Legislație România
Portal legislativ actualizat din surse publice oficiale
Versiune informativă pentru consultare
Decretul nr. 429/1949
Document generat informativ din surse publice oficiale. Nu înlocuiește Portalul Legislativ - legislatie.just.ro.
Cuprins
Articole
Capitolul 1 - Dispoziţiuni generale
Articolul 1
Se înfiinţează Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului al Republicii Populare Române.
Capitolul 2 - Atribuţiunile Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului al Republicii Populare Române
Articolul 2
Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului are în sarcina sa conducerea, refacerea, organizarea, îndrumarea şi gospodărirea patrimoniului silvic din Republica Populara Roamna, în conformitate cu Planul de Stat. Organizează, controlează şi indrumeaza activitatea de exploatare şi industrializare a lemnului, mobilei şi produselor finite din lemn, chibriturilor, hârtiei şi celulozei.
Capitolul 2 - Atribuţiunile Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului al Republicii Populare Române
Articolul 3
Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului are următoarele atributiuni:
- a) Reface şi cultiva pădurile Republicii Populare Române pentru ridicarea cantitativă şi calitativă a producţiei forestiere;
- b) Creează perdele forestiere de protecţie;
- c) Contribuie la punerea în valoare a terenurilor neproductive pentru culturile agricole prin impadurire, în colaborare cu ministerele sau instituţiile respective;
- d) Delimiteaza şi conserva pădurile de protecţie precum şi monumentele naturii;
- e) Amenajeaza şi ridica în plan pădurile Republicii Populare Române. Amenajeaza şi ridica în plan golurile alpine şi păşunile împădurite, în colaborare cu Ministerul Agriculturii;
- f) Corecteaza torentii şi amelioreaza terenurile degresate, pentru protecţia patrimoniului forestier. De asemenea, poate contribui la executarea lucrărilor de corectare a torenţilor şi ameliorare a terenurilor degradate, necesare altor scopuri;
- g) Reface, imbunatateste şi stabileşte folosirea naţionala a vânatului şi pecuitului în apele de munte;
- h) Asigura paza pădurilor, prevenirea şi combaterea delictelor, braconajului şi incendiilor;
- i) Executa lucrările agro-silvice în colaborare cu Ministerul Agriculturii;
- j) Colaborează cu alte instituţii, la realizarea de parcuri, zone verzi şi plantaţii de-a lungul căilor de comunicaţii;
- k) Pune în valoare, exploatează, recolteaza şi valorifica produsele pădurilor;
- l) Realizează conform sarcinilor Planului de Stat politica industriala în legătură cu producţia în industria lemnului, mobilei, produselor finite din lemn, chibriturilor, celulozei şi hârtiei;
- m) Organizează şi încadrează pe ramuri de activitate unităţile, întreprinderile silvice şi industriale, stabilind norme generale şi regulamente de funcţionare, conform directivelor stabilite de Guvernul Republicii Populare Române;
- n) Indrumeaza în conformitate cu Planul de Stat, munca de planificare a producţiei şi a investiţiilor pe ramuri şi întreprinderi;
- o) Totalizează în cadrul cifrelor de control elaborate de Comisia de Stat a Planificarii şi aprobate de Guvern propunerile de plan întocmite de intreprindri, planul de producţie şi de investiţie, supunându-l spre examinare şi aprobare Comisiei de Stat a Planificarii;
- p) Repartizează sarcinile pe ramuri de activitate subordonate, pe baza planului de producţie şi de investiţie aprobat de Guvernul Republicii Populare Române, luînd măsuri şi urmărind realizarea lor;
- r) Promovează ştiinţa şi tehnica silvică şi industriala puse în slujba economiei generale a tarii. Studiază, stabileşte şi aplica, în ramurile sale de activitate, măsurile pentru utilizarea raţională a mijloacelor de producţie, introducerea de metode tehnologice noi, produse şi fabricate noi, creează unităţi pentru studii, proiectari şi cercetări;
- s) Aplica regulamentele şi pozitiunile privitoare la standardizarea materialelor şi fabricatelor, conform standardelor elaborate de Comisia de Standardizare şi aprobate de Guvern;
- t) Perfectioneaza cadrele tehnice existente, indrumeaza, organizează şi controlează întregul învăţămînt de pregătire a cadrelor, din domeniul sau de activitate;
- u) Întocmeşte şi executa bugetul Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului; aproba şi urmăreşte executarea planurilor financiare ale întreprinderilor şi unităţilor din domeniul sau;
- v) Organizează şi exercită în conformitate cu legile în vigoare, controlul financiar şi de gestiune la întreprinderile şi unităţile subordonate;
- z) Numeşte şi revoca personalul ministerului, precum şi organele de conducere ale întreprinderilor şi organizaţiunilor economice de Stat din ramurile de activitate subordonate, conform normelor în vigoare.
Capitolul 3 - Organizarea Ministerului Silviculturii şi al Industriei Lemnului
Articolul 4
Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului este condus de un ministru, ajutat de un ministru adjunct, un consilier ministerial, un colegiu şi un consiliu tehnic, compus din consilieri de specialitate, sau de directori de minister. Atribuţiunile ministrului adjunct şi ale consilierului ministerial se stabilesc prin decizia ministrului silviculturii şi industriei lemnului. Ministrul silviculturii şi industriei lemnului, poate delega parte din atribuţiunile sale subalternilor săi.
Capitolul 3 - Organizarea Ministerului Silviculturii şi al Industriei Lemnului
Articolul 5
Sarcinile Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului se îndeplinesc de următoarele organe proprii: 1. Direcţia plan şi evidenta; 2. Direcţia Cadrelor şi Învăţămîntului; 3. Direcţia Secretariatului şi Administrativă; 4. Direcţia Vanatoarei şi Pescuitului în apele de munte; 5. Direcţia Contabilităţii; 6. Direcţia Silvică; 7. Direcţia Industriala a Lemnului. 8. Direcţia Industriala a Mobilei şi Produselor Finite din Lemn; 9. Direcţia Industriala a Celulozei şi Hârtiei. 10. Direcţia Tehnica. Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului îşi desfăşoară activitatea în exterior prin întreprinderi silvice şi industriale legate de organele centrale ale ministerului.
Capitolul 3 - Organizarea Ministerului Silviculturii şi al Industriei Lemnului
Articolul 6
Sînt sub îndrumarea şi controlul direct al Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, următoarele unităţi: Institutul de Cercetări şi Proiectari Forestiere. Sovrolemn.
Capitolul 3 - Organizarea Ministerului Silviculturii şi al Industriei Lemnului
Articolul 7
Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului, indrumeaza şi coordoneza activitatea Asociaţiei Generale a Vînătorilor din R.P.R.
Capitolul 3 - Organizarea Ministerului Silviculturii şi al Industriei Lemnului
Articolul 8
Atribuţiunile şi normele de funcţionare ale organelor Ministerului Silviculturii şi Industriei Lemnului, se stabilesc prin decizia ministrului silviculturii şi industriei lemnului, data cu avizul Comisiei pentru Simplificarea şi Rationalizarea Aparatului de Stat.
Capitolul 4 - Dispoziţiuni finale
Articolul 9
Se abroga Decretul Nr. 49 publicat în Monitorul Oficial Nr. 33 din 9 Februarie 1949, pentru organizarea Ministerului Silviculturii, Ministerul Silviculturii transformandu-se în Ministerul Silviculturii şi Industriei Lemnului, înfiinţat prin decretul de faţa. Se abroga de asemenea orice dispoziţiuni contrarii prezentului decret. Dat în Bucureşti la 15 Noiemvrie 1949.
- i) PARHON MARIN FLOREA IONESCU Prim vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri Gh. Gheorghiu Dej Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Comisiei pentru Simplificarea şi Rationalizarea Aparatului de Stat, Vasile Luca Ministrul justiţiei, Stelian Nitulescu --------