DECRET Necunoscut

Decretul nr. 115/1959

Istoric versiuni

Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 16:54

  1. 27 mai 2026, 16:54 f046dfd63cc2f52a5e10a5febee3e506eff0b2e54092849cfd1594d8489ed9a7

Alerte modificări

Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act

Cuprins

11 articole importate

Textul legii

Text consolidat, structurat pe alineate

Capitolul 1

Articolul 1

Se interzice darea în parte sau în arenda a terenurilor agricole, precum şi orice altfel de exploatare a muncii străine de către producătorii agricoli. Prevederile alineatului I sînt aplicabile chiaburilor care au terenuri agricole a căror întindere depăşeşte puterea lor de muncă, precum şi cea a membrilor familiei cu care duc gospodăria împreună. Prevederile primului alineat sînt de asemenea aplicabile celor care, avînd alte îndeletniciri, nu lucrează cu munca lor şi a membrilor familiei cu care duc gospodăria împreună, terenurile agricole ce le aparţin. Alineatul întîi al acestui articol nu se referă la gospodăriile taranilor mijlocasi care lucrează pământul ei înşişi, împreună cu membrii familiei cu care duc gospodăria împreună, neexploatand munca străină, deşi în unii ani sînt nevoiti să se într-ajutoreze, un număr mic de zile, cu alţi ţărani muncitori, pentru terminarea la timp a unor munci agricoli ce trebuie făcute în termen scurt. Minorii, batranii, precum şi suferinzii de o boala statornică, inapti de a munci, pot lucra cu alţii suprafeţele ce ar putea munci dacă ar fi apţi de muncă. Aceasta prevedere se menţine atîta vreme cat durează incapacitatea acestora de a lucra.

Capitolul 2

Articolul 2

În scopul de a se asigura cultivarea suprafeţei de pămînt ce nu va mai fi dat în parte sau arenda şi nici lucrat prin exploatarea muncii străine, vor trece în folosinţă gospodariilor agricole colective sau altor organizaţii agricole socialiste, în urma aplicării procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3 următoarele terenuri agricole:

  1. a) terenurile lăsate în nelucrare mai mult de un an;
  2. b) terenurile ai căror proprietari nu sînt îndeobşte cunoscuţi, chiar dacă sînt lucrate de alţii, dar fără ca cei ce le lucrează să poată justifica vreo indreptatire legală în aceasta privinta;
  3. c) terenurile care nu au fost declarate spre a fi înscrie în registrul agricol;
  4. d) terenurile ce cad sub prevederile art. 1, în măsura în care întinderea lor depăşeşte puterea de muncă a celui căruia îi aparţin, precum şi a membrilor familiei cu care duce gospodăria împreună. Sînt exceptate de la dispoziţiile lit. c. din alineatul precedent, terenurile celor care, dovedind, potrivit legii, dreptul lor de proprietate, vor plati statului, în termen de 90 de zile de la primirea înştiinţării ce li se va face, impozitele sau sarcinile de predare obligatorie a produselor agricole pe timpul cat s-au sustras de la împlinirea lor prin nedeclararea pentru înscrierea în registrul agricol şi cel mult pe timp de 3 ani.

Capitolul 2

Articolul 3

Stabilirea terenurilor ce cad sub prevederile art. 2 se va face de către comitetul executiv al sfatului popular raional sau orasenesc în raza căruia sînt situate terenurile, cu chemarea tuturor celor interesaţi, care vor da orice lămuriri ar socoti folositoare pentru justa aplicare a dispoziţiilor prezentului decret. Proprietarii care intră în dispoziţiile art. 1, alineatul 2 sau 3, vor arata ce suprafaţa de teren au putinta sa lucreze ei şi membrii familiei cu care duc gospodăria împreună şi vor propune carei gospodării agricole colective sau carei alte organizaţii agricole socialiste ar urma să-i fie trecută folosinţă întinderii de teren pe care nu o pot lucra în acest fel. Comitetul executiv al sfatului popular raional sau orasenesc va face comitetul executiv al sfatului popular regional propuneri referitoare la întinderea de teren a carei folosinţă urmează să fie trecută la gospodăria agricolă colectivă sau la alta organizaţie agricolă socialistă. Trecerea folosinţei terenului la o anume gospodărie agricolă colectivă sau alta organizaţie agricolă socialistă se va face prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional.

Capitolul 2

Articolul 4

Determinarea persoanelor care îndeplinesc cerinţele dispoziţiilor art. 1, alineatul ultim, se va face de către comitetul executiv al sfatului popular comunal sau orasenesc în raza căruia este situat terenul.

Capitolul 3

Articolul 5

Folosinţă terenurilor, intrand în prevederile prezentului decret, trece la gospodăriile agricole colective sau alte organizaţii agricole socialiste, libera de orice sarcini.

Capitolul 3

Articolul 6

Datoriile faţă de stat, în bani sau în natura, ale proprietarilor de terenuri a căror folosinţă a trecut la gospodăriile agricole colective sau alte organizaţii agricole socialiste, prin aplicarea prevederilor art. 2, se anulează, pe data trecerii folosinţei şi proporţional cu valoarea acesteia, dacă datoriile s-au născut în legătură cu acele terenuri. Proprietarii terenurilor a căror folosinţă a trecut la gospodăriile agricole colective sau alte organizaţii agricole socialiste, prin aplicarea dispoziţiilor art. 2, vor primi în bani o sumă corespunzătoare. Orice alte sarcini, în afară de datoriile faţă de stat, ce grevau terenurile prevăzute de alineatul precedent sînt strămutate, fără îndeplinirea vreunei formalităţi asupra sumei de bani cuvenite proprietarului.

Capitolul 3

Articolul 7

Celor cărora li s-a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 2 le încetează obligaţiile legale de natura fiscală sau economică decurgînd din starea lor social-economică anterioară, ei trecând în categoria ce corespunde noii lor stări social-economice.

Capitolul 4

Articolul 8

Prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri se vor stabili:

  1. a) modul de determinare a sumei de bani cuvenite pentru folosinţă terenurilor trecute la gospodăriile agricole colective sau la alte organizaţii agricole socialiste, precum şi modalitatea de plată;
  2. b) instrucţiunile de aplicare a decretului de faţa.

Capitolul 4

Articolul 9

Dispoziţiile prezentului decret sînt aplicabile în mod corespunzător şi celor care folosesc, în calitate de uzufructuari, terenuri supuse prevederilor decretului.

Capitolul 4

Articolul 10

Folosinţă terenului agricol care, cu călcarea dispoziţiilor art. 1, se va da în parte sau arenda, ori se va lucra prin exploatarea muncii străine, va trece, fără plata vreunei sume de bani, la gospodăriile agricole colective sau la alte organizaţii agricole socialiste. Proprietarul sau uzufructuarul terenurilor, intrand în prevederile prezentului decret, care, ca autor, instigatori ori complice va vătăma, în tot sau în parte, prin orice mijloace, via, livada, plantatia, arborii sau alte asemenea, aflate pe un astfel de teren, va fi supus, osebit de aplicarea dispoziţiilor legii penale, sancţiunii trecerii folosinţei, fără plata vreunei sume de bani, la gospodăriile agricole colective sau la alte organizaţii agricole socialiste, a întregii intinderi de pămînt ce-i aparţine. Săvîrşirea faptelor prevăzute de dispoziţiile alineatelor precedente se va constata de către comitetul executiv al sfatului popular comunal sau orasenesc în raza căruia este situat acel teren, iar trecerea folosinţei se va face prin decizia comitetului executiv al sfatului popular regional.

Capitolul 4

Articolul 11

Cererile şi actele făcute în aplicarea prezentului decret sînt scutite de orice impozit şi taxe. ----------------