. 41, punctele c, f, în păduri de orice fel de esente, şi g, h, la pădurile de rasinoase, Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului poate dispune aplicarea Legii nr. 183 din 1949 pentru sabotaj economic.

Capitolul 7 - Dispoziţii diverse

Articolul 51

Litigiile dintre unităţile silvice locale şi beneficiar se judeca de către comisiuni formate după cum urmează:

  1. a) În cazul cînd beneficiarul este o întreprindere a Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, Comisiunea se compune din câte un delegat al întreprinderii beneficiare şi unul al secţiei silvice judeţene. Dacă Comisiunea locală nu ajunge la o înţelegere, se cere arbitrajul Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, ale cărui hotărîri sînt obligatorii şi imediat executabile;
  2. b) În cazul cînd beneficiarul este o întreprindere ce aparţine de alt Minister, se va aplica legea Arbitrajului de Stat;
  3. c) În cazul cînd beneficiarul este o persoană fizica, hotărîrile se dau de secţia silvică judeteana.

Capitolul 7 - Dispoziţii diverse

Articolul 52

În cazul cînd aplicarea prezentelor reguli nu se vor constata fapte ce nu sînt cuprinse în cele de mai sus, organele Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului au obligaţia de a le semnala Ministerului, cu propuneri. Ministru, Constantin Prisnea -------------