ARES
Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate
Versiune informativă pentru consultare
Legea nr. 3594/1938
LEGE
Necunoscut
Document generat informativ din surse publice oficiale. Nu înlocuiește Portalul Legislativ - legislatie.just.ro.
Cuprins
Articole
Articolul 1
Dispoziţiunile art. 49, 78 şi 89 din legea
- nr) 36 din 1929, asupra contractelor de muncă, se modifica precum urmează: Art. 49. - Patronul mai este obligat a acorda salariatului un concediu anual de odihnă după normele care urmează: Salariatul cu o vechime în întreprindere de 1-3 ani va beneficia de un concediu de 7 zile. Cu o vechime de 3-5 ani de un concediu de 10 zile. Cu o vechime de 5-10 ani de un concediu de 14 zile. Peste aceasta vechime, pentru fiecare an în plus, concediul va fi sporit cu o zi, el neputând depăşi totuşi în nici un caz 30 zile. Concediile fixate mai sus nu vor putea fi reduse sau suprimate prin acordul părţilor. Aceste termene de concedii sînt socotite minimale. Concediile se vor acorda de întreprinderile industriale sau comerciale care întrebuinţează cel puţin 10 salariaţi, pe serii, în asa fel ca funcţionarea normală a întreprinderii sa nu sufere. Pe tot timpul concediului, salariatul va primi o indemnizare egala cu salariul mediu încasat pe ultimele trei luni, cu toate accesoriile raportate la zilele de concediu. Patronul este obligat sa acorde salariaţilor săi concediile de odihnă prevăzute de acest articol, indiferent de sistemul de remunerare convenit (pe unitatea de timp, în raport cu lucrarea, calitatea sau cantitatea lucrului...) Prin vechime în întreprindere se socoteşte timpul cat salariatul a servit în aceeaşi întreprindere, chiar dacă contractul ar fi încetat temporar pentru una din cauzele arătate de art. 74, alin. a),
- b) şi c). Art. 78. - Contractul individual de muncă cu durata nedeterminată poate fi denunţat prin voinţa oricăreia din părţi cu îndatorirea de a preveni pe cealaltă de data încetării obligaţiunilor contractuale. Aceasta denunţare se va face cu cel puţin 14 zile înainte de data fixată pentru încetarea obligaţiunilor contractuale, afară numai dacă salariatul are o vechime de serviciu de cel puţin 10 ani, cînd denunţarea se va face cu cel puţin 30 zile înainte. Se exceptează cazurile cînd legea de faţa dispune altfel. Partea care face uz de dreptul de denunţare, prevăzut în alineatele precedente este obligată a face cunoscut în scris celeilalte părţi motivul denunţării. Abuzul comis în exerciţiul dreptului de denunţare a contractului de muncă da dreptul la daune interese distincte de indemnizaţia prevăzută la art. 82. Se socoteşte drept abuzivă şi denunţarea facuta fără arătare de motive. Art. 89. - Dispoziţiunile cuprinse în art. 49 şi 50 se aplică şi salariaţilor de sub acest capitol, cu distinctiunea următoare: Concediile vor varia precum urmează: Salariaţii cu o vechime în întreprindere de 1-3 ani vor beneficia de un concediu de 10 zile. Cu o vechime de 3-5 ani vor beneficia de un concediu de 14 zile. Cu o vechime de 5-10 ani vor beneficia de un concediu de 21 zile. Pentru fiecare an în plus, concediul va spori cu o zi, fără a depăşi în total 30 zile. Aceste termene de concediu sînt socotite ca minimale. Dat în Sinaia la 17 Octomvrie 1938. CAROL Preşedintele Consiliului de Miniştri, Miron, Patriarhul României Ministrul Muncii
- m) Ralea Ministrul justiţiei Victor Iamandi EXPUNERE DE MOTIVE În legătură cu modificarea art. 78 şi 93 din legea asupra contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial
- nr) 178 din 4 August 1938, am găsit de neaparata nevoie sa completam acele modificări cu noi modificări a art. 49, 76, 78, 89 şi 93 din legea menţionată mai sus, precum şi a legii din 5 Aprilie 1929. Aceste modificări sînt determinate de faptul ca s-a constatat în timpul aplicării legii asupra contractelor de muncă din 5 Aprilie 1929, fie abateri din partea celor interesaţi de la obligaţiunile pe care le au, fie gresite interpretări a spiritului legii; obligaţii, care, dacă nu erau categoric prevăzute în textul legii, dar rezultau din intenţia legiuitorului. Legiuitorul a căutat prin art. 49 şi 89 să asigure salariatului o vechime pe baza căreia să-şi sprijine drepturile lui, însă au fost cazuri cînd unele întreprinderi au găsit mijlocul sa înlăture acele obligaţiuni prin simplul procedeu de a concedia pe salariat pentru un timp oarecare, astfel ca prin aceasta rupere a contractului, drepturile salariatului se stingeau. De aci rezultau adesea situaţii anormale şi nedrepte pentru salariaţi, căci de câte ori era concediat, de atâtea ori pierdea vechimea asupra timpului servit la aceeaşi întreprindere. De aceea, prin modificările propuse la art. 1, 2 şi 3 pentru a fi aduse articolelor 49, 78, 89 şi 93, se defineste în mod categoric vechimea la care are drept salariatul. Legiuitorul a înţeles prin art. 49 şi 89 sa acorde salariatului un concediu de odihnă, fără deosebire de sistemul salarizarii, însă s-a constatat ca prin interpretarea gresita a legii, s-a făcut distinctiunea din punct de vedere al sistemului de salarizare, pentru ca salariatul să obţină concediu. Astfel unele întreprinderi au înţeles sa nu acorde concediu salariaţilor plătiţi cu acordul. Prin adăugarea unui nou alineat la art. 49, se precizează ca dreptul la concediu este independent de sistemul de salarizare. Legiuitorul a prevăzut în art. 76 ca măsura de a pune la adapost pe salariat de o concediere brusca, în cazul cînd o întreprindere îşi încetează activitatea prin faliment, prin încetarea de plati sau orice alte cauze, contractul de muncă se desfiinţează, iar salariatul are dreptul la salariu şi orice sume datorate pe luna în curs şi luna următoare. Prin interpretarea stricta a acestei dispoziţii s-a ajuns la rezultatul ca salariatul primea numai aceste drepturi băneşti, însă pierdea vechimea câştigată la acea întreprindere. Dacă noua întreprindere care era în realitate o continuare a activităţii vechii întreprinderi, angaja din nou pe acelaşi salariat, nu-i recunostea vechimea avută în serviciu la vechea întreprindere. De aceea, prin propunerea facuta la art. 4, de a se adauga un alineat la art. 93, se precizează ca prin vechimea în serviciu se înţelege timpul servit de salariat în aceeaşi întreprindere, indiferent de împrejurarea ca prestarea serviciului a fost întreruptă prin părăsirea temporară determinata de vreuna din cauzele enumerate la art. 74, alin. a,
- b) şi c şi art. 76. Pentru aceste motive şi pentru a concretiza intenţia legiuitorului de a asigura pe salariat şi de a evita aceste interpretări atunci cînd se cauta prin denunţarea contractului să se anuleze vechimea salariatului, sau să fie lipsit de concediul de odihnă din cauza sistemului de salarizare, cu ora sau cu acordul, am alcătuit alăturatul proiect de lege prin care se statorniceste ca vechimea la acelaşi patron se socoteşte pe timpul servit de salariat, indiferent de orice împrejurare care ar întrerupe prestarea muncii şi ca salariatul are dreptul la concediul de odihnă, indiferent dacă este plătit cu ora, cu ziua, în acord, sau altfel. Faţa de cele expuse mai sus, am onoarea a va prezenta alăturatul proiect de lege pentru modificarea unor articole din legea asupra contractului de muncă şi a legii pentru modificarea unor articole din legea asupra contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial
- nr) 238 din 11 Octomvrie 1932, precum şi a legii pentru modificarea legii
- nr) 36 din 1929 asupra contractelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial
- nr) 178 din 4 August 1938. Ministrul muncii,
- m) Ralea --------