Legislație România
Portal legislativ actualizat din surse publice oficiale
Versiune informativă pentru consultare
Decretul nr. 302/1952
privind procedura grațierii
Document generat informativ din surse publice oficiale. Nu înlocuiește Portalul Legislativ - legislatie.just.ro.
Cuprins
Articole
Articolul 1
Graţierea se acordă de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, din oficiu sau la cerere.
Articolul 2
Cererea de graţiere se adresează Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române. Cererea de graţiere poate, fi facuta de: - persoana condamnata; - soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, cei adoptati sau înfiaţi, fraţii sau surorile, copiii acestora, precum şi aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate; - tutorele sau curatorul celui condamnat; - apărătorul condamnatului.
Articolul 3
Pot face propuneri de gratieri organele justiţiei sau ale Procuraturii Republicii Populare Române.
Articolul 4
În vederea exercitării dreptului de graţiere, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române poate cere, atunci cînd socoteşte necesar, informaţii organelor justiţiei, ale Procuraturii Republicii Populare Române sau ale Ministerului Afacerilor Interne.
Articolul 5
Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române poate dispune amînarea executării pedepsei, pînă la rezolvarea cauzei de acordare a graţierii.
Articolul 6
Art. 454, pct. 1; partea din art. 454, alin. penultim, care face trimiterea la art. 454, pct. 1, art. 550, 551 şi 552 din Codul de procedură penală, se abroga. De asemenea, se abroga art. 421 din Codul justiţiei militare. --------