Decretul nr. 564/1953
privind impozitul asupra operațiunilor necomerciale
Istoric versiuni
Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 16:37
- 27 mai 2026, 16:37
939216eff1515b74cd7feb0dd71d74119608e14d6e85e3195b432f117f9be347
Acte abrogate prin acest document
Relații detectate prin scanarea textului actului
- LEGE nr. 7/1949 full · încredere high Articolul 10
Alerte modificări
Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act
Cuprins
11 articole importate
Textul legii
Text consolidat, structurat pe alineate
Articolul 1
Impozitul asupra operaţiunilor necomerciale se datorează de către întreprinderile şi organizaţiile economice de stat, cooperatiste şi obşteşti, care confectioneaza produse din materialul clienţilor, fac prelucrari suplimentare, transformări, terminari şi finisari ale produselor clienţilor, repara obiecte, fac transporturi auto şi cu tracţiune animala sau prestează servicii.
Articolul 2
Impozitul se datorează din momentul realizării preţului şi se calculează asupra încasărilor globale, cu următoarele cote:
- a) Confectionarile produselor din materialele clientilor, prelucrarile suplmentare, transformarile, terminarile si finisarile produselor clientilor.............................................................. 15%
- b) Reparatiile obiectelor............................................. 3%
- c) Reparatiile de încaltaminte, îmbracaminte, tricotaje si reparatiile de mobilier ale populatiei............................................... 1%
- d) Transporturile auto si cu tractiune animala........................ 4%
- e) Serviciile prestate de hoteluri si întreprinderi similare......... 12%
- f) Alte prestari de servicii.......................................... 3%
Articolul 3
Sînt scutite de impozitul asupra operaţiunilor necomerciale, realizarile din:
- a) confecţionarea produselor din materialul instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, cooperatiste (inclusiv gospodăriile agricole colective) şi obşteşti, precum şi prelucrarea suplimentară, transformarea, terminarea şi finisarea produselor acestor instituţii, întreprinderi şi organizaţii;
- b) repararea maşinilor, uneltelor şi a altor obiecte aparţinînd instituţiilor, întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, cooperatiste (inclusiv gospodăriile agricole colective) şi obşteşti;
- c) confecţionarea de proteze cu materialul clientului şi repararea lor;
- d) transporturile cu troleibuzele, precum şi transporturilor cu autobuzele, care nu depăşesc raza aceleiaşi localităţi;
- e) serviciile de posta, telegraf, telefon şi radio;
- f) serviciile prestate pentru întreţinerea clădirilor;
- g) serviciile prestate de întreprinderile balneo-climaterice;
- h) lucrările pentru întocmirea proiectelor şi devizurilor, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea;
- i) operaţiunile necomerciale făcute de: - staţiunile de maşini şi tractoare; - gospodăriile anexe (auxiliare) ale instituţiilor finanţate din bugetul de stat; - atelierele ce funcţionează pe lîngă casele de ajutor reciproc ale pensionarilor; - cooperativele de invalizi care sînt organizate şi funcţionează în condiţiunile prevăzute în statutele respective; - mori, prese de ulei, pive, darace, fabrici de pîine şi cazanele pentru fabricarea rachiurilor.
Articolul 4
Calculul şi vărsarea la buget a impozitului se face lunar, pînă la data de 23 ale lunii următoare de către întreprinderile şi organizaţiile economice plătitoare, care sînt răspunzătoare pentru exactitatea calculului şi vărsarea la timp a impozitului.
Articolul 5
Întreprinderile şi organizaţiile economice plătitoare ale impozitului asupra operaţiunilor necomerciale, sînt obligate să depună la secţiunile financiare deconturi de impozite lunare, pînă la data de 23 ale lunii următoare şi deconturi anuale, în termenul acordat pentru depunerea bilanţului anual.
Articolul 6
Ministerul Finanţelor este autorizat a acorda scutiri şi reduceri de cote de impozit, precum şi alte termene de plată a impozitului şi depunerea deconturilor.
Articolul 7
Neplata în termen a impozitului datorat atrage majorarea sumei de plată cu 0,05% pentru fiecare zi de întîrziere. Nedepunerea în termen la secţiunile financiare a deconturilor de impozite, se sancţionează de către organele financiare cu o amenda pînă la 100 lei; amenda are caracter administrativ şi se aplică conducătorului întreprinderii şi contabilului şef.
Articolul 8
În caz de neplata impozitului la termenele legale, la cererea organelor financiare, instituţia de credit la care are cont deschis întreprinderea sau organizaţia economică, va vira din contul întreprinderii sau organizaţiei economice plătitoare, în contul secţiunii financiare respective impozitul datorat cu majorările legale.
Articolul 9
Pentru aplicarea prezentului Decret, Ministrul Finanţelor este autorizat sa întocmească instrucţiuni.
Articolul 10
Legea nr. 7 din 1 ianuarie 1949, privind impozitul asupra operaţiunilor de executări de lucrări, prestaţiuni de serviciu şi transporturi, cu modificările ce i s-au adus prin art. 1 din Decretul nr. 82 din 31 martie 1950 şi Decretul nr. 93 din 5 iulie 1951, precum şi orice alte dispoziţiuni contrarii, se abroga.
Articolul 11
Prezentul Decret intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 1954. ------------------