HG Necunoscut

Hotărârea Guvernului nr. 2910/1967

privind titlurile științifice în Republica Socialistă România

Istoric versiuni

Ultima verificare hash: 27 mai 2026, 17:48

  1. 27 mai 2026, 17:48 61005d98f100625e7e99f7cc72eb98a8da5aa970463b2b8611977d2617f5b7d0

Alerte modificări

Primește email când detectăm o schimbare pentru acest act

Cuprins

30 articole importate

Textul legii

Text consolidat, structurat pe alineate

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 1

Admiterea la doctorat se face anual, în cursul primului semestru al anului universitar. Admiterea la doctorat a candidaţilor care vor efectua stagiul de pregătire ca bursieri se face pe baza unui examen, iar admiterea la doctorat a celorlalţi candidaţi se face pe baza unui colocviu.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 2

Examenul sau colocviul de admitere se susţine în faţa unei comisii numite de Ministerul Învăţămîntului, la propunerea rectorului instituţiei de învăţămînt superior sau directorului institutului de cercetare al Academiei Republicii Socialiste România. Propunerea facuta de directorul institutului de cercetare se aproba, în prealabil, de secţia de specialitate a Academiei Republicii Socialiste România.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 3

La examenul sau la colocviul de admitere se pot prezenta persoanele care au absolvit instituţii de învăţămînt şi poseda diploma de examen de stat sau diploma echivalenta în specialitatea la care s-au înscris, sau într-o specialitate inrudita din aceeaşi ramura de ştiinţa. Pentru admiterea la doctorat, candidatul va prezenta părerea scrisă a conducerii organizaţiei socialiste în care îşi are locul de muncă. Pentru candidaţii care se prezintă la admitere la doctorat în anul universitar următor absolvirii instituţiilor de învăţămînt superior, părerea va fi exprimată de conducerea facultăţii absolvite.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 4

La examenul sau la colocviul de admitere pentru doctoratul în specialitatile economie politica, materialism dialectic şi materialism istoric, socialism ştiinţific, pot candida, cu aprobarea Ministerului Învăţămîntului, şi absolvenţii cu examen de stat din alte specialităţi, dacă fac dovada ca au activat cel puţin 3 ani în specialitatea pentru care candidează şi au lucrări ştiinţifice în aceasta specialitate.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 5

Candidaţii care doresc să efectueze stagiul de pregătire ca bursieri sînt admişi la doctorat în limita locurilor stabilite şi în ordinea mediilor obţinute la examen pe baza verificării pregătirii de specialitate şi a gradului de informare asupra literaturii de specialitate română şi străină. Media minima de admitere este 7. Ceilalţi candidaţi sînt admişi la doctorat în ordinea în care au fost apreciati la colocviu în ce priveşte nivelul de cunoaştere a domeniului specialitatii şi cel de informare asupra literaturii de specialitate română şi străină.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 6

Numărul burselor pentru doctorat se aproba anual, pe ramuri de ştiinţa, de Consiliul de Miniştri, o dată cu planurile de şcolarizare pentru învăţămîntul superior. Repartizarea burselor pe specialităţi se face de Ministerul Învăţămîntului în colaborare cu Academia Republicii Socialiste România şi cu acordul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice şi al Comitetului de Stat al Planificarii; stabilirea pe instituţii de învăţămînt superior şi institute de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste România se face de Ministerul Învăţămîntului în colaborare cu Academia Republicii Socialiste România. Numărul de locuri pentru doctoranzi nebursieri este determinat de locurile libere la fiecare conducător ştiinţific. Un conducător ştiinţific nu poate îndrumă, în acelaşi timp, mai mult de 10 doctoranzi.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea I - Admiterea la doctorat

Articolul 7

Candidaţii care se prezintă la examenul sau la colocviul de admitere la doctorat beneficiază de un concediu fără plata de 15 zile calendaristice.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 8

Stagiul de pregătire a doctoranzilor se organizează de Ministerul Învăţămîntului în colaborare cu Academia Republicii Socialiste România, în instituţii de învăţămînt superior şi în institute de cercetare ale Academiei.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 9

Durata stagiului de pregătire la doctorat este de cel mult 4 ani; pentru doctoranzii bursieri stagiul de pregătire este de cel mult 3 ani.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 10

În timpul stagiului de pregătire doctoranzii bursieri beneficiază de toate drepturile recunoscute angajaţilor. Ei primesc în loc de salariu o bursa lunară echivalenta cu salariul de preparator în învăţămîntul superior, dacă au o vechime în producţie pînă la 3 ani, sau de asistent, dacă au o vechime în producţie de peste 3 ani. La calcularea cuantumului bursei echivalente cu salariul de asistent, timpul servit în producţie va fi considerat stagiu de activitate în învăţămîntul superior. În această perioadă doctoranzii nu pot ocupa, ca angajaţi, o funcţie remunerată. Sumele necesare pentru plata burselor se vor aloca unităţii la care se efectuează stagiul, dintr-un fond prevăzut în bugetul Ministerului Învăţămîntului.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 11

Pe durata stagiului de pregătire doctoranzii bursieri sînt consideraţi în concediu fără plata de la posturile pe care le ocupau la data admiterii lor la doctorat. Stagiul se considera vechime în funcţiile din care provin aceşti doctoranzi.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 12

Pregătirea doctoranzilor se face sub îndrumarea conducătorilor ştiinţifici de specialitate numiţi de Ministerul Învăţămîntului dintre cei mai valorosi membri ai corpului didactic din învăţămîntul superior şi, cu avizul Prezidiului Academiei Republicii Socialiste România, dintre alţi oameni de ştiinţa cu mare prestigiu din institutele de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste România. Conducătorilor ştiinţifici li se reduc pînă la maximum 40% obligaţiile didactice şi ştiinţifice, în raport cu numărul doctoranzilor pe care îi îndrumă. Reducerea se aproba de Ministerul Învăţămîntului sau de Prezidiului Academiei Republicii Socialiste România, la propunerea instituţiei de învăţămînt superior sau a institutului de cercetare. Ministerul Învăţămîntului, în colaborare cu Academia Republicii Socialiste România şi cu avizul Comitetului de Stat pentru Problemele Organizării Muncii şi Producţiei şi ale Salarizarii, va elabora norme cu privire la reducerea obligaţiilor didactice şi ştiinţifice.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 13

În termen de cel mult 2 luni de la începerea stagiului de pregătire, doctorantul împreună cu conducătorul ştiinţific stabilesc tema şi planul tezei de doctorat, precum şi planul individual al activităţii de pregătire. Întreaga activitate din perioada stagiului va fi consacrată realizării unei temeinice pregatiri de specialitate, în vederea elaborării tezei de doctorat la un înalt nivel ştiinţific. Planul individual cuprinde: organizarea studiului de documentare şi de aprofundare în disciplina de specialitate şi în disciplinele înrudite, desfăşurarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică asupra tezei de doctorat, prezentarea de referate asupra activităţii şi rezultatelor cercetărilor efectuate, publicarea de studii privind tema tezei de doctorat. Tema şi planul tezei de doctorat şi planul individual al activităţii de pregătire a doctorandului se aproba de consiliul ştiinţific al facultăţii sau al institutului de cercetare al Academiei Republicii Socialiste România.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 14

În timpul stagiului de pregătire doctoranzii sînt obligaţi sa promoveze doua pînă la patru examene, prin care se verifica temeinic orientarea pregătirii în specialitate, nivelul de documentare, capacitatea de interpretare teoretică şi rezolvarea unor probleme legate de tema tezei de doctorat. Se va susţine cîte un examen la disciplina fundamentală din specialitatea doctorandului şi la disciplina strins legată de tema tezei de doctorat. În funcţie de specialitatea doctorandului, se vor putea programa examene şi la una sau doua discipline înrudite. Nota minima de promovare a fiecărui examen este 7. Numărul şi tematica examenelor pentru fiecare doctorand se stabilesc de consiliul ştiinţific al facultăţii sau al institutului de cercetare al Academiei Republicii Socialiste România, la propunerea conducătorului ştiinţific, în funcţie de specialitate şi de tema tezei de doctorat.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 15

Doctoranzii bursieri vor susţine examenele într-un interval de cel mult un an şi jumătate, iar ceilalţi doctoranzi, într-un interval de cel mult 2 ani de la data admiterii la doctorat. Doctorandul care nu promovează examenele în termenele stabilite pierde dreptul de a continua doctoratul. Dispoziţia se da de rectorul instituţiei de învăţămînt superior sau de directorul institutului de cercetare al Academiei Republicii Socialiste România. Pentru cauze bine justificate, Ministerul Învăţămîntului sau Academia Republicii Socialiste România poate aproba, în cadrul stagiului de pregătire, o prelungire de cel mult 6 luni a termenului pentru susţinerea examenelor.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 16

Evidenta activităţii doctoranzilor se tine de instituţiile de învăţămînt superior sau de institutele de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste România la care sînt admişi. Controlul îndeplinirii planului individual al activităţii de pregătire se face prin conducerea facultăţilor sau a institutelor de cercetare, în cadrul cărora este organizată pregătirea doctoranzilor. Conducătorul ştiinţific este obligat sa informeze semestrial consiliul ştiinţific asupra desfăşurării activităţii de pregătire a doctoranzilor, iar anual să prezinte caracterizari care sa oglindeasca aptitudinile pentru cercetare ale doctoranzilor şi progresele realizate de aceştia.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 17

Doctoranzii au dreptul sa folosească utilajul, laboratoarele, bibliotecile instituţiilor de învăţămînt superior sau ale institutelor de cercetare.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A II-a - Pregătirea doctoranzilor

Articolul 18

Teza de doctorat poate fi prezentată pentru sustinere numai după promovarea examenelor din timpul stagiului de pregătire, pe baza referatului favorabil al conducătorului ştiinţific. În vederea sustinerii tezei, doctoranzii nebursieri beneficiază o singură dată, în afară concediului de odihnă, de un concediu fără plata de 30 zile calendaristice. De acest drept beneficiază şi foştii aspiranti care prezintă spre sustinere teza de doctorat.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 19

În vederea aprecierii şi sustinerii tezei de doctorat, Ministerul Învăţămîntului numeşte o comisie de doctorat, la propunerea rectorului instituţiei de învăţămînt superior sau a preşedintelui secţiei de specialitate a Academiei Republicii Socialiste România. Comisia de doctorat este alcătuită din preşedinte şi membri. Preşedintele comisiei este, după caz, decanul facultăţii ori directorul institutului de cercetare sau reprezentanţii acestora. Membrii comisiei sînt conducătorul ştiinţific şi trei specialişti din domeniul corespunzător tezei, care au titluri ştiinţifice. Teza de doctorat va fi examinata de specialiştii din comisie, întocmind, fiecare în parte, aprecieri generale şi analitice, precum şi concluzii temeinic motivate asupra valorii şi admisibilităţii tezei la sustinere pentru conferirea titlului de doctorand. Dacă doi dintre specialiştii din comisie nu sînt de acord cu recomandarea pentru susţinerea tezei de doctorat, aceasta se respinge. Dacă unul dintre specialiştii din comisie nu este de acord cu recomandarea pentru susţinerea tezei de doctorat, Ministerul Învăţămîntului numeşte, după aceeaşi procedura, încă doi specialişti, ca membri ai comisiei. În acest caz, teza poate fi admisă pentru sustinere numai dacă patru din cei cinci specialişti din comisie recomanda admiterea ei.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 20

Teza de doctorat se susţine în şedinţa publică în faţa comisiei de doctorat, la facultatea sau institutul de cercetare al Academiei Republicii Socialiste România unde doctorandul a efectuat stagiul de pregătire. În cazul cînd pregătirea doctoranzilor s-a făcut într-o facultate a unei instituţii de învăţămînt superior sau într-un institut de cercetare al Academiei Republicii Socialiste România care nu are drept de a conferi titlul de doctor, comisia va funcţiona la o facultate, respectiv institut de cercetare, de acelaşi profil sau cu profil inrudit, desemnată de Ministerul Învăţămîntului dintre cele care aparţin instituţiilor cu drept de a conferi acest titlu.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 21

În şedinţa publică comisia dezbate teza de doctorat, după care se pronunţa şi asupra valorii ştiinţifice a tezei de doctorat, ca şi asupra importantei practice a rezultatelor obţinute. După încheierea dezbaterilor cu privire la teza de doctorat, comisia, în urma deliberării, hotărăşte prin vot deschis asupra conferirii titlului de doctor. Hotărîrea de conferire a titlului de doctor se poate lua cel puţin cu patru voturi, cînd comisia este formată din cinci membri, sau cel puţin şase voturi, cînd comisia este formată din şapte membri. Rectorul instituţiei de învăţămînt superior sau preşedintele secţiei de specialitate a Academiei Republicii Socialiste România verifica îndeplinirea cerinţelor legale referitoare la obligaţiile doctorandului în cadrul stagiului de pregătire şi la susţinerea tezei de doctorat.

Capitolul 1 - Conferirea titlului de doctor · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 22

Ministerul Învăţămîntului în colaborare cu Academia Republicii Socialiste România exercita conducerea generală ştiinţifică şi metodica a pregătirii doctoranzilor.

Capitolul 2 - Conferirea titlului de doctor-docent în ştiinţe · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 23

Titlul de doctor-docent în ştiinţe se conferă persoanelor care au titlul de doctor şi care fac dovada, pe baza unui memoriu de activitate, ca au desfăşurat o activitate ştiinţifică îndelungată şi au efectuat lucrări de mare valoare, reprezentind contribuţii de seama la progresul ştiinţei, tehnicii sau culturii. Persoanele care considera ca îndeplinesc condiţiile cerute pentru titlul de doctor-docent în ştiinţe adresează o cerere în acest sens rectorului instituţiei de învăţămînt superior cu drept de a conferi acest titlu în ramura de ştiinţa din care face parte activitatea solicitantului, însoţită de un memoriu de activitate ştiinţifică. Rectorul înaintează cererea Ministerului Învăţămîntului în termen de 30 de zile, împreună cu propuneri pentru numirea unei comisii de doctorat din care fac parte 5-7 membri dintre specialiştii din domeniul respectiv, cu un deosebit prestigiu ştiinţific, din instituţiile de învăţămînt superior, din institutele de cercetări sau din producţie, care au, pe cît posibil, titlul de doctor-docent în ştiinţe. Comisia de doctorat se numeşte de Ministerul Învăţămîntului. Unul din membrii comisiei desemnat de acest minister îndeplineşte calitatea de preşedinte. Memoriul de activitate ştiinţifică se susţine în şedinţa publică, în faţa comisiei de doctorat, de către persoana care a solicitat sa i se acorde titlul de doctor-docent în ştiinţe, la facultatea de profil din instituţia de învăţămînt superior la care a adresat cererea. În şedinţa publică comisia de doctorat dezbate activitatea ştiinţifică a persoanei care a solicitat acordarea titlului de doctor-docent în ştiinţe, întocmind concluzii temeinic motivate, prin care se pronunţa asupra valorii acestei activităţi şi asupra contribuţiei aduse de persoana respectiva la progresul ştiinţei, tehnicii sau culturii. După încheierea dezbaterilor cu privire la activitatea ştiinţifică, comisia, în urma deliberării, hotărăşte prin vot deschis asupra acordării titlului de doctor-docent în ştiinţe. Hotărîrea de acordare a titlului de doctor-docent în ştiinţe se poate lua numai cu unanimitatea voturilor membrilor comisiei. Hotărîrea comisiei de doctorat pentru acordarea titlului de doctor-docent în ştiinţe se supune spre aprobare consiliului ştiinţific de facultate, care decide prin vot deschis, cu majoritatea de cel puţin jumătate plus unu voturi din numărul membrilor săi, după care rectorul instituţiei de învăţămînt superior verifica îndeplinirea cerinţelor legale privitoare la acordarea acestui titlu.

Capitolul 3 - Conferirea titlului de doctor honoris causa · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 24

Instituţiile de învăţămînt superior care au dreptul de a conferi titlul de doctor-docent în ştiinţe pot conferi şi titlul de doctor honoris causa unor cetăţeni români sau străini care s-au distins prin realizari deosebit de importante în domeniul ştiinţei, tehnicii, culturii, prin servicii de mare însemnătate aduse patriei noastre şi umanităţii.

Capitolul 3 - Conferirea titlului de doctor honoris causa · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 25

Titlul de doctor honoris causa se conferă pe baza hotărîrii consiliului ştiinţific al instituţiei de învăţămînt superior.

Capitolul 4 - Dispoziţii finale · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 26

Titlurile ştiinţifice se supun spre confirmare Comisiei superioare de diplome. Diploma de doctor se conferă de rectorul instituţiei de învăţămînt superior sau de preşedintele secţiei de specialitate a Academiei Republicii Socialiste România. Diplomele de doctor-docent în ştiinţe şi de doctor honoris causa se conferă de rectorul instituţiei de învăţămînt superior.

Capitolul 4 - Dispoziţii finale · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 27

În cazul persoanelor care la data publicării Decretului nr. 1058/1967 au obţinut, în urma sustinerii în faţa consiliului ştiinţific al facultăţii sau al institutului de cercetare, hotărîri favorabile de conferire a titlului de doctor, se vor efectua lucrările de verificare în conformitate cu prevederile art. 21 alineatul ultim din prezenta hotărîre.

Capitolul 4 - Dispoziţii finale · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 28

Instituţiile de învăţămînt superior şi instituţiile de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste România care pot conferi titlul de doctor sînt cele prevăzute în anexa

  1. i) Ramurile de ştiinţa în care se poate conferi titlul de doctor şi denumirea titlului corespunzător sînt cele prevăzute în anexa
  2. ii) Instituţiile de învăţămînt superior care pot conferi titlurile de doctor-docent în ştiinţe şi doctor honoris causa sînt cele prevăzute în anexa III.

Capitolul 4 - Dispoziţii finale · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 29

Cheltuielile de elaborare şi sustinere a tezei de doctorat şi anume: lucrările experimentale de laborator, cercetările de teren, multiplicarea tezelor şi rezumatelor acestora, deplasarea specialiştilor din comisia de doctorat, publicarea anunţurilor, sînt în sarcina instituţiei la care are loc susţinerea tezei.

Capitolul 4 - Dispoziţii finale · Secţiunea A III-a - Susţinerea tezei de doctorat şi obţinerea titlului de doctor

Articolul 30

Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1558/1965 pentru aplicarea Decretului nr. 880/1965 privind titlurile ştiinţifice în Republica Socialistă România, publicată în Buletinul Oficial, partea I, nr. 13, din 18 noiembrie 1965, se abroga. Preşedintele Consiliul de Miniştri ION GHEORGHE MAURER

Anexe

3 anexe importate

Anexa 1 - Instituţiile de învăţămînt superior şi unităţile de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste România care pot conferi titlul de doctor A. Instituţii de învăţămînt superior 1. Universitatea din Bucureşti 2. Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi

Anexa 1 Instituţiile de învăţămînt superior şi unităţile de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste România care pot conferi titlul de doctor A. Instituţii de învăţămînt superior 1. Universitatea din Bucureşti 2. Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi 3. Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj 4. Universitatea din Timişoara 5. Universitatea din Craiova 6. Institutul politehnic "Gheorghe Gheorghiu-Dej" din Bucureşti 7. Institutul politehnic din Iaşi 8. Institutul politehnic din Timişoara 9. Institutul politehnic din Cluj 10. Institutul politehnic din Braşov 11. Institutul politehnic din Galaţi 12. Institutul de construcţii din Bucureşti 13. Institutul de petrol, gaze şi geologie din Bucureşti 14. Institutul de mine din Petrosani 15. Institutul de arhitectura "Ion Mincu" din Bucureşti 16. Institutul agronomic "Nicolae Balcescu" din Bucureşti 17. Institutul agronomic din Cluj 18. Institutul agronomic "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi 19. Institutul agronomic din Timişoara 20. Institutul de medicina şi farmacie din Bucureşti 21. Institutul de medicina şi farmacie din Iaşi 22. Institutul de medicina şi farmacie din Cluj 23. Institutul de medicina şi farmacie din Tirgu Mures 24. Institutul de medicina din Timişoara 25. Academia de studii economice din Bucureşti 26. Academia de ştiinţe social-politice "Ştefan Gheorghiu" din Bucureşti 27. Institutul de studii istorice şi social-politice din Bucureşti B. Unităţi de cercetare ale Academiei Republicii Socialiste 1. Institutul de matematica din Bucureşti 2. Institutul de calcul din Cluj 3. Institutul de matematica din Iaşi 4. Institutul de fizica din Bucureşti 5. Institutul de fizica atomica 6. Institutul de chimie din Cluj 7. Institutul de chimie macromoleculara "Petru Poni" din Iaşi 8. Institutul de biochimie din Bucureşti 9. Institutul de biologie "Traian Savulescu" din Bucureşti 10. Institutul de geologie-geografie din Bucureşti 11. Institutul de filozofie din Bucureşti 12. Institutul de psihologie din Bucureşti 13. Institutul de lingvistica din Bucureşti 14. Institutul de lingvistica şi istorie literară din Cluj 15. Institutul de etnografie şi folclor din Bucureşti 16. Institutul de istorie şi teorie literară "George Calinescu" din Bucureşti 17. Institutul de istoria artei din Bucureşti 18. Institutul de istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti 19. Institutul de arheologie din Bucureşti 20. Institutul de istorie şi arheologie din Cluj 21. Institutul de cercetări juridice din Bucureşti 22. Institutul de fiziologie normală şi patologica "D. Danielopolu" din Bucureşti 23. Institutul de inframicrobiologie din Bucureşti 24. Institutul de endocrinologie din Bucureşti 25. Institutul de cercetări medicale din Cluj 26. Institutul de medicina interna din Bucureşti 27. Institutul de neurologie din Bucureşti 28. Institutul de biologie generală şi aplicată din Iaşi 29. Institutul de mecanică fluidelor "Traian Vuia" din Bucureşti 30. Institutul de energetica din Bucureşti 31. Institutul de cercetări economice din Bucureşti 32. Centrul de statistica matematica din Bucureşti 33. Centrul de chimie fizica din Bucureşti 34. Centrul de chimie organică din Bucureşti 35. Centrul de cercetări biologice din Cluj 36. Centrul de cercetări biofizice din Bucureşti 37. Centrul de logica din Bucureşti 38. Centrul de cercetări fonetice şi dialectale din Bucureşti +

Anexa 2 - Ramurile de ştiinţa în care se poate conferi titlul de doctor şi denumirea titlului ───────────────────────────────────────────────────────────────── Ramurile de ştiinţa Denumirea titlului ─────────────────────────────────────────────────────────────────

Anexa 2 Ramurile de ştiinţa în care se poate conferi titlul de doctor şi denumirea titlului ───────────────────────────────────────────────────────────────── Ramurile de ştiinţa Denumirea titlului ───────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Matematici doctor în matematici 2. Fizica doctor în fizica 3. Chimie doctor în chimie 4. Biologie doctor în biologie 5. Geologie doctor în geologie 6. Geografie doctor în geografie 7. Filozofie doctor în filozofie 8. Psihologie-pedagogie doctor în psihologie, în pedagogie 9. Filologie doctor în filologie 10. Istorie doctor în istorie 11. Drept doctor în drept 12. Medicina doctor în medicina 13. Farmacie doctor farmacist 14. Tehnica doctor inginer 15. Agricultura doctor în agronomie şi horticultura 16. Medicina veterinara doctor în medicina veterinara 17. Economie doctor în economie 18. Arhitectura doctor în arhitectura ───────────────────────────────────────────────────────────────── +

Anexa 3 - Instituţiile de învăţămînt superior care pot conferi titlul de doctor-docent în ştiinţe 1. Universitatea din Bucureşti 2. Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi 3. Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj

Anexa 3 Instituţiile de învăţămînt superior care pot conferi titlul de doctor-docent în ştiinţe 1. Universitatea din Bucureşti 2. Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi 3. Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj 4. Institutul politehnic "Gheorghe Gheorghiu-Dej" din Bucureşti 5. Institutul politehnic din Iaşi 6. Institutul politehnic din Timişoara 7. Institutul de construcţii din Bucureşti 8. Institutul de petrol, gaze şi geologie din Bucureşti 9. Institutul de arhitectura "Ion Mincu" din Bucureşti 10. Institutul agronomic "Nicolae Balcescu" din Bucureşti 11. Institutul agronomic "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi 12. Institutul de medicina şi farmacie din Bucureşti 13. Institutul de medicina şi farmacie din Iaşi 14. Institutul de medicina şi farmacie din Cluj 15. Institutul de medicina şi farmacie din Tirgu Mures 16. Academia de studii economice din Bucureşti 17. Academia de ştiinţe social-politice "Ştefan Gheorghiu" din Bucureşti. ---------