Legea nr. 1/1967

Cel vătămat într-un drept al său printr-un act administrativ ilegal poate cere tribunalului competent, în condiţiile prezentei legi, anularea actului sau obligarea organului administrativ chemat în judecata sa ia măsura corespunzătoare pentru înlăturarea încălcării dreptului sau, precum şi repararea pagubei. De asemenea, refuzul nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept, cît şi nerezolvarea unei astfel de cereri în termenul prevăzut de lege se socoteşte act administrativ ilegal.

Cererea prevăzută în art. 1 se judeca de tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază reclamantul, după cum urmează:

1. a) de tribunalul popular, cînd cererea priveşte un act al unui organ local al administraţiei de stat sau al unei instituţii subordonate unui asemenea organ;
2. b) de tribunalul regional sau de Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România, după caz, cînd cererea priveşte un act al unui minister sau al unui alt organ central al administraţiei de stat ori al unei instituţii subordonate unuia din aceste organe centrale.

Înainte de a cere tribunalului anularea actului, cel vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data cînd i s-a comunicat actul administrativ, organului emitent, care este obligat sa rezolve reclamaţia în termenul prevăzut de lege. În cazul în care cel vătămat nu este multumit de soluţia data reclamaţiei sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei. Dacă cel vătămat în dreptul sau s-a adresat cu reclamaţie şi organului administrativ ierarhic superior, termenul de 30 de zile prevăzut la alineatul precedent se calculează de la comunicarea de către acel organ a soluţiei date reclamaţiei. Sesizarea tribunalului se va putea face şi în cazul în care organul administrativ emitent sau organul ierarhic superior nu rezolva reclamaţia în termenul prevăzut de lege. În toate cazurile introducerea cererii la tribunal nu se va putea însă face mai tirziu de 6 luni de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

În cazurile prevăzute de art. 1 alin. 2, termenul pentru sesizarea tribunalului va fi de 30 de zile şi se va calcula de la comunicarea refuzului de a se satisface cererea părţii sau de la împlinirea termenului stabilit de lege pentru rezolvarea cererii de către organul administrativ.

În cazurile grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente, cel vătămat poate, odată cu sesizarea organului administrativ care a emis actul, sa ceara tribunalului sa dispună suspendarea executării actului administrativ, pînă la rezolvarea reclamaţiei adresate organului administrativ. Tribunalul va rezolva cererea de suspendare, de urgenta, cu citarea părţilor, hotărîrea de suspendare fiind executorie de drept. Pînă la judecarea cererii de suspendare, tribunalul va putea dispune suspendarea executării şi fără citarea părţilor.

Tribunalul, odată cu fixarea termenului pentru judecarea cererii de anulare, va invita organul administrativ sa înainteze, în termenul ce i-l va stabili, actul administrativ la care se referă cererea, dacă acest act nu a fost depus de reclamant, lucrările pe care se întemeiază actul, precum şi orice alte lucrări necesare pentru rezolvarea cererii. Tribunalul va proceda tot astfel în cazul celorlalte cereri prevăzute de art. 1, invitind organul administrativ sa înainteze lucrările necesare rezolvarii acelor cereri. Actul administrativ şi lucrările prevăzute de alineatele precedente se vor trimite în termenul stabilit de tribunal sub sancţiunea plăţii de către organul administrativ a unei amenzi în favoarea statului de 100 de lei pentru fiecare zi de întîrziere nejustificată. Suma plătită de organul administrativ va fi imputată celui vinovat de netrimiterea actului şi lucrărilor cerute. Dacă reclamantul cere, condiţiile art. 5 alin. 1 fiind întrunite, tribunalul care urmează a se pronunţa asupra anulării actului administrativ poate, cu citarea părţilor, sa dispună suspendarea executării actului administrativ, pe tot timpul cît durează judecata. Pînă la judecarea cererii de suspendare, tribunalul va putea dispune suspendarea executării şi fără citarea părţilor.

Participarea procurorului la judecata este obligatorie.

La cererea organului administrativ, tribunalul poate dispune introducerea în cauza a funcţionarului care poarta răspunderea pentru actul administrativ la care se referă cererea, spre a-i fi opozabile probele administrate şi constatările rezultate din hotărîrea ce se va pronunţa.

Tribunalul, judecind cererea, poate, după caz, sa anuleze, în total sau în parte, actul administrativ la care se referă cererea, sa oblige pe pîrît sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris. În cazul admiterii cererii, tribunalul va hotărî şi asupra despăgubirilor cerute. Examinînd, cu ocazia judecaţii, legalitatea dispoziţiei actului administrativ cu caracter normativ pe care s-a întemeiat actul administrativ individual la care se referă cererea şi constatind ca aceasta dispoziţie este în neconcordanta cu legea, tribunalul în faţa căruia hotărîrea a rămas definitivă o va comunică în copie organului administrativ local sau ministerului ori altui organ central al administraţiei de stat care a emis actul normativ.

Organul administrativ, în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe hotărîrea definitivă, comunicată în condiţiile alin. ultim al art. 9, va revoca actul sau normativ sau, dacă socoteşte ca actul este legal, va sesiza organul ierarhic superior, după cum urmează:

1. a) ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat vor sesiza Consiliul de Miniştri;
2. b) comitetele executive ale sfaturilor populare regionale sau ale oraşelor Bucureşti şi Constanta vor sesiza Consiliul de Miniştri, atît pentru actele normative ce au emis, cît şi pentru cele ale comitetelor executive ale sfaturilor populare care le sînt subordonate şi pe care le considera legale.

Dacă, în urma admiterii cererii, organul administrativ este obligat sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris, executarea hotărîrii definitive se va face în termenul stabilit în cuprinsul ei şi în lipsa unui astfel de termen, nu mai tirziu de 30 de zile de la comunicare, sub sancţiunea prevăzută la art. 6 alin. 3, deosebit de drepturile reclamantului la despăgubiri. În toate celelalte cazuri, executarea hotărîrii se face potrivit normelor dreptului comun.

Prezenta lege se întregeşte cu dispoziţiile codului de procedura civilă în ce priveşte cuprinsul cererii, procedura de judecată, precum şi căile de atac.

Cererile introduse în temeiul prezentei legi sînt supuse unei taxe de timbru de 25 de lei, cînd nu sînt evaluabile în bani. Pentru celelalte cereri, taxa de timbru se va plati potrivit prevederilor legii speciale, fără a putea depăşi 300 de lei. În cazul admiterii cererii, taxa se restituie plătitorului, în temeiul hotărîrii judecătoreşti definitive prin care a fost admisă cererea.

Dispoziţiile prezentei legi nu sînt aplicabile:

1. a) actelor administrative în legătură cu apărarea tarii, securitatea statului sau ordinea publică;
2. b) actelor administrative de planificare;
3. c) actelor administrative de jurisdicţie şi actelor administrative pentru controlul legalităţii cărora legea prevede o alta procedura jurisdicţională decît cea prevăzută de prezenta lege
4. d) actelor în care organul administrativ participa ca persoana juridică de drept civil. De asemenea, dispoziţiile prezentei legi nu sînt aplicabile cererilor organizaţiilor de stat privitoare la acte administrative.

Actele privitoare la măsuri urgente luate pentru prevenirea şi combaterea epidemiilor, epizootiilor şi epifitiilor sau în alte cazuri de calamitate şi orice măsuri luate în situaţii excepţionale de aceeaşi natura, nu sînt supuse, cît priveşte legalitatea lor, controlului tribunalelor.

Cererile privitoare la stabilirea şi scăderea impozitelor şi taxelor, a primelor de asigurare prin efectul legii, precum şi a amenzilor prevăzute în legile de impozite şi taxe, se rezolva de către organele prevăzute de legea specială şi în condiţiile stabilite de aceasta.

Dispoziţiile prezentei legi sînt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazurile în care cel vătămat într-un drept al său pretinde numai înlăturarea vatamarii fără a cere şi anularea actului administrativ, precum şi în cazurile în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării cererii de anulare. Termenul de prescripţie, în asemenea cazuri, este cel prevăzut de dreptul comun.

Prevederile legii de faţa nu se aplică actelor administrative emise anterior publicării sale, cu excepţia celor introduse în temeiul art. 120' din codul de procedura civilă aflate în curs de judecată, precum şi actelor administrative care se incadrau în prevederile aceluiaşi articol şi pentru care cel vătămat este încă în termen de a face plîngerea acolo prevăzută. Dispoziţiile art. 120' şi art. 120'' din codul de procedura civilă rămîn aplicabile numai în cazurile prevăzute de art. 36 - 38 inclusiv din Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 1508 din 15 mai 1953 privitoare la stabilirea şi plata chiriei pentru locuinţe, obligaţiuni locative, precum şi la schimbul de locuinţe.

Prevederile prezentei legi intră în vigoare pe data de 1 septembrie 1967. Această lege a fost votat de Marea Adunare Naţionala la 26 iulie 1967, cu unanimitatea voturilor celor 455 deputaţi prezenţi la şedinţa. Preşedintele Marii Adunări Naţionale ŞTEFAN VOITEC ÎN CONFORMITATE CU DISPOZIŢIILE ARTICOLULUI 57 DIN CONSTITUŢIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA, SEMNAM ACEASTA LEGE, Preşedintele Consiliului de Stat, CHIVU STOICA ────────────