Decretul nr. 884/1967
privind inventiile, inovatiile și rationalizarile
Istoric versiuni
Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 17:48
- 27 mai 2026, 17:48
ceb5f29ebc9a1b5b6feb05b861f7363e588e7632a2bbe79b5f720eebc2bbab2c
Alerte modificări
Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act
Cuprins
65 articole importate
Textul legii
Text consolidat, structurat pe alineate
Articolul 1
Activitatea de invenţii, inovaţii şi rationalizari este sprijinita, indrumata şi stimulata de stat.
Articolul 2
Drepturile cu privire la invenţii, inovaţii şi rationalizari sînt recunoscute şi protejate în condiţiile prezentului decret.
Articolul 3
Cetăţenii străini, persoanele fără cetăţenie domiciliate în străinătate, precum şi persoanele juridice cu sediul în străinătate, beneficiază de prevederile prezentului decret pe baza convenţiilor internaţionale la care Republica Socialistă România este parte, iar în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate. Titlul II Invenţii
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 4
Se considera invenţie rezolvarea unei probleme tehnice din orice ramura a economiei, ştiinţei, culturii, ocrotirii sociale sau apărării tarii, care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 5
Este autor al unei invenţii persoana care a creat inventia. Dacă inventia este rezultatul unei activităţi comune, toate persoanele care au avut contribuţie creatoare sînt considerate coautori. Persoanele care au dat numai un ajutor tehnic, contribuind la executarea în fapt a inventiei, nu au calitatea de coautori.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 6
Autorul unei invenţii sau succesorul sau în drepturi are dreptul fie sa ceara sa i se acorde brevetul de invenţie, fie sa cedeze unei întreprinderi drepturile cu privire la invenţie, în care caz acesteia i se acordă brevetul de invenţie, iar autorului, certificat de inventator, cu toate drepturile ce decurg din acesta.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 7
Prin excepţie de la prevederile articolului precedent brevetul de invenţie se acordă:
- a) întreprinderilor, pentru inventiile rezultate din lucrările efectuate la cererea sau din însărcinarea acestora, precum şi pentru inventiile realizate cu ajutorul material dat de ele, dacă acest ajutor reprezintă cel puţin 2/3 din totalul cheltuielilor efectuate pentru realizarea inventiei;
- b) întreprinderilor de stat, pentru inventiile care au ca obiect substanţe obţinute prin procedee sau metode tehnice nucleare, produse chimice, produse medicamentoase, dezinfectante, produse alimentare şi condimente, precum şi noi soiuri de plante ori rase de animale superioare ca productivitate şi calitate faţă de cele existente. În toate aceste cazuri se acordă inventatorului certificat de inventator, cu toate drepturile ce decurg din acesta.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 8
În cazul inventiilor prevăzute de art. 7 lit. b şi al inventiilor cu privire la care întreprinderile refuza oferta de cesiune facuta de inventator sau succesorul sau în drepturi, Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii desemnează, cu acordul ministerului în a cărui ramura de activitate poate fi aplicată inventia, întreprinderea căreia urmează sa i se elibereze brevetul de invenţie.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 9
Pentru inventia care este rezultatul unor experienţe sau practici colective, fără ca autorul ori autorii să poată fi determinati, brevetul de invenţie se acordă întreprinderii în cadrul căreia s-a realizat inventia.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 10
Brevetul se acordă pentru orice invenţie care poate fi aplicată în industrie sau în orice domeniu al economiei, ştiinţei, culturii, ocrotirii sociale ori apărării tarii, cu excepţia celor care contravin legilor, ordinii publice sau regulilor de convieţuire socialistă.
Capitolul 1 - Definitia inventiei, protecţia inventiilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 11
Inventia complementara perfectioneaza ori completează o alta invenţie principala, pentru care exista un brevet de invenţie în vigoare şi fără de care nu poate fi folosită. Pentru inventiile complementare se acordă brevete de invenţii complementare, în aceleaşi condiţii ca şi pentru inventiile principale.
Capitolul 2 - Constituirea depozitului reglementar al cererii de brevet de invenţie
Articolul 12
Depozitul reglementar al unei cereri de brevet de invenţie se constituie prin înregistrarea cererii, în condiţiile legii, la Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii şi asigura inventatorului sau succesorului în drepturi al acestuia un drept de prioritate cu începere de la data constituirii depozitului, faţă de orice alt depozit ulterior privind aceeaşi invenţie.
Capitolul 2 - Constituirea depozitului reglementar al cererii de brevet de invenţie
Articolul 13
Cetăţenii statelor părţi la convenţiile cu privire la invenţii la care este parte şi Republica Socialistă România, persoanele juridice avînd sediul pe teritoriul acelor tari, precum şi străinii, persoane fizice sau juridice, asimilaţi cetăţenilor statelor părţi la aceste convenţii, care au constituit depozite reglementare în una din acele tari, beneficiază de un drept de prioritate de 12 luni cu începere de la data primului depozit, dacă solicita în acest termen, pentru aceeaşi invenţie, acordarea unui brevet de invenţie în Republica Socialistă România.
Capitolul 2 - Constituirea depozitului reglementar al cererii de brevet de invenţie
Articolul 14
Se recunoaşte o prioritate de expoziţie de 6 luni de la data introducerii produselor în expoziţie, pentru inventiile aplicate la produsele depuse într-o expoziţie, naţionala sau internationala, oficială sau oficial recunoscută, organizează pe teritoriul Republicii Socialiste România sau în ţările cu care ea a încheiat convenţii în acest sens, ori în ţările care asigura un asemenea drept sub condiţia reciprocităţii. Aceasta prioritate nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut de articolul 13.
Capitolul 2 - Constituirea depozitului reglementar al cererii de brevet de invenţie
Articolul 15
Priorităţile prevăzute la art. 13 şi 14 sînt recunoscute dacă sînt invocate odată cu depunerea cererii de brevet de invenţie şi dacă, în termen de 3 luni de la data depunerii cererii, se confirma prin acte de prioritate.
Capitolul 3 - Examinarea cererii de brevet de invenţie. Acordarea brevetului de invenţie. Durata de protecţie a inventiei
Articolul 16
Cererea de brevet de invenţie, după înregistrarea ei, se examinează de către Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor pentru constituirea depozitului reglementar şi legalităţii protecţiei solicitate pentru obiectul inventiei, precum şi din punct de vedere la îndeplinirii condiţiilor pentru existenta inventiei la data constituirii depozitului sau a priorităţii recunoscute. Cererea care îndeplineşte condiţiile pentru constituirea depozitului reglementar şi legalităţii protecţiei solicitate se înscrie în registrul inventiilor depuse; cererea care nu îndeplineşte aceste condiţii, sau care nu este completată în termenul stabilit de Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, se respinge. Dacă în urma examinării se constată că sînt îndeplinite condiţiile pentru existenta unei invenţii brevetabile, se acordă, potrivit legii, de către Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, brevet de invenţie inventatorului, succesorului în drepturi al acestuia sau întreprinderii îndreptăţite la acordarea brevetului de invenţie, după caz. În cazul cînd se constată că nu sînt îndeplinite condiţiile pentru existenta unei invenţii brevetabile, Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii respinge motivat cererea pentru acordarea brevetului de invenţie.
Capitolul 3 - Examinarea cererii de brevet de invenţie. Acordarea brevetului de invenţie. Durata de protecţie a inventiei
Articolul 17
Durata protecţiei unei invenţii pentru care s-a acordat brevet de invenţie este de 15 ani şi începe să curgă de la data constituirii depozitului reglementar al cererii. Durata protecţiei unei invenţii complementare este limitată protecţiei inventiei principale, fără a putea fi mai scurta de 10 ani. Inventia complementara devine principala în cazul cînd protecţia inventiei principale încetează înainte de expirarea duratei de protecţie a inventiei complementare.
Capitolul 4 - Drepturile şi obligaţiile care decurg din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Transmiterea drepturilor
Articolul 18
Prin acordarea brevetului de invenţie se asigura titularului sau succesorului sau în drepturi folosirea exclusiva a inventiei pe teritoriul Republicii Socialiste România. Prin acordarea certificatului de inventator se recunoaşte inventatorului calitatea de autor al inventiei cu toate drepturile ce decurg din aceasta calitate.
Capitolul 4 - Drepturile şi obligaţiile care decurg din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Transmiterea drepturilor
Articolul 19
Inventiile pentru care s-au acordat brevete de invenţii întreprinderilor din Republica Socialistă România, pot fi folosite, fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, de oricare alta întreprindere din Republica Socialistă România, cu obligaţia pentru aceasta din urma de a anunta întreprinderea titulara a brevetului de invenţie şi Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii despre folosirea inventiei, în termen de o luna de la începerea aplicării ei.
Capitolul 4 - Drepturile şi obligaţiile care decurg din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Transmiterea drepturilor
Articolul 20
Pentru inventiile aplicate în ţara sau valorificate în străinătate, inventatorii cărora li s-au acordat certificate de inventator sau succesorii lor în drepturi, au dreptul la recompense patrimoniale, în lei şi valuta. Recompensele se stabilesc de către întreprinderile titulare ale brevetelor de invenţii, pe baza avantajelor economice sau sociale care rezultă din aplicarea în ţara şi valorificarea în străinătate a inventiilor. Recompensele în valută cuvenită inventatorilor pentru valorificarea în străinătate a inventiilor se vor depune la dispoziţia acestora, într-un cont deschis la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.
Capitolul 4 - Drepturile şi obligaţiile care decurg din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Transmiterea drepturilor
Articolul 21
Titularii brevetelor de invenţii au obligaţia, în funcţie de utilitatea pe care o prezintă inventiile, să le aplice pe teritoriul Republicii Socialiste România, să le breveteze şi să le valorifice în straintate.
Capitolul 4 - Drepturile şi obligaţiile care decurg din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Transmiterea drepturilor
Articolul 22
Dreptul asupra brevetului de invenţie, precum şi drepturile patrimoniale, care decurg din brevetul de invenţie, sînt transmisibile. Sînt, de asemenea, transmisibile drepturile patrimoniale care decurg din certificatul de inventator.
Capitolul 4 - Drepturile şi obligaţiile care decurg din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Transmiterea drepturilor
Articolul 23
Transmiterea drepturilor cu privire la folosirea inventiei produce efecte faţă de terţi numai de la data înregistrării ei la Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii.
Capitolul 5 - Restrangerea dreptului de folosire exclusiva a inventiei
Articolul 24
La cererea celor interesaţi, Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii poate acorda licenţe obligatoriu cu privire la inventiile brevetate, în următoarele condiţii:
- a) pentru inventiile de interes obştesc sau în legătură cu apărarea statului, dacă nu s-a ajuns la o înţelegere asupra folosirii lor cu titularii brevetelor;
- b) pentru celelalte invenţii, dacă n-au fost aplicate sau au fost insuficient aplicate pe teritoriul Republicii Socialiste România, datorită inacţiunii titularului brevetului, timp de 4 ani de la data constituirii depozitului sau timp de 3 ani de la data eliberării brevetului de invenţie, aplicându-se termenele care expira cel mai târziu. Licentele obligatorii prevăzute la lit. b nu pot fi acordate în cazul în care titularii brevetelor de invenţii justifica cauzele inacţiunii lor. Licentele obligatorii acordate nu dau dreptul de folosire exclusiva a inventiilor la care se referă şi nu pot fi transmise sub forma de sublicente, decât împreună cu o fracţiune din patrimoniul întreprinderii beneficiare. Hotărîrea cu privire la acordarea sau refuzul acordării licenţei se comunică în scris celor interesaţi, cu arătarea motivelor, în termen de 5 zile de la luarea ei.
Capitolul 5 - Restrangerea dreptului de folosire exclusiva a inventiei
Articolul 25
Pentru licenta obligatorie acordată, beneficiarul datorează titularului brevetului de invenţie o indemnizaţie, care se stabileşte prin înţelegere între titularul brevetului de invenţie şi beneficiar. În cazul cînd nu s-a ajuns la înţelegere, titularul brevetului se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei.
Capitolul 5 - Restrangerea dreptului de folosire exclusiva a inventiei
Articolul 26
Nu constituie o încălcare a drepturilor exclusive conferite titularilor brevetelor de invenţii:
- a) folosirea inventiilor brevetate, în construcţia şi funcţionarea vehiculelor terestre, navale şi aeriene sau la dispozitivele pentru funcţionarea acestor vehicule, aparţinînd statelor membre la convenţiile privind inventiile la care Republica Socialistă România este parte, cînd aceste vehicule patrund în mod temporar sau accidental pe teritoriul Republicii Socialiste România, cu condiţia de a se face exclusiv pentru nevoile vehiculelor;
- b) folosirea inventiei de către acela care a obţinut o licenta obligatorie;
- c) folosirea inventiei de către acela care a aplicat inventia sau a luat toate măsurile în vederea aplicării ei, cu buna credinţa, independent de titularul brevetului de invenţie şi înainte de constituirea depozitului reglementar al cererii de brevet de invenţie sau înainte de data de la care curge termenul de prioritate recunoscut. În acest caz inventia poate fi utilizata în continuare de cel interesat şi nu poate fi transmisă decât împreună cu patrimoniul sau cu o fracţiune a patrimoniului acestuia.
Capitolul 6 - Încetarea drepturilor decurgînd din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Decăderi. Anulari
Articolul 27
Drepturile exclusive care decurg din brevetul de invenţie încetează prin renunţarea titularului. Renunţarea produce efecte de la data înregistrării cererii de renunţare la Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii. Întreprinderile din Republica Socialistă România nu pot renunţa la drepturile decurcand din calitatea de titular al brevetului de invenţie.
Capitolul 6 - Încetarea drepturilor decurgînd din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Decăderi. Anulari
Articolul 28
Titularii brevetelor de invenţii sînt decăzuţi din drepturile conferite de brevete dacă nu plătesc taxele anuale şi majorările de taxe, în termenele legale.
Capitolul 6 - Încetarea drepturilor decurgînd din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Decăderi. Anulari
Articolul 29
Brevetul de invenţie se anulează la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, în cazul cînd se constată că:
- a) obiectul inventiei nu este brevetabil potrivit dispoziţiilor art. 10;
- b) nu sînt îndeplinite condiţiile legale pentru existenta unei invenţii brevetabile. În caz de anulare a brevetului de invenţie pentru motivele prevăzute la lit. b, obiectul acestuia va fi examinat şi rezolvat potrivit dispoziţiilor privind inovatiile şi rationalizarile.
Capitolul 6 - Încetarea drepturilor decurgînd din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Decăderi. Anulari
Articolul 30
Brevetul de invenţie se anulează de către Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii dacă printr-o hotărîre judecătorească rămasă definitivă se constată că o altă persoană decât aceea care figurează în brevetul de invenţie ca inventator sau succesor în drepturi al acestuia este indreptatita la eliberarea brevetului.
Capitolul 6 - Încetarea drepturilor decurgînd din brevetul de invenţie şi din certificatul de inventator. Decăderi. Anulari
Articolul 31
Cererea de anulare a brevetului de invenţie se poate face în tot cursul duratei de protecţie a inventiei. Anularea brevetului de invenţie are ca efect anularea certificatului de inventator eliberat pentru acea invenţie. Titlul III Inovaţii şi rationalizari
Capitolul 1 - Definitia inovatiei şi rationalizarii, protecţia inovatiilor şi rationalizarilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 32
Constituie inovaţie rezolvarea unei probleme tehnice din orice ramura a economiei naţionale, prin adoptarea de soluţii moderne, care aduce avantaje economice sau imbunatateste calitatea produselor ori condiţiile de muncă şi are ca obiect realizarea de noi maşini, agregate, utilaje, instalaţii, produse, procedee tehnologice, lucrări de automatizare, aparate, structuri de construcţii întregi sau elemente de construcţii. Constituie, de asemenea, inovaţie, perfecţionarea constructivă şi funcţională adusă maşinilor, agregatelor, utilajelor, instalaţiilor, produselor, lucrărilor de automatizare, aparatelor, structurilor de construcţii întregi sau elementelor de construcţii, precum şi perfecţionarea procedeelor tehnologice, realizarea de dispozitive sau lucrări de mecanizare în orice ramura a economiei naţionale, cu condiţia de a prezenta noutate şi progres faţă de stadiul tehnicii din întreprinderea unde se aplică şi de a aduce avantaje economice antecalculate în primul an de aplicare de cel puţin 20.000 lei sau de a îmbunătăţi calitatea produselor ori condiţiilor de muncă.
Capitolul 1 - Definitia inovatiei şi rationalizarii, protecţia inovatiilor şi rationalizarilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 33
Constituie rationalizare rezolvarea unor probleme de organizare a producţiei din orice ramura a economiei naţionale, care prezintă noutate în întreprinderea unde se aplică şi contribuie la folosirea mai buna a mijloacelor de muncă sau a materiilor prime şi materialelor şi are eficacitate economică calculabila. Constituie, de asemenea, rationalizare, rezolvarea problemelor tehnice prevăzute la art. 32 alin. 2, care aduce avantaje economice antecalculate în primul an de aplicare sub 20.000 lei.
Capitolul 1 - Definitia inovatiei şi rationalizarii, protecţia inovatiilor şi rationalizarilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 34
În cazul cînd se constata, pe bază de postcalcul, ca avantajele economice realizate în anul de aplicare al unei rationalizari stabilite potrivit art. 33 alin. 2 sînt mai mari de 20.000 lei, aceasta va fi caracterizată inovaţie, iar în cazul cînd avantajele economice realizate în anul de aplicare al unei inovaţii stabilite potrivit art. 32 alin. 2 sînt sub 20.000 lei, aceasta va fi caracterizată rationalizare.
Capitolul 1 - Definitia inovatiei şi rationalizarii, protecţia inovatiilor şi rationalizarilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 35
Se considera autor al unei inovaţii sau rationalizari persoana care a creat-o şi a înregistrat-o cea dintâi la întreprinderea unde urmează să fie aplicată. Dacă inovatia sau rationalizarea este rezultatul unei activităţi comune, toate persoanele care au avut o contribuţie creatoare sînt considerate coautori. Persoanele care au dat numai un ajutor tehnic la realizarea inovatiei sau rationalizarii nu au calitatea de coautori. Propunerile aparţinînd autorilor care ocupa funcţiile ce se vor stabili prin hotărîrea Consiliului de Miniştri pentru aplicarea prezentului decret, constituie inovaţii sau rationalizari, dacă îndeplinesc şi condiţiile prevăzute în aceasta hotărîre.
Capitolul 1 - Definitia inovatiei şi rationalizarii, protecţia inovatiilor şi rationalizarilor, subiectul şi obiectul protecţiei
Articolul 36
Propunerea de inovaţie sau rationalizare se rezolva de întreprinderea la care a fost înregistrată sau de direcţia generală în subordinea căreia se afla întreprinderea, după caz, în condiţiile stabilite prin hotărîrea Consiliului de Miniştri pentru aplicarea prezentului decret.
Capitolul 2 - Drepturile şi obligaţiunile inovatorilor şi rationalizatorilor
Articolul 37
Autorul unei inovaţii are dreptul la certificatul de inovator cu toate drepturile ce decurg din acesta. Autorul unei rationalizari are dreptul la certificatul de rationalizator cu toate drepturile ce decurg din acesta.
Capitolul 2 - Drepturile şi obligaţiunile inovatorilor şi rationalizatorilor
Articolul 38
Pentru inovatiile şi rationalizarile aplicate, inovatorii şi rationalizatorii ori succesorii lor în drepturi au dreptul la recompense patrimoniale. Recompensele se stabilesc pe baza avantajelor economice sau sociale care rezultă din aplicarea inovatiilor şi rationalizarilor. Drepturile patrimoniale care decurg din certificatul de inovator şi certificatul de rationalizator sînt transmisibile. Titlul IV Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Suspendarea şi anularea hotărârilor, repunerea în termen
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 39
Persoanele interesate pot face contestaţii împotriva hotărârilor luate cu privire la invenţii de Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii şi de întreprinderile îndreptăţite la acordarea brevetelor sau titulare ale brevetelor de invenţii, precum şi împotriva hotărârilor prin care întreprinderile sau direcţiile generale din ministere rezolva propunerile de inovaţii şi rationalizari. Contestaţiile se introduc în termen de 3 luni de la comunicarea hotărârilor în cazul inventiilor şi în termen de o luna de la comunicarea hotărârilor în cazul inovatiilor şi rationalizarilor şi se rezolva, după caz, de Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile, care funcţionează în cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, de comisiile pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile din ministere şi direcţiile generale din ministere sau de instanţele judecătoreşti.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 40
Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, rezolva în termen de 2 luni de la înregistrare contestaţiile introduse împotriva:
- a) hotărârilor luate de Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii cu privire la: - refuzul înscrierii cererilor de brevete de invenţii în registrul inventiilor depuse sau radierii cererilor din acest registru şi refuzul trimiterii descrierilor şi desenelor explicative ale inventiilor în vederea examinării utilităţii şi oportunităţii brevetarii în străinătate a inventiilor; - admiterea sau respingerea cererilor de brevete de invenţii; - acordarea sau respingerea cererilor de brevete de invenţii;
- b) hotărârilor luate, în cadrul competentei lor, de întreprinderi sau direcţii generale din ministere în rezolvarea propunerilor de inovaţii şi rationalizari, dacă contestaţiile se referă la hotărîri luate de întreprinderi sau direcţii generale din ministere diferite şi litigiile se referă la propuneri acceptate pentru aplicare sau aplicate.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 41
Comisiile pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile din cadrul direcţiilor generale din ministere rezolva în termen de 2 luni de la înregistrare contestaţiile introduse împotriva hotărârilor luate de întreprinderi cu privire la:
- a) utilitatea inventiilor, inovatiilor sau rationalizarilor şi oportunitatea brevetarii inventiilor în alte tari;
- b) admiterea sau respingerea experimentarii inventiilor, inovatiilor şi rationalizarilor;
- c) acceptarea sau respingerea aplicării ori generalizarii inventiilor, inovatiilor sau rationalizarilor.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 42
Comisiile pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile din cadrul ministerului rezolva în termen de 2 luni de la înregistrare contestaţiile introduse împotriva hotărârilor luate de direcţiile generale în cazurile prevăzute la lit. a-c din articolul precedent.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 43
Tribunalele populare judeca:
- a) litigiile în legătură cu calitatea de autor al unei invenţii sau de succesor în drepturile conferite de brevetul de invenţie, calitatea de autor al unei inovaţii sau rationalizari, împărţirea cotelor de recompensa sau a celorlalte drepturi patrimoniale între coautori, precum şi orice alte litigii cu privire la drepturile care decurg din brevetele de invenţii, cesiuni şi licenţe;
- b) contestaţiile împotriva hotărârilor luate de întreprinderile titulare ale brevetelor de invenţii, de întreprinderi sau direcţii generale din ministere cu privire la stabilirea şi plata recompenselor şi a celorlalte drepturi patrimoniale cuvenite inventatorilor, inovatorilor şi rationalizatorilor sau succesorilor în drepturi ai acestora, pentru inventiile, inovatiile şi rationalizarile acceptate spre aplicare sau aplicate. Hotărîrile tribunalului popular în cazurile prevăzute la lit. a pot fi atacate cu recurs potrivit legii. În cazurile prevăzute la lit. b hotărîrile sînt definitive.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 44
Persoanele interesate pot face recurs la Tribunalul Republicii Socialiste România împotriva hotărârilor pronunţate de către Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, în termen de 2 luni de la comunicarea hotărîrii. Recursul se judeca potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă privitoare la recurs.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 45
Hotărîrile Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, care nu au fost atacate cu recurs în termenul prevăzut de art. 44 şi hotărîrile comisiilor din ministere şi direcţii generale prin care se rezolva contestaţiile privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile sînt definitive şi executorii.
Capitolul 1 - Soluţionarea litigiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile
Articolul 46
Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii examinează contestaţiile în complet format din 5 membri şi ia hotărîri cu majoritate de voturi. Prin regulamentul aprobat de Consiliul de Miniştri se va stabili compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiei. Comisiile pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile din direcţiile generale şi din ministere examinează contestaţiile în complet format din 3 membri şi iau măsuri cu majoritate de voturi. Compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiilor prevăzute la alineatul precedent se stabilesc de ministere, cu acordul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 47
Pînă la rezolvarea contestaţiilor se suspenda plata recompenselor şi a celorlalte sume de bani, acestea urmând a fi consemnate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni de întreprinderile care au obligaţia să le plătească.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 48
Hotărîrile definitive cu privire la invenţii, luate de către Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, pot fi anulate pentru netemeinicie şi nelegalitate de Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul acestei direcţii generale. Hotărîrile definitive cu privire la invenţii, inovaţii şi rationalizari, luate de unităţile şi organele în subordinea ministerului, pot fi anulate pentru netemeinicie şi nelegalitate prin ordinul ministrului. Anularea se poate cere în termen de 1 an de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă, de inventator, inovator sau rationalizator ori succesorii în drepturi ai acestora, de ministerul interesat, sau se poate dispune din oficiu în acelaşi termen. În cazul hotărârilor privitoare la inovaţii sau rationalizari anularea poate fi cerută şi de Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 49
Hotărîrile prin care se soluţionează contestaţiile şi cererile de anulare se comunică persoanelor interesate în termen de 15 zile de la pronunţare.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 50
În cazul cînd certificatul de inventator este anulat ori hotărîrea prin care s-a stabilit recompensa pentru inovaţie sau rationalizare este anulată, sumele încasate cu titlu de recompensa, cu rea-credinţa constatată de instanţa judecătorească, se restituie de către cel care le-a încasat.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 51
Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile din cadrul Direcţiei Generale pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, comisiile pentru soluţionarea contestaţiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile din cadrul ministerelor ori din cadrul direcţiilor generale, sau instanţele judecătoreşti, după caz, pot dispune repunerea în termen a persoanelor interesate, dacă constata ca termenele în legătură cu inventiile, inovatiile şi rationalizarile au fost depăşite din motive temeinic justificate. În cazul termenului prevăzut la art. 15 repunerea în termen se dispune numai pentru motive de forta majoră. Cererea de repunere în termen se face în termen de 2 luni de la încetarea cauzei care justifica depăşirea termenului, dar nu mai târziu de 1 an de la împlinirea termenului nerespectat.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 52
Persoanele fizice sau juridice care, cu buna-credinţa, au aplicat inventia sau au luat toate măsurile în vederea aplicării ei, în intervalul dintre data expirării termenului şi repunerea în termen a titularului brevetului, sînt în drept sa continue utilizarea inventiei şi nu o pot transmite decât împreună cu patrimoniul sau cu o fracţiune a patrimoniului acestora.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 53
Hotărîrea definitivă privind plata unor sume de bani în cazul inventiei pentru care s-a acordat certificat de inventator, precum şi în cazul inovatiei şi rationalizarii, constituie titlu executor. Întreprinderea debitoare va plati sumele la care a fost obligată, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărîrii. În caz de nerespectare a dispoziţiilor alineatului precedent, la cererea creditorului, unitatea bancară va popri disponibilităţile băneşti ale întreprinderii debitoare. Titlul V Taxe, reduceri de taxe, scutiri de taxe şi impozite cu privire la invenţii, inovaţii şi rationalizari
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 54
Înregistrarea şi examinarea cererilor de brevete de invenţii, menţinerea în vigoare a brevetelor de invenţii, precum şi orice alte acte sau servicii efectuate de Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii în legătură cu brevetele de invenţii sînt supuse taxelor în condiţiile stabilite prin hotărîrea Consiliului de Miniştri pentru aplicarea prezentului decret. Sînt scutite de orice taxe:
- a) înregistrarea şi examinarea cererilor de brevete de invenţii, în cazurile cînd brevetele se acordă întreprinderilor;
- b) declaraţiile şi actele de cedare către stat a drepturilor cu privire la invenţii;
- c) menţinerea în vigoare a brevetelor de invenţii acordate întreprinderilor;
- d) acţiunile şi cererile, inclusiv cele prin care se exercită căile de atac la instanţele judecătoreşti şi la organele care soluţionează contestaţiile, în legătură cu brevetele de invenţii acordate întreprinderilor, certificatele de inventator acordate inventatorilor, precum şi acţiunile şi cererile în legătură cu inovatiile sau rationalizarile. Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii acorda cetăţenilor străini, persoanelor fără cetăţenie domiciliate în străinătate, precum şi persoanelor juridice cu sediul în străinătate, reduceri sau scutiri de taxe pentru invenţii, în conformitate cu convenţiile la care Republica Socialistă România este parte sau pe bază de reciprocitate. Direcţia Generală pentru Metrologie, Standarde şi Invenţii, cu acordul Ministerului Finanţelor, poate aproba şi alte scutiri sau reduceri de taxe.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 55
În activul succesoral asupra căruia se aplică taxa de timbru nu se cuprind sumele cuvenite inventatorilor sau succesorilor în drepturi ai acestora, în cazul inventiilor pentru care s-au acordat certificate de inventator, precum şi sumele cuvenite inovatorilor şi rationalizatorilor.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 56
Inventatorii cărora li s-au acordat certificate de inventator, inovatorii şi rationalizatorii sau succesorii în drepturi ai acestora sînt scutiţi de impozite asupra recompenselor ce li se cuvin pentru aplicarea inventiilor, inovatiilor şi rationalizarilor în ţara, precum şi pentru valorificarea inventiilor în străinătate. Titlul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 57
Dispoziţiile prezentului decret referitoare la:
- a) întreprinderi, se aplică întreprinderilor de stat şi celorlalte organizaţii economice şi instituţiilor de stat, inclusiv institutelor, precum şi organizaţiilor cooperatiste şi celorlalte organizaţii obşteşti;
- b) direcţii generale, se aplică şi direcţiilor şi oficiilor cu caracter productiv din ministere şi celelalte organe centrale, în cazul cînd nu sînt cuprinse în direcţii generale, direcţiilor şi secţiunilor din cadrul comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale şi ale oraşelor Bucureşti şi Constanta, precum şi organelor regionale ale organizaţiilor cooperatiste şi ale celorlalte organizaţii obşteşti;
- c) ministere, se aplică şi celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, organelor centrale ale organizaţiilor cooperatiste şi ale celorlalte organizaţii obşteşti, comitetelor executive ale sfaturilor populare regionale şi ale oraşelor Bucureşti şi Constanta şi Academiei Republicii Socialiste România.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 58
Brevetele de invenţii şi certificatele de autor acordate pînă la data intrării în vigoare a prezentului decret îşi menţin valabilitatea şi sînt supuse în continuare dispoziţiilor legale existente la data acordării lor. Prevederile art. 48 se aplică şi hotărârilor organelor de invenţii, inovaţii şi rationalizari, rămase definitive pînă la data intrării în vigoare a prezentului decret, iar prevederile art. 28-31 inclusiv se aplică şi brevetelor de invenţii şi certificatelor de autor acordate pînă la aceeaşi dată.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 59
Cererile de brevete de invenţii şi de certificate de autor, pentru care la data intrării în vigoare a prezentului decret s-au constituit depozite reglementare, examinate şi caracterizate invenţii sau în curs de examinare, şi care au fost respinse de întreprinderi, se rezolva în conformitate cu dispoziţiile prezentului decret. Pentru aceste cereri termenele de rezolvare curg de la data intrării în vigoare a prezentului decret.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 60
Propunerile de inovaţii şi rationalizari, acceptate pentru aplicare pînă la intrarea în vigoare a prezentului decret, sînt supuse în continuare dispoziţiilor legale existente la data acceptării lor.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 61
Sindicatele organizează, potrivit atribuţiilor lor, controlul obştesc cu privire la activitatea de inovaţii şi rationalizari.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 62
Nerespectarea dispoziţiilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile atrage răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, potrivit legii. Dispoziţiile art. 551^1 Cod penal se aplică şi în caz de fabricare, folosire sau punere în circulaţie fără drept a obiectului unei invenţii brevetate.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 63
Modul de aplicare a prevederilor prezentului decret se stabileşte prin hotărîre a Consiliului de Miniştri.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 64
Prezentul decret intră în vigoare după 3 luni de la publicare.
Capitolul 2 - Suspendarea şi anularea hotărârilor privind inventiile, inovatiile şi rationalizarile. Repunerea în termen. Executarea hotărârilor
Articolul 65
Pe data intrării în vigoare a prezentului decret, se abroga: Legea asupra brevetelor de invenţii, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 229 din 17 ianuarie 1906, Regulamentul pentru aplicarea legii brevetelor de invenţii din 17 ianuarie 1906, publicat în Monitorul Oficial nr. 16 din 21 aprilie 1906, art. 8 şi 9 din Decretul nr. 120/1955 privind organizarea Oficiului de Stat pentru Standarde şi Invenţii, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 aprilie 1955, Decretul nr. 324/1955 privind stabilirea taxelor pentru brevetele de invenţii şi pentru mărcile de fabrica şi de comerţ, publicat în Monitorul Oficial nr. 22 din 2 august 1955, cu modificările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor privind mărcile de fabrica şi de comerţ cuprinse în art. 1 lit. g, art. 1 alin. 2, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. final, art. 4 alin. 2 şi art. 5, precum şi dispoziţiile cu privire la invenţii, inovaţii şi rationalizari cuprinse în art. 3 lit. d din Decretul nr. 199/1955 asupra taxelor de timbru, publicat în Buletinul Oficial nr. 14 din 4 iunie 1955. Preşedintele Consiliului de Stat, Chivu Stoica --------