Decretul nr. 720/1956
Istoric versiuni
Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 16:48
- 27 mai 2026, 16:48
8c60dc149d8741fd1d222dd1329b1efed1082f1ba8b2a84c1feac0aa0bcc14b9
Alerte modificări
Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act
Cuprins
19 articole importate
Textul legii
Text consolidat, structurat pe alineate
Capitolul 1 - Dispoziţii generale
Articolul 1
Condamnaţii la pedepse privative de libertate pe timp limitat, precum şi condamnaţii la pedepse privative de libertate pe viaţa, ale căror pedepse au fost comutate în pedepse pe timp limitat, beneficiază de punerea în libertate înainte de termen, în condiţiile prezentului decret. Prin punerea în libertate înainte de termen, pedeapsa pronunţată se considera în întregime executată.
Capitolul 2 - Termene şi condiţii
Articolul 2
Beneficiază de punerea în libertate înainte de termen condamnaţii care muncesc pe santiere, în mine, ateliere, gospodării agricole, birouri tehnice, precum şi toţi cei care executa munci cu caracter de continuitate în interesul locului de deţinere.
Capitolul 2 - Termene şi condiţii
Articolul 3
Pentru a putea beneficia de dispoziţiile prezentului decret, condamnaţii trebuie să dea dovadă de îndreptare, care consta în: - executarea în mod constiincios a muncilor repartizate; - buna comportare în tot timpul executării pedepsei, contribuind astfel la menţinerea disciplinei.
Capitolul 2 - Termene şi condiţii
Articolul 4
Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 2 şi 3 se va ţine seama de specificul şi greutatea muncilor prestate şi de procentele de îndeplinire a normelor de muncă. Normele de muncă sînt cele republicane; în cazul cînd acestea nu sînt stabilite pentru muncile respective, ele se stabilesc de conducerea locului de deţinere, conform dispoziţiilor legale. Pentru muncile care nu pot fi normate, criteriile de calculare a zilelor executate din pedeapsa, pe baza zilelor muncite, se vor stabili prin regulamentul prevăzut de art. 17. Se fixează un minimum, socotindu-se pentru cinci zile muncite, şase zile executate din pedeapsa. Se fixează un maximum socotindu-se pentru una zi socotesc zile muncite.
Capitolul 2 - Termene şi condiţii
Articolul 5
Calculul pedepsei executate de condamnat prin aplicarea dispoziţiilor art. 4 se face după ce, din pedeapsa pronunţată de tribunal, se vor scădea reducerile făcute prin eventualele gratieri.
Capitolul 2 - Termene şi condiţii
Articolul 6
În vederea aplicării prezentului decret, conducerea locurilor de deţinere este obligată a tine evidenta muncilor prestate şi a procentelor de norme îndeplinite de fiecare condamnat.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 7
În fiecare loc de deţinere în care condamnaţii prestează munci, va funcţiona o comisie pentru propuneri în vederea punerii în libertate înainte de termen.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 8
Propunerile în vederea punerii în libertate înainte de termen se fac din oficiu, de comisia prevăzută de art. 7. Comisia va examina situaţia fiecărui condamnat, la următoarele intervale de timp: - pentru cei condamnaţi la pedepse mai mari de cinci ani, la fiecare şase luni; - pentru cei condamnaţi la pedepse de la unu la cinci ani, la fiecare trei luni; - pentru cei condamnaţi la pedepse sub un an, la fiecare luna, după executarea unui sfert din pedeapsa. Comisia se va întruni, de asemenea, ori de cîte ori va fi necesar.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 9
Examinarea situaţiei fiecărui condamnat se va face pe baza evidentei zilnice a muncii prestate de acesta şi a comportării sale la locul de deţinere. Comisia va constata cuantumul de pedeapsa ce urmează a fi considerată ca executată de condamnat prin aplicarea dispoziţiilor art. 4 şi 5 din prezentul decret, în vederea propunerii de punere în libertate. Asupra celor stabilite conform alineatului precedent, comisia poate reveni în total sau în parte, dacă cei în cauza, în timpul cît mai au de executat restul de pedeapsa, refuza sa munceasca, sau organizează ori participa la săvîrşirea de infracţiuni sau abateri grave de la ordinea interioară a locului de deţinere, care aduc atingere regimului şi ordinii stabilite prin regulamentele de funcţionare a locurilor de deţinere. În cazul cînd condamnatul, după luarea măsurilor prevăzute la alineatul precedent, da dovada de temeinica îndreptare, comisia va putea anula aceste măsuri. În fiecare din cazurile de mai sus şi pentru fiecare condamnat în parte, comisia va întocmi un proces-verbal, semnat de toţi membrii săi, pe care-l va aduce la cunoştinţa condamnatului.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 10
Cînd, în urma examinarilor făcute conform art. 9, se va constata ca condamnatul urmează să fie pus în libertate înainte de termen, comisia va încheia un proces-verbal, prin care va face propuneri de punere în libertate a acestuia.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 11
Procesele-verbale încheiate potrivit art. 9, precum şi procesul-verbal cu propuneri prevăzute de art. 10, se vor trimite tribunalului popular al raionului în care este situat locul de deţinere. Tribunalul va soluţiona propunerile în termen de cel mult 3 zile de la sesizare. Tribunalul va putea fi sesizat cu cerere de punere în libertate înainte de termen şi de către condamnat; în acest caz, tribunalul va cere de la locul de deţinere procesele-verbale prevăzute de art. 9, precum şi avizul comisiei pentru propuneri în vederea punerii în libertate înainte de termen. În cazurile reglementate prin alineatele precedente, şedinţa tribunalului nu este publică şi se tine fără citarea condamnatului, ascultîndu-se concluziile procurorului.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 12
Tribunalul se pronunţa printr-o încheiere. Împotriva acestei încheieri, procurorul poate face recurs cel mai tirziu în ziua următoare pronunţării, iar condamnatul în trei zile de la comunicarea încheierii. Recursul procurorului este suspensiv de executare.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 13
Tribunalul este obligat sa comunice locului de deţinere încheierea pronunţată, în termen de 24 ore de la rămînerea ei definitivă, în vederea executării.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 14
În cazul respingerii de către tribunal a propunerii de punere în libertate înainte de termen facuta de comisie, aceasta va putea face o noua propunere la termenul fixat de tribunal sau la intervalele de timp prevăzute de art. 8, calculate din momentul rămînerii definitive a încheierii. Noua propunere se va face atît cu privire la perioada de timp pentru care s-a făcut prima propunere, cît şi pentru perioada de timp ce s-a scurs ulterior. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică prin asemănare şi condamnatului a cărui cerere de punere în libertate înainte de termen a fost respinsă de tribunal, cu respectarea prevederilor art. 11.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 15
Pentru condamnaţii la munca silnica sau detenţiune grea pe viaţa, comisia pentru propuneri în vederea punerii în libertate înainte de termen va putea propune comutarea pedepsei într-una de acelaşi fel pe timp de 25 ani, numai în cazul în care condamnatul îndeplineşte condiţiile stabilite în art. 2 şi 3 din prezentul decret. Aceste propuneri se vor putea face numai după scurgerea a trei ani de la data începerii executării pedepsei.
Capitolul 3 - Procedura
Articolul 16
Procesul-verbal al comisiei, prin care se propune comutarea muncii silnice sau a detenţiunii grele pe viaţa într-o pedeapsă de acelaşi fel pe timp de 25 ani, se înaintează Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române. În cazul comutării, aceasta se va opera de îndată în dosarul personal al condamnatului. În cazul respingerii propunerii făcute, comisia va putea face noi propuneri de comutare a pedepsei, după scurgerea unui an de la data propunerii anterioare.
Capitolul 4 - Dispoziţii finale şi tranzitorii
Articolul 17
Condiţiile în care cei condamnaţi vor fi repartizaţi la munca, modul în care se vor aplica dispoziţiile art. 4 din prezentul decret, modul de verificare şi înregistrare a muncii celor condamnaţi, modul în care se va efectua controlul comportării condamnaţilor, precum şi componenta comisiei pentru propuneri în vederea punerii în libertate înainte de termen şi modul ei de funcţionare, vor fi stabilite printr-un regulament întocmit de Ministerul Afacerilor Interne şi aprobat prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. Prin acelaşi regulament se vor stabili condiţiile în care prezentul decret se va aplica condamnaţilor minori, tinindu-se seama de dispoziţiile legale privitoare la munca acestora, precum şi de faptul ca punerea în libertate înainte de termen a condamnaţilor minori trebuie să se facă în condiţii de protejare a minorilor.
Capitolul 4 - Dispoziţii finale şi tranzitorii
Articolul 18
Pentru condamnaţii la pedepse privative de libertate pe timp limitat care, la punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului decret, îndeplinesc condiţiile stabilite în art. 2 şi 3, comisia pentru propuneri în vederea punerii în libertate înainte de termen va face propuneri în termenul şi cu procedura prevăzută la art. 7 şi următoarele din prezentul decret, cu privire la tot timpul de cînd condamnatul se afla în executarea pedepsei. Pentru timpul anterior punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului decret, calculul se face socotindu-se pentru doua zile muncite, trei zile executate din pedeapsa. Pentru condamnaţii la munca silnica şi detenţiune grea pe viaţa, care, la punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentului decret, îndeplinesc condiţiile stabilite în art. 2, 3 şi 15 din prezentul decret, comisia va face, în termen de trei luni de la publicarea prezentului decret, propuneri Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, pentru comutarea pedepsei într-una de acelaşi fel pe timp de 25 ani.
Capitolul 4 - Dispoziţii finale şi tranzitorii
Articolul 19
Decretul nr. 72 din 23 martie 1950 privitor la liberarea înainte de termen a celor condamnaţi, precum şi orice alte dispoziţii contrarii prezentului decret, se abroga. -----------