Legea nr. 126/1923

Dreptul de proprietate literară şi artistică, adică proprietatea creatiunilor intelectuale, este respectat şi garantat în România, fără îndeplinirea nici unei formalităţi sau înregistrări şi fără efectuarea nici unui depozit, atît românilor cat şi străinilor, în mod egal. Proprietatea industriala rămîne în afară de dispoziţiunile acestei legi. Ea urmează a fi guvernata şi garantată de legea ei specială.

Autorii de tot felul de scrieri literare sau ştiinţifice, compozitorii de muzica, pictorii, desenatorii, sculptorii, arhitecţii, gravorii, în fine toţi creatorii de opere intelectuale, sub orice formă şi alcătuire s-ar manifesta ele, se vor bucura în tot timpul vieţii, ca de o proprietate a lor, de dreptul exclusiv de a publică, reprezenta sau executa, a autoriza traducerile, adaptarile şi reproducerile în orice mod, a exploata singuri sau a vinde operele lor, în total sau în parte, a le darui sau a le transmite altora prin testament.

În caz de cesiune sau vânzare, autorii sau moştenitorii lor păstrează dreptul de control asupra operei publicate, a traducerilor, reproducerilor sau a adaptarilor făcute după ea, avînd facultatea de a retrage cesiunea sau autorizaţia data, pe cale de somaţie judiciară, cu dreptul ca editorul să se adreseze justiţiei, în cazul cînd editorul sau reproducătorul modifica opera cedata, o denatureaza, o publică sau o reproduce contrar condiţiunilor din contract sau într-un mod prejudiciabil reputaţiei autorului, putând cere şi daune. Dreptul moral de control nu se poate cesiona. El nu poate forma obiectul nici unei tranzacţii. Orice clauze contrare sînt nule de drept.

După moartea autorului, moştenitorii săi în gradul prevăzut de prezenta lege, precum şi cesionarii lor, se vor bucura timp de 30 de ani de aceleaşi drepturi de cari s-a bucurat autorul. Dispoziţiunile art. 650 şi următorii din codul civil, relative la succesiuni, sînt aplicabile şi în aceasta materie cu următoarele derogări: 1. Soţul supravieţuitor se va bucura de aceleaşi drepturi ca şi copiii legitimi; 2. În linie ascendenta şi descendenta, nu pot veni la succesiune decât numai tatăl şi mama, copiii autorului şi nepoţii de fii ai acestuia; 3. În linie colaterală, nu au drept la succesiune decât numai fraţii şi surorile autorului. Cesionarii şi moştenitorii se vor bucura de aceleaşi drepturi ca şi moştenitorii autorilor români, dar sub condiţia reciprocităţii, durata acestor drepturi neputând depăşi durata fixată de legea română. Totuşi, dacă ele expira mai curând în ţara lor, ele vor inceta în acelaşi timp şi în România.

În cazul cînd după moartea autorului, moştenitorii sau cesionarii lor nu editează operele acestora timp de 3 ani, ministerul artelor are facultatea să facă aceasta, beneficiile impartindu-se după scoaterea cheltuielilor, în mod egal, între moştenitori sau cesionari deoparte şi ministerul artelor de alta.

După trecerea celor 30 ani dela moartea autorului, opera sa cade în domeniul public, oricine fiind liber a o reproduce şi exploata. Cînd nu exista moştenitori, legatari, cesionari, sau creditori ai autorului, opera sa cade în domeniul public imediat după moarte. După moartea autorului, nici moştenitorii, nici editorii nu pot face operei vreo modificare, fără ca aceasta să fie adusă în mod aparent la cunoştinţa publicului. Ministerul artelor va putea cere tribunalelor sa ordone distrugerea exemplarelor reproduse fără respectarea obligaţiunii de mai sus, pe lîngă amenda prevăzută la art. 48. Dreptul de control prevăzut de art. 3 îl va avea în acest caz numai Academia română. Acest drept este perpetuu. Oricine poate aduce la cunoştinţa Academiei asemenea cazuri.

Dreptul de proprietate al autorilor este mobiliar, cesibil, cu titlu gratuit sau oneros şi transmisibil prin succesiune ab intestat sau testamentară, în total sau în parte, pe tot timpul duratei lui sau numai pe un anume timp, dispoziţiunile din codul civil asupra succesiunilor, fiindu-i aplicabile întocmai, cu restrictia stabilită la art. 4 din prezenta lege. Regulile absentei din codul civil sînt de asemenea aplicabile dreptului de proprietate al autorilor.

În ceea ce priveşte operele cari nu au fost publicate în timpul vieţii autorului, acesta poate, prin testament, sa interzică ca ele să fie publicate un anume timp care totuşi nu poate fi mai mare de 30 ani dela moartea sa, putând indica şi persoana sau instituţia însărcinată cu executarea voinţei sale. Dispoziţiunile art. 4 relative la drepturile moştenitorilor şi cesionarilor se aplică şi în acest caz. Ele nu vor putea începe însă decât după expirarea timpului în care opera a fost interzisă de a fi publicată. Dispoziţiunile art. 3 şi 6, alin. II, sînt aplicabile şi în acest caz.

Cat timp opera unui autor se afla în stare de manuscris, în forma de note, schita, planuri, opere plastice neexpuse în public, etc., ea este insesisabila, asa ca nici creditorii autorului, nici acei ai moştenitorilor, nu pot obţine prin o acţiune judiciară dreptul de sechestrare, urmărire sau dreptul de a o publică, traduce, reprezenta, executa, reproduce şi expune în public.

De asemenea creditorii autorului nu vor putea în timpul vieţii acestuia sa dobândească dreptul de a tipari sau reproduce o noua editiune a unei opere deja publicată. Acest drept aparţine exclusiv numai autorului. După moarte, însă, drepturile de proprietate asupra operelor deja publicate, lăsate în urma sa, intră în massa succesorală, putându-se urmări de creditori împreună cu celelalte valori rămase în succesiune, garantandu-se sotiei şi minorilor o jumătate din aceasta valoare, care devine astfel insesizabila.

În materie de lucrări dramatice, muzicale şi coregrafice, dreptul de publicare este independent de dreptul de prezentare sau executare. Fiecare din aceste doua drepturi pot forma obiectul unui contract separat de cesiune în condiţiunile speciale fiecărui drept.

În materie artistică: pictura, sculptura, desen, gravura, litografie, medalii, harti geografice, topografice, opere de arhitectura, etc., dreptul de reproducere este de asemenea independent de dreptul de proprietate asupra operei vândute sau comandate. El rămîne artistului dacă nu l-a cedat şi pe acesta în mod expres. Aceste doua drepturi: de proprietate asupra operei originale şi de reproducerea ei prin mijloace manuale, mecanice sau chimice, formând drepturi absolut distincte, cesiunea unuia nu presupune şi cesiunea celuilalt. În caz de tăcere a contractului dreptul de reproducere se presupune a fi rezervat autorului.

Cesionarul sau editorul unei opere litere, ştiinţifice, muzicale sau artistice, punând opera în vânzare, nu poate sub nici un motiv sa schimbe titlul lucrării nici a-i modifica sau completa conţinutul sau forma, fără învoirea autorului sau a celor în drept.

Cesionarul sau editorul, primind spre publicare opera unui autor, este obligat a o tipari conform condiţiunilor din contract. El nu o poate ceda altui editor fără învoirea autorului, afară de cazul cînd aceasta cesiune e cuprinsă în vînzarea întregului fond de comerţ al unei case de editura. Dacă cesionarul sau editorul unei lucrări întrucât nu s-a stipulat un termen, nu o publică în timp de 3 ani dela data contractului şi predarea manuscrisului, autorul are dreptul de a cere rezilierea contractului precum şi daune interese pentru prejudiciul moral şi material cauzat prin aceasta întîrziere.

Dreptul de proprietate al autorului unei compozitiuni muzicale cuprinde în mod implicit şi dreptul de a face sau autoriza alcătuirea de aranjamente, prelucrari, transcripţiuni, etc., după opera originala.

Cînd autorul unei opere de arta autoriza reproducerea ei prin mijlocirea unei arte deosebite de aceea a originalului, reproducătorul se bucura asupra acestui nou produs artistic de toate drepturile de proprietate prevăzute de această lege.

O opera literară sau ştiinţifică este considerată ca publicată din momentul ce ea a fost tiparita şi pusă în vânzare. În ceea ce priveşte operele dramatice, muzicale şi coreografice, din momentul în care ele au fost tipărite şi puse la dispoziţia publicului, iar dacă sînt în stare de manuscris, din ziua primei lor reprezentatiuni sau executiuni publice făcute cu învoirea autorului sau a celor în drept. De asemenea operele artistice, din momentul expunerii lor în public sau a reproducerii lor prin mijloacele arătate la art. 12 şi 16.

Dreptul de proprietate literară asupra operelor de literatura, şi de ştiinţa, (poezii, nuvele, române, studii critice, de drept, sociologie, filozofie etc.), cuprinde dreptul exclusiv de publicare, de reproducere, de vânzare şi exploatarea operei, precum şi dreptul de a autoriza traducerea ei în orice alte limbi.

Constituie o atingere a dreptului de proprietate literară: 1. Publicarea prin orice mijloace de reproducere a lucrărilor arătate în art. 18, fără învoirea expresă a autorului, tot astfel şi traducerea lor; 2. Publicarea unei lucrări aflate în stare de manuscris, în contra voinţei autorului; 3. Retiparirea unei lucrări sau a unei noi editii pe care autorul sau editorul o publică contra condiţiunilor contractului încheiat între dânşii şi înainte de epuizarea primei editii. Aceste dispoziţiuni nu se aplică editorului în cazul unei cesiuni totale; 4. Punerea în vânzare, fără stirea şi încuviinţarea autorului, a unui număr mai mare de exemplare decât cel stabilit în contract; 5. Publicarea unei colecţii de scrisori, corespondente literare sau particulare, fără consimţămîntul autorilor, scriitorilor sau a celor în drept. 6. Reproducerea totală sau parţială a unei lucrări literare din mijlocirea filmelor cinematografice sau prin orice alte mijloace mecanice de reproducere optica sau fonetica.

Din contra, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate: 1. Citatiunile textuale a unor pasaje izolate din o scriere deja publicată, în dările de seama sau studiile critice şi polemice ce se fac asupra acestei lucrări; 2. Indicarea şi rezumatul cuprinsului unei scrieri apărute, a unui discurs sau conferinţe ţinute în public; 3. Reproducerea articolelor nesemnate din ziare şi reviste, a informaţiilor şi telegramelor în condiţiunile arătate în art. 46 şi 47; 4. Reproducerea în cărţile didactice: antologii, crestomatii, publicaţii pentru cultura scolarilor, cărţi de citire, compozitii, gramatici, dictionare, etc., de pasaje izolate, poezii şi mici bucăţi literare sau ştiinţifice, în întregime sau rezumate, cu obligaţia aratarii numelui autorului şi titlului lucrării din cari s-a făcut reproducerea sau rezumarea; 5. Recitarea în public de poezii sau bucăţi literare, la serbari şcolare, reprezentaţii oficiale sau lecturi publice, alcătuite de societăţi de cultura populara sau în scopuri de binefacere, cu sau fără plata.

Dreptul de proprietate asupra unei opere dramatice, muzicale şi coregrafice (balet, pantomime, etc.), cuprinde dreptul de a exploata prin tipărire, punerea ei în vânzare, precum şi reprezentarea sau executarea ei în public.

Constituie o atingere a acestui drept de proprietate: 1. Editarea, reprezentarea sau executarea în public a unei opere dramatice, muzicale sau coregrafice, fără autorizarea autorului; 2. Tipărirea sau reprezentarea în public, în mod parţial de acte sau scene separate după operele dramatice, sau tipărirea sau executarea în public de aranjamente, transcripţiuni sau extrase de pe operele muzicale sau coregrafice; 3. Reproducerea neautorizata a operelor muzicale pe plăci de gramofoane, suluri şi orice alte piese destinate instrumentelor de reproducere mecanică a sunetelor; 4. Reproducerea în total sau în rezumat a unei opere dramatice sau a libretului unei opere muzicale sau coregrafice prin mijlocirea filmelor de cinematograf sau prin orice alte procedee şi mijloace mecanice de reproducere.

Din contra, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate artistică: 1. Citarea de pasaje izolate, de scena sau mici extrase luate din operele dramatice sau muzicale, făcute în dările de seama, sau criticele dramatice sau muzicale, precum şi publicarea de culegeri destinate special şcolilor, în mici bucăţi sau compozitii dramatice sau muzicale deja publicate, cu obligaţiunea de a se indica numele autorului şi titlul lucrării din cari au fost extrase; 2. Reproducerea în mod izolat a scenelor, rolurilor sau a partitiunilor muzicale, pentru uzul exclusiv al artiştilor sau al executanţilor orali sau instrumentali, reproduceri cari însă nu sînt destinate de a fi puse în comerţ; 3. Reprezentarea sau executarea în public de acte separate, bucăţi de muzica sau scene coregrafice la serbari şcolare sau reprezentaţii oficiale, organizate de societăţi populare, corale sau instrumentale, sau în scopuri de binefacere, cu sau fără plata.

Dreptul de proprietate artistică asupra operelor de arta: pictura, desen, litografie, gravura, medalii, sculptura, harti geografie şi topografice, terestre sau marine, lucrări de arhitectura, etc., cuprinde dreptul exclusiv pentru autorul lor de a publică, vinde sau expune opera respectiva, de a autoriza reproducerea ei prin orice procedeu plastic, mecanic sau chimic şi de a ceda sau a pune în vânzare aceste reproduceri.

Reproducătorul unei opere de arta prin mijlocirea unui procedeu deosebit de acela al originalului, cînd reproducerea este facuta cu autorizaţiunea autorului, se va bucura şi el la randu-i de dreptul de proprietate şi derivatele lui asupra noii sale creatiuni artistice.

Constituie o atingere a dreptului de proprietate artistică: 1. Orice reproducere neautorizata de autor a operei sale artistice prin orice mijloace s-ar realiza ea; 2. Punerea în vânzare de opere de pictura, sculptura sau orice alte productiuni artistice, semnate în mod fraudulos cu numele vreunui artist reputat, imitandu-i semnatura sau semnul special adoptat de el, în scopul de a insela pe cumpărător.

Din contra, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate artistică: 1. Reproducerea picturilor, sculpturilor şi oricărui alt obiect de arta, aflate în muzeele şi pinacotecele publice sau ale Statului, precum şi a statuelor şi monumentelor aşezate în grădinile, pieţele sau drumurile publice, afară de cazul cînd artiştii-autori şi-au rezervat în mod expres şi exclusiv dreptul de reproducere asupra acestor opere publice de arta; 2. Reproducerile izolate de opere deja publicate sau expuse, precum şi grupe sau porţiuni din acele opere făcute în scopul explicarii textului unei lucrări de critica sau analiza artistică, a unei istorii sau dictionar al artelor, în cărţile didactice sau publicaţiuni pentru cultura scolarilor, atunci cînd aceste din urma lucrări constitue partea principala a publicaţiei, iar reproducerile partea accesorie, cu obligaţiunea indicarii numelui autorului şi a operei după care se face reproducerea; 3. Reproducerea prin ziare, reviste, anuare, almanahuri sau calendare, a operelor artistice expuse în public, în dările de seama sau criticile de arta ce se fac în aceste publicaţii periodice, cu obligaţia pentru reproducator de a indica numele autorului artist; 4. Reproducerile prin orice mijloace tehnice a serbarilor naţionale, oficiale sau populare, cortegii, etc.

Cînd e vorba de portrete, busturi sau statui, făcute după comenzi particulare, în cazul acesta, nici artistul pictor sau desenator, sculptor sau gravor, nici chiar proprietarul tabloului bustului sau statuiei nu au dreptul de a-l reproduce sau expune în public fără autorizaţiunea persoanei reprezentate sau al celor ce l-au comandat.

Dreptul de proprietate asupra operelor literare sau artistice anonime sau pseudonime, aparţine persoanei care a contractat cu editorul şi a autorizat publicarea, sau a editorului care a imprimat lucrarea. Cînd e vorba de opere artistice, proprietatea aparţine expunatorului sau reproducatorului. Durata acestui drept este aceea arătată la art. 2 şi 4, în condiţiunile prevăzute de aceste articole. În cazul cînd autorul adevărat se face cunoscut, acest drept trece implicit asupra sa, afară de cazul unei cesiuni parţiale sau totale făcute editorului, în care situaţie se vor respecta termenele prevăzute în contract. În acest caz, dacă autorul o cere, anonimatul sau pseudonimul întrebuinţat poate fi înlocuit cu numele sau.

Cînd e vorba de opere postume, proprietarul lor sau acela care prin mijloace licite le va fi descoperit şi dat la lumina mai întîi, se bucura de acelaşi drept exclusiv de proprietate ca şi autorul lor, în condiţiunile prevăzute de art. 2 şi 4 din prezenta lege.

Traducătorul unei opere literare, sau reproducătorul prin orice mijloace a unei opere de arta, cînd aceste traduceri sau reproduceri sînt făcute cu autorizaţia autorilor, se bucura de aceleaşi drepturi de proprietate asupra lor ca şi autorul operei originale.

Autorii însă pot condiţiona acest drept ce acorda traducatorilor sau reproducatorilor operelor lor. Contractul încheiat între dânşii va preciza dacă autorizarea este data unei singure persoane sau la mai multe, dacă este data pentru o singura editiune sau pentru mai multe şi în cari anume limbi autoriza aceste traduceri. Cînd e vorba de reproducerea operelor de arta se vor preciza mijloacele mecanice sau chimice şi natura materialului din care autorul încuviinţează a se face reproducerea.

Pentru lucrările cari apar în mai multe volume sau în mai multe părţi, autorizaţia data de autor trebuie să precizeze dacă priveşte opera întreaga sau numai un singur volum sau parte.

Traducerile operelor clasice, precum şi a celor moderne căzute în domeniul public, sînt proprietatea acelora cari le-au tradus. Acest drept însă nu poate constitui un obstacol pentru alţii de a face alte traduceri după aceleaşi opere.

Colaboratorii unei opere literare sau artistice au drepturi egale asupra operei comune care este indivizibilă, afară de convenţii contrare. Dacă lucrarea se compune din muzica şi cuvinte (libret), ea nu este considerată ca indivizibilă. Compozitorul muzical sau autorul libretului au dreptul de a exploata lucrarea lor în comun sau separat, fiecare în felul sau, după natura productiunii fiecăruia, prin publicaţii, traduceri sau executiuni publice. Nu au dreptul însă în caz de neînţelegere să-şi aleagă un alt colaborator pentru partea respectiva fiecăruia.

Cînd o lucrare este alcătuită de mai mulţi autori, fără ca colaborarea fiecăruia sa constituie o parte distinctă, pentru a putea fi publicată sau cesionata, este necesară autorizaţia tuturor. Tot astfel şi în cazul cînd dreptul de proprietate al unei asemenea lucrări este transmis prin succesiune în mod egal la mai mulţi moştenitori sau sînt în concurenta o parte din colaboratori cu parte din moştenitorii celorlalţi. În caz de neînţelegere între dânşii, tribunalul va decide, ajutat de va fi nevoe de luminile unor experţi speciali fiecărei lucrări, avînd ca criteriu interesul general al culturii.

Cînd e vorba de o enciclopedie, de un dictionar, sau de o alta lucrare de acest gen, care este alcătuită de diferiţi autori, pe temeiul specialitatii lor literare, ştiinţifice, artistice, filozofice etc., şi al căror nume figurează în fruntea lucrării, fără însă a se putea determina partea de lucrare a fiecăruia, proprietatea le aparţine în comun şi în mod egal. Regulele cuprinse în articolul precedent le sînt aplicabile şi acestora.

În cazul cînd articolele sau partea de lucru a fiecărui din colaboratorii unor astfel de lucrări este semnată sau este notoriu cunoscută ca fiind scrisă de anume autori fiecare din aceştia se bucura în mod exclusiv de dreptul de proprietate prevăzut de prezenta lege asupra articolelor semnate sau a părţii speciale din lucrarea ce-i aparţine personal. El are dreptul de a publică aceasta parte şi separat.

Colaboratorul unei lucrări literare, dramatice, muzicale sau artistice, care nu voeşte sa participe la exploatarea ei, poate cere ca numele sau sa nu figureze pe lucrare şi sa refuze de a fi partas, la cheltuielile de exploatare, renunţând şi la beneficiile ce eventual ar produce lucrarea respectiva. În orice caz, refuzul sau nu poate împiedica publicarea sau exploatarea operei. Renunţările nu se presupun, ele trebuiesc expres manifestate.

Dreptul de proprietate, în caz de colaborare durează în mod egal în folosul tuturor colaboratorilor tot timpul vieţii lor. Moştenitorii, legatarii sau cesionarii fiecărui colaborator se vor bucura de acest drept pînă la trecerea a 30 ani dela moartea colaboratorului supravieţuitor. În lipsa de moştenitori sau cesionari ai unuia din colaboratori, partea sa trece în folosul celorlalţi colaboratori sau succesorilor acestora.

În caz de colaborare, cesiunea unei lucrări nu poate fi acordată decât unui singur editor. Excepţiune se face numai în cazul prevăzut de art. 35, relativ la operele muzicale, însoţit de cuvinte (libret), cînd colaboratorul sau colaboratorii muzicei sau ai libretului pot, în caz de neînţelegere, să-şi cesioneze lucrarea lor la diferiţi editori.

Nu pot alcătui un drept exclusiv de proprietate literară: actele şi publicaţiunile oficiale (afară de cele declarate secrete), proiectele de legi, legile votate de Parlamente, decretele, deciziunile sau circularile ministeriale sau ale altor autorităţi, precum şi jurisprudentele instanţelor judecătoreşti; de asemenea pledoariile orale şi concluziile scrise sau orice alte acte depuse la tribunale şi Curţi; discursurile parlamentare şi politice, conferinţele publice şi orice alte productiuni orale care cad în domeniul public imediat ce au fost publicate în Monitorul Oficial sau au fost pronunţate în public. Ziarele, revistele şi orice alte publicaţiuni periodice au absolută libertate de a le reproduce şi publică în rezumat sau în întregime.

Pentru colectionarea lor însă, în broşuri sau volume trebuiesc observate următoarele reguli şi condiţiuni: 1. Pentru colectionarea legilor sau a jurisprudentelor, este obligator ca acel care le publică să fie doctor sau licenţiat în drept sau în ştiinţele economice, financiare, comerciale, sociologice, etc., şi să aibă cel puţin 3 ani de practica sau stagiu ca: magistrat, advocat, profesor sau funcţionar într-un minister sau orice alta instituţie publică; 2. Pentru colectionarea discursurilor parlamentare, politice, juridice, a conferinţelor sau a altor lucrări pronunţate în public, trebuieste obţinută autorizarea în scris a autorilor lor.

Academia Română, Arhivele Statului, Societatea Regala de Geografie şi orice alte societăţi sau instituţiuni asemănătoare: literare, ştiinţifice sau artistice, recunoscute ca persoane morale, de asemenea Statul, judeţele sau comunele, au dreptul exclusiv de proprietate şi deci de exploatare şi de reproducere a operelor comandate şi publicate prin îngrijirea, conducerea şi cheltuiala lor. Durata acestui drept însă nu este mai mare de 20 ani, care începe a curge din anul publicării. După trecerea acestei durate de timp opera cade în domeniul public, cu rezerva prevăzută în art. 6, alin. II al prezentei legi. Dispoziţiunile art. 20 şi 27 sînt aplicabile în cazurile cuprinse în prezentul articol.

Ziarele, revistele şi orice alte publicaţiuni periodice sînt proprietatea exclusiva a persoanelor sau societăţilor cari le publică. Titlul lor de asemenea constituie un drept de proprietate care este garantat aceluia care l-a creat sau întrebuinţat cel dintâi. Un titlu de ziar sau revista încetează de a mai forma un drept exclusiv de proprietate, în înţelesul alineatului precedent, dacă au trecut 10 ani consecutivi din ziua cînd ziarul sau revista a încetat de a mai apare. Aceasta prescripţie poate fi însă întreruptă prin reaparitiunea chiar neregulata a ziarului sau revistei în intervalul acestor zece ani.

Articolele sau notele cu caracter literar, ştiinţific, artistic sau juridic, ce se publică în ziare, reviste sau alte publicaţii periodice, sînt proprietatea acelora cari le-au scris, dacă ele sînt semnate de autorii lor. Ele nu se pot reproduce fără autorizaţia acestora. În cazul cînd nu sînt semnate, ele se pot reproduce în rezumat sau în întregime, fără să fie nevoie de nici o autorizaţiune, însă cu obligaţiunea de a cita locul şi unde sînt reproduse.

Articolele precum şi polemicele cu caracter politic sau interes obştesc, chiar cînd sînt semnate, faptele diverse, informaţiunile, telegramele sau corespondentele, nu constituesc un drept de proprietate în înţelesul prezentei legi. Ele se pot reproduce fără autorizare, cu obligaţia de a se indica ziarul sau revista din care au fost reproduse.

Orice atingere a dreptului de proprietate literară şi artistică constituie delictul de contrafacere pedepsit de art. 339 şi următorii din codul penal. Pedepsele edictate în art. 341 din codul penal se modifica precum urmează: Pedeapsa contrafacatorului sau a introducatorului va fi amenda dela 2.000-10.000 lei, iar pentru vînzător amenda dela 1.000-5.000 lei. În cazuri deosebit de grave, tribunalul va putea pronunţa şi pedeapsa cu închisoare pînă la o luna.

În afară de delictele de contrafacere, orice calcare a dispoziţiunilor edictate prin prezenta lege constitue o contraventiune şi se pedepseşte cu o amenda de 100 lei, pînă la 2.000 lei. Amenzile în caz de insolvabilitate a condamnatului se transforma în închisoare. Durata închisorii se va determina de justiţie, socotindu-se drept 50 lei amenda o zi de închisoare; durata închisorii nu va putea fi în asemenea cazuri mai mare de şase luni.

În caz de recidiva, tribunalul are dreptul de a dubla amenzile atît cînd e vorba de delictele de contrafacere cat şi atunci cînd e vorba de contraventiuni.

Sînt de asemenea culpabili pentru delicte de contrafacere şi pedepsiţi conform art. 341 şi 342 din codul penal: 1. Acei cari, în scop de a induce în eroare şi a insela pe cumpărători, publică o lucrare a unui autor reputat, pe propriul sau nume, ori pe un nume împrumutat, sau publică o lucrare a sa personală pe numele unui autor reputat, precum şi acei cari cu buna ştiinţa o pun în vânzare, o reproduc sau o reprezintă; tot astfel şi acei cari comit faptele prevăzute în art. 26, alin. II din prezenta lege. În cazul cînd opera este căzută în domeniul public, reprezentanţii autorului sau Academia Română, conform art. 6, alin. II, au dreptul de a intenta acţiune în daune interese, conform art. 998 din codul civil, în contra autorului acestor contrafaceri. 2. Introducatorii în ţara a oricărei lucrări contrafăcute în străinătate, precum şi punerea ei în vânzare, cu buna ştiinţa asupra provenientei delictoase a acestei lucrări.

Delictele de contrafaceri, ca şi contraventiunile prevăzute de această lege, se vor judeca în prima instanţa, de tribunalele de judeţ, cu drept de apel la Curtea respectiva, în termen de 15 zile dela pronunţarea sentinţei cînd este pronunţată contradictor sau 15 zile dela comunicare cînd este pronunţată în lipsa, şi fără drept de opoziţie la nici o instanţa. Partea civilă are şi ea drept de apel în acelaşi termen, însă numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate.

Pronunţând condamnarea, tribunalul, după cererea părţii lezate, va declara confiscate toate reproducerile sau exemplarele puse sau destinate a fi puse în vânzare, ordonand în acelaşi timp distrugerea formelor de tipar cliseelor, planşelor, pietrelor, mulajelor sau a compozitiunilor ce au servit la contrafacere. Aceleaşi măsuri se vor lua de tribunal şi în cazul prevăzut de art. 26 alin. II şi art. 51 alin. I din prezenta lege.

În caz de reprezentare ilicită a operelor dramatice, muzicale, coregrafice, etc., tribunalul poate ordonă confiscarea manuscriselor, libretelor, notelor muzicale, partitiunile sau rolurile împărţite artiştilor. În caz de flagrant delict de reprezentare sau de execuţie a unor asemenea opere, procurorul sau delegatul sau, care face ancheta, va confisca toţi banii proveniţi din încasările făcute, spre a servi pentru despăgubiri.

Autorul, moştenitorii sau cesionarii lor, au dreptul de a cere tribunalului, chiar înainte de a se pronunţa condamnarea, de a ordonă pe cale de ordonanţe preşedinţiale, conform art. 66 bis din procedura civilă, măsuri conservatorii, urmărind sau sechestrand obiectele enumarate la art. 53 şi de a lua în acelaşi timp măsurile necesare de a împiedica continuarea sau reinceperea faptului delictos. Tribunalul este dator a se pronunţa imediat asupra acestor cereri, avînd facultatea de a condiţiona admiterea lor prin depunerea unei cauţiuni din partea acelora cari pretind asemenea măsuri.

La necesitate, tribunalul poate recurge la luminile unor experţi de specialitate, pentru a se lămuri asupra chestiunilor în legătură cu prejudiciile cauzate autorilor, sau celor în drept, cu ocazia comiterii delictelor de contrafacere sau a contraventiunilor.

Tribunalul competent de a judeca este acela al domiciliului autorului lezat, al moştenitorului sau al cesionarului. Cînd sînt mai mulţi autori, moştenitori sau cesionari cu domicilii deosebite, atunci tribunalul competent este cel din Bucureşti.

Acţiunea penală, ca şi acţiunea civilă în despăgubiri, rezultă din delictul de contrafacere sau din contraventiunea comisă, se prescrie după trecere de 3 ani din ziua publicării, reprezentării, reproducerii, executării sau punerii în vânzare a lucrării contrafăcute sau a contraventiunii faptuite. Pedeapsa se prescrie prin trecerea a 5 ani dela pronunţarea ei în mod definitiv. Deciziunea condamnatoare rămasă definitivă se va publică în doua ziare din cele mai răspândite, pe spesele celui condamnat.

Prezenta lege va intră în vigoare în tot cuprinsul tarii dela data promulgării şi publicării ei prin Monitorul Oficial.

Cînd opera unui autor a fost cesionata unui editor de însuşi autorul sau de moştenitorii lui, înaintea promulgării acestei legi, cesionarul nu va putea beneficia decât de termenul de 10 ani după moartea autorului, conform art. 2 din legea presei dela 1862, întrucât convenţia părţilor dintre autor şi editor, sau dintre moştenitori şi editor, a avut de baza acest număr de ani prevăzut de vechea lege. Prezenta lege prelungind însă dreptul moştenitorilor la 30 ani, pentru restul de timp ce mai rămîne pînă la completarea acestui număr de ani, dreptul de exploatare al operei revine moştenitorilor, afară de o noua convenţie ce ar interveni între moştenitori şi editori pentru restul de timp pînă la completarea celor 30 ani.

Pentru operele deja căzute în domeniul public, prezenta lege nu are efect retroactiv, drepturile moştenitorilor ca şi ale cesionarilor fiind definitiv stinse prin expirarea celor 10 ani dela moartea autorului, prevăzuţi de legea dela 1862. Prezenta lege nu modifica raporturile juridice stabilite deja în virtutea vechei legi.

Sotia-autor, sub orice regim matrimonial ar fi căsătorită, este dispensata de orice autorizaţiune maritala sau judecătorească pentru toate actele ce le va face în exercitarea drepturilor sale de proprietate literara şi artistică.

Legea presei din 1 Aprilie 1862, în partea ei referitoare la "proprietatea literară şi artistică" (art. 1 - 11), precum şi toate legile asupra proprietăţii literare în vigoare pînă azi în teritoriile desrobite, sînt abrogate. Legea din 24 Martie 1904, modificată prin legea din 19 Decemvrie 1922, rămîne în vigoare şi se va aplica în tot cuprinsul tarii. ------------