DECRET Necunoscut

Decretul nr. 15/1950

Istoric versiuni

Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 16:20

  1. 27 mai 2026, 16:20 472f3b216c570b1ff8634969b5157d939fbe42d76b8dbc41a2def4fa515d48a1

Alerte modificări

Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act

Cuprins

10 articole importate

Textul legii

Text consolidat, structurat pe alineate

Articolul 1

În scopul pregătirii cadrelor de înaltă calificare ştiinţifică, se reorganizează doctoratul ca grad de învăţămînt.

Articolul 2

Conducerea, îndrumarea şi controlul doctoratului, cade în sarcina directa a Ministerului Învăţămîntului Public.

Articolul 3

Doctoratul se organizează pe lîngă Universităţi şi Instituţii de învăţămînt superior sau institute de cercetări ştiinţifice de pe lîngă Academia R.P.R., ce se vor fixa prin hotărîrea Consiliului de Miniştri, la propunerea ministrului învăţămîntului public. Tot prin hotărîrea Consiliului de Miniştri, la propunerea ministrului învăţămîntului public, se vor fixa şi specialitatile în care urmează să se facă pregătirea doctoranzilor, precum şi numărul locurilor de specialităţi.

Articolul 4

Durata stagiului de doctorat este de 3 ani. Întregul stagiu va fi folosit pentru pregătirea tezei de doctorat, care este o lucrare originala de înaltă calificare ştiinţifică.

Articolul 5

Candidaţii la doctorat vor fi supuşi unui concurs de admitere.

Articolul 6

Pot candida la concursul de admitere pentru doctorat cei care poseda titlul de candidat în ştiinţe sau un titlu echivalent din străinătate, recunoscut de Ministerul Învăţămîntului Public, în domeniul specialitatii în care candidatul în ştiinţe urmează să obţină titlul de doctor.

Articolul 7

Concursul de admitere pentru doctorat consta în următoarele probe:

  1. a) Materialismul dialectic şi istoric;
  2. b) Disciplina în specialitate;
  3. c) Limba rusa;
  4. d) O limba străină (franceza, germană, engleza).

Articolul 8

Teza de doctorat se susţine public în faţa unei comisii, numita de către Ministerul Învăţămîntului Public. Titlul de doctor se acordă de către Ministerul Învăţămîntului Public, prin Comisia superioară de diplome.

Articolul 9

Ministerul Învăţămîntului Public poate acorda de asemenea titlul de doctor acelora care deşi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în prezentul decret, au totuşi lucrări originale de mare valoare ştiinţifică, literară sau artistică.

Articolul 10

Fixarea normelor de organizare a doctoratului se va face prin decizia Ministerului Învăţămîntului Public. C.I. PARHON MARIN FLOREA IONESCU Ministrul învăţămîntului public,

  1. n) Popescu-Doreanu Ministrul justiţiei, Stelian Nitulescu ---------